Archivi del mese: febbraio 2010

Mărţişoare …

Iubito, Dragobeata mea în floare,
Nu vrei să fii motorul meu de căutare ?

Să-avem o taină, şi un loc secret
De întâlnire, doar noi doi – Pe Internet ?

Ca un Ulysse, să schiez apoi pe site-uri ?
Să aflu că alesul contului tău …  altu-i ?

Şi să îmi dai un click, acasă-n haus,
Dar nu pe buzele ce îţi întind, ci doar … pe maus ?

Să mă scanezi în fiecare clipă,
Cu ochii-ţi de web cameră care mă vede … şi nu ţipă ?

Şi-n faţa unei plăci de sunet, cu un cuadro-microfon
Să afli tu ce ştie webu-întreg … că în iubire, sunt afon ?

Şi mărţişor, să îţi trimit, în lume,
Parolă – numele ce-l port, lângă al tău prenume ?

1 Martie, Dragobeata mea, şi-ţi dăruiesc ca floare,
Un nou e-mail semnat: inel … cu mărţişoare …

 
Liviu Florian Jianu

Bacteriile vorbesc !

Bonnie Bassler a descoperit că bacteriile ” vorbesc ” între ele, folosind un limbaj chimic care le permite să-şi coordoneze apărarea şi să iniţieze atacuri.

Această descoperire are implicaţii uimitoare pentru domeniile medicinei, industriei şi pentru propria noastră înţelegere.


Cosmos – Călătorie în Univers

Cosmos – Călătorie în Univers este un serial în 13 părţi scris de Carl Sagan, Ann Druyan, şi Steven Soter, şi prezentat de Carl Sagan. Serialul a fost produs de Adrian Malone, David Kennard, Geoffrey Haines-Stiles şi Gregory Andorfer, şi regizat de producători şi David Oyster, Richard Wells, Tom Weidlinger, şi altii. A acoperit un domeniu larg de subiecte ştiinţifice inclusiv originea vieţii şi locul nostru în univers.

Serialul a fost iniţial difuzat de postul de televiziune publică american PBS (Public Broadcasting Service) în 1980 şi a fost emisiunea cu cea mai mare audienţă din istoria televiziunii publice americane până la documentarul “Război şi Pace” (1990). Este în continuare unul din cel mai urmărite emisiuni PBS din lume.

A câştigat premiile Emy şi Peabody şi a fost difuzat în peste 60 de ţări şi urmărit de peste 600 milioane de oameni comform The Science Channel. Cartea Cosmos scrisă de Carl Sagan prezintă ideile expuse în serial.

Cosmos a fost produs între 1978 şi 1979 de postul american de televiziune publică PBS cu un buget de aproape 6.3 milioane dolari (plus încă 2 milioane alocate pentru reclamă). Realizarea documentarului se aseamană cu realizarea altor documentare BBC precum Civilisation, The Ascent of Man şi Life on Earth.

Spre deosebire de alte seriale filmate în întregime pe film cinematografic, pentru Cosmos s-au folosit casete video pentru scenele interioare şi efecte speciale şi film cinematografic pentru imagini exterioare.

Serialul a fost remarcat pentru efectele speciale. S-au folosit modele de dimensiuni reduse în loc de reproduceri în studio a lumilor prezentate în serial. Muzica filmului include melodii ale compozitorul grec Vangelis precum Alpha, Pulstar, şi Heaven and Hell Part 1 (ultima melodie servind ca fundal sonor tematic pentru întregul documentar).

 În cele 13 ore ale serialului pot fi auzite melodii din câteva albume muzicale precum Albedo 0.39, Spiral, Ignacio, Beaubourg, şi China. Succesul mondial al documentarului a contribuit la promovarea muzicii lui Vangelis care astfel a câştigat o largă audienţă internaţională.

Cosmos nu a fost mult timp disponibil din cauza unor probleme cu drepturile de autor pentru coloana sonoră. Dar, a fost reeditat şi distribuit în cele din urmă pe DVD în 2000.

În 2005 serialul a fost difuzat din nou postul american The Science Channel la aniversarea a 25 de ani de la prima difuzare cu noi efecte speciale şi sunet digital.

Deşi Sagan a vorbit deschis despre problemele politice ale timpului (în serial şi nu numai), percepţia generală a publicului a fost sentimentul lui de minunare faţă de imensitatea spaţiului şi timpului.

În România, serialul Cosmos a fost urmărit în anii ’80 de un public larg de telespectatori în cadrul emisiunii Teleenciclopedia.

Sursa: Wapedia.mobi.ro


UZINA VISELOR

A fost odată o uzină care, atâta a vândut pe lume, vise; vindea cum toţi vând, bunăoară, ceva de bine pentru faptele omise; vindea în bani peşin, şi ar fi vrut, să vândă doar un vis, măcar, pe gratis, dar regulile lumii n-au putut, să facă doar un vis, pe lume, gratis …

Şi visul ei era un Domn să vină, să facă din Uzina ei – Lumină, şi visul ei era să facă Bine, un bine în Uzina Viselor a Lumii, căci proiectanţi şi ingineri de nume, ce îl căutau din zi şi până seara, nu mai ştiau de-i rău, sau de e bine, nu mai ştiau ce-i rău, şi ce e bine, doar fabricau mereu, pe bandă, vise, şi se mirau că nu e dreaptă, lumea. Şi Lumea, dreaptă, cum ar fi să fie ?

Şi ingineri de cea mai mare fală, şi arhitecţi de cel mai mare nume, amar gândeau: noi fabricăm mereu doar vise, şi bucurăm cu ele Lumea-ntreagă, dar, doar o clipă, banda de-i oprită, toţi se vor lepada de noi, îndată, vor cere preţul pentru Lumea toată, o vom vedea în hâlci de vis, tranşată, ca pe o humă, ne vor da deoparte, vor tropăi peste Uzina Moartă, vor smulge vieţii ultimul ei sânge, vor bea-n maşini întreaga Lumii apă, şi cine-i va opri, pe-această Lume ?

 Căci ea, credinţa, e atât de mică; căci ea, credinţa, e atât de slabă. Mai bine aşteptarea să o facem, rentabilă, când lumea e grăbită, şi cei ce-aşteaptă ce mai fac ? … se roagă, vorbesc unii cu alţii, sau discută, sau alţii-n scene palide, recită, sau alţii-n scene palide, mai cântă, sau alţii-n scene palide, dansează …

Şi de atunci, Uzina Viselor, aşteaptă. Şi fabrică, pe bandă, mereu, vise, şi-aşteaptă Visul ei să fie Faptă, să deie Domnul, de-încă mai aşteaptă, să fie gratis, Visul ei, să fie, căci ea, uzina, e Uzina Vie, a Lumii-ntregi, şi pentru ea aşteaptă.
Aşteaptă Dumnezeul ei să vina, şi Dumnezeu, pe lume, este Unul, fără de el, în ce cuvinte, Visul, îl povestiţi la altul şi la Bunul, şi doar de voia Lui revine Fiul, adun-Il, Doamne, vis adevărat, de dragul celor care au visat, şi Pacea Lui uzinei îi e bunul, Uzina Viselor să-l ţină Împăcat …

Jianu Liviu-Florian


TE IUBESC, TATĂĂĂĂĂĂ !

Într-o seară caldă de vară, stăteam pe prispa copilăriei mele…

 Stăteam ghemuită pe  genunchii tatălui meu… 

Tata avea mustaţa aspră şi mă înţepa la fiecare plecare şi venire din aplicaţie…  o aşteptam la căpătâiul patului, noaptea, ca să-mi scuture din ea Consânzenele, Dragonii, Feţii-Frumoşi şi Zmeii cei răi…

Mă ridica tata, până-n tavanul casei cu braţele lui ca două liane, pluteam în aerul inundat … de viaţăăăă ! 

Şi râdeaaaaaam cu gura plină… de ceeeeer ! 

Şi-acum simt cum mâinile lui mă ridică, chiar dacă mainile lui… nu mai au puterea de altădată…

Tată, mi-e dor de seriozitatea ta şi mi-e dor de tine pân’ la infiniiiiit !

 TE IUBESC, TATĂ !


Dumnezeu este mare !

O mamă s-a îmbolnăvit de Zona Zoster …

 Zona era localizată la ochi, nas şi faţă. Durerea a fost cumplită. A fost nevoie de internare …
Un singur medic a fost de găsit în tot spitalul de boli de piele. Ceilalţi erau plecaţi la un … Congres de Medicină …  Medicul a rămas cu un întreg spital pe cap. Dar Dumnezeu este mare. Ce nu reuşea să facă medicul, făcea Dumnezeu. Pe gratis !

În toaleta comună dintre saloane, robinetul nu se putea opri niciodată. Spitalul avea instalator plătit. Avea şi manager de spital. La mijloc era o garnitură. Pentru care nu s-a găsit timp. Dar Dumnezeu e mare. Un primar a vrut să faca din banii publici fântâni arteziene în centrul oraşului. Apa a fost oprită, şi robinetul nu a mai curs. Dumnezeu este mare. Pe gratis !

Scaunul toaletei curgea într-una. Un miros fetid emana şi din toaletă, din această cauză. Nu puteai să mergi la toaletă, fără să iei pe tălpi mireasma de urină sau excremente. Era nevoie de o mână de ciment, şi o mână de meseriaş care să o pună, în jurul scaunului de la wc. Dar, aşa cum spuneam, apa a fost oprită, din cauza primarului care visa fântâni arteziene în centrul oraşului. Dumnezeu este mare. Pe gratis !

Prin plafoanele mucegăite, se infiltra apa de la etajele superiuoare. Dar apa a fost oprită. Din aceleaşi binecuvantate motive. Dumnezeu este mare.Pe gratis !

Unele infirmiere intrau vijelios în saloane, şi strigau ca un Kapo de lagăr: Cutare ! ( numele…) Urma lista de învinuiri. Pacienţii erau nişte băbuţe care tremurau de frig, foame, şi boală, în saloane. Erau acuzate că le-a căzut vreo bucată de vată pe jos. După masă, farfuriile rămâneau neridicate ore în şir. Spitalul avea şi manager, şi medici … Toţi erau plecaţi la Congrese de Medicină … Unul singur nu se putea ocupa de toate. Să aducem slavă lui Dumnezeu. Le aranja el, aşa cum se putea, pe toate. Pe gratis !

Nici brancardierii, nici asistenţii, nu erau îndeajuns. În plus, mulţi dintre ei urmau să plece la Curubeşti. Să protesteze pentru mărirea salariilor. Pentru care merite ? Dumnezeu ştie ! Dumnezeu este mare ! Pe gratis !

Mama era pensionară. A plătit o viaţă întreagă asistenţa de spitalizare. Precum toţi din familia ei, azi salariaţi, printr-o minune dumnezeiască. La internare, i s-a spus că spitalul nu are medicamante pentru boala ei. Să şi le cumpere pe banii ei. Şi le-a cumpărat. După două zile, i s-a spus că medicamentele cumpărate pentru două săptămâni s-au terminat. Să mai cumpere.A mai cumpărat. Pe toate Dumnezeu le descurcă pentru binele oamenilor. Dumnezeu este mare ! Pe gratis !

Scriu degeaba. Nu mă plăteşte nimeni. Nu mă citeşte nimeni. Nu ia nimeni nici-o măsură. NU SUNT BANI !!! Dacă acum nu răspunde pentru nimic, nimeni, credeţi că va răspunde cineva când vor exista mai mulţi bani ? Vă înşelaţi …

Dumnezeu lucrează pe gratis ! Dumnezeu este mare !

Liviu Florian Jianu


Ultimul cuvânt… ultima piesă !

Mă retrag pentru un timp, într-un loc liniştit …

O linişte de care am chiar nevoie acum mai mult ca niciodată,  să îmi pun ordine printre gânduri, gânduri care mă duc departe, într-o lume numai a mea. De fapt este doar un colţisor liniştit, departe în spaţiu şi timp, o altă lume, un alt loc şi o altă perioadă,  iar pentru câteva clipe, totul să se oprească în loc,  este un loc minunat, e … universul meu !

Vă iubesc !


Cugetări…

” Ajută-mă, ca să te ajut ” … îi spune condamnatul la moarte, călăului …

Fii întotdeauna sincer: chiar şi când eşti nesincer.
Este suficient să faci în fiecare zi o faptă bună, ca să îţi dai seama ce neputincios e binele pe pământ.
Altruism stradal: Dacă nu ai locuinţă, simte-te, te rog, ca acasă …
” Lauda de sine, nu miroase a bine ”, şi totuşi, ” laudă-te, gură, că (altfel) pumnii cură ” …
Aruncă un nebun o piatră în baltă, sar 10 agenţii mass-media şi tot o scot, până la ştiri, din apă.
Nu-mi miroase a bine, zise sconcsul, mirosind florile.
Motiv de divorţ: ” este un lasă-mă să te las ” …
În capitalism: În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se joacă la bursă.
În comunism: În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se depăşeşte cincinal cu cincinal.
În fapt: Totul se pierde când totul se câştigă !
Doamne, valoarea iubirii mele pentru Tine este un infinit mic, la un infinit mare de timp, din salariul meu. Cred că mi se cuvine şi mie ceva infinit, de la Tine !
Părerea coruptului despre corupător: ”Are pe vino-ncoace! ”
O calfă de hoţi dă acelaşi sfat unui ucenic, ca şi un maistru, unui muncitor: ” Pune şi tu mâna, nu sta degeaba ”. Audiind banda, justiţia decide meci nul …
Când nu ai nimic de spus, spune ceva ! Important este să te faci auzit !
Tăcerea e de aur … de aceea, este furată cu vorbele !

Liviu Florian Jianu


Scrisoare către un cunoscut …

Nu ţi-am scris niciodată, aşa că-nţelegi cât de greu îmi vine tocmai acum – când îţi relatez o-nmormântare la care suntem participanţi şi „sărbătoriţi” în acelaşi timp …

Nici nu ţi-aş fi spus ceea ce-ai să vezi aici dacă nu mi-ai fi cerut explicaţii. Mă-ntrebi, din când în când, de ce m-au schimbat, cu-aceeaşi încăpăţânare cu care se discută la-nmormântări de ce-a murit răposatul, ca şi când n-ar fi acelaşi lucru că a murit de cancer, de pneumonie sau călcat de-o maşină …

Nu suntem obişnuiţi să acceptăm fenomenele în sine, vrem totdeauna să ştim şi „de ce”. Dacă cel care-a murit merită să-l plângi, atunci plânge-l ori de ce-ar fi murit.

Cred că te miră că în vocabularul meu, redus ani în şir la „te iubesc”, există şi alte cuvinte. De fapt, şi eu redescopăr acum în mine femeia inteligentă, omul cu judecată. Mi se pare că sunt o veche cunoştinţă pe care-am scăpat-o din vedere multă vreme. Ani de zile mă uitam în oglindă şi nu-mi vedeam decât picioarele, fiindcă ele-ţi plăceau, „frumoase, lungi, cu pulpe rotunde”. Azi, descopăr că meritam din partea mea o privire mai atentă.
Am fost pedepsită, ca să-mi continui explicaţia, fiindcă am trăit o ficţiune. Omul n-are dreptul să trăiască decât realitatea, chiar dacă-l nemulţumeşte, şi n-are dreptul să trăiască decât ceea ce poate arăta la lumina zilei, oricât de imperfect ar fi. Mi-aduc aminte-acum de-o maximă dintr-o carte: „scrie numai ceea ce poţi semna, fă numai gesturile pe care le poţi face faţă de alţii”.

Iar noi doi ne-am închipuit că ne putem sustrage controlului, judecăţii. Nu ne-am gândit niciodată că un singur om ajunge pentru alcătuirea unui tribunal. Nimeni n-a ştiut de legătura noastră, deci nimeni n-a putut să ne-o-nvenineze cu nimic din afară.

Mie mi s-a-ntâmplat ca tuturor oamenilor care trăiesc o ficţiune: te iubeam pentru ceea ce-mi închipuiam că eşti, iar tu, nerespectând legile conspiraţiei, mi te-ai arătat şi-aşa cum eşti. N-ai nici o vină şi nici măcar n-am să-ţi fac vreun reproş pentru „aşa cum eşti”. Ştiu că are să te doară ce-ţi spun acum: descopeream în tine lucruri comune cu fostul meu bărbat şi cu actualul meu bărbat. Erau exact cele de care fugeam, de care voiam să scap: indiferenţa, lipsa de preocupare pentru ceea ce stârnim în altul cu faptele şi cu vorbele noastre. Îţi repet, n-ai nici o vină; vina e-a mea că iubeam un om care nu exista.


Şi s-a ivit şi-acea lipsă de proporţii de care de asemenea fugeam: toată viaţa am dat, am fost de-o generozitate nepermisă uneori. Eu sunt omul care dă ultimii doi lei cuiva care are nevoie de ei. Tu îi păstrezi pentru tine. De fapt, aste e deosebirea esenţială între noi doi. Tu îţi păstrezi totdeauna cei doi lei ai tăi. M-am despărţit de tine fiindcă pentru mine dragostea noastră era totul, iar pentru tine o parte din tot, foarte echilibrată cu celelalte părţi ale vieţii tale. Erai ca omul care acceptă să meargă la cârciumă să bea două paharede vin şi e-n stare să stea până dimineaţă fără să guste dintr-al treilea. Eu m-am azvârlit în dragostea noastră ca un beţiv fără judecată. E vina mea, bineînţeles. Tu cunoşti acea dreaptă măsură a lucrurilor pe care eu n-o cunosc.

Tu ai respect faţă de îndatoriri şi de instituţii pe care eu nu-l am. Te porţi cu nevasta pe care n-o iubeşti sau cel puţin aşa-mi spuneai mie, ca şi când ai adora-o. De fapt, ar merita-o din plin. Nu mi-a făcut niciodată plăcere s-o văd, fiindcă era soţia ta, se bucura de tine, omul care-şi fi vrut să fie numai al meu. Acum, când împrejurările mă fac s-o văd mereu, nu reuşesc deloc să-i descopăr vreun defect de caracter sau măcar fizic. O ascult cu voluptatea celor care se-autoflagelează, cum te laudă, şi-mi dau seama că eşti revelaţia ei, a-ntregii ei vieţi.

Pe cine minţeai ?

Nu mă pot opri nici acum să mă-ntreb. Ai intrat în viaţa mea dornic probabil nu de ceva mai bun, ci de ceva nou. Ai dat suficient de repede semne de oboseală, e vina mea că m-am agăţat de tine ca înecatul de firul de pai. Dar toate cele la care nu ştim să renunţăm la timp se răzbună cu vârf şi-ndesat. Am ispăşit toată dragostea şi toate iluziile pe care mi le-am făcut despre tine şi despre dragostea noastră.


E vina mea că mi-am închipuit că ceva ce nu se petrece la lumina zilei te poate face fericit.

Îmi spui că m-am schimbat …

Nu m-am schimbat, am vrut şi-am luptat să mă schimb. N-am plecat de lângă tine; m-am rupt, m-am smuls, când te iubeam mai mult, când mi-era cel mai greu. Era un efort de demnitate omenească, nu feminină. Tu ţi-ai păstrat tot timpul capul pe umeri, ţi-ai văzut de nevasta şi copiii tăi, eu am uitat că mai există şi alte fiinţe pe lume afară de tine. Nu-ţi fac nici o clipă injuria să cred că nu m-ai iubit. M-ai iubit cu-o dragoste măsurată, mi-ai dat atât cât credeai că mi se cuvine … eu ţi-am dat tot …

Tu n-aveai niciodată timp pentru mine, săptămâni întregi, din 24 de ore ale zilei, nu găseai două minute măcar să mă chemi la telefon. Acum ai timp, dar ce să mai fac eu cu timpul tău ! Trăim viaţa ca şi când am fi o specie eternă. Nu ne gândim niciodată că mâine poate fi prea târziu, că putem muri până mâine şi că tot ceea ce e al nostru azi, mâine poate fi cenuşă.

Iartă-mi aceste „consideraţii” generale …

O dată, când te-am chemat la telefon, aproape plângând, să te-ntreb de ce mă laşi să mă macin de una singură, mi-ai spus cu vocea pe care ştii atât de bine să ţi-o faci tăioasă şi excedată: „De ce nu te uiţi într-o oglindă ca să-ţi dai seama că orice bărbat ar fi fericit şi măgulit lângă tine, cu tine, şi-ai să-nţelegi că-ntr-adevăr n-am timp”. Chiar dacă te-aş putea iertapentru vorbele astea, n-am să le uit niciodată.

Dacă mi-ai fi spus: „Eşti cea mai frumoasă din bordel, aşa că n-avea grijă, când trec pe-acolo tot pe tine te iau” ar fi-nsemnat acelaşi lucru. Mie nu mi-ar fi venit niciodată în minte să te raportez la alţi bărbaţi ca să-mi dau seama cât te-ar putea dori alte femei. Nu ne dăm seama că dezamăgirea este echivalentă cu un omor. M-ai omorât din imprudenţă. N-ai nici o vină. Fiindcă nu ştiai ce faci. Faţă de Dumnezeu oamenii au însă o mare infirmitate: nu iartă celor care nu ştiu ce fac.

N-am fost niciodată lacomă, nici de bani, nici de lux, nici de mâncare, de nimic. Numai de tine am fost lacomă, de sufletul şi de trupul tău. Nu mă mulţumeam cu ce-mi ofereai, îţi ceream. Ca o cerşetoare. Nu m-am gândit nici o clipă că e nedemn să cerşeşti. Am fost lacomă, şi Dumnezeu, în care nu cred, m-a pedepsit, şi mai ales m-ai pedepsit tu, singurul meu Dumnezeu.

Tu n-ai nici o vină … N-aveai niciodată timp …

Cât de puţin am stat de vorbă împreună: nu cred că mai mult de 20 de ore şi cred că măcar 15 dintre ele, de faţă cu alţii, despre lucruri indiferente, neutre, care n-aveau nici o legătura cu noi. Când eram singuri, în acele atât de puţine dăţi, îmi spuneai lucruri şi mai indiferente, despre spitalul tău, despre greutăţile meseriei, despre ele pe care ţi le făceau oamenii. Le ascultam, mă interesau fiindcă făceau parte din viaţa ta. Judecata rece care s-a cuibărit mai târziu în mine îmi spunea că lucrurile astea ar putea să figureze şi-ntr-o fişă de cadre sau într-un raport de activitate.

Nu mi-ai spus niciodată de ce nu-ţi iubeai nevasta, pe cine-ai iubit, ce te nemulţumea, ce ţi-ai dori. Un singur lucru mi l-ai spus clar, răspicat, şi mi-l repetai cu grijă, din vreme-n vreme: „Nu ţi-am promis niciodată nimic şi ar fi criminal să-ţi promit ceva”. Am o bună memorie afectivă. Ar fi ajuns să-mi spui o singură dată. Nu mi-ai promis nimic, nici nu ţi-am cerut şi nici nu ţi-aş fi cerut.

Mă durea că nici dorinţa de-a fi putut să-mi promiţi vreodată ceva n-o aveai. Îmi dădeai, involuntar poate, de-nţeles că locul meu era la marginea vieţii tale. E vina mea că ducându-mă la spectacol cu bilet de strapontină aş fi putut ca un domn de pe-un fotoliu să-mi spună măcar că-i pare rău că nu-mi poate da fotoliul lui. N-ai schiţat nici un gest de regret că stăteam pe strapontină …

De fapt, aşa e bine …  să n-ai regrete asupra lucrurilor pe care nu le poţi schimba. Te purtai într-un fel care să mă descurajeze, e vina mea că n-am vrut să înţeleg, că m-am încăpăţânat. Îmi par atât de ridicolă mie însămi. E bina mea că m-am mulţumit cu fărămituri de la ospăţul la care fusesem invitată la bucătărie, nu în salon. Ce vină ai tu că-n mintea mea bucătăria a strălucit ani de zile sub lumina orbitoare care se revărsa în mii de curcubeie prin ţurţurii de cristal ai unui imaginar candelabru !

Singura dăruire totală între doi oameni e-n pat, aşa-mi spuneai. Poate că şi-acolo ai făcut economie de mijloace ca să respecţi principiul de-a nu mă angrena decât cu măsura în viaţa ta …

Iartă-mă, am spus o răutate. Uneori, aş vrea atât de mult să te fac să suferi, dar nu cu vorbe, cu fapte. Aş vrea să mă iubească un bărbat şi să-l iubesc şi eu, iar tu să ştii şi să vezi, să fac şi să spun tot ce-ar putea să te doară mai mult, o durere de care să te zvârcoleşti. Şi mai mult decât asta, aş vrea s-ajung ziua când goală şi culcându-mă cu-acest om să-mi spună cineva că vii tu în cameră şi eu să m-acopăr cu un cearşaf şi să spun: ei şi, dar nu „bonne mine contre mauvaise fortune”, ci din toată inima mea repopulată de altă fiinţă şi de alte imagini. Iar sunt vinovată faţă de mine, iar alunec în ficţiuni, nu mi-a fost de-ajuns una !

Tu n-ai nici o vină.Îţi fac un singur reproş. Când mi-ai legat viaţa de-a ta – nu, nu e bine spus – de tine, fiindcă vieţile noastre au mers paralel, şi-atât, mă cunoşteai de ani de zile, şi dac-ai avut cât de cât bănuiala fondului meu adevărat n-ai fi trebuit s-o f aici. Ar fi fost destule femei fericite cu iubirea ta direct proporţională cu valoarea obiectelor. De ce trebuia să m-alegi tocmai pe mine, pe care m-ai făcut atât de nenorocită cu-această proporţionalitate? De ce m-ai ales tocmai pe mine, când ştiai că-ţi păstrezi totdeauna ultimii doi  lei ?

Şi-acum vreau să-ţi cer ceva, ca unui prieten: te rog nu mă chema niciodată, nu căuta să-nvii ceva ce ştii foarte bine că n-a murit. Ajută-mă să-mi pot demonstra că realitatea, oricare-ar fi ea, merită mai mult decât cea mai frumoasă ficţiune.

M-am rupt de tine când te iubeam, n-am vrut s-ajung niciodată la drojdiile urei.
Să ne-nchipuim c-am murit. Eu te-am plâns, te mai plâng şi-acum, dar într-o zi am să te-ngrop ca pe toţi morţii. Plânge-mă şi tu, o zi, două, cât crezi că merit, în inima ta atât de echilibrată, şi-ngroapă-mă, incinerează-mă, sfârşeşte cu mine. Şi vom fi amândoi asemeni celor care mor tineri şi frumoşi, pe care timpul nu-i poate altera în amintirea celorlalţi …

Scrisoare către un cunoscut de Ileana Vulpescu


M’s Animation – Oscar 2010

Academia Americană de Film a anunţat nominalizaţii la OSCAR 2010.

Iată nominalizările pentru cel mai bun film de animaţie:

” Coraline ”

O fată pătrunde printr-o uşă secretă descoperită într-un ungher al noii sale case şi ajunge într-o versiune alternativă a propriei sale vieţi. La suprafaţă, această realitate paralelă este şocant de asemănătoare cu viaţa ei adevărată, doar că-i mai interesantă şi aventuroasă! Dar când aventura devine periculoasă, iar ceilalţi părinţi ai ei încearcă s-o păstreze pentru totdeauna în lumea lor, Coraline va trebui să evadeze.

” Fantastic Mr. Fox ”


Fermierii furioşi s-au săturat să îşi împartă găinile cu o vulpe şireată… Exasperaţi de furtişagurile acesteia, fermierii încearcă să scape de vulpe şi de familia ei.

” The Princess and the Frog ”

Tania, o tânără afro-americană, trăieşte în elegantul şi grandiosul cartier francez din New Orleans. Din inima Louisianei, pe malurile Mississippi-ului, frumoasa Tiana, al cărei vis este să-şi deschidă propriul restaurant, se va trezi implicată într-o captivantă poveste de dragoste, plină de vrăji şi deloc lipsită de pericole, ale cărei personaje principale sunt un prinţ transformat în broască, un preot voodoo şi un crocodil care cântă de i se rupe inima …

” The Secret of Kells ”

În secolul al IX-lea, într-un colţ îndepărtat al Irlandei, se întinde Abaţia fortificată din Kells, unde Brendan (12 ani) trăieşte în linişte şi pace. Munceşte de zor cu ceilalţi călugări, pentru a întări abaţia împotriva atacurilor vikinge. Odată cu sosirea luminatului Frate Aidan, pentru Brendan începe o nouă viaţă de aventuri. El va trebui să termine minunata carte începută de Aidan şi să-şi învingă teama odată ce părăseşte zidurile abaţiei.

” Up ”


Hărţuit de constructorii care-i înconjoară casa cu zgârie-nori, Carl, un septuagenar, îşi ia zborul cu tot cu casă, susţinut în aer de o mulţime de baloane multicolore. Planul bătrânului, care vrea să-şi ţină şi o promisiune făcută soţiei lui decedate, aceea de a explora lumea întreagă, are o singură hibă: în momentul “decolării”, pe prispa casei lui se află şi un entuziast puşti de opt ani.


%d blogger hanno fatto clic su Mi Piace per questo: