Archivi del mese: novembre 2012

La mulţi ani, Andrei ! La mulţi ani, Cafanu !

– Ai ales Streets with no names şi ai înţeles… C’est la vie

– E Andrei azi, să-l sărute Domnul !

– Amin !

– Amin ţie mamă ce-ţi duci dorul !

– De azi dimineaţă încerc să nu plâng… să nu las totul aici …şi să vin acasă…

– Trece, Mădălina… totul trece…

Totul… şi viaţa ce o ştim aşa cum este, aşa cum a fost, aşa cum nu încă o ştim…

– M’ai învăţat să ştiu, mă vei învăţa să ştiu …mulţumire !

– Ştiu şi plânsul, nu plecasem încă din ţară şi plângeam de dor şi am avut tăria să nu mă cred nebun; şi am rămas cu dorul şi nu am să-l uit;

– Mulţumiri pentru stat alături, Cafanu!

– Am “mâncat” pâinea; nu o spun cu aroganţa celui ce a avut experienţa; ci cu înţelegerea a ceea ce-ţi eşti acum.

– Mult frumos, Cafanu !

– Eşti frumoasă tu atât timp cât nu uiţi ce eşti; nu uiţi că-i eşti datoare …ţărânii.

– Nu uiţi că ai născut un pui în ţărâna de acolo unde se adună praful oaselor bunilor… cum de nu putem scăpa de praful acela ?

Cum de alţii pot şi noi românii nu ?

– E dor, Cafanu …e mult dor …

– Şi-i dor de sărbători cu cineva alături de suflet… şi dor de copilărie, unde o casă în care păpuşa era mai mare decât copilăria şi era iubită fără să ceară de mâncare…

Şi-i dor de o casă de la bunici în care erai iubită mai mult decât fântâna din curte;

E dor de’un câmp ce numai adolescenţa l-a ştiut în splendoarea lui;

Şi-i dor de un cineva care nu a ştiut că mi-e dor;

Şi-i iară dor de o iarnă înzăpezită ce privea o catedrală ce-şi găsea picturile încă umede;

Şi-i dor de ce eram şi nu mai sunt; mi-e dor de fragi şi frunze şi pământ; de cer şi nori şi o parcare; de linii de tramvai şi lumânări; de iasomie şi de tămâie durere;

De tot şi de mine

Pace ţie Mădălina !

Cafanu …


Flytography – Milano

Questa presentazione richiede JavaScript.


Lumină şi Sunet

Trăim uneori din praful stelelor, când nu mai înţelegem nimic, o uvertură de LUMINĂ şi SUNET ce doar liniştea nopţii ne-o poate da …


Child in time …

Sufletul nu are zile de zăbovire, este etern, doar se rătăceşte în infinitul altor suflete …


Cu ce n-am greşit ?

De ce mi-e dragostea, ciulin,
Şi mângâierea, buruiană,
Învăţătura, chin şi spin,
Şi roada de smochin, doar mană ?

De ce cu fiecare zi
Lumina ce-o vedeam odată
Este blestemul de-a privi
În bezna cea imaculată ?

De ce şi zborul mi s-a frânt,
De ce nici pasul nu mai pune,
Nici mâna – bine pe pământ –
Nici mintea – mir de rugăciune ?

De ce povara de nu-mi ştiu
Purta nici mie, cum s-ajut
Să-şi poarte crucea lui, un fiu ?
De ce cu fapta, nu zbor mut ?

De ce n-am ştiinţă, nu am har,
Să fiu atât de înţelept,
Încât să beau din Tine-amar,
Şi să-l împart – precum e drept ?

Deşertăciunea mea sub cer,
Pe-o rogojină de poem,
Doamne, din Tine, fur în ger,
Dragostea toată, din blestem …

Liviu Florian Jianu – 23 iunie 2009


J’adore Jarre !

Jarre are o tristeţe, o uitare înapoi, un dor pus pe sunete, are melodia sufletului în note alterate de sunetele cele mai noi, este unic şi va rămâne aşa …


Amintirea …

Aveam ani puţini atunci când am înţeles tristeţea unui cântec… era o tristeţe pe care nu o mai auzisem spusă aşa.

Aveam ani atât de puţini, încât se puteau număra pe o mlădiţa de cireş proaspăt înflorit.

Am murit de atunci de multe ori, dar mi-a ramas …amintirea !


%d blogger hanno fatto clic su Mi Piace per questo: