Antonio Cirillo – Solo un freddo niente

Una racolta di poesie che rappresenta un viaggio, un percorso di vita evolutosi in tempi e spazi diversi ma che, anche a fronte di tanti cambiamenti, ha sempre portato con sé quell’irrefrenabile voglia di scoperta.

Attraverso le poesie di Antonio Cirillo è possibile scorgere la vita che ci circonda e tanti piccoli pezzi di noi stessi, che giorno dopo giorno, anno dopo anno, mettiamo in valiggia. Nuove esperienze e nuove consapevolezze si susseguono in queste liriche e tratti post-moderne, in grado di segnare nel profondo l’animo del lettore così come hanno fatto con l’autore stesso, il quale riconosce la presenza di momenti della vita in cui è necessario affrontare con coraggio anche le situazioni peggiori. Dalle difficoltà si esce sempre piu maturi e temprati, e nonstante la lontananza dalla sua patria, Cirillo porta con sé il ricordo vivo di luoghi e sensazioni che conserverà per sempre nel suo cuore.

Il libro può essere ordinato online su Amazon o in 46000 librerie in tutta Italia. Contattatemi per ogni informazione!

Pâinea postului

Atâți copii pe lume mor de foame,
În timp ce-atâția oameni sunt obezi –
Că de-ar posti bogații lumii, Doamne,
Ai sătura săracii, ca pe iezi –

Și zile trec, și zile vin, rămâne
Aceeași diferență între vii:
Se-ngrașă unii ieri, și azi, și mâine,
Și alții mor de foame, de copii –

Și nici măcar la pâine nu-i egală
Dreptatea de-a fi om, nici în mormânt –
Și nici măcar la haine, sau la boală,
Nu e destulă milă pe pământ –

Dă-mi, Doamne, -aici tăria de a ține
Vicleana fire-n post, ca să adun
Din postul meu, măcar un colț de pâine,
să-l dau unui flămând, și să îi spun:

“Azi, Dumnezeul meu, săracul, n-are
Așa cum n-au nici oamenii bogați
Un colț de pâine măcar de-alinare:
Dar Domnul mi-a dat mie îndurare
Să-ți dăruiesc din postul meu mâncare,
căci noi, copiii lumii, suntem frați.”

Liviu Florian Jianu

Anche tu sei l’amore…

Anche tu sei l’amore.
Sei di Sangue e di Terra
come gli altri.

Cammini come chi non si stacca dalla porta di casa.

Guardi come chi attende
e non vede.

Sei terra che dolora e che tace.

Hai sussulti e stanchezze,
hai parole-cammini in attesa.

L’amore è il tuo sangue – non altro.

Pavese – “Anche tu sei l’amore”

Horațiu Mălăele…

mi-e dor de tine
mi-e dor de tine,

ca unei beri de-un pic de ghiață
ca unui mort de-oleacă viață

ca unei Londre de o ceată
ca unui do de-o cântăreață

ca unui ac de-un pic de ață
ca unei carți de o prefață

ca unei pușcării de-o hoață
ca unui mic scanal de-o țață.

și iarăși, pentru a câta oară,
ca unui eschimos de-o portocală

ca unui tren de-o mică gară
ca unui pepene de-o vară

ca unui pesimist de-o cioară
ca unui azi de-odinioară

Horatiu Malaele – Din rătăciri

De citit cu răbdare şi grijă …

Duhovniceasca de Tudor Arghezi 

Ce noapte groasă, ce noapte grea !
A bătut în fundul lumii cineva.
E cineva sau, poate, mi se pare.
Cine umblă fără lumină,
Fără lună, fără lumânare
Şi s-a lovit de plopii din grădină ?
Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas
Ca un suflet de pripas ?

Cine-i acolo ? Răspunde !
De unde vii şi ai intrat pe unde ?
Tu eşti, mamă ? Mi-e frică,
Mamă bună, mamă mică !
Ţi s-a urât în pământ.
Toţi nu mai sânt,
Toţi au plecat de când ai plecat.
Toţi s-au culcat, ca tine, toţi au înnoptat,
Toţi au murit detot.
Şi Grivei s-a învârtit în bot
Şi a căzut. S-au stârpit cucuruzii,
S-au uscat busuiocul şi duzii,
Au zburat din streaşina lunii
Şi s-au pierdut rândunelele, lăstunii.
Ştiubeiele-s pustii,
Plopii-s cărămizii,
S-au povârnit păreţii. A putrezit odaia…
Ei! cine străbătu livada
Şi cine s-a oprit?
Ce vrei? Cine eşti
De vii mut şi nevăzut ca-n poveşti ?
Aici nu mai stă nimeni
De douăzeci de ani…
Eu sânt risipit prin spini şi bolovani…
Au murit şi numărul din poartă
Şi clopotul şi lacătul şi cheia.
S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine…
Care n-a mai fost şi care vine
Şi se uită prin întuneric la mine
Şi-mi vede cugetele toate.
Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate ?
Cine scobeşte zidul cu carnea lui,
Cu degetul lui ca un cui,
De răspunde-n rănile mele?
Cine-i pribeag şi ostenit la uşă ?
Mi-e limba aspră ca de cenuşă.
Nu mă mai pot duce.
Mi-e sete. Deschide, vecine,
Uite sânge, uite slavă.
Uite mană, uite otravă.
Am fugit de pe Cruce.
Ia-mă-n braţe şi ascunde-mă bine.

Hai să ne locuim unul pe altul !

Hai să ne locuim unul pe altul!
E loc puţin pe lume, ştiu prea bine!
Şi totuşi, de rămâne doar asfaltul,
Ia loc, te rog, în inimă la mine!

E loc puţin! E frig! Şi este iarnă!
E loc puţin şi-n lume, ştiu prea bine!
Şi totuşi, haide să ne fim lucarnă
Spre cer! Ia loc, în inimă, la mine!

Hai să ne locuim unul pe altul!
Promit să-ţi fac un loc în partea stângă!
Şi dacă-n el vei regăsi înaltul,
Vom râde într-un loc năimit să plângă!

Hai să ne locuim unul pe altul!
E loc puţin pe lume, ştiu prea bine!
Şi totuşi, ca să nu fim doar neantul,
Ia loc, te rog, în inimă la mine!

Liviu – Florian Jianu – 25 noiembrie 2011

HORA SINGURĂTĂŢII

Se mută lumea asta, se tot mută,
Mi s-a mutat Pacificul la bloc,
Eu am plecat prin Alpi, şi vin o sută
De pământeni, să-mi ţină-n ţară, loc –

Se mută Parlamentul prin Bermude,
Preşedenţia, la Ecuator –
Vin Iude pe pământ, şi pleacă Iude,
Să aibă toţi, măcar, un viitor –

Dervişii vin la tropice, Sahara
Se mută la New-York, sau la Berlin,
Bolnavii de la băi, de la Amara,
Se mută pe un continent andin –

Se schimbă politeţuri şi sicrie,
Impresii, sfaturi şi îmbălsămări –
Ca să îţi vezi bunici, mătuşi, soţie,
Sau un copil – treci şapte mări, şi ţări –

Se joacă hora asta a frăţiei,
Pe Terra, şi apoi în Univers –
Pe-o faţă şi pe alta, a hârtiei,
Suntem bărcuţe pe-un ocean în mers –

Noi provocări, noi culmi, noi edificii,
Metode noi de viaţă, şi control –
Acasă au sosit toţi inamicii –
Noi ne-am mutat demult în cerul gol –

Îţi dau un pixel, tu îmi dai, un altul –
Ce mai avem, noi, oare, în comun?
Decât naivitatea, şi mutatul
Dintr-un azil, în altul, mai nebun?

Tu mi-eşti departe, eu îţi sunt departe –
Şi bate-n noi un suflet de tingiri…
Şi ne-am născut din ştiinţă, şi din carte…
Păcat. Nu mai avem nici amintiri…

23 ianuarie 2012

Cu deosebit respect, Jianu Liviu-Florian

Mai vine Moş Crăciun ?

Mai vine Moş Crăciun, sau nu mai vine,
E-o întrebare pentru cât eşti de bogat,
Nu pentru cât pe lume-ai făcut bine,
Şi nici, cuminte, câte ai răbdat –

Sunt sate unde Moşul nu mai vine,
Periferii în care e uitat,
Desculţi la care n-a adus botine,
Copii pe care nu i-a sărutat –

Şi câte nu-s anapoda pe lume,
Ce daruri aşteptăm, şi nu-s de noi,
Ce Moşi Crăciuni scriu opere postume
Din ce-am primi, de nu am fi fost goi –

Cum vin cu sănii, Moşii-n supermarket,
Cum renii-n galantare au sălaş,
Cum Moş Crăciun e-un bussines, şi un target
De financiare boom-uri, la oraş –

Şi cum nu vine el prin mahalale,
Prin bojdeuci, colibe, ori bordeie,
Cum n-au valoare nişte inimi goale
În Crăciuniada Lumii epopee –

Mai vine Moş Crăciun, sau nu mai vine,
E-o întrebare pentru cât eşti de părinte,
Să ai copiii lumii toţi, în minte,
Ca şi cum toţi, s-ar fi născut din tine –

Mai vine Moşul ? Cine să mai ştie ?
Şi poate că vei creşte într-o zi
În care ca un Moş vei împărţi
Doar la copiii tăi, o bucurie –

Iar ca să uiţi pe-acei, sperând, copii,
Ce-aşteaptă, şi nimic nu vor primi,

Vei face daruri surdo–mute poezii …

Liviu Florian Jianu

Colindă pentru Moş Nicolae

Nicolae, Nicolae, moş mitraliat,
Ce ne mai aduci în ghete, moş nevinovat ?
Ce uzine, ce spitale, blocuri, ce lumini
Să îţi răstignim, moşnege, dragostea în spini ?

Nicolae, Nicolae, moş preaîncolţit,
Ca pe porc, vine Crăciunul, să îţi dea cuţit –
Şi rămân în urmă ghete de cizmari de soi
Ce au încălţat o ţară , însă cu noroi –
Nicolae, Nicolae, moş mitraliat,
Ai plecat, şi-ai luat cu tine viaţa de la stat –
Şi-a rămas în urmă-n ghete, fără tălpi şi aţă,
Viaţa cu-amintiri de pâine, viaţa de pe piaţă –
Nicolae, Nicolae, moş batjocorit,
Vinovat eşti, Nicolae, că nu ai murit –
Tot mai bântui pe planetă, pe la creditori,
S-achiţi ţării, datoria, şi apoi să mori –
Nicolae, Nicolae, moş analfabet,
Pe planeta de gunoaie, tu erai Poet –
Şi cu saci de mâna-a doua, de zaharicale,
Încălţai fără zgârcenie, talpa ţării tale –
Nicolae, Nicolae, moş vitriolat,
Ce ne mai aduci în ghete, ce decret de stat ?
Ce programe, şi ce fapte, că ai copii mulţi,
Şi-au rămas şi fără carte, flămânzi şi desculţi –
Nicolae, Nicolae, moş ciumat şi rău,
Ce-o fi fost, nebun şi-n moarte, şi pe capul tău ?
Condamnat să aduci daruri, ţării tale, mort –
Ţi-au acoperit calvarul foile de cort –
Nicolae, Nicolae, sub drapelul roş,
Ţi se vede, goală puşcă, crucea ta de moş –
Vino, moşule, şi drege, ce mai e de dres –
Că pe-afară tragem linii, doar după deces –
Nicolae, Nicolae, dac-ai înviat,
Cântă internaţionala limbii de la sat –
Că ai fost şi tu, ţărane, moşule de soi,
Doar un drept al ţării tale, ţara de apoi –
Nicolae, Nicolae, mort, dar vrednic eşti
Să ne bâlbâi despre mame, şi copii, poveşti –
Şi în ghetele curate, să ne pui, în dar,
Câte-un loc de muncă, frate, şi-un abecedar –
Nicolae, Nicolae, şi ţi-aş mai ura
Dar nu-i ţara poftei tale, ci a altora –
Măcar, moşule, din ceruri, să ne pomeneşti –
Căci de daruri, avem darul limbii româneşti –
Şi de nu ne-aduci nimica, e pentru că n-ai,
Moşule cu traistă mică, un sălaş în rai –
Dar împarte cu noi, frate, banii care scad,
Şi Crăciunul, moşulică, tot cu noi, în Iad …

Liviu – Florian Jianu – 5 decembrie 2008

Lumina …

Eu ştiu când vine ziua la Fereastra mea,
Chiar dacă ea, Lumina nu vrea să-mi mai dea.
Arbustul din Fereastră adună Păsări multe,
Iar eu sunt Omul ce vrea să le asculte.

Ele imi aduc Lumina pe aripi de la stele,
Dar Steaua mea e rătăcită printre ele,
Sau poate Steaua mea e din cele căzătoare,
Şi a căzut demult pe-un drum spre Mare.

Lumina eu ştiam că-nseamnă Viaţă şi multă Primăvară,
Căldura din Lumina ne coace bobu-n Vară,
Chiar dacă Toamna şi Iarna sunt mai întunecate,
Ne bucură şi Frunza şi Fulgul de nea în palmă adunate.

Să nu închideţi Păsări în Colivii de preţ,
Le veţi schimba Cântarea şi Zborul în îngheţ,
Lăsaţi-le să vină la mine la Fereastră,
Să-ndepărteze Norii şi Ceaţa ce mă apasă.

Maria Măroiu