Category Archives: Istoria

La storia siamo noi !

Paolo Borsellino (n. 19 ianuarie 1940, Palermo, Italia, d. 19 iulie 1992, Palermo) a fost un magistrat italian anti-Mafia, asasinat în Palermo cu o mașină-capcană, la mai puțin de două luni după colegul său Giovanni Falcone.

In Italia, anul acesta, a fost lansată o nouă anchetă privind atentatul care a costat viaţa judecătorului sicilian Paolo Borsellino şi a escortei sale în 1992. Persistă zone de umbră şi anchetatorii evocă, între altele, raţiuni de stat şi mâna serviciilor secrete.
Judecătorul sicilian Paolo Borsellino şi cinci agenţi din escortă au fost asasinaţi de Cosa Nostra, la 19 iulie 1992, pentru că magistratul se opunea unei negocieri în curs între Mafie şi statul italian. Afirmaţia se află în motivaţiile mandatelor de arestare lansate de Parchetul din Caltanissetta contra a patru mafioţi aflaţi deja în detenţie.

Asasinarea judecătorului Borsellino, simbolul luptei antimafia, în 1992, 57 de zile după cea a judecătorului şi amicului său, Giovanni Falcone, a traumatizat Italia.

Acum, după 20 de ani, fiul judecătorului Borsellino a acordat un interviu revistei L’Express în care evocă  pista trădării la cel mai înalt nivel. El este în prezent comisar de poliţie la Palermo. Anul acesta, Italia a celebrat eroii luptei antimafia, Falcone şi Borsellino, două morţi peste care pluteşdouă morţi peste care pluteşte încă un văl de umbră. În procesul care a urmat asasinării lui Borsellino a fost acuzată Cosa Nostra, dar în 2008 un mafiot pocăit, Gaspare Spatuzza, a obligat magistraţii sicilieni să redeschidă ancheta, dezvăluind o incredibilă gaură neagră judiciară. Cel care s-a autoacuzat de atentat, Vincenzo Scarantino a recunoscut în faţa judecătorilor că ex-şeful poliţiei din Palermo, Arnaldo La Barbera, i-a dictat declaraţia sub tortură. De ce ? Şi atunci revine întrebarea: cine l-a ucis pe Borsellino ?
Un nou scenariu evocă un scandal de stat pe fondul negocierilor secrete între statul italian şi mafie, despre care erau informate „cele mai înalte autorităţi”, după cum afirmă astăzi magistraţii italieni. Ei au plasat sub anchetă, alături de boşi mafioţi, doi foşti miniştri, cel al Justiţiei, Giovanni Conso, şi de Interne, Nicola Mancino.

Strategia teroristă a mafiei a continuat şi în vara anului 1993 au explodat bombe la Roma, Milano şi Florenţa, făcând zece morţi şi zeci de răniţi. În toamnă, atentatele au încetat şi numărul mafioţilor supuşi articolului „41 bis” a trecut de la 1.200 la 400.

Dar, peste afacere pluteşte o teribilă suspiciune. În garajul unde Fiatul 126 a fost umplut cu explozibili, mai mulţi mafioţi pocăiţi au semnalat prezenţa unui bărbat care nu aparţinea Cosei Nostra. Ce s-a întâmplat cu agenda roşie pe care Borsellino nota tot şi pe care primii carabinieri veniţi la locul atentatului au găsit-o, dar care apoi a dispărut? În aceste două episoade, anchetatorii evocă mâna serviciilor secrete. Acum, problema nu mai este de a şti dacă statul italian a negociat cu mafia, ci dacă a participat şi la asasinarea lui Paolo Borsellino.

„Cui îi este frică moare în fiecare zi, cine nu se teme… moare doar o singură dată !

„Politica și mafia sunt două puteri care locuiesc și controlează același teritoriu: se războiesc, sau… vor fi de acord.”

„Este normal să existe frică în fiecare persoană, cel mai important lucru este ca aceasta să fie însoțită de curaj

„Nu ar trebui să fim copleșiți de frică, în caz contrar aceasta devine un obstacol în calea progresului”

PAOLO BORSELLINO – PROCUROR ANTIMAFIA

De la Wiki cetire 😉


Adevărata faţă a lui Leonardo da Vinci

Mona Lisa este unul dintre cele mai cunoscute chipuri de pe planetă. Dar puteţi recunoaşte imaginea lui Leonardo da Vinci ?  

Graficianul Siegfried Woldhek foloseşte nişte tehnici minuţioase de analiză a imaginilor pentru a descoperi adevărata faţă a lui Leonardo.

Sursa: ImpactLAB.com


M’s Movies – Orphans of the Storm

Filmul mut versiunea restaurată: Cele două orfeline / Orphans of the Storm poate intra cu generozitate în căsuţa foarte încăpătoare a melodramei, fiind inspirat de altfel de o piesă franţuzească de secol XIX, scrisă de Adolphe Philippe Dennery şi Eugene Cormon, prototip al poveştilor de acest gen, ecranizată cu succes şi în anii 1915, 1933 şi 1955. La rîndul său, piesa foloseşte masiv material din cărţile Poveste despre două oraşe de Charles Dickens şi Revoluţia Franceză de Thomas Carlyle.

Într-adevăr, în timpul Revoluţiei Franceze, două surori sunt crunt separate de soartă: una dintre ele, oarbă şi neajutorată, este crescută de către hoţi, iar cealaltă, inocentă la rîndul ei, este victima unor aristocraţi depravaţi şi dedaţi oricărui fel de plăceri. Ca în orice melodramă/foileton/telenovelă care se respectă, ele se vor reuni în final şi, după o cursă teribilă, Lillian Gish va fi salvată de la a-şi pierde capul prin ghilotinare.

Canavaua epică este şi un pretext pentru a face să defileze figuri istorice, precum Danton, şi evenimente extrem de dramatice, cum ar fi căderea Bastiliei, Teroarea ş.a. Ne putem gîndi că Griffith îşi dăduse măsura pentru astfel de reconstituiri, împănate cu meditaţii asupra sensului istoriei şi a cruzimii omului faţă de semenul său, o dată cu Intoleranţă, turnat cu cinci ani mai devreme, dar, cum spuneam, aici, în Orfeline, melodrama copleşeşte totul, orice demonstraţie filozofico-politică fiind înecată din start de „şerbetul” gros făcut să ude batistele doamnelor, domnişoarelor şi chiar domnilor din vremea aceea.

Totuşi, în mod paradoxal, filmul lui Griffith nu a avut succes financiar, în anul în care, numai în New York, piesa originală era jucată în teatre de limba chineză, germană, idiş şi italiană ! Nu ne putem da seama cum durata, destul de lungă 2 ore şi 5 minute, a influenţat acest lucru.

A fost ultimul film făcut împreună de surorile Gish şi ultimul pe care Lillian Gish l-a turnat cu Griffith, punct final al unei liste destul de lungi. Actriţa a continuat însă să joace pînă în 1987, cînd avea 91 de ani, şi a murit în 1993, la vîrsta de 97 de ani! În ceea ce-l priveşte pe David Wark Griffith (1875-1948), el este unanim considerat drept adevăratul creator al limbajului cinematografic, mai toate inovaţiile, tehnice, dar în primul rînd artistice, ulterioare aflîndu-se in nuce în filmele lui.

După ce, între 1895 şi 1910, în Franţa, Lumière şi Méliès imprimă cele două direcţii pe care va merge cinematograful cît va exista el: realismul şi fantasticul, redarea, mai mult sau mai puţin documentară, a realităţii şi trucajul de artă, în următoarele două decenii este rîndul lui Griffith să-şi creeze filmele, dîndu-i noii arte principalele mijloace de expresie: decupajul şi montajul, iar celorlalţi regizori să preia şi să ducă mai departe această moştenire.

Viziunea ca om şi ca artist a regizorului se exprimă în primul rînd în cele două capodopere ale sale, filme de amplă respiraţie: Naşterea unei naţiuni (1915) şi Intoleranţă (1916). Cel supranumit „părintele cinematografului” a fost distins în 1935 cu un Premiu Oscar onorific, recunoaştere a faptului că, dacă el nu ar fi existat, naşterea noii arte ar fi fost cu mult, mult mai dificilă.

Sursa: LiterNet


Sir Isaac Newton

Sir Isaac Newton, nobil, care cu o raţiune aproape divină a demonstrat cel dintâi, cu făclia matematicii, mişcarea planetelor, căile cometelor şi fluxurile oceanelor. El a cercetat deosebirile razelor luminoase şi diferitele culori care apar în legătură cu acesta, ceea ce nu bănuia nimeni înaintea lui. Interpret sârguincios, înţelept şi corect al naturii, al antichităţii şi al Sfintei Scripturi, el a afirmat prin filozofia sa măreţia Dumnezeului atotputernic, iar prin caracterul său exprima simplitatea evanghelică. Să se bucure muritorii, că a existat o asemenea podoabă a speciei umane.

Sursa: Wikipedia

”Construim prea multe ziduri şi prea puţine poduri.”

”Dacă am văzut mai departe decât alţii este pentru că am stat pe umerii uriaşilor.”

”Nu ştiu cum mă văd alţii dar pentru mine am fost ca un băiat care se joacă pe ţărmul mării şi găseşte o pietricică mai fină sau o scoică mai deosebită decât celelalte în timp ce întregul ocean al adevărului se întindea înaintea mea.”

”Omul poate să-şi imagineze lucruri false dar poate să înţeleagă doar adevăruri.”

”Ordinea care domneşte în lucrurile materiale arată în mod suficient că au fost create de o voinţă plină de inteligenţă.”

”Fiecărei acţiuni i se opune o reacţiune egală.”

”Dacă am făcut descoperiri valoroase in viaţă, acest lucru se datorează mai mult răbdării şi atenţiei decât oricărui alt talent.”


”Nicio mare descoperire nu s-a realizat vreodata fara o presupunere iniţială.”

”Tactul reprezintă arta de a-ţi impune punctul de vedere fără a-ţi face duşmani.”

”Pot calcula mişcarea corpurilor cereşti, dar nu şi nebunia oamenilor.”

Sir Isaac Newton


Garbo

„Greta Garbo, cu enigmatica ei materialitate, cu insociabilitatea ei misterioasă, reprezintă frumuseţea zadarnică, frumuseţea care se refuză posesiunii altora şi nici ea nu urmareşte posesiunea nimănui. Este prea delicată, prea fără apărare, ca să nu fie ea însăşi mereu recipientul tuturor durerilor, tuturor suferinţelor.” Franz Blei

Misterioasa actriţă Greta Garbo a primit de-a lungul timpului premii importante ca: Oscarul din 1995, pentru performanţa sa actoricească remarcabilă, Cartea Recodurilor a numit-o cea mai frumoasă femeie de pe pământ, iar Institutul American de Film i-a oferit un frumos loc cinci, într-un top al celor mai de succes actrie.

Vreau să fiu actriţă !

Cariera ei a început cu nişte reclame în ziar, a urmat un clip publicitar (pentru magazinul în care lucra) şi această experienţă a facut-o să-şi dea seama că asta îşi doreşte să facă cu viaţa ei. Să fie actriţă ! Norocul a fost de partea ei atunci când clipul a fost vizionat de regizorul Eric Petscher. El a cooptat-o în filmul ” Peter The Tramp ” (1922).

Din 1922 şi pâna în 1924 a studiat la prestigiosul teatru Royal Dramatic din Stockholm, unde Mauritz Stiller a instruit-o în arta tehnicilor de cinema şi i-a oferit numele de scena – Greta Garbo (numele ei real era Greta Lovisa Gustafsson).

De-a lungul carierei a realizat 27 de filme, iar cele mai aplaudate au fost: Romance, Anna Christie, Grand Hotel, Anna Karenina, Flesh and the Devil, Camille si Ninotchka. Sunt cateva din filmele pentru care a primit nominalizari la categoria „cea mai bună actriţă”.

Relaţii tumultuoase …

Cea mai cunoscută relaţie a celebrei actriţe a fost cu actorul John Gilbert, relaţie ce a luat foc pe platourile de filmare a dramei „Flesh and the Devil”. Scenele de dragoste filmate la lumina caldă a lumânărilor, au fost un răsunet în lumea filmului. Era prima dată când într-un film un cuplu se „săruta cu gura întredeschisă”.

Atât John, cât şi editorul suedez Lars Saxon au cerut-o în căsătorie, dar Greta a considerat că: „probabil voi rămâne celibatară toată viaţa mea. Soţie este un cuvânt foarte urât !”

De-a lungul timpului Greta Garbo a fost acuzată de lesbianism. Presa din vremea aceea nu s-a sfiit să o cupleze cu actriţe ca Marlene Dietrich, Tallulah Bankhead, Eva Le Gallienne, Joan Crawford, Louise Brooks sau Ona Munson. Dar cea care i-a marcat cu adevărat existenţa a fost Mimi Pollak. Se pare că diva a rămas toată viaţa obsedată de ea – care deşi se măritase la acea vreme – a primit de la colega sa de şcoală o scrisoare, în 1928, în care Garbo scria: „visez să te vad şi să descopăr dacă îţi mai pasă de mine. Te iubesc, mică Mimosa”.

Corespondenţa dintre Greta Garbo şi Pollak a durat 60 de ani, dar fără niciun deznodământ fericit.Dacă la începutul cariereri Greta Garbo iubea publicitatea de orice fel, cu timpul lucrurile s-au schimbat drastic. Nu îi plăcea să dea autografe, să participe la premierele filmelor sau să stea de vorbă cu fanii ei. Dacă întrebi orice fan Greta Garbo care era trăsătură care o definea, vor striga toţi în cor: MISTERUL ! A preferat să-şi ţină viaţa particulară departe de ochii oamenilor şi avea o replică constantă:

„Vreau să fiu lăsată în pace, vreau să fiu singură !”

Regina îngheţată şi-a petrecut ultimii treizeci de ani din viaţă singură la New York. În ultimul an, ca şi cum ar fi simţit că sfârşitul îi este aproape, a început să-şi scrie biografia. Chiar şi după moarte, filmele ei şi-au păstrat un loc aparte în istoria cinematografiei şi rămân nişte comori nepreţuite ale celei de-a şaptea arte.

Sursa: Ziua.net


Katherine Mansfield

Katherine Mansfield : „Moartea care mă apasă”

Jurnal (1910 – 1922)

Duminică, dimineaţa ! Şi încă o duminică … Plouă şi astăzi – e o ploaie sâcâitoare ce pare fără sfârşit, trenând de la o zi la alta. Terminând de scris, am coborât la cină; înghiţisem un strop de supă când bătrânul doctor, care stătea lângă mine, îmi spuse: ” Te rog, du-te imediat în pat ” …  I-am urmat sfatul, docilă ca un mieluşel; am luat şi o cană cu lapte. A urmat o noapte de agonie. Când am crezut că s-a făcut dimineaţă am aprins o lumînare, să văd cât e ceasul; ei bine, era doar dousăprezece fără un sfert ! Acum ştiu bine ce înseamnă să rezişti tentaţiei de a lua un somnifer. Aveam pe noptieră, lângă pat, veronal. Uitarea – somnul adânc – atât de mult râvnită ! Totuşi nu l-am luat. M-am sculat şi m-am îmbrăcat …

22 Martie Am mers la Albert Hall cu B.C. Un concert prost şi plicticos. Cu toate astea, cred că mai bine mă simt printre cei care iubesc muzica decât printre alţii, se pare că aici e viaţa mea. Un violonist (foarte departe de mine) m-a salutat înclinând capul, părul îi crescuse ca şi lui G, imaginea asta mi-a sugerat gândurile de mai sus. Ar trebui să fiu în stare să scriu frumos despre aceşti oameni …

23 Martie Când rămân singură, mă simt oarecum deprimată. Dacă nu ar fi apărut J. în viaţa mea, aş fi trăit singură. Plouă, am răcit, şi focul nu mai arde. Afară vrăbiuţele ciripesc ca nişte puişori de găină. O, Doamne ! Sunetul ăsta îmi aminteşte de cu totul altceva ! Un soare cald, nişte mingi mici, galbene şi drăgălaşe, rostogolindu-se prin iarbă, şi Sheenan, care îmi întinde un pui micuţ înfăşurat cu o cârpă, să-l duc lîngă focul din bucătărie …

4 Aprilie (…) Dar niciodată nu am mai avut o zi aşa de îngrozitoare. Groaznic de însingurată. Se pare că numai ironia mi se potriveşte pentru scris. Cum încerc să descriu şi lucruri frumoase, totul se diluează în dulcegărie. Dar, în acelşi timp, mi-e frică să folosesc satira, şi uite aşa stiloul nu aşterne nimic pe hîrtie …

5 Aprilie Nicio altă pasăre nu stă în copac cu atâta semeţie ca porumbelul. El pare plasat acolo de Domnul însuşi. Cerul era de-un albastru mătăsos, cu pete albe, iar soarele strălucea printre frunze. Totuşi, copiii amărâţi şi gârboviţi mă fac să-l iubesc mai puţin pe Dumnezeu …

30 August Cred că mâine vom pleca la Cornwall. Mi-am recitit jurnalul. Spune-mi, există Dumnezeu ? Mă simt foarte bătrână în seara asta. Ah, ce bine-ar fi dacă aş avea pe cineva cu mine, care să mă iubească, să mă aline şi să-mi alunge gîndurile negre …


Gheorghe Dinică

” M-am suit pe scenă şi parcă eram acolo de când lumea … ”

La cârciuma din cartier
Unde se cântă şi se bea
Vreau astă seară să petrec
Cu amintiri din viaţa mea

Am mai făcut câte-o beţie
Am mai iubit nişte femei
Şi m-am vândut la galerie
Pentr-un bilet de câţiva lei

Sunt vagabondu’ vieţii mele
Ca într-un film cu rascapur
Măturător de praf de stele
Şi cusurgiu fără cusur

Iar când adorm spre dimineaţă
Îmi reproşez de la-nceput
Că n-am luat totul de la viaţă
Şi nu i-am dat cât aş fi vrut

Am fost şi prinţ şi cerşetor
Un trădător un om cinstit
Numai cu viaţa de actor
Eu niciodată n-am glumit

Am mai şi râs de-o nerozie
Am fost bogat am fost falit
Şi-n toată a lumii nebunie
Eu publicul mi l-am iubit

Dumnezeu să-l odihnească pe Gheorghe Dinică …