Category Archives: Poveşti

SĂNĂTATE, JUSTIȚIE ȘI DELICATEȚE

(O curte de contabili cu mânecuțe. Pot fi și procurori… judecători… agenți de bursă… politicieni… sau reprezentanți ai unor instituții bancare arhicunoscute…(sau de toate)…)

– Să intre următorul medic !

Cip-ul… Numele… Prenumele…(îl scanează)

– …

– Sunteți bolnav ?

– Foarte bolnav.

– Nu mai puteți ?

– Nu mai pot.

– Mai judecați ?

– Mărturisesc că nu.

– Medicamente aveți ?

– Nu.

– Pacienți aveți ?

– Roiuri.

– Personal calificat şi suficient aveți ?

– Absolut deloc.

– Sunteți mulțumit de condițiile de muncă ?

– Scandalizat.

– Sunteți mulțumit ?

– Sunt distrus.

– Veți urma cursuri intensive de analiză matematică, stohastică, probabilistică, statistică, spații neeuclidiene, analiză topologică, ecuația Undei Shrodinger, Teoria Sistemelor neliniare, Regulatoare şi Sisteme Adaptive, Tehnici de Modelare şi Identificare, Comunicare, Antropologia Culturii, Semantică şi Semiotică, Marketing financiar, pentru a împărți judicios fiecare leu / euro de la buget. Pacientul nostru, stăpânul nostru. Totul pentru pacient. Să ne facem preş în fața pacientului. Să facem totul pentru sănătatea pacientului. În caz contrar, veți suporta rigorile legii.

– Bine, dar mi-am pierdut sănătatea…

– Sunt o mie la poartă care aşteaptă să vă ia locul. Aveți de ales…

– Nu sunteți amabil să îi tratați dv. în locul meu ? Cu mijloacele pe care le am la dispoziție ? Cu banii pe care nu îi am ? Cu munca altora, care nu îi produce ? Sau economiseşte ?

– Jignire la adresa Instantei…Amenda penală de… Plus monitorizare pe termen nelimitat… Repet… Aveți de ales…

– În acest caz…

– Ascult…

– Îmi iau angajamentul solemn să slujesc cu cinste şi devotament cauza sănătății şi a pacienților, pentru satisfacerea totală a tuturor clienților, conform jurământului meu medical, de pe când eram sănătos, să nu precupețesc niciun efort pentru a duce pe noi culmi de progres, bunăstare şi civilizație sănătatea națională, şi mondială, să îmi dedic întreaga viață, până la sacrificiul suprem, cauzei nobile a pacienților, medicamentelor, industriilor lor, tratamentelor, spitalizărilor, şi noii ordini în educația prin şi pentru muncă în slujba eutanasiei mondiale, prin puterea exemplului personal !

Sper să nu îmi pierd locul de muncă. Cine mai angajează un medic bolnav ?

Completul (se consultă)

Preşedintele (către grefier, dictează) :

Labilitate psihică, emotivitate, lipsă de fermitate în caracter, handicap de conştiință medicală, sensibilitate, afectivitate…

Dispunem ieşirea pe cale naturală din sistem.

(loveşte cu ciocanul în masă)

Următorul !

1 iulie 2014

Jianu Liviu-Florian


Love. Think. Speak.


Momentul decembrie 1990 povestit de Regele Mihai.

“Nu-i o amintire plăcută, dar românii trebuie să cunoască adevărul. Inițial am vrut să vin în 1990 de Paște. Am luat legătura cu domnul Paleologu – era ambasador la Paris – rugându-l să transmită guvernului această hotărâre a mea. Am fost vizitat de ambasadorul României la Berna pentru a pune la punct problemele de viză și pașaport. Totul părea pregătit și, când urma să mă urc într-un zbor regulat spre București, autoritățile române mi-au anulat viza. Am lăsat să mai treacă un timp.

De Crăciun am făcut altă tentativă. Doream să mă reculeg la mormintele bunicilor mei de la Curtea de Argeș și să merg la Catedrala din Timișoara. Principesa Margareta se afla în decembrie la București. I-am cerut să-l informeze pe Petre Roman în legătură cu venirea mea. Principesa a obținut destul de greu o audiență la primul ministru care i-a spus că nu era momentul potrivit…

Porțile României sunt închise pentru Rege ? a întrebat Principesa Margareta.”“Nu, bineînțeles că nu.”, a răspuns Petre Roman. Fiica mea mi-a telefonat și mi-a relatat convorbirea. I-am spus imediat că sosesc. Între timp renunțasem să merg la Timișoara, doream doar douăzeci și patru de ore, la Curtea de Argeș. Margareta i-a adresat lui Petre Roman o scrisoare prin care îl informa despre decizia mea. Am închiriat un avion particular la Geneva pe numele unui fotoreporter care ne însoțea.

Eram șase la bord: Regina Ana, prințesa Sofia, secretarul meu român, un membru al gărzii personale, englez, fotoreporterul și cu mine. La aeroportul Otopeni se știa doar că vine un avion din Elveția, nu că eu eram în el. Am aterizat, un microbuz a venit și ne-a luat și … s-a aflat.

Am fost primiți de șeful aeroportului, cordial – cred că împărtășea cauza noastră – ne-a oferit salonul de onoare și ne-a spus că nu ne vor controla bagajele. Ne-a ștampilat pașapoartele, totul era cât se poate de normal. Era puțină lume în aeroport din cauza unei greve. Doi soldați de gardă mi-au adresat salutul militar, iar vreo treizeci de lucrători din aeroport au aplaudat venind în jurul meu. Le-am urat Crăciun fericit și-am ieșit către cele patru automobile închiriate.

Când să plecăm, am fost opriți de un bărbat venit în fugă din aeroport, care ne-a cerut pașapoartele pentru o ultimă formalitate. I le-am dat bineînțeles, au rămas la Otopeni două persoane pentru a le recupera și am plecat spre București, la doamna Mezincescu. Acolo se aflau mulți ziariști străini și o echipă de la TF1. Cum am ajuns, un telefon ne anunța că formalitățile cu pașapoartele vor dura mai mult și mi se recomanda să-mi continui drumul.

Am plecat spre Curtea de Argeș. După o oră, la intrarea în Pitești, ceva ce semăna cu un accident, ne-a oprit. Un stâlp de telegraf bara șoseaua. Erau vreo trei mașini de poliție și cam douăzeci de automobile civile.

Imediat ce am oprit am fost înconjurați de polițiști cu pistoale mitralieră în mâini. Echipa de filmare de la TF1 care ne urma a pus un proiector pe acel loc și a început să filmeze. Asta a făcut ca armele să dispară imediat. Dacă nu erau cei de la canalul 1 al televiziunii franceze nu știu ce-ar fi ieșit! Un colonel de poliție ne-a ordonat pur și simplu cu brutalitate să ne întoarcem la Otopeni și ne-a acuzat că am trecut frontiera fraudulos.

Mai mult de două ore am discutat fără nici un rezultat. La unsprezece seara ne-am întors în cele din urmă, escortați de foarte multe mașini ale poliției, cu girofarurile în funcțiune.

Echipa de ziariști care ne urma se înmulțise considerabil. La un moment dat, în loc s-o ia spre aeroport, polițiștii ne îndreptau pe un drum în plin camp. Mi-am dat seama și i-am cerut șoferului să întoarcă. Zece mașini apărute din întuneric ne-au blocat.

Fiica mea și secretarul meu s-au angajat în alte discuții care au durat până la patru dimineața. Un general de securitate a venit în civil de la București să stea de vorbă cu “domnul Mihai”. Am acceptat, dar la aeroport, nu în mijlocul câmpului.

Generalul a dispărut imediat. Pe urmă a venit un general de aviație care ne-a permis – primise și el un ordin – să pornim spre aeroport. Ajunși la Otopeni n-am avut voie să coborâm din mașină. Ni s-a spus că un avion militar românesc ne va duce în Elveția.

Am protestat susținând că același avion cu care venisem să ne înapoieze. Generalul pretindea că echipajul elvețian era “beat mort”. Bineînțeles că n-am crezut, iar ulterior am aflat că piloții fuseseră sechestrați în aeroport, ca nu cumva să aterizăm în alt oraș din România.

Fiicei mele Margareta nu i s-a permis să vină să mă îmbrățișeze la aeroport. La un moment dat un colonel venea în fugă cu pașapoartele noastre în mână. Înainte de a ni le înapoia, ofițerul care îl deschisese pe al meu, i-a spus polițistului: “Priviți! Este ștampilat bine. Totul a fost în ordine.” Încercuiți de polițiști, am fost conduși pe pistă și am văzut un avion românesc de construcție sovietică. “Dacă nu vă grăbițí avem și alte mijloace de a vă urca în avion”, a spus unul dintre polițiști.

Am decolat la șase fără un sfert dimineața, după douăsprezece ore de la plecarea din Geneva… Asta a fost…”

TEXT: Marilena Rotaru
FOTO: Mediafax


Cum a murit marele dramaturg Caragiale la Berlin şi ce s-a întâmplat cu vagonul mortuar care îl aducea în ţară

Ion Luca Caragiale a murit pe 9 iunie 1912 la Berlin, unde se autoexilase în 1904, împreună cu familia, după acuzaţiile de plagiat ale piesei „Năpasta“. Dramaturgul a fost răpus de arteroscleroză. Vagonul morturar care aducea sicriul în ţară a rătăcit două săptămâni pe drum.

Marele dramaturg Ion Luca Caragiale a părăsit România în 1904, după ce a pierdut procesul de calomnie intentat lui Caion, un publicist care îl acuzase de plagiat. A plecat dezgustat şi scârbit de ţara în care trăise şi pentru care scrisese toată viaţa. ”Nu mai pot trăi aici! E prea grea duhoarea”, spunea Caragiale înainte să plece.
A ales Berlinul şi s-a stabilit aici împreună cu familia. Caragiale a închiriat un apartament în cartierul Willmersdorf, copiii au fost înscrişi la şcoală, iar dramaturgul s-a arătat, o vreme, mulţumit de calea aleasă. Dorul faţă de prietenii rămaşi în ţară şi l-a expus în lungi scrisori. De dorul limbii române a început să frecventeze cercurile studenţeşti româneşti de la Berlin. Caragiale primea veşti din România de la bunul său prieten Alexandru Vlahuţă, cel care îi cerea dramaturgului să revină în ţară.

”Pentru nimic în lume n-aş părăsi acest colţ de viaţă străină pentru a mă reîntoarce în patrie. Să mai văd ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleaşi mutre, aceleaşi fosile cari conduc viaţa publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide şi bănuitoare. Nu, dragul meu, nu. M-am exilat şi atâta tot. Aerul de aicea îmi prieşte, sunt mulţumit cu ai mei şi n-am ce căuta într-o ţară unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iară munca şi talentul, viţii demne de compătimit”, îi scria dramaturgul lui Vlahuţă.

Continuarea pe adevărul.ro


Father and Daugher

Istorie pe care o ştim şi pe care o adesea o uităm…

…ca să ajungem să o ştim din nou, atunci când ne vine rândul să ne ducem în speranţa de… găsit pe cei ce ne-au fost dragi…


Mahatma Ghandi…

1869 – s-a născut la Porbandar, în India Britanică.

1913 – a fost arestat în timp ce conducea un marş al minerilor indieni în Africa de Sud.

1919 – a ordonat grevă generală în India Britanică.

1919 – a organizat o zi de “rugăciune şi post” ca răspuns la uciderea protestatarilor indieni de către britanici în masacrul de la Amritsar în India Britanică.

1922 – a fost arestat acuzat de rebeliune şi condamnat la şase ani de închisoare, fiind eliberat doar după aproape doi ani pentru o operaţie de apendicită în India.

1922 – a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru revoltă; va face numai doi ani în India Britanică.

1930 – a condus un marş de 200 de mile spre mare, cunoscut drept “Marşul Dandi”, sfidând opoziţia britanicilor, protestând asupra monopolului pe sare a acestora în India.

1930 – a ridicat o bucată de ţărână şi sare şi a declarat: “Cu asta zgudui temelia Imperiului Britanic”, declaşând începutul mişcării Salt Satyagraha în India Britanică.

1933 – a început cea de-a 21-a zi de proteste împotriva opresiunii britanice în India Britanică.

1942 – a fost arestat în Bombay de către britanici, iniţiind Mişcarea de Emancipare a Indiei la Bombay, în India.

1948 – a murit la New Delhi, în India (asasinat în timpul unei ceremonii religioase).

Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti…

Daţi-mi-L pe Hristos din creştinismul vostru, iar restul păstraţi pentru voi.

Cel slab nu poate ierta. Iertarea e o calitate a celui puternic.

Cultura unei naţiuni rezidă în căminele şi în sufletele oamenilor săi.

Dacă vrem să avem cu adevărat pace în lumea asta, ar trebui să începem cu copiii.

Prima dată or să te rabde, apoi or să râdă de tine, apoi vor lupta împotriva ta, apoi vei câştiga.

Când admir minunile unui răsărit sau frumuseţea lunii, sufletul mi se extinde în venerarea creatorului.

