Category Archives: Poveşti

Stand by Me…

When the night has come
And the land is dark
And the moon is the only light we’ll see

No I won’t be afraid, no I won’t be afraid
Just as long as you stand, stand by me

So darlin’, darlin’, stand by me, oh now now stand by me
Stand stand by me, stand by me

If the sky that we look upon
Should tumble and fall
And the mountains should crumble to the sea

I won’t cry, I won’t cry, no I won’t shed a tear
Just as long as you stand, stand by me

And darlin’, darlin’, stand by me, oh now now
Stand by me
Stand by stand by me stand by me…

Love Always Wins…

Congratulations Meghan and Harry !

Advertisements

SĂNĂTATE, JUSTIȚIE ȘI DELICATEȚE

(O curte de contabili cu mânecuțe. Pot fi și procurori… judecători… agenți de bursă… politicieni… sau reprezentanți ai unor instituții bancare arhicunoscute…(sau de toate)…)

– Să intre următorul medic !

Cip-ul… Numele… Prenumele…(îl scanează)

– …

– Sunteți bolnav ?

– Foarte bolnav.

– Nu mai puteți ?

– Nu mai pot.

– Mai judecați ?

– Mărturisesc că nu.

– Medicamente aveți ?

– Nu.

– Pacienți aveți ?

– Roiuri.

– Personal calificat şi suficient aveți ?

– Absolut deloc.

– Sunteți mulțumit de condițiile de muncă ?

– Scandalizat.

– Sunteți mulțumit ?

– Sunt distrus.

– Veți urma cursuri intensive de analiză matematică, stohastică, probabilistică, statistică, spații neeuclidiene, analiză topologică, ecuația Undei Shrodinger, Teoria Sistemelor neliniare, Regulatoare şi Sisteme Adaptive, Tehnici de Modelare şi Identificare, Comunicare, Antropologia Culturii, Semantică şi Semiotică, Marketing financiar, pentru a împărți judicios fiecare leu / euro de la buget. Pacientul nostru, stăpânul nostru. Totul pentru pacient. Să ne facem preş în fața pacientului. Să facem totul pentru sănătatea pacientului. În caz contrar, veți suporta rigorile legii.

– Bine, dar mi-am pierdut sănătatea…

– Sunt o mie la poartă care aşteaptă să vă ia locul. Aveți de ales…

– Nu sunteți amabil să îi tratați dv. în locul meu ? Cu mijloacele pe care le am la dispoziție ? Cu banii pe care nu îi am ? Cu munca altora, care nu îi produce ? Sau economiseşte ?

– Jignire la adresa Instantei…Amenda penală de… Plus monitorizare pe termen nelimitat… Repet… Aveți de ales…

– În acest caz…

– Ascult…

– Îmi iau angajamentul solemn să slujesc cu cinste şi devotament cauza sănătății şi a pacienților, pentru satisfacerea totală a tuturor clienților, conform jurământului meu medical, de pe când eram sănătos, să nu precupețesc niciun efort pentru a duce pe noi culmi de progres, bunăstare şi civilizație sănătatea națională, şi mondială, să îmi dedic întreaga viață, până la sacrificiul suprem, cauzei nobile a pacienților, medicamentelor, industriilor lor, tratamentelor, spitalizărilor, şi noii ordini în educația prin şi pentru muncă în slujba eutanasiei mondiale, prin puterea exemplului personal !

Sper să nu îmi pierd locul de muncă. Cine mai angajează un medic bolnav ?

Completul (se consultă)

Preşedintele (către grefier, dictează) :

Labilitate psihică, emotivitate, lipsă de fermitate în caracter, handicap de conştiință medicală, sensibilitate, afectivitate…

Dispunem ieşirea pe cale naturală din sistem.

(loveşte cu ciocanul în masă)

Următorul !

1 iulie 2014

Jianu Liviu-Florian


Love. Think. Speak.


Momentul decembrie 1990 povestit de Regele Mihai.

“Nu-i o amintire plăcută, dar românii trebuie să cunoască adevărul. Inițial am vrut să vin în 1990 de Paște. Am luat legătura cu domnul Paleologu – era ambasador la Paris – rugându-l să transmită guvernului această hotărâre a mea. Am fost vizitat de ambasadorul României la Berna pentru a pune la punct problemele de viză și pașaport. Totul părea pregătit și, când urma să mă urc într-un zbor regulat spre București, autoritățile române mi-au anulat viza. Am lăsat să mai treacă un timp.

De Crăciun am făcut altă tentativă. Doream să mă reculeg la mormintele bunicilor mei de la Curtea de Argeș și să merg la Catedrala din Timișoara. Principesa Margareta se afla în decembrie la București. I-am cerut să-l informeze pe Petre Roman în legătură cu venirea mea. Principesa a obținut destul de greu o audiență la primul ministru care i-a spus că nu era momentul potrivit…

Porțile României sunt închise pentru Rege ? a întrebat Principesa Margareta.”“Nu, bineînțeles că nu.”, a răspuns Petre Roman. Fiica mea mi-a telefonat și mi-a relatat convorbirea. I-am spus imediat că sosesc. Între timp renunțasem să merg la Timișoara, doream doar douăzeci și patru de ore, la Curtea de Argeș. Margareta i-a adresat lui Petre Roman o scrisoare prin care îl informa despre decizia mea. Am închiriat un avion particular la Geneva pe numele unui fotoreporter care ne însoțea.

Eram șase la bord: Regina Ana, prințesa Sofia, secretarul meu român, un membru al gărzii personale, englez, fotoreporterul și cu mine. La aeroportul Otopeni se știa doar că vine un avion din Elveția, nu că eu eram în el. Am aterizat, un microbuz a venit și ne-a luat și … s-a aflat.

Am fost primiți de șeful aeroportului, cordial – cred că împărtășea cauza noastră – ne-a oferit salonul de onoare și ne-a spus că nu ne vor controla bagajele. Ne-a ștampilat pașapoartele, totul era cât se poate de normal. Era puțină lume în aeroport din cauza unei greve. Doi soldați de gardă mi-au adresat salutul militar, iar vreo treizeci de lucrători din aeroport au aplaudat venind în jurul meu. Le-am urat Crăciun fericit și-am ieșit către cele patru automobile închiriate.

Când să plecăm, am fost opriți de un bărbat venit în fugă din aeroport, care ne-a cerut pașapoartele pentru o ultimă formalitate. I le-am dat bineînțeles, au rămas la Otopeni două persoane pentru a le recupera și am plecat spre București, la doamna Mezincescu. Acolo se aflau mulți ziariști străini și o echipă de la TF1. Cum am ajuns, un telefon ne anunța că formalitățile cu pașapoartele vor dura mai mult și mi se recomanda să-mi continui drumul.

Am plecat spre Curtea de Argeș. După o oră, la intrarea în Pitești, ceva ce semăna cu un accident, ne-a oprit. Un stâlp de telegraf bara șoseaua. Erau vreo trei mașini de poliție și cam douăzeci de automobile civile.

Imediat ce am oprit am fost înconjurați de polițiști cu pistoale mitralieră în mâini. Echipa de filmare de la TF1 care ne urma a pus un proiector pe acel loc și a început să filmeze. Asta a făcut ca armele să dispară imediat. Dacă nu erau cei de la canalul 1 al televiziunii franceze nu știu ce-ar fi ieșit! Un colonel de poliție ne-a ordonat pur și simplu cu brutalitate să ne întoarcem la Otopeni și ne-a acuzat că am trecut frontiera fraudulos.

Mai mult de două ore am discutat fără nici un rezultat. La unsprezece seara ne-am întors în cele din urmă, escortați de foarte multe mașini ale poliției, cu girofarurile în funcțiune.

Echipa de ziariști care ne urma se înmulțise considerabil. La un moment dat, în loc s-o ia spre aeroport, polițiștii ne îndreptau pe un drum în plin camp. Mi-am dat seama și i-am cerut șoferului să întoarcă. Zece mașini apărute din întuneric ne-au blocat.

Fiica mea și secretarul meu s-au angajat în alte discuții care au durat până la patru dimineața. Un general de securitate a venit în civil de la București să stea de vorbă cu “domnul Mihai”. Am acceptat, dar la aeroport, nu în mijlocul câmpului.

Generalul a dispărut imediat. Pe urmă a venit un general de aviație care ne-a permis – primise și el un ordin – să pornim spre aeroport. Ajunși la Otopeni n-am avut voie să coborâm din mașină. Ni s-a spus că un avion militar românesc ne va duce în Elveția.

Am protestat susținând că același avion cu care venisem să ne înapoieze. Generalul pretindea că echipajul elvețian era “beat mort”. Bineînțeles că n-am crezut, iar ulterior am aflat că piloții fuseseră sechestrați în aeroport, ca nu cumva să aterizăm în alt oraș din România.

Fiicei mele Margareta nu i s-a permis să vină să mă îmbrățișeze la aeroport. La un moment dat un colonel venea în fugă cu pașapoartele noastre în mână. Înainte de a ni le înapoia, ofițerul care îl deschisese pe al meu, i-a spus polițistului: “Priviți! Este ștampilat bine. Totul a fost în ordine.” Încercuiți de polițiști, am fost conduși pe pistă și am văzut un avion românesc de construcție sovietică. “Dacă nu vă grăbițí avem și alte mijloace de a vă urca în avion”, a spus unul dintre polițiști.

Am decolat la șase fără un sfert dimineața, după douăsprezece ore de la plecarea din Geneva… Asta a fost…”

TEXT: Marilena Rotaru
FOTO: Mediafax


Cum a murit marele dramaturg Caragiale la Berlin şi ce s-a întâmplat cu vagonul mortuar care îl aducea în ţară

Ion Luca Caragiale a murit pe 9 iunie 1912 la Berlin, unde se autoexilase în 1904, împreună cu familia, după acuzaţiile de plagiat ale piesei „Năpasta“. Dramaturgul a fost răpus de arteroscleroză. Vagonul morturar care aducea sicriul în ţară a rătăcit două săptămâni pe drum.

Marele dramaturg Ion Luca Caragiale a părăsit România în 1904, după ce a pierdut procesul de calomnie intentat lui Caion, un publicist care îl acuzase de plagiat. A plecat dezgustat şi scârbit de ţara în care trăise şi pentru care scrisese toată viaţa. ”Nu mai pot trăi aici! E prea grea duhoarea”, spunea Caragiale înainte să plece.
A ales Berlinul şi s-a stabilit aici împreună cu familia. Caragiale a închiriat un apartament în cartierul Willmersdorf, copiii au fost înscrişi la şcoală, iar dramaturgul s-a arătat, o vreme, mulţumit de calea aleasă. Dorul faţă de prietenii rămaşi în ţară şi l-a expus în lungi scrisori. De dorul limbii române a început să frecventeze cercurile studenţeşti româneşti de la Berlin. Caragiale primea veşti din România de la bunul său prieten Alexandru Vlahuţă, cel care îi cerea dramaturgului să revină în ţară.

”Pentru nimic în lume n-aş părăsi acest colţ de viaţă străină pentru a mă reîntoarce în patrie. Să mai văd ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleaşi mutre, aceleaşi fosile cari conduc viaţa publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide şi bănuitoare. Nu, dragul meu, nu. M-am exilat şi atâta tot. Aerul de aicea îmi prieşte, sunt mulţumit cu ai mei şi n-am ce căuta într-o ţară unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iară munca şi talentul, viţii demne de compătimit”, îi scria dramaturgul lui Vlahuţă.

Continuarea pe adevărul.ro


Singurul român comandant al celui mai modern avion din lume: România ? O maşinărie stricată…

Sursa: Ziare.com

Singurul român comandant al celui mai modern avion din lume: România ? O maşinărie stricată…

Dumitru Oprişiu este unul dintre românii care au reuşit în străinătate. În buna tradiție românească, a fost îndepărtat dintr-o companie autohtonă, însă acest lucru l-a ambiționat şi l-a făcut să îşi doreasă să demonstreze că poate mai mult.

A ajuns astfel să fie primul şi singurul român căpitan pe unul dintre cele mai moderne avioane din lume in momentul de față, Boeing 787 Dreamliner. Şi nu oriunde, ci într-o companie de top, aflată la ani lumină de nivelul Taromului care i-a transmis, mai mult sau mai puțin direct, că nu mai are nevoie de serviciile lui.

Dacă îl asculți pe Dumitru Oprişiu vorbind despre cariera lui, totul pare extrem de simplu. De fapt, chiar el îşi dezvăluie secretul succesului. “Reuşita ? Explicația foarte simplă. Seriozitate şi muncă.”

Să fie atât de simplu ?

Binențeles că nu, însă fără aceste două atribute nu poți avea succes. Ca orice pasionat de aviație, pentru că înainte de a fi pilot, el este un entuziast al acestui fenomen, a fost atras de zbor de mic copil. Numai că povestea domnului Oprişiu este puțin diferită față de cele obişnuite.

“Totul s-a stârnit cu mulți ani în urmă, fiind copil, când asistând la un miting aviatic am fost captivat de evoluția vestitului pilot acrobat, din acea vreme, Octavian Băcanu. Apoi a urmat un zbor de agrement cu bătrânul avion Li-2, care trosnea din toate încheieturile şi scotea flăcări pe eşapamente asemenea unui balaur din poveşti. Zborul acesta m-a speriat de moarte. Ei, şi din sperietura aceea s-a născut pasiunea pentru zbor. De atunci, locuind la Sibiu, în apropierea aerodromului, de câte ori venea vreun avion fugeam repede să-l vad, să-i fiu în apropiere”.

Ca orice tânăr pasionat de avioane şi aviație, a încercat să urmeze o carieră în domeniu. Primul pas a fost admiterea la Şcoala Militară de ofițeri de Aviație “Aurel Vlaicu”. După trei ani şi-a dat seama că Aviația Militară comunistă nu este pentru el, aşa că a renunțat la cariera din armată, solicitând transferul la Aeroclubul României. Revenit în civilie, şi-a desăvârşit “mâna” de zburător în cadrul lotului național de acrobație după care a urmat, firesc am spune, trecerea la Tarom, in 1983.

Despre operatorul național, domnul Oprişiu are numai cuvinte de laudă. De fapt, despre oamenii de acolo.

“Perioada petrecută în compania Tarom a fost determinantă în formarea şi realizarea mea ca pilot de linie. Acolo am deprins tainele zborului instrumental în cele mai deosebite condiții, cu avioane ce aveau o aparatură, comparativ cu cea din ziua de azi, foarte rudimentară. Acest lucru te obligă să gândeşti şi să fii cu un pas în fața avionului.

Experiența pe care am acumulat-o şi am depozitat-o într-un sertăraş al ei, peste ani şi ani, atunci când am avut nevoie de ea, mi-a fost la îndemână şi de mare folos. Au fost ani frumoşi la Tarom, unde, de asemenea, am avut instructori deosebiți, piloți cu multă experiență. Ne-au învățat să analizăm cu atenție orice etapă a zborului, să luăm deciziile cele mai bune, dar, în acelaşi timp să avem mereu şi o a doua alternativă”, povesteşte pilotul.

După aproape două decenii de zbor la Tarom, ajuns căpitan pe avionul Airbus A310, Dumitru Oprişiu a fost forțat să plece.

Foto credit: Dumitru Oprişiu

“În anul 2004, pe fondul unei nenorocite politici de dărâmare a Taromului, a renunțării la operarea curselor lung curier, dar şi a atmosferei apăsătoare ce apăruse în Direcția de zbor, produā tocmai din cauza managementului dezastruos, nu m-am mai regăsit în acel colectiv. Nu le-am putut accepta oferta, făcută în total dispreț față de mine. Eram comandanți de A310, avion lung curier, şi ne-au oferit postura de copiloți al unui avion mai mic, unii la ATR-42, alții la Boeing 737”, a mai declarat Dumitru Oprişiu.

Cum orice şut în fund e un pas înainte, n-a dezarmat. Ba dimpotrivă, a căutat să zboare cu cele mai performante avioane, aşa că şi-a trimis CV-ul pe adresele unor mari companii aeriene. Iar, spre deosebire de români, străinii chiar ştiu să aprecieze profesionalismul.

A ales să plece în Orient, la Qatar Airways, şi nu are de ce să regrete această opțiune. Arabii i-au oferit postul de comandant iar el nu a dezamăgit, acumulând cunoştințe şi fiind promovat în mod constant.

Am preferat să plec în lumea largă. Am aplicat la mai multe companii din Golf. Primii care m-au chemat la interviu au fost cei de la Qatar Airways. În urma acestuia, am fost încadrat pilot comandant pe avionul Airbus A300. A urmat trecerea pe A330, apoi pe Boeing 777. În primavara acestui an am facut trecerea pe Boeing 787 Dreamliner”, spune românul.

Care este cel mai nou aparat al producătorului american şi unul dintre cele mai moderne aflate în serviciu în momentul de față.

Cum a ajuns un pilot român la o asemenea performanță ?

Foto credit: Dumitru Oprişiu

“Am zburat aproape 5 ani cu avionul B777, aproximativ 4.000 de ore. Desigur, s-a preferat ca pentru primele echipaje formate pentru B787 să se ia în considerare piloți ce aveau deja experiența de zbor pe avioane Boeing. Satisfacția trecerii pe acest tip nou de avion a avut o dublă semnificație.

În primul rând, ca o nouă provocare în care am reuşit să-mi demonstrez mie că am avut capacitatea de a pargurge programul de conversie pentru noul avion şi că după doar două curse făcute alături de instructor mi s-a încredințat direct comanda unui Dreamliner. Apoi, desigur, avionul în sine, o operă de artă a tehnicii aeronautice”, a mai precizat pilotul.

Dumitru Oprişiu este un român de succes. Lucrează într-un domeniu de top, la o companie dintre cele mai bune, pe cel mai nou aparat din flotă. Totuşi, succesul nu i s-a urcat la cap, ba dimpotrivă, l-a adus poate mai mult ca oricând cu picioarele pe pământ, iar acest lucru răzbate cel mai mult dintr-o discuție cu el.

Condamnă cu fermitate mentalitatea lui “merge şi-aşa” împământenită în România, aşa cum condamnă practica nepotismului din companiile noastre, în special cele de stat.

“Privind retrospectiv, n-aş putea spune că a fost simplu, dar nici deosebit de dificil. Desigur, a necesitat muncă multă, studiu continuu şi luptă cu rutina. Pentru un pilot, rutina poate fi catastrofală. Din păcate, noi, românii, încă mai avem tendința asta de a spune lasă măi că merge şi aşa, lasă că am mai făcut şi merge sau mi-a spus mie cineva că…

Apoi, uşoară nu a fost viața de familie. Cele mai importante evenimente din familie, de cele mai multe ori, le-am petrecut departe de aceasta. Am avut noroc că soția a înțeles pasiunea mea pentru aviație, a răbdat enorm şi niciodată nu a încercat să-mi tempereze dorința de a merge mereu şi mereu mai departe.”

Foto credit: Dumitru Oprişiu

Dar poate cel mai greu lucru, care deseori le-a distrus unora, pot spune cu barbarie, carierele, de care nici eu nu am fost scutit, mi s-a părut lupta cu mentalitățile învechite, cu ranchiuna şi invidia celor din jur, cu labiliatea şi superficialitatea celor puşi de sistem în postura de a veghea la bunul mers al lucrurilor. Rezultatul a fost o serie întreagă de ratări şi distrugerea unei companii de către cei care au gestionat-o în anii de după 1990. Asta m-a determinat să nu mai accept să rămân în acea colectivitate, să plec. Aici, din fericire, nu am întâlnit aşa ceva. Ba din contră !”

Dumitru Oprişiu se va întoarce în România în momentul în care îşi va încheia cariera, dar doar pentru că, spune el “la anii ăştia, îmi e greu să o iau de la capăt în altă parte. Am să mă întorc, dar conştient în imposibilitatea unei speranțe de mai bine.”

Ca un om care a văzut jumătate din Terra, singurul român comandant al avionului Boeing 787 Dreamliner nu poate să întrevadă prea multe lucruri pozitive în viitorul României.

“Mi-aş dori să trăiesc într-o Românie aşezată la locul ei, cu legi clare şi precise, respectate de toți. Dar, cu regret o spun, tot mai des, când vin acasă, din ce văd şi simt, încerc tot mai puternic sentimentul unui emigrant în propria-i țară.

Nu pot vedea destinul României decât patetic. Cu oameni politici care flatează indolența, într-o democrație fără rațiune, în care s-au creat doar iluzii omului de rând, nu se poate progresa. Pentru politicianul român, Dumnezeul şi crezul lui este banul. Să mai ai încredere în asemenea oameni, mi se pare o lipsă de bun gust. Dar fiecare e liber sa aleagă. Au reuşit să distrugă conştiința civică, de cetățean, apartenența la acest neam. De aceea am ajuns doar un popor, nu o națiune. De aceea tot ce se întâmplă azi la noi pare a fi o continuă invitație pentru cei tineri şi capabili la o posibilă plecare, cu speranța-n ochi şi-n suflet.

Şi de aceea tot mai mulți îşi aruncă privirea în ograda vecinilor şi îşi fac planuri cum să sară gardul, să fugă din țara asta. Trist şi dureros. Şi nimănui nu-i pasă. Au enclavizat țara, sunt mici oaze de bunăstare în care, sfidând legea, potentații işi fac legea lor. Îşi fac de cap şi dispun după bunul plac, nu numai de resurse, dar şi de viața oamenilor. Cum aş putea vedea România altfel decât a vazut-o Goga, în perioada când era prim ministru ? O maşinărie stricată, care nu mai funcționează şi care nu mai poate fi reparată…”, a conchis Dumitru Oprişiu.


Father and Daugher

Istorie pe care o ştim şi pe care o adesea o uităm…

…ca să ajungem să o ştim din nou, atunci când ne vine rândul să ne ducem în speranţa de… găsit pe cei ce ne-au fost dragi…


fiabeatroci

Fiabe Atroci - Blog contrario all'attualità e favorevole alla realtà

Plimbare prin braşov

Istorie. Braşov. Călătorii

il vento sulla pelle

Guarda come soffia....ascoltalo!!

My happy jar

All you need is less

Estrada da Felicidade

Estrada é estrada! Andando com alegria na estrada!

My Life with PTSD & Bipolar

Mental Health Matters

Imaginea mea despre lume

Cine suntem cu adevarat?

A Place For My Head©

C'è chi si gode la vita,c'è chi la soffre,invece noi la combattiamo.⚡

Commememucho

Rincón de ideas y de recetas sencillas

Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

POVEŞTI DE AERODROM

Poveşti despre zborul la vânătoare, piloţi cu albastrul cerului pe epolet, avioane de culoarea duralului, aerodrom militar, vieţi şi destine trăite la viteze supersonice

Les faits Plumes

Des enquêtes à pas de loup pour apprendre sur-tout...

Mangiare bene a casa con Max

Cucina con gusto e semplicità

gratinando e pasticciando

chiacchiere tra salato e cioccolato

ChronosFeR2

Fotografia, Literatura, Música, Cultura.

SKYLINE REPORTS

comedy magazine

OpinioniWeb-XYZ

Oltre il bar dello sport: opinioni consapevoli per districarci nel marasma delle mezze verità quotidiane!

Etiliyle © -poetry and photography ™

Etiliyle © - la poesia in una fotografia ™

un urs in oras

Creatia literara a lui Mihai-Athanasie Petrescu si a prietenilor sai

Materiale de istorie

Gimnaziu. Liceu. Fişe de lucru. Teste. BAC

fundatiaserbanescu

Just another WordPress.com site

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Crudo e Cotto

Blog di cucina vegana

SKYLINE REPORTS

comedy magazine

Extratereștrii Printre Noi

Nu am fost niciodată singuri.

borceablog

Blogul tau de informatii

The Blog of Aviation

a perspective from above

Tutto sulla mia psicopatica vita almeno sine a quando ne avrò una

Parlerò di me della mia follia I miei pensieri e sogni irrealizzabili vi sfido a seguirmi

Laurentiu Guzganu

"Viata e scurta si e a ta, traieste-o si bucura-te de ea"

sharephoto.blog

LET'S SHARE PHOTO

Cate Ceva Pentru Fiecare Zi!

Gandeste,cerceteaza,actioneaza!

lacucinadiannarita

Cucina con passione

Pablo Cuzco

...in my Mind's Eye

byluis7

« me arrodillo por las noches ante tigres que no me dejarán ser - lo que fuiste no será otra vez - los tigres me han encontrado pero no me importa. »

%d bloggers like this: