Tag Archives: Politica

România inhalează indiferenţă !

indifference annihilates me  by mihai kaizer

Photography by Mihai Kaizer


La storia siamo noi !

Paolo Borsellino (n. 19 ianuarie 1940, Palermo, Italia, d. 19 iulie 1992, Palermo) a fost un magistrat italian anti-Mafia, asasinat în Palermo cu o mașină-capcană, la mai puțin de două luni după colegul său Giovanni Falcone.

În Italia, anul acesta, a fost lansată o nouă anchetă privind atentatul care a costat viaţa judecătorului sicilian Paolo Borsellino şi a escortei sale în 1992. Persistă zone de umbră şi anchetatorii evocă, între altele, raţiuni de stat şi mâna serviciilor secrete.
Judecătorul sicilian Paolo Borsellino şi cinci agenţi din escortă au fost asasinaţi de Cosa Nostra, la 19 iulie 1992, pentru că magistratul se opunea unei negocieri în curs între Mafie şi statul italian. Afirmaţia se află în motivaţiile mandatelor de arestare lansate de Parchetul din Caltanissetta contra a patru mafioţi aflaţi deja în detenţie.

Asasinarea judecătorului Borsellino, simbolul luptei antimafia, în 1992, 57 de zile după cea a judecătorului şi amicului său, Giovanni Falcone, a traumatizat Italia.

Acum, după 25 de ani, fiul judecătorului Borsellino a acordat un interviu revistei L’Express în care evocă  pista trădării la cel mai înalt nivel. El este în prezent comisar de poliţie la Palermo. Anul acesta, Italia a celebrat eroii luptei antimafia, Falcone şi Borsellino, două morţi peste care pluteşte încă un văl de umbră.

 În procesul care a urmat asasinării lui Borsellino a fost acuzată Cosa Nostra, dar în 2008 un mafiot pocăit, Gaspare Spatuzza, a obligat magistraţii sicilieni să redeschidă ancheta, dezvăluind o incredibilă gaură neagră judiciară. Cel care s-a autoacuzat de atentat, Vincenzo Scarantino a recunoscut în faţa judecătorilor că ex-şeful poliţiei din Palermo, Arnaldo La Barbera, i-a dictat declaraţia sub tortură. De ce ?

 Şi atunci revine întrebarea: cine l-a ucis pe Borsellino ?

Un nou scenariu evocă un scandal de stat pe fondul negocierilor secrete între statul italian şi mafie, despre care erau informate „cele mai înalte autorităţi”, după cum afirmă astăzi magistraţii italieni. Ei au plasat sub anchetă, alături de boşi mafioţi, doi foşti miniştri, cel al Justiţiei, Giovanni Conso, şi de Interne, Nicola Mancino.

Strategia teroristă a mafiei a continuat şi în vara anului 1993 au explodat bombe la Roma, Milano şi Florenţa, făcând zece morţi şi zeci de răniţi. În toamnă, atentatele au încetat şi numărul mafioţilor supuşi articolului „41 bis” a trecut de la 1.200 la 400.

Dar, peste afacere pluteşte o teribilă suspiciune. În garajul unde Fiatul 126 a fost umplut cu explozibili, mai mulţi mafioţi pocăiţi au semnalat prezenţa unui bărbat care nu aparţinea Cosei Nostra

Ce s-a întâmplat cu agenda roşie pe care Borsellino nota tot şi pe care primii carabinieri veniţi la locul atentatului au găsit-o, dar care apoi a dispărut ? 

În aceste două episoade, anchetatorii evocă mâna serviciilor secrete. Acum, problema nu mai este de a şti dacă statul italian a negociat cu mafia, ci dacă a participat şi la asasinarea lui Paolo Borsellino.

“Cui îi este frică moare în fiecare zi, cine nu se teme… moare doar o singură dată !

“Politica și mafia sunt două puteri care locuiesc și controlează același teritoriu: se războiesc, sau… se vor pune de acord.”

“Este normal să existe frică în fiecare persoană, cel mai important lucru este ca aceasta să fie însoțită de CURAJ

“Nu ar trebui să fim copleșiți de frică, în caz contrar aceasta devine un obstacol în calea progresului”

PAOLO BORSELLINO – PROCUROR ANTIMAFIA


50 şi unu de motive …

… pentru care am plecat din România !

1. Pentru că îmi doresc mult de tot să-i ofer Andreiaşului meu un trai mai bun !
2.
Pentru mai multă LINIŞTE şi PACE !
3. Pentru CIVILIZAŢIE !
4. Pentru oportunităţi profesionale.
5. Pentru cozile de la administraţie.
6. Pentru că se ascultă telefoanele !
7. Pentru că nu pot avea încredere în justiţie !
8. Pentru că mă revolt când văd pipiţe întreţinute, pline de ifose, sugând banii miliardarilor de carton sau piţipoance pe post de ”noua clasă politică”.
9. Pentru că avem un preşedinte fără bun simţ !
10. Pentru că sunt câini în spitale.
11. Pentru că nimeni nu zâmbeşte ! Mi-e dor de zâmbetul politicos al occidentalilor. Un zâmbet fals şi dezinteresat e mai bun decât răutatea sinceră.
12. Pentru bani.
13. Pentru că m-am săturat să aştept finalizarea proiectului autorităţilor locale de a construi un pod peste Dunăre.
14. Pentru că mă enervează în ţara asta MIZERIA, mucurile de ţigări aruncate pe geam la stop.
15. Pentru mai puţină BIROCRAŢIE.
16. Pentru mai puţină TEAMĂ.
17. Pentru că blocurile sunt gri.
18. Pentru că, în România, oamenii mâncaţi de câinii vagabonzi nu sunt o legendă. Iar câinii (a se citi orice animale) ucişi de oameni ţin de faptul divers.
19. Pentru că viaţa are o perioadă determinată şi merit să mi-o desfăşor într-un context mai frumos.
20. Pentru că fac cinci ore până la Constanţa şi zece înapoi.
21. Pentru traficul dement, presărat cu nesimţiţi.
22. Pentru că se construieşte, încet, urât, şi sunt înecată în praf.
23. Pentru că iarba din parcuri e arsă şi nu se poate sta pe ea.
24. Pentru oameni politicoşi care îmi zâmbesc tot timpul şi mă respectă pentru ceea ce sunt.
25. Pentru că vreau să mănânc covrigi din coada câinilor pe gazoane verzi.
26. Pentru că nu mai vreau să-i văd faţa portarului de la DIOP SECURITY !
27. Pentru băsescu, boc, berceanu, udrea, videanu …sau, aşa cum bine spunea cineva – toţi ceilalţi care ar fi trebuit să fie în avionul polonezilor când a căzut.
28. Pentru că îmi e dor de MEDICINA RIABILITATIVA !
29. Pentru că îmi e dor de LUINO !
30. Pentru faptul că trăiesc într-o ţară ”europeană”  în care puterii nu-i pasă de criza economică.
31. Pentru ”măsurile de redresare economică”.
32. Pentru a obţine satisfacţii pe măsura dedicaţiei mele profesionale,
33. Pentru ce am citit prima oară pe site-ul Apologeticum, confirmând ceea ce profeţise Părintele Paisie, iar apoi a fost preluat şi de SACCSIV.
34. Pentru că ne mint în continuare cu zâmbetul pe buze.
35. Pentru că mi se face rău când văd preşedinţi plângând la comandă sau şefi de partide ”suferind” lângă pensionari.
36. Pentru că se fură într-o veselie în stânga şi-n dreapta, făcându-se din acest statut un motiv de mândrie.
37. Pentru că mulţi dintre asistenţii medicali nu se bucură nici de prestigiu nici de recunoaşterea importanţei muncii lor nici din partea medicului şi nici din partea pacienţilor.
38. Pentru insecuritatea practicării actului profesional şi condiţiile inadecvate de muncă (subnormarea şi absenţa măsurilor şi echipamentelor de protecţia muncii) …să înlocuiţi mufa defectă a EKG-ului …m-a cam zgâlţâit ieri ! 😀  
39. Pentru că medicii de familie nu-şi fac datoria şi le dau pacienţilor trimitere către Urgenţă, deşi este o încălcare a legii, fiindcă, dacă ar fi vorba într-adevăr de un caz de urgenţă, pacientul nu ar mai veni cu autobuzul la spital.
40. Pentru că m-am săturat să salvez viaţa unui om în timp ce el mă înjură !
41. Pentru că nu-mi place culoarea violet !
42. Pentru că în România asta, eu nu mă mai regăsesc demult, am trăit doar cu speranţa, evident utopică, că vom reuşi să facem o ţară paralelă în care lăturile şi ororile ce ne distrug să dispară !
43. Pentru că oamenii se bat (la propriu) pentru un loc de parcare.
44. Pentru că avem cu toţii facultate, ne lăudăm cu olimpici în toată lumea, dar în topul audienţelor sunt Click şi OTV.
45. Pentru că ne interesează tot ce-i în grădina altuia şi nimănui nu-i pasă de nimic.
46. Pentru că hoţia, mitocănia şi răutatea au devenit dominante. Degeaba mă supăr… eu sunt în minoritate, deci eu trebuie să plec !
47.
Pentru că ţara mea aleargă de-i sar ochii, dar nu se îndreaptă niciunde.
48. Pentru că marea problemă pentru noi ca popor este aceea că nu avem viziuni/vizionari, strategii/strategi, trăim în umbra trecutului care ne apasă şi ne sfidează permanent.
49. Pentru că valorile au devenit non-valori, iar non-valorile au devenit liderii care conduc şi ne conduc.
50. Pentru că România ştie să intreţină doar căruţele cu proşti din guvern şi pe ai lor acoliţi.

Şi 51. Pentru cei care l-au votat pe băsescu… AM PLECAT, DRAGILOR, SĂ TRĂIŢI BINE !

Azi 5 octombrie 2010, la ora când acest post se va auto-publica, avionul meu va decola cu destinaţia Milano- Malpensa …

Să ne auzim cu bine, prieteni ! 

 Onucu, Adrian Mladin, Alexandru Marin, Ana Usca, Andi Bob, Andrei, Caius, Cammely, Cati, Ionuţ Tradafirescu, Cosmin Ştefănescu, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Cristina Mihaela, Dan Chichernea, Dispecer Blogosferă, Dănuca, Ela Roseni, Flavius, Florentin Coman, Florin Leahu, Gabriela Savitsky, Geeo, George Valah, Teodora, Hobbitu, Ioann, Ioan Sorin Usca, Ioan Usca, Lady A, Liviu G. Stan, Marian Coman, Mario Ovidiu Oprea, Marius Ola, Melicovici, Mika, Mirela Pete, Moş Călifar, Nataşa, Oana Clara, Orfiv, Perspicacitate, Q-zone, Rebusache, Secret Blognotes, Simion Cristian, Stropi de Suflet, Teo, Ulise, Valive, Zamfir Turdeanu.

Doamne ajută !


”Cultura” organizaţiei

A existat cândva, spre sfârşitul epocii sclavagismului târziu, şi începutul epocii feudalismului timpuriu, în epoca de triumph a libertăţii şi democraţiei, un mare producător de … linguri, cuţite, şi furculiţe.

El avea o sumedenie de branduri, între care sănătatea sclavilor, eliminarea risipei, satisfacerea absolută a clienţilor, sclavul potrivit la locul potrivit, dar mai ales producerea în ziua de ieri a tacâmurilor comandate astăzi, de un client. Mai mult decât atât: în toate materialele scrise în limba de lemn, şi de tablă, pe care producătorul le bagă pe gât ca şi cursuri, sclavilor, se amintea la fiecare cuvânt de ”revoluţia culturală” şi ”cultura” organizaţiei producătorului.

Fireşte, este vorba de cultura lingurii, cutiţului, şi furculiţei, fără de care nu ar fi existat nici Iliada şi Odiseea lui Homer, nici Infernul lui Dante, nici Vechiul, ori Noul Testament, ori Coranul, nici Vedele, nici Mahabharata, nici Eminescu, nici Tagore, nici Poe, şi, în general, niciun bun spiritual.

Iată cum nici Cuvântul, nici Informaţia, nu ar fi existat pe lume, fără ”revoluţia culturală” a Stomacului, pe care îl vedem astfel ridicat la locul pe care îl merită, ca factor de cultură, iar nu factor civilizator, aşa cum în mod greşit îl clasifica, în ”Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”, sclavul de proastă amintire, I.D. Sârbu.

Iată ce spunea, în rezumat, acest sclav … Cultura creează bunuri spirituale, în timp ce civilizaţia creează bunuri materiale.  Acum, este de la sine înţeles, că orice set de linguri, tacâmuri, şi furculiţe, creează, musai, ca orice cultură care se respectă, şi încă una globală, bunuri spirituale, se adresează numai şi numai spiritului, pe care îl înveşmântează cu cele mai noi cuceriri tehnologice – precum lingura care se duce singură la gură, cuţitul care se ascute singur în timp ce taie, furculiţa care este în acelaşi timp freza stomatologică, trusa de scobitori, cazma, greblă, şi sapă.

Un amănunt deloc de neglijat este şi termenul de ”revoluţie culturală”, apărut pentru prima dată în China comunistă, sub bagheta dirijorului cultural Mao Tze Dun, revoluţie care a oferit la milioane de guri flămânde seturi de linguri, furculiţe, şi cuţite. Faptul că acest termen redevine în vogă, şi este afişat ca titlul de nobleţe, în cursurile măreţe de educare prin muncă şi inteligenţă ale marelui producător de linguri, cuţite, şi furculiţe, reafirmă un adevăr incontestabil al epocii libertăţii şi democraţiei de astăzi: şi anume faptul că marii conducători Mao există şi astăzi, ca patroni ai câte unui trust multinaţional.

Trăim, aşadar, în prezent, vom trăi în viitor, într-o măreaţă ”revoluţie culturală”, şi anume în ”revoluţia culturală” a organizaţiei. Comanda de azi a clientului va fi onorată de sclavii organizaţiei, ieri, sau, în caz de catastrofă, în picosecunda în care a fost enunţată. Sclavii cei sănătoşi vor face totul să maximizeze feuda patronului Mao, utilizând pentru aceasta diagrama Yakazumi, în care vor vedea cu ochiul liber câtă risipă produc ei patronului, în loc de plus feuda.

Un singur lucru vede atât de bine ”revoluţia culturală”, atât de clarvăzător, şi anume: cu ce fel de energie vor funcţiona motoarele care duc furculiţele, lingurile, şi cuţitele, la gură. Cu petrol ? Este pe sfârşite. Cu apă ? Se va sfârşi intr-un secol, două. Cu energie solară ? Este insuficientă. Eoliană ? Aşijderea. Nucleară ? Se termină repede. Ramâne un singur combustibil … viata sclavilor ! Si nu este întâmplator faptul că statisticile şi estimările estimează o creştere demografică de 10-20% în statele mari ale lumii, şi o scădere demografică de 20-50% în cele medii şi mici.

”Revoluţia culturală” merge glorios, înainte, aducand plus feuda patronilor Mao, cu viaţa. Cea mai bună dovadă: Aţi văzut măcar o sectie de batrâni în organizaţie ? Care, fie vorba între noi, în sensul revoluţiei culturale a organizaţiei, aduc numai risipă, şi o imensă bandă roşie pe diagramele Yakazumi ?

O, Tempore ! Cu câtă inocenţă criminală confunzi cultura, cu civilizaţia !
Să sperăm că în anii 2008, spre deosebire de cei de astăzi, vom consuma atâta cultură cât să ne punem singuri, ca reacţie inversă, în bucla de reglare a sistemului Terra, excesul de civilizaţie !

Liviu Florian Jianu


Hauuuu I feel yesterday !

Preţurile mi se par destul de apropiate de ce era înainte de Revelion. Au crescut puţin doar. Am căutat roşii româneşti, dar nu sunt. Roşiile româneşti sunt dulci. Doar mere româneşti am găsit.


Hauuuu I feel today !

Ministerul Sănătăţii încearcă să găsească surse suplimentare de finanţare pentru programele de sănătate şi, în acest sens, a venit cu propunerea de a se introduce taxa pe produsele fast-food.

Aceasta este o legislaţie care a fost introdusă în Franţa, Germania şi Marea Britanie. Propunerea autorităţilor este ca taxarea să se facă pe produs şi speră să obţină 3-4 miliarde de lei de pe urma aplicării acestei măsuri.

Sursa: Realiatatea.net


2009 – 10 Momente de Istorie

2009 ar putea fi considerat cel mai spectaculos an din ultimele două decenii. Cea mai severă ajustare economică, de la +7% la -7% evoluţie PIB, cel mai mare împrumut din istoria României, primul guvern care a căzut în Parlament şi cea mai mică diferenţă de scor la alegerile prezidenţiale.


Însă, din punctul de vedere al modului în care ar trebui să reacţioneze un stat în vreme de criză, 2009 poate fi considerat şi anul în care nu s-a întâmplat nimic.

Deficitul bugetar a crescut cu 50%, investiţiile publice au scăzut, iar creditarea s-a blocat, situaţie la care a contribuit mai ales foamea de bani a statului.

Sectorul privat a trecut pe excedent şi a concediat 350 de mii de angajaţi, fapt care a dublat rata şomajului, până la cel mai înalt nivel din ultimii cinci ani.

În acest timp, campania electorală a amânat restructurarea sectorului public pentru încă un an. Cu o tăiere de cheltuieli de 10%, ajustarea se anunţă teribilă …

Sursa: Standard Money