Nimeni nu mă poate răni, fără permisiunea mea !

Nimeni nu-ţi poate lua demnitatea dacă nu i-o dai tu.

Viaţa noastră este o lungă şi nesfârşită căutare a Adevărului.

Toţi cei în viaţă sunt aproapele tău !

Pot să-mi închipui un bărbat înarmat până în dinţi, care, în sufletul său, este totuşi un laş. Adevărata non-violenţă este imposibilă dacă omul nu este lipsit de orice teamă.

Toate religiile din lume, chiar dacă au alte aspecte prin care diferă, proclamă la unison că în această lume dăinuieşte doar adevărul.

Convingerile tale devin gândurile tale, gândurile tale devin cuvintele tale, cuvintele tale devin acţiunile tale, acţiunile tale devin obiceiurile tale, obiceiurile tale devin valorile tale, valorile tale devin destinul tău.

Este semnificativ faptul că unii dintre cei mai mari gânditori şi oameni de cultură erau adepţii unei diete vegetariene stricte.

Caută să trăieşti cât mai simplu, ca şi alţii să poată trăi simplu.

Un Satyagrahi (adept al non-violenţei) şi-a luat adio de la teamă. El cutează să se încreadă în duşman. Chiar dacă duşmanul îl dezamăgeşte de douăzeci de ori, Satyagrahi este gata să se mai încreadă în el pentru a douăzeci şi una oară.

Rugăciunea nu este o cerere. Ea este dorul unui suflet. E recunoaşterea zilnică a propriei slăbiciuni.

Este mai bine să ai o inimă fără cuvinte, decât cuvinte fără inimă.

Nu există niciun zeu mai presus de adevăr.

Toţi vrem să schimbăm lumea, dar nimeni nu e dispus să înceapă cu sine însuşi.

Cred că consumul de carne nu este necesar pentru om, în nicio etapă a vieţii sale şi în niciun fel de climat în care viaţa omului este posibilă.

În Lume există oameni atât de înfometaţi, încât nu există altă formă prin care Îl pot găsi pe Dumnezeu decât într-o felie de pâine.

Singurul tiran pe care îl voi urma este vocea calmă, blândă din mine.

Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.

Sursa: Citatepedia


POVESTEA PĂSĂRILOR CĂLĂTOARE

Primăvara, vara, toamna, sau iarna, păsările pleacă în ţările calde. Cum, nu toamna ? Nu. De la o vreme, anotimpurile concurează şi ele, ca şi oamenii, pentru supremaţia mondială… 

Aşadar, păsările au plecat spre ţările calde cu avionul, cu trenul, cu autoturismul, sau cu autocarul. Cum, nu au zburat până în ţările calde? Nu. Păsările nu mai zboară demult. Ca şi oamenii. Păsările zburau cu aripile, oamenii zburau cu visele. Dar timpurile acelea sunt atât de îndepărtate, încât doar păsările bătrâne îşi mai aduc aminte de zbor. Ele au zburat chiar, odată. Dar acum, la bătrâneţe, nu mai au putere să zboare. Stau doar în cuib, şi mai povestesc, câte unui nepot, care se joacă pe calculator, cum zburau odată. Ar dori chiar să-l înveţe să zboare. Dar nepoţii, cu căştile la urechi, ochii în ecran, şi microfonul în faţa buzelor, sunt atât de ocupaţi să se joace de-a zborul pe calculator! Nu au timp de poveştile lor.

birds_by_bonia

Ajunse în ţările calde, păsările şi-au căutat, înfrigurate, un serviciu. Dar nu era atât de uşor. Întâi, trebuiau să înveţe bine limba acelor ţări. Apoi, istoria şi geografia lor. Apoi, să dea multe, multe interviuri, să completeze multe, multe formulare, şi să aştepte. Ce să aştepte? Norocul de a obţine un loc de muncă. Cum, nu erau locuri de munca pentru toate păsările care veneau în ţările calde? Nu. Nu erau destule nici pentru păsările din ţările calde. 

De aceea, păsările de pretutindeni trebuiau să înveţe mult, şi numai cele mai inteligente, şi îndemânatice, şi muncitoare, şi puternice , erau angajate, şi primeau un salariu. Dar păsările slabe? Să nu vorbim despre ele. Se întorceau în ţara frigului. Şi salariile? Ştii, salariile păsărilor venite din ţările reci erau cel mult la jumătatea celor din ţările calde. De ce? Pentru că legile din ţările calde ofereau egalitate între toate păsările din ţările calde. Dar nu şi pentru cele de la polul frigului.

Pentru multe, multe păsări călătoare, salariile erau atât de mici! Le ajungeau pentru chiria câte unei garsoniere, apartament cu două-trei camere, sau căsuţe modeste, pentru o masă-două, pe zi, pentru căldură, curent, benzină, apă, gunoi, şi le rămânea o sumă mică pe care o puneau deoparte în fiecare lună, ca să-şi cumpere şi ei o casă, nu să stea într-una închiriată, sau să-şi cumpere o maşină, nu să conducă una de împrumut, sau să se întoarcă acasă, în ţara lor, unde să aibă de toate, pentru ei, pentru copiii lor, şi pentru părinţii pe care îi lăsaseră acasă, căci erau bătrâni, şi nu mai puteau nici să înveţe, nici să călătorească, nici să muncească, după o viaţă de pasăre.

Cum o duceţi? Ce mai faceţi? Îi întrebau părinţii păsări de acasă, fie printr-o scrisoare, fie printr-un telefon, fie printr-un e-mail, deşi ei, fiind bătrâni, atât de greu se descurcau cu vederea, şi cu Internetul.

Minunat ! Le răspundeau copiii lor, din ţările calde. Avem o casă numai şi numai a noastră, cu 6-8 camere, la etaj sunt dormitoarele copiilor, fiecare dintre noi are câte o maşină, avem piscină în curte, suntem angajaţi la firme de renume, avem salarii mari de tot, o ducem foarte bine, în fiecare week-end mergem în câte o staţiune la munte, la mare, sau la ocean! le spuneau păsările călătoare, şi păsările părinţi, de acasă, se înroşeau de emoţie, şi bucurie, şi le povesteau rudelor şi vecinilor ce bine o duc copiii lor în ţările calde. Minunat o ducem! Spuneau păsările călătoare, şi continuau să muncească 10-12 ore pe zi, pe salarii mici, să locuiască în cele mai mici şi mai reci locuinţe, să mănânce cât mai puţin, ca să pună un ban deoparte, pentru visele lor, şi ale copiilor lor.

Dar voi, dragi părinţi, cum o duceţi? Îi întrebau păsările călătoare pe părinţii lor, de acasă.

Minunat! Le răspundeau părinţii lor. Avem pensii bune, mâncăm bine, în casă este cald iarna, şi rece, vara, mergem cu bilete la preţ redus la munte şi la mare, odată pe an – aşa le spuneau, şi continuau să dea căldura la mic, sau să o oprească de tot, iarna, şi să se înfofoleasca mai bine în două-trei haine, să caute prin piaţă cea mai ieftină brânză, şi cele mai ieftine legume, şi să numere în fiecare zi: cât avem de plătit pentru, şi pentru, şi pentru, şi cât ne rămâne pentru, şi pentru… aici tăiau în fiecare lună ba câteva mere, ba un morcov, ba o sticlă de lapte, ba un sfert de kilogram de brânză.

Ne este atât de dor de voi! Spuneau păsările din ţările calde.

Şi nouă, ne este atât de dor de voi! Spuneau părinţii din ţările reci.

Dar ştiţi, spuneau păsările din ţările calde, să ne trimiteţi şi nouă prăjitura aceea minunată pe care o faci tu, mamă, din nuci, şi miere! Şi mama pasăre, de acasă, din ţara cea rece, tăia căldura de tot, în decembrie, şi, cu banii economisiţi, mergea la piaţă, şi căuta nuci. Vai, nucile erau atât de scumpe! Vai, ce scumpă era mierea! Şi mama pasăre nu mai aprindea nici lumina, seara, în casă. Nu se mai uita nici la televizor. Scotea şi frigiderul din priză. Cumpăra, în loc de 4 kilograme de cartofi pe lună, numai doi. Şi din banii economisiţi, cumpăra 3 kilograme de nuci, şi un borcan de miere. Făcea colaci cu miere şi nuci. Şi când ajungea la poştă, şi afla cât costă expediţia coletului cu prăjituri în ţările calde, răcea puţin, dar nu îşi cumpăra nici-un medicament, ba mai renunţa şi la medicamentele pentru inimă, şi reumatism, şi le trimitea copiilor coletul cu prăjituri cu nuci şi miere, de Crăciun.

Îţi mulţumim, mamă! scriau copiii păsări din ţările calde. Şi eu vă mulţumesc, dragii mei! Răspundea mama-pasăre, din ţara frigului. Şi dacă puteţi, vă rog să îmi scrieţi şi mie, din ţările calde, cât de des puteţi! Atât! Să nu daţi banii pe nimic, pentru mine, căci am de toate!

Şi copiilor păsări din ţările calde li se făcea dor. De mama-pasăre, de tata-pasăre, de casa lor de acasă, de grădiniţa lor, de rude, şi de vecini, şi de prieteni, şi începeau să ţină lumina aprinsă cât mai puţin seara în mica lor locuinţă, să calculeze cel mai scurt traseu cu maşina până la serviciu, sau supermarket, să taie din porţia lor de mâncare, dar să o lase întreagă pe cea a copiilor, ba să le mai şi cumpere, chiar, tot ce îşi doreau, doar, doar, vor reuşi, întru-un an, să pună bani deoparte pentru un drum dus intors, la cea mai ieftină clasă, până acasă, în ţara frigului.

Şi odată, ca niciodată, s-au întâlnit toţi, în cuibul lor, de acasă, şi au trăit fericiţi, până la adânci bătrâneţe.

Şi zborul ? Ar fi păcat, dragă nepoată, ca zborul păsărilor să se uite de tot. Aşa cum se uită şi visele oamenilor. Îmi aduc aminte că, pasăre fiind, visam de mic o casă cu copii, părinţi, şi bunici. O casă în care toţi să stea împreună. Şi să îşi povestească vieţile, zborurile, călătoriile, şi visele, în fiecare zi. Casa aceea există, chiar… Priveşte pe cer, când voi zbura de lângă tine. Şi o vei vedea, căci îţi voi face semn cu mâna.

Liviu Florian Jianu …


filotopia.com

Perspective filosofice

"KITCHEN & CLUE"

"Ho dei gusti semplicissimi, mi accontento sempre del meglio" O. Wilde

Mai sulla terra

- solo per sognatori seriali -

wwayne

Just another WordPress.com site

Michelangelo Buonarroti è tornato

Non ce la fo' più a star zitto

Chiavari EMOZIONI tra Caruggi e Portici

Da un'Emozione nasce un Disegno da un Disegno un'EMOZIONE

uncucchiainodizucchero

consigli di cucina

Incercari Online

A fine WordPress.com site

Schreiben als Hobby

Aus den Aufzeichnungen der Skáldkonur: Wo Worte sich zu Texten fügen, ist es Zeit für den Barden seine Geschichten zu erzählen.

Food Safety Quality

Lascia che il cibo sia la tua medicina e che la medicina sia il tuo cibo

Ristorante Cit Galantom

Fatti coccolare, dal Cit Galantom!

NemoInCucina

Mangiare Bene - Vivere Bene

words and music and stories

Let's recollect our emotions in tranquillity

Una cucina vista mare

Sposa qualcuno che sappia cucinare. L’amore passa, la fame no.

Il mondo delle olive da tavola

Curiosità, cultivar e ricette. Tutto quello che c'è da sapere sulle olive, raccontato da Ficacci.

Primo non sprecare

Una genovese in cucina: piatti liguri, altri inediti, oppure i classici in versione sprint. Per il massimo risultato con il minimo sforzo.

A Casa di Federica Egori

la principessa della casa

Dolci Amore e Fantasia

In cucina gli ingredienti migliori sono l'Amore e la Fantasia

Poteci Însorite

Munte, Excursii, Drumeții, Faună și Floră, Sfaturi Utile, MTB, Orașe și Sate

Opinia creștină

"Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!" (2 Corinteni 13, 13)

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

VITAINCASA

il lato rosa della vita

I miei borghi

I borghi italiani in mostra

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Incercari

de ginduri

ChiVeg

Chicago Vegetarian Concerns for Ethical and Affordable Living

VOCI DAI BORGHI

PERDERSI TRA LE EMOZIONI DEI BORGHI ITALIANI

no nonsense food

going plant-based

Learn Polymer Clay

Inspiring you to explore your creativity and get down to work! A great collection of Free Polymer Clay tutorials

Stefan's Gourmet Blog

Cooking, food, wine

The Food Traveler

Storie di viaggi e di cibo

Sale Zucchero e Cannella

Esperimenti, pasticci e successi nella mia cucina. Benvenuti!

Blogul_unei_Lilith

Everything I think, feel, and love!

besnutricion

Un libro de recetas

Caffè Letterario

E' un punto d'incontro di blogger

%d bloggers like this: