Tag Archives: Poezie

De citit cu răbdare şi grijă …

Duhovniceasca de Tudor Arghezi 

Ce noapte groasă, ce noapte grea !
A bătut în fundul lumii cineva.
E cineva sau, poate, mi se pare.
Cine umblă fără lumină,
Fără lună, fără lumânare
Şi s-a lovit de plopii din grădină ?
Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas
Ca un suflet de pripas ?

IISUS by MAGDAMMUS
Cine-i acolo ? Răspunde !
De unde vii şi ai intrat pe unde ?
Tu eşti, mamă ? Mi-e frică,
Mamă bună, mamă mică !
Ţi s-a urât în pământ.
Toţi nu mai sânt,
Toţi au plecat de când ai plecat.
Toţi s-au culcat, ca tine, toţi au înnoptat,
Toţi au murit detot.
Şi Grivei s-a învârtit în bot
Şi a căzut. S-au stârpit cucuruzii,
S-au uscat busuiocul şi duzii,
Au zburat din streaşina lunii
Şi s-au pierdut rândunelele, lăstunii.
Ştiubeiele-s pustii,
Plopii-s cărămizii,
S-au povârnit păreţii. A putrezit odaia…
Ei! cine străbătu livada
Şi cine s-a oprit?
Ce vrei? Cine eşti
De vii mut şi nevăzut ca-n poveşti ?
Aici nu mai stă nimeni
De douăzeci de ani…
Eu sânt risipit prin spini şi bolovani…
Au murit şi numărul din poartă
Şi clopotul şi lacătul şi cheia.
S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine…
Care n-a mai fost şi care vine
Şi se uită prin întuneric la mine
Şi-mi vede cugetele toate.
Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate ?
Cine scobeşte zidul cu carnea lui,
Cu degetul lui ca un cui,
De răspunde-n rănile mele?
Cine-i pribeag şi ostenit la uşă ?
Mi-e limba aspră ca de cenuşă.
Nu mă mai pot duce.
Mi-e sete. Deschide, vecine,
Uite sânge, uite slavă.
Uite mană, uite otravă.
Am fugit de pe Cruce.
Ia-mă-n braţe şi ascunde-mă bine.


Hai să ne locuim unul pe altul !

Hai să ne locuim unul pe altul!
E loc puţin pe lume, ştiu prea bine!
Şi totuşi, de rămâne doar asfaltul,
Ia loc, te rog, în inimă la mine!

Off road by Magdammus

E loc puţin! E frig! Şi este iarnă!
E loc puţin şi-n lume, ştiu prea bine!
Şi totuşi, haide să ne fim lucarnă
Spre cer! Ia loc, în inimă, la mine!

Hai să ne locuim unul pe altul!
Promit să-ţi fac un loc în partea stângă!
Şi dacă-n el vei regăsi înaltul,
Vom râde într-un loc năimit să plângă!

Hai să ne locuim unul pe altul!
E loc puţin pe lume, ştiu prea bine!
Şi totuşi, ca să nu fim doar neantul,
Ia loc, te rog, în inimă la mine!

Liviu – Florian Jianu – 25 noiembrie 2011


HORA SINGURĂTĂŢII

Se mută lumea asta, se tot mută,
Mi s-a mutat Pacificul la bloc,
Eu am plecat prin Alpi, şi vin o sută
De pământeni, să-mi ţină-n ţară, loc –

Se mută Parlamentul prin Bermude,
Preşedenţia, la Ecuator –
Vin Iude pe pământ, şi pleacă Iude,
Să aibă toţi, măcar, un viitor –

alone

Dervişii vin la tropice, Sahara
Se mută la New-York, sau la Berlin,
Bolnavii de la băi, de la Amara,
Se mută pe un continent andin –

Se schimbă politeţuri şi sicrie,
Impresii, sfaturi şi îmbălsămări –
Ca să îţi vezi bunici, mătuşi, soţie,
Sau un copil – treci şapte mări, şi ţări –

Se joacă hora asta a frăţiei,
Pe Terra, şi apoi în Univers –
Pe-o faţă şi pe alta, a hârtiei,
Suntem bărcuţe pe-un ocean în mers –

Noi provocări, noi culmi, noi edificii,
Metode noi de viaţă, şi control –
Acasă au sosit toţi inamicii –
Noi ne-am mutat demult în cerul gol –

Îţi dau un pixel, tu îmi dai, un altul –
Ce mai avem, noi, oare, în comun?
Decât naivitatea, şi mutatul
Dintr-un azil, în altul, mai nebun?

Tu mi-eşti departe, eu îţi sunt departe –
Şi bate-n noi un suflet de tingiri…
Şi ne-am născut din ştiinţă, şi din carte…
Păcat. Nu mai avem nici amintiri…

23 ianuarie 2012

Cu deosebit respect, Jianu Liviu-Florian


Mai vine Moş Crăciun ?

Mai vine Moş Crăciun, sau nu mai vine,
E-o întrebare pentru cât eşti de bogat,
Nu pentru cât pe lume-ai făcut bine,
Şi nici, cuminte, câte ai răbdat –

Sunt sate unde Moşul nu mai vine,
Periferii în care e uitat,
Desculţi la care n-a adus botine,
Copii pe care nu i-a sărutat –

Şi câte nu-s anapoda pe lume,
Ce daruri aşteptăm, şi nu-s de noi,
Ce Moşi Crăciuni scriu opere postume
Din ce-am primi, de nu am fi fost goi –

Cum vin cu sănii, Moşii-n supermarket,
Cum renii-n galantare au sălaş,
Cum Moş Crăciun e-un bussines, şi un target
De financiare boom-uri, la oraş –

Şi cum nu vine el prin mahalale,
Prin bojdeuci, colibe, ori bordeie,
Cum n-au valoare nişte inimi goale
În Crăciuniada Lumii epopee –

Mai vine Moş Crăciun, sau nu mai vine,
E-o întrebare pentru cât eşti de părinte,
Să ai copiii lumii toţi, în minte,
Ca şi cum toţi, s-ar fi născut din tine –

Mai vine Moşul ? Cine mai ştie ?
Şi poate că vei creşte într-o zi
În care ca un Moş vei împărţi
Doar la copiii tăi, o bucurie

Iar ca să uiţi pe-acei, sperând, copii,
Ce-aşteaptă, şi nimic nu vor primi,

Vei face daruri surdomute poezii

Liviu Florian Jianu


Colindă pentru Moş Nicolae

Nicolae, Nicolae, moş mitraliat,
Ce ne mai aduci în ghete, moş nevinovat ?
Ce uzine, ce spitale, blocuri, ce lumini
Să îţi răstignim, moşnege, dragostea în spini ?


Nicolae, Nicolae, moş preaîncolţit,
Ca pe porc, vine Crăciunul, să îţi dea cuţit –
Şi rămân în urmă ghete de cizmari de soi
Ce au încălţat o ţară , însă cu noroi –
Nicolae, Nicolae, moş mitraliat,
Ai plecat, şi-ai luat cu tine viaţa de la stat –
Şi-a rămas în urmă-n ghete, fără tălpi şi aţă,
Viaţa cu-amintiri de pâine, viaţa de pe piaţă –
Nicolae, Nicolae, moş batjocorit,
Vinovat eşti, Nicolae, că nu ai murit –
Tot mai bântui pe planetă, pe la creditori,
S-achiţi ţării, datoria, şi apoi să mori –
Nicolae, Nicolae, moş analfabet,
Pe planeta de gunoaie, tu erai Poet
Şi cu saci de mâna-a doua, de zaharicale,
Încălţai fără zgârcenie, talpa ţării tale –
Nicolae, Nicolae, moş vitriolat,
Ce ne mai aduci în ghete, ce decret de stat ?
Ce programe, şi ce fapte, că ai copii mulţi,
Şi-au rămas şi fără carte, flămânzi şi desculţi –
Nicolae, Nicolae, moş ciumat şi rău,
Ce-o fi fost, nebun şi-n moarte, şi pe capul tău ?
Condamnat să aduci daruri, ţării tale, mort –
Ţi-au acoperit calvarul foile de cort –
Nicolae, Nicolae, sub drapelul roş,
Ţi se vede, goală puşcă, crucea ta de moş –
Vino, moşule, şi drege, ce mai e de dres –
Că pe-afară tragem linii, doar după deces –
Nicolae, Nicolae, dac-ai înviat,
Cântă internaţionala limbii de la sat –
Că ai fost şi tu, ţărane, moşule de soi,
Doar un drept al ţării tale, ţara de apoi –
Nicolae, Nicolae, mort, dar vrednic eşti
Să ne bâlbâi despre mame, şi copii, poveşti –
Şi în ghetele curate, să ne pui, în dar,
Câte-un loc de muncă, frate, şi-un abecedar –
Nicolae, Nicolae, şi ţi-aş mai ura
Dar nu-i ţara poftei tale, ci a altora –
Măcar, moşule, din ceruri, să ne pomeneşti –
Căci de daruri, avem darul limbii româneşti –
Şi de nu ne-aduci nimica, e pentru că n-ai,
Moşule cu traistă mică, un sălaş în rai –
Dar împarte cu noi, frate, banii care scad,
Şi Crăciunul, moşulică, tot cu noi, în Iad …

Liviu – Florian Jianu – 5 decembrie 2008


Lumina …

Eu ştiu când vine ziua la Fereastra mea,
Chiar dacă ea, Lumina nu vrea să-mi mai dea.
Arbustul din Fereastră adună Păsări multe,
Iar eu sunt Omul ce vrea să le asculte.

Ele imi aduc Lumina pe aripi de la stele,
Dar Steaua mea e rătăcită printre ele,
Sau poate Steaua mea e din cele căzătoare,
Şi a căzut demult pe-un drum spre Mare.

Lumina eu ştiam că-nseamnă Viaţă şi multă Primăvară,
Căldura din Lumina ne coace bobu-n Vară,
Chiar dacă Toamna şi Iarna sunt mai întunecate,
Ne bucură şi Frunza şi Fulgul de nea în palmă adunate.

Să nu închideţi Păsări în Colivii de preţ,
Le veţi schimba Cântarea şi Zborul în îngheţ,
Lăsaţi-le să vină la mine la Fereastră,
Să-ndepărteze Norii şi Ceaţa ce mă apasă.

Maria Măroiu


Copacul …

Eu sunt un Copac dezgolit de Frunze,
Cu Muguri uscaţi şi Ramuri confuze;
Cineva mi-a turnat ceva Toxic la Rădăcină;
Şi mi-a rupt Cercul vieţii aflat în Tulpină.

Fraţii mei Merii n-au să rodească;
Iarba cea verde mai bine să mă-nrotească;
Brazii semeţi cresc pe culmi prea înalte,
Şi cum să-i ajung dacă afară e Noapte.

N-am să fiu niciodată Stâlp de sprijin la Casă,
Sau aşezat undeva într-un colţ de Masă,
Pe ea să pui un Blid de Pământ,
Să vii să mănânci când eşti flămând.

Sau poate-ai să faci din mine o Vioară,
Să-mi cânţi Vivaldi într-o seară de Vară,
S-atingi cu arcuşul Coroana de Soare,
Vântul şi Ploaia să nu mă-mpresoare.

Maria Măroiu