Monthly Archives: August 2010

Părinţilor mei …

Motto: ” Mama ne-a dat viaţă, mama ne-a vegheat creşterea şi sănătatea, învăţătura şi educaţia, drumul spre realizarea de sine. Suntem aidoma chipului mamei. Dupa plecarea ei, rămânem singuri, debusolaţi; şi abia atunci, îi preţuim existenţa şi dăruirea. Fără prezenţa ei, viaţa noastră este suspendată într-un hău al durerii şi al nesiguranţei. Mama …este totul ! …este universul copilăriei, iluziilor tinereţii, reazemul încercărilor vieţii. Pentru mama, suntem mereu copii. Fără ea, suntem ai nimănui,  straini …”

Madi

Azi este ziua mamei …

Ar fi împlinit un număr de ani. Încerc să-i suplinesc lipsa, cu amintirile bucuriilor copilăriei, petrecute în casa părintească. Revăd intrarea parcă de basm, în curtea acestora, aud în minte strigătele îngrijorate …să fiu atentă, să nu cad, să nu mă lovesc, să nu-i necăjesc pe bunici, cu năzdrăvăniile mele copilăreşti. Am fost o fetiţă foarte vioaie şi năzbâtioasă. Printre lacrimile amintirilor, mama mă ajută iar …găsesc o poezie, scrisă nu cu mult timp înainte de ziua ei. Mai corect, dictată nepoţelului ei Andrei. Reproduce atât de viu, de sensibil, atmosfera ambianţei casei bunicilor, casei copilăriei sale, încât, nu mă pot stăpâni să nu o public, printre… lacrimi.

 Poezia se întitulează  ” Părinţilor mei ” şi o reproduc, după înregistrarea scrisă a Andreiaşului meu, de 18 proaspeţi anişori, la dictarea acesteia.

Păşesc cu sfială, pe pragul de piatră din poartă;
Atent şlefuit cu dalta de tata;
Întru grădina copilăriei;
Unde-amintiri şi arome dulci mă-mbie.

În dreapta, reginele nopţii, petunii, crăiţe;
Deasupra o boltă din codiţe de viţe;
În stânga o tufă de roşi tradafiri;
De unde mai ieri, îşi făceau buchete cei cinci miri.

Merg pe alee şi ajung la scările casei;
Prin uşa deschisă se vede măsuţa pătrată;
Pe ea e o vază cu flori şi o pâine coaptă pe vatră.

La capăt de-alee, ajung la fântână,
În jurul ei zorele frumoase, legate de o mână,
Cupele lor sunt pline cu lacrimi albastre,
Ce-au înflorit în amintirile noastre.

Mă întorc pe alee şi mă întreb,
Unde or fi mama şi tata ?!
Căci lângă zidul de piatră,
Deschisă e poarta.

Pe ea ieşind revăd fluturi în roi,
Iar ei, aşezaţi în care de flori,
I-au dus spre apus …
În urma lor, nori albi, o ceaţă au pus …

Iar eu mă apropii de poarta cu pragul de piatră,
Şlefuit cu dalta de tata …

Maria Măroiu – 26 August 2010