Archivi tag: Poezie

Colindă pentru Moş Nicolae

Nicolae, Nicolae, moş mitraliat,
Ce ne mai aduci în ghete, moş nevinovat ?
Ce uzine, ce spitale, blocuri, ce lumini
Să îţi răstignim, moşnege, dragostea în spini ?


Nicolae, Nicolae, moş preaîncolţit,
Ca pe porc, vine Crăciunul, să îţi dea cuţit –
Şi rămân în urmă ghete de cizmari de soi
Ce au încălţat o ţară , însă cu noroi –
Nicolae, Nicolae, moş mitraliat,
Ai plecat, şi-ai luat cu tine viaţa de la stat –
Şi-a rămas în urmă-n ghete, fără tălpi şi aţă,
Viaţa cu-amintiri de pâine, viaţa de pe piaţă –
Nicolae, Nicolae, moş batjocorit,
Vinovat eşti, Nicolae, că nu ai murit –
Tot mai bântui pe planetă, pe la creditori,
S-achiţi ţării, datoria, şi apoi să mori –
Nicolae, Nicolae, moş analfabet,
Pe planeta de gunoaie, tu erai Poet
Şi cu saci de mâna-a doua, de zaharicale,
Încălţai fără zgârcenie, talpa ţării tale –
Nicolae, Nicolae, moş vitriolat,
Ce ne mai aduci în ghete, ce decret de stat ?
Ce programe, şi ce fapte, că ai copii mulţi,
Şi-au rămas şi fără carte, flămânzi şi desculţi –
Nicolae, Nicolae, moş ciumat şi rău,
Ce-o fi fost, nebun şi-n moarte, şi pe capul tău ?
Condamnat să aduci daruri, ţării tale, mort –
Ţi-au acoperit calvarul foile de cort –
Nicolae, Nicolae, sub drapelul roş,
Ţi se vede, goală puşcă, crucea ta de moş –
Vino, moşule, şi drege, ce mai e de dres –
Că pe-afară tragem linii, doar după deces –
Nicolae, Nicolae, dac-ai înviat,
Cântă internaţionala limbii de la sat –
Că ai fost şi tu, ţărane, moşule de soi,
Doar un drept al ţării tale, ţara de apoi –
Nicolae, Nicolae, mort, dar vrednic eşti
Să ne bâlbâi despre mame, şi copii, poveşti –
Şi în ghetele curate, să ne pui, în dar,
Câte-un loc de muncă, frate, şi-un abecedar –
Nicolae, Nicolae, şi ţi-aş mai ura
Dar nu-i ţara poftei tale, ci a altora –
Măcar, moşule, din ceruri, să ne pomeneşti –
Căci de daruri, avem darul limbii româneşti –
Şi de nu ne-aduci nimica, e pentru că n-ai,
Moşule cu traistă mică, un sălaş în rai –
Dar împarte cu noi, frate, banii care scad,
Şi Crăciunul, moşulică, tot cu noi, în Iad …

Liviu – Florian Jianu – 5 decembrie 2008


Lumina …

Eu ştiu când vine ziua la Fereastra mea,
Chiar dacă ea, Lumina nu vrea să-mi mai dea.
Arbustul din Fereastră adună Păsări multe,
Iar eu sunt Omul ce vrea să le asculte.

Ele imi aduc Lumina pe aripi de la stele,
Dar Steaua mea e rătăcită printre ele,
Sau poate Steaua mea e din cele căzătoare,
Şi a căzut demult pe-un drum spre Mare.

Lumina eu ştiam că-nseamnă Viaţă şi multă Primăvară,
Căldura din Lumina ne coace bobu-n Vară,
Chiar dacă Toamna şi Iarna sunt mai întunecate,
Ne bucură şi Frunza şi Fulgul de nea în palmă adunate.

Să nu închideţi Păsări în Colivii de preţ,
Le veţi schimba Cântarea şi Zborul în îngheţ,
Lăsaţi-le să vină la mine la Fereastră,
Să-ndepărteze Norii şi Ceaţa ce mă apasă.

Maria Măroiu


Copacul …

Eu sunt un Copac dezgolit de Frunze,
Cu Muguri uscaţi şi Ramuri confuze;
Cineva mi-a turnat ceva Toxic la Rădăcină;
Şi mi-a rupt Cercul vieţii aflat în Tulpină.

Fraţii mei Merii n-au să rodească;
Iarba cea verde mai bine să mă-nrotească;
Brazii semeţi cresc pe culmi prea înalte,
Şi cum să-i ajung dacă afară e Noapte.

N-am să fiu niciodată Stâlp de sprijin la Casă,
Sau aşezat undeva într-un colţ de Masă,
Pe ea să pui un Blid de Pământ,
Să vii să mănânci când eşti flămând.

Sau poate-ai să faci din mine o Vioară,
Să-mi cânţi Vivaldi într-o seară de Vară,
S-atingi cu arcuşul Coroana de Soare,
Vântul şi Ploaia să nu mă-mpresoare.

Maria Măroiu


Cum, Doamne ?

Cum Doamne ai adus aici o bucată de Soare ?
Cu câte Ulcioare ai adus atâta apă în Oceane şi Mări ?
Cum au crescut crestele Munţilor până în crestele Bolţii ?
Şi cum a crescut tocmai acolo Floarea de colţ ?

Cu ce fel de saci atâta Sămânţă ai adus ?
Şi cum în Pământ să rodească ai pus ?
Cum ai facut ca din iarba cea verde Floare Albastră să crească ?
Şi cum Floarea Albă de Măr, un Fruct să rodească ?

Cum ai putut pune în toate un El şi o Ea ?
Fără de care un Întreg nu ar exista ?
Frunza cea verde-i legată de ram,
Ramul este legat de Tulpină, tulpina de Rădăcină,
Iar rădăcina adânc înfiptă-n Pământ,
Căci altfel toate ar fi luate de Vânt ?

Cum ai făcut ca din Floarea Albă de Pom,
Să crească Mărul rotund ce hrăneşte un Om ?
Şi ce minunat e să priveşti, toate aceste Minuni şi Mister ?
Ştiu că vin de la Tine din Cer

Maria Măroiu


Părinţilor mei …

Motto: ” Mama ne-a dat viaţă, mama ne-a vegheat creşterea şi sănătatea, învăţătura şi educaţia, drumul spre realizarea de sine. Suntem aidoma chipului mamei. Dupa plecarea ei, rămânem singuri, debusolaţi; şi abia atunci, îi preţuim existenţa şi dăruirea. Fără prezenţa ei, viaţa noastră este suspendată într-un hău al durerii şi al nesiguranţei. Mama …este totul ! …este universul copilăriei, iluziilor tinereţii, reazemul încercărilor vieţii. Pentru mama, suntem mereu copii. Fără ea, suntem ai nimănui,  straini …”

Madi

Azi este ziua mamei …

Ar fi împlinit un număr de ani. Încerc să-i suplinesc lipsa, cu amintirile bucuriilor copilăriei, petrecute în casa părintească. Revăd intrarea parcă de basm, în curtea acestora, aud în minte strigătele îngrijorate …să fiu atentă, să nu cad, să nu mă lovesc, să nu-i necăjesc pe bunici, cu năzdrăvăniile mele copilăreşti. Am fost o fetiţă foarte vioaie şi năzbâtioasă. Printre lacrimile amintirilor, mama mă ajută iar …găsesc o poezie, scrisă nu cu mult timp înainte de ziua ei. Mai corect, dictată nepoţelului ei Andrei. Reproduce atât de viu, de sensibil, atmosfera ambianţei casei bunicilor, casei copilăriei sale, încât, nu mă pot stăpâni să nu o public, printre… lacrimi.

 Poezia se întitulează  ” Părinţilor mei ” şi o reproduc, după înregistrarea scrisă a Andreiaşului meu, de 18 proaspeţi anişori, la dictarea acesteia…

Păşesc cu sfială, pe pragul de piatră din poartă;
Atent şlefuit cu dalta de tata;
Întru grădina copilăriei;
Unde-amintiri şi arome dulci mă-mbie.

În dreapta, reginele nopţii, petunii, crăiţe;
Deasupra o boltă din codiţe de viţe;
În stânga o tufă de roşi tradafiri;
De unde mai ieri, îşi făceau buchete cei cinci miri.

Merg pe alee şi ajung la scările casei;
Prin uşa deschisă se vede măsuţa pătrată;
Pe ea e o vază cu flori şi o pâine coaptă pe vatră.

La capăt de-alee, ajung la fântână,
În jurul ei zorele frumoase, legate de o mână,
Cupele lor sunt pline cu lacrimi albastre,
Ce-au înflorit în amintirile noastre.

Mă întorc pe alee şi mă întreb,
Unde or fi mama şi tata ?!
Căci lângă zidul de piatră,
Deschisă e poarta.

Pe ea ieşind revăd fluturi în roi,
Iar ei, aşezaţi în care de flori,
I-au dus spre apus …
În urma lor, nori albi, o ceaţă au pus …

Iar eu mă apropii de poarta cu pragul de piatră,
Şlefuit cu dalta de tata …

Maria Măroiu – 26 August 2010


Copilărie

Aş vrea să fiu mereu copil


Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April


Trezindu-se din amorţeală.

S-alerg desculţă pe afară
În iarba umedă covor,
Să văd bondarul gras cum zboară
Legat de coada unui nor.

Să simt

.

.

.

 

parfumul florilor de tei


Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte.

Să fac din preşuri colorate


Căsuţă fratelui cel mic,
râd cât pot, pe săturate
Şi să nu-mi pese de nimic.

Să sar cât vreau peste băltoace
Şi zmeul să îl trag de sfori,


Pisica s-o aud cum toarce

Cunună să îmi fac din flori.

Şi să mă joc de-a mama şi de-a tata

Sub geamul casei părinteşti


Şi să nu simt o clipă gata
Închisă cartea cu poveşti.

Să sar şotronul pe trotuar
Şi să mă cred o zână,
Să văd furnici în furnicar
Şi să le iau în mână.

Să prind fluturii de-aripă
Şi să-i agăt în insectar


Şi doar atât, pentru o clipă,
Să mă visez copilă iar.

Să plec vacanţele la ţară
Şi să mă sui de vreau, în dud
Şi-n gârla caldă, peste vară,
Cu ochii-nchişi, să mă cufund.

Să văd bunica împletind
Pentru nepoate şaluri,
S-aud copiii chiuind
Cu piatra-n apă să fac valuri.

Să stau pe prispă cu bunicu’
Şi cu mustaţa să m-alinte
Şi-n mâini să-l văd ţinâd ibricu
Să-mi toarne laptele fierbinte.

Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus la stele


Şi să miroasă pe pământ
A flori de micşunele

Să suflu florile de păpădie


Şi să pocnesc în mâini zorele


Şi struguri copţi şi mari din vie


Să-i strâng în coşuri de nuiele.

Să plâng o biată vrăbiuţă


Căzută prizonieră-n casă,
Să-nham dulăi la săniuţă


Şi să nu simt iarna geroasă.

Să nu mă fac vreodată mare
Şi să mă văd fetiţă în oglindă,
Să simt copilăria ca o floare


Şi împăcarea-ncet să mă cuprindă.

Copilărie – Lidia Batali


Ccxxix

Nu-ţi spun nici un adio cum n-ai mai exista …
Rămâi doar coaja celei pe care-o iau cu mine …
Ţi-am supt adânc esenţa şi te-am golit de tine …
Plec numai cu splendoarea şi frumuseţea ta;
Las ochii falşi luceferi, şi iau privirea dragă,

 
 
Ţi-am supt adânc esenţa şi te-am golit de tine …
Plec numai cu splendoarea şi frumuseţea ta;
Las ochii falşi luceferi, şi iau privirea dragă,
Las buze reci de idol şi iau sărutul lor,
Uit sânii, duc căldura şi forma lor întreagă,
Fur neagra avalanşă de par când se dezleagă,
 
Din trup îmbrăţişarea de vrej ameţitor …
Zvârl inima stricată ce-ţi schioapătă alene,
Cu scopuri nepătrunse ţesute-n linguşiri
Când prefăcute lacrimi, când râsete viclene –
Capcana-n chip de suflet ascunsă-n amăgiri
Cu tot ce-am strâns din tine curat, ca Prometeu
Am sa te-alcătui altfel, dar suflet iţi dau eu …
 
Vasile Voiculescu
 
 
Vodpod videos no longer available.
 

Şi era ploaie cu senin …

Şi era ploaie cu senin
Senin cu ploaie,
Salcâmii ramurile-nclin
Şi le îndoaie …

Acuma toţi ei înfloresc
De primăvară
Ş-un dulce miros răspândesc
În dalba sară.

Un mândru soare scânteind
Pe bolta-albastră
El bate ploaia şiroind
Pe-a ta fereastră.

Şi-n haină albă tu apari
Cu pasuri line
Şi numai ochii tăi cei mari
Privesc la mine.

Atât de dulce şi de plin
C-aşa văpaie
Ah, era ploaie cu senin
Senin cu ploaie …

Mihai Eminescu

Şi era ploaie în senin,

Şi era ploaie în de ochi,

Şi-mi eram eu ce mi-l suspin, în praful frunzelor de ploi,

Şi-mi era ploaie …

Şi lumină,

Şi era  nor şi zi senină,

Şi-mi era ceaţă în de ochii,

Şi nu ştiam să număr plopii …

Cafanu


Mărţişoare …

Iubito, Dragobeata mea în floare,
Nu vrei să fii motorul meu de căutare ?

Să-avem o taină, şi un loc secret
De întâlnire, doar noi doi – Pe Internet ?

Ca un Ulysse, să schiez apoi pe site-uri ?
Să aflu că alesul contului tău …  altu-i ?

Şi să îmi dai un click, acasă-n haus,
Dar nu pe buzele ce îţi întind, ci doar … pe maus ?

Să mă scanezi în fiecare clipă,
Cu ochii-ţi de web cameră care mă vede … şi nu ţipă ?

Şi-n faţa unei plăci de sunet, cu un cuadro-microfon
Să afli tu ce ştie webu-întreg … că în iubire, sunt afon ?

Şi mărţişor, să îţi trimit, în lume,
Parolă – numele ce-l port, lângă al tău prenume ?

1 Martie, Dragobeata mea, şi-ţi dăruiesc ca floare,
Un nou e-mail semnat: inel … cu mărţişoare …

 
Liviu Florian Jianu

Cei care împart tot

Cu-adevărat, n-am să vă dau nimic
Nici blid, nici ţol, nici har, nici firfiric
De ce să vă reţin, din ce vă place ?
Cu-adevărat, dormiţi, vă rog, în pace !

 

Cu-adevărat, nimic n-am să vă dau
Nici rai, nici iad, nici Omega, nici Tau
De ce să vă răpesc sublimul timp ?
Visaţi, vă rog, în Hades, sau Olimp !

Cu-adevărat, de ce fel de cuvinte
Aveţi nevoie-n inimă, şi minte ?
Nu eu sunt priceput să vi le spun
Trăiţi, în cer, sau casa de nebuni

Cu-adevărat, vegheaţi să se muncească
Şi jos, în iad, şi-n fabrica cerească
De ce să vă opresc prea scumpa trudă ?
Munciţi, vă rog ! Natura este crudă !

Cu-adevărat, cândva, ştiam nimic
Nici astăzi, să câştig un firfiric
De ce să vă reţin să înmulţiţi
Plăcerea de-a fi singuri, fericiţi ?

Cu-adevărat, cu vorbele-mi de clacă
Chiar Dumnezeu, prea bunul, ce să facă ?
Şi totuşi, numai El îmi mai suportă
Sporovăiala lungă, pe aortă

Cu-adevărat, şi scrisul, chiar, e trudă
Cititul, ascultarea lui, asudă
De ce să vă opresc să fiţi cuminţi ?
Rugaţi-vă, vă rog, doar pentru sfinţi !

Liviu Florian Jianu – 13 ianuarie 2009


%d blogger hanno fatto clic su Mi Piace per questo: