Archivi tag: istorie

Enigme ale evenimentelor din decembrie 1989

Sursa: Presa Militară

Numeroase întâmplări premergătoare şi din timpul Revoluţiei din decembrie 1989 îşi caută şi astăzi explicaţiile, multiplicând mai degrabă întrebările decât răspunsurile…


O invitaţie ciudată
Colonelul (r) Niculae Diaconescu, ofiţerul care, la Arad, în ziua de 21 decembrie 1989, a refuzat să execute ordinul dat de maiorul (la acea dată) Eugen Bădălan de a acţiona în forţă împotriva demonstranţilor, îşi aminteşte un eveniment, cel puţin ciudat, petrecut la începutul lunii decembrie 1989.

Căpitanul Niculae Diaconescu, şeful de stat major al Şcolii de Ofiţeri în Rezervă din Lipova, a fost chemat în ziua de 6 decembrie 1989 la raportul generalului Ion Hortopan, comandantul Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (CIT). A fost primit în biroul acestuia, generalul fiind îmbrăcat civil. În încăpere se mai aflau trei persoane civile.

La un moment dat, generalul a părăsit încăperea, căpitanul rămânând singur cu aceşti civili, care au început să se intereseze de situaţia încadrării şi înzestrării şcolii, despre întreprinderile din zonă şi moralul locuitorilor. Căpitanul Diaconescu a înţeles, în urma acestei discuţii, că aceia cu care discuta erau din structurile de contrainformaţii militare sau de la misiuni speciale. La un moment dat, a fost întrebat dacă ştie Timişoara. La răspunsul afirmativ al acestuia, dat fiind faptul că a lucrat în perioada 1971-1972 în această garnizoană, unul dintre civili i-a făcut următoarele precizări:

Ia să vă faceţi mai mult timp şi să vă mai duceţi în Timişoara, pe Calea Lipovei, pe Calea Girocului! A mai fost sfătuit: să cunoaşteţi bine totul, pentru că nişte elemente destabilizatoare intenţionează să ajungă la acţiuni necugetate; ştiţi ce s-a întâmplat în Polonia, ştiţi ce s-a întâmplat în cutare sau cutare ţară vecină.

Mai târziu, după desfăşurarea evenimentelor, căpitanul Niculae Diaconescu a înţeles că a fost planificat să acţioneze la Timişoara, dar pe parcursul desfăşurării evenimentelor cineva a renunţat la această hotărâre.

Continuarea aici : Presa Militară


Momentul decembrie 1990 povestit de Regele Mihai.

“Nu-i o amintire plăcută, dar românii trebuie să cunoască adevărul. Inițial am vrut să vin în 1990 de Paște. Am luat legătura cu domnul Paleologu – era ambasador la Paris – rugându-l să transmită guvernului această hotărâre a mea. Am fost vizitat de ambasadorul României la Berna pentru a pune la punct problemele de viză și pașaport. Totul părea pregătit și, când urma să mă urc într-un zbor regulat spre București, autoritățile române mi-au anulat viza. Am lăsat să mai treacă un timp.

De Crăciun am făcut altă tentativă. Doream să mă reculeg la mormintele bunicilor mei de la Curtea de Argeș și să merg la Catedrala din Timișoara. Principesa Margareta se afla în decembrie la București. I-am cerut să-l informeze pe Petre Roman în legătură cu venirea mea. Principesa a obținut destul de greu o audiență la primul ministru care i-a spus că nu era momentul potrivit…

Porțile României sunt închise pentru Rege ? a întrebat Principesa Margareta.”“Nu, bineînțeles că nu.”, a răspuns Petre Roman. Fiica mea mi-a telefonat și mi-a relatat convorbirea. I-am spus imediat că sosesc. Între timp renunțasem să merg la Timișoara, doream doar douăzeci și patru de ore, la Curtea de Argeș. Margareta i-a adresat lui Petre Roman o scrisoare prin care îl informa despre decizia mea. Am închiriat un avion particular la Geneva pe numele unui fotoreporter care ne însoțea.

Eram șase la bord: Regina Ana, prințesa Sofia, secretarul meu român, un membru al gărzii personale, englez, fotoreporterul și cu mine. La aeroportul Otopeni se știa doar că vine un avion din Elveția, nu că eu eram în el. Am aterizat, un microbuz a venit și ne-a luat și … s-a aflat.

Am fost primiți de șeful aeroportului, cordial – cred că împărtășea cauza noastră – ne-a oferit salonul de onoare și ne-a spus că nu ne vor controla bagajele. Ne-a ștampilat pașapoartele, totul era cât se poate de normal. Era puțină lume în aeroport din cauza unei greve. Doi soldați de gardă mi-au adresat salutul militar, iar vreo treizeci de lucrători din aeroport au aplaudat venind în jurul meu. Le-am urat Crăciun fericit și-am ieșit către cele patru automobile închiriate.

Când să plecăm, am fost opriți de un bărbat venit în fugă din aeroport, care ne-a cerut pașapoartele pentru o ultimă formalitate. I le-am dat bineînțeles, au rămas la Otopeni două persoane pentru a le recupera și am plecat spre București, la doamna Mezincescu. Acolo se aflau mulți ziariști străini și o echipă de la TF1. Cum am ajuns, un telefon ne anunța că formalitățile cu pașapoartele vor dura mai mult și mi se recomanda să-mi continui drumul.

Am plecat spre Curtea de Argeș. După o oră, la intrarea în Pitești, ceva ce semăna cu un accident, ne-a oprit. Un stâlp de telegraf bara șoseaua. Erau vreo trei mașini de poliție și cam douăzeci de automobile civile.

Imediat ce am oprit am fost înconjurați de polițiști cu pistoale mitralieră în mâini. Echipa de filmare de la TF1 care ne urma a pus un proiector pe acel loc și a început să filmeze. Asta a făcut ca armele să dispară imediat. Dacă nu erau cei de la canalul 1 al televiziunii franceze nu știu ce-ar fi ieșit! Un colonel de poliție ne-a ordonat pur și simplu cu brutalitate să ne întoarcem la Otopeni și ne-a acuzat că am trecut frontiera fraudulos.

Mai mult de două ore am discutat fără nici un rezultat. La unsprezece seara ne-am întors în cele din urmă, escortați de foarte multe mașini ale poliției, cu girofarurile în funcțiune.

Echipa de ziariști care ne urma se înmulțise considerabil. La un moment dat, în loc s-o ia spre aeroport, polițiștii ne îndreptau pe un drum în plin camp. Mi-am dat seama și i-am cerut șoferului să întoarcă. Zece mașini apărute din întuneric ne-au blocat.

Fiica mea și secretarul meu s-au angajat în alte discuții care au durat până la patru dimineața. Un general de securitate a venit în civil de la București să stea de vorbă cu “domnul Mihai”. Am acceptat, dar la aeroport, nu în mijlocul câmpului.

Generalul a dispărut imediat. Pe urmă a venit un general de aviație care ne-a permis – primise și el un ordin – să pornim spre aeroport. Ajunși la Otopeni n-am avut voie să coborâm din mașină. Ni s-a spus că un avion militar românesc ne va duce în Elveția.

Am protestat susținând că același avion cu care venisem să ne înapoieze. Generalul pretindea că echipajul elvețian era “beat mort”. Bineînțeles că n-am crezut, iar ulterior am aflat că piloții fuseseră sechestrați în aeroport, ca nu cumva să aterizăm în alt oraș din România.

Fiicei mele Margareta nu i s-a permis să vină să mă îmbrățișeze la aeroport. La un moment dat un colonel venea în fugă cu pașapoartele noastre în mână. Înainte de a ni le înapoia, ofițerul care îl deschisese pe al meu, i-a spus polițistului: “Priviți! Este ștampilat bine. Totul a fost în ordine.” Încercuiți de polițiști, am fost conduși pe pistă și am văzut un avion românesc de construcție sovietică. “Dacă nu vă grăbițí avem și alte mijloace de a vă urca în avion”, a spus unul dintre polițiști.

Am decolat la șase fără un sfert dimineața, după douăsprezece ore de la plecarea din Geneva… Asta a fost…”

TEXT: Marilena Rotaru
FOTO: Mediafax


La storia siamo noi !

Paolo Borsellino (n. 19 ianuarie 1940, Palermo, Italia, d. 19 iulie 1992, Palermo) a fost un magistrat italian anti-Mafia, asasinat în Palermo cu o mașină-capcană, la mai puțin de două luni după colegul său Giovanni Falcone.

În Italia, anul acesta, a fost lansată o nouă anchetă privind atentatul care a costat viaţa judecătorului sicilian Paolo Borsellino şi a escortei sale în 1992. Persistă zone de umbră şi anchetatorii evocă, între altele, raţiuni de stat şi mâna serviciilor secrete.
Judecătorul sicilian Paolo Borsellino şi cinci agenţi din escortă au fost asasinaţi de Cosa Nostra, la 19 iulie 1992, pentru că magistratul se opunea unei negocieri în curs între Mafie şi statul italian. Afirmaţia se află în motivaţiile mandatelor de arestare lansate de Parchetul din Caltanissetta contra a patru mafioţi aflaţi deja în detenţie.

Asasinarea judecătorului Borsellino, simbolul luptei antimafia, în 1992, 57 de zile după cea a judecătorului şi amicului său, Giovanni Falcone, a traumatizat Italia.

Acum, după 25 de ani, fiul judecătorului Borsellino a acordat un interviu revistei L’Express în care evocă  pista trădării la cel mai înalt nivel. El este în prezent comisar de poliţie la Palermo. Anul acesta, Italia a celebrat eroii luptei antimafia, Falcone şi Borsellino, două morţi peste care pluteşte încă un văl de umbră.

 În procesul care a urmat asasinării lui Borsellino a fost acuzată Cosa Nostra, dar în 2008 un mafiot pocăit, Gaspare Spatuzza, a obligat magistraţii sicilieni să redeschidă ancheta, dezvăluind o incredibilă gaură neagră judiciară. Cel care s-a autoacuzat de atentat, Vincenzo Scarantino a recunoscut în faţa judecătorilor că ex-şeful poliţiei din Palermo, Arnaldo La Barbera, i-a dictat declaraţia sub tortură. De ce ?

 Şi atunci revine întrebarea: cine l-a ucis pe Borsellino ?

Un nou scenariu evocă un scandal de stat pe fondul negocierilor secrete între statul italian şi mafie, despre care erau informate „cele mai înalte autorităţi”, după cum afirmă astăzi magistraţii italieni. Ei au plasat sub anchetă, alături de boşi mafioţi, doi foşti miniştri, cel al Justiţiei, Giovanni Conso, şi de Interne, Nicola Mancino.

Strategia teroristă a mafiei a continuat şi în vara anului 1993 au explodat bombe la Roma, Milano şi Florenţa, făcând zece morţi şi zeci de răniţi. În toamnă, atentatele au încetat şi numărul mafioţilor supuşi articolului „41 bis” a trecut de la 1.200 la 400.

Dar, peste afacere pluteşte o teribilă suspiciune. În garajul unde Fiatul 126 a fost umplut cu explozibili, mai mulţi mafioţi pocăiţi au semnalat prezenţa unui bărbat care nu aparţinea Cosei Nostra

Ce s-a întâmplat cu agenda roşie pe care Borsellino nota tot şi pe care primii carabinieri veniţi la locul atentatului au găsit-o, dar care apoi a dispărut ? 

În aceste două episoade, anchetatorii evocă mâna serviciilor secrete. Acum, problema nu mai este de a şti dacă statul italian a negociat cu mafia, ci dacă a participat şi la asasinarea lui Paolo Borsellino.

“Cui îi este frică moare în fiecare zi, cine nu se teme… moare doar o singură dată !

“Politica și mafia sunt două puteri care locuiesc și controlează același teritoriu: se războiesc, sau… se vor pune de acord.”

“Este normal să existe frică în fiecare persoană, cel mai important lucru este ca aceasta să fie însoțită de CURAJ

“Nu ar trebui să fim copleșiți de frică, în caz contrar aceasta devine un obstacol în calea progresului”

PAOLO BORSELLINO – PROCUROR ANTIMAFIA


Adevărata faţă a lui Leonardo da Vinci

Mona Lisa este unul dintre cele mai cunoscute chipuri de pe planetă. Dar puteţi recunoaşte imaginea lui Leonardo da Vinci ?  

Graficianul Siegfried Woldhek foloseşte nişte tehnici minuţioase de analiză a imaginilor pentru a descoperi adevărata faţă a lui Leonardo.

Sursa: ImpactLAB.com


Garbo

“Greta Garbo, cu enigmatica ei materialitate, cu insociabilitatea ei misterioasă, reprezintă frumuseţea zadarnică, frumuseţea care se refuză posesiunii altora şi nici ea nu urmareşte posesiunea nimănui. Este prea delicată, prea fără apărare, ca să nu fie ea însăşi mereu recipientul tuturor durerilor, tuturor suferinţelor.” Franz Blei

Misterioasa actriţă Greta Garbo a primit de-a lungul timpului premii importante ca: Oscarul din 1995, pentru performanţa sa actoricească remarcabilă, Cartea Recodurilor a numit-o cea mai frumoasă femeie de pe pământ, iar Institutul American de Film i-a oferit un frumos loc cinci, într-un top al celor mai de succes actrie.

Vreau să fiu actriţă !

Cariera ei a început cu nişte reclame în ziar, a urmat un clip publicitar (pentru magazinul în care lucra) şi această experienţă a facut-o să-şi dea seama că asta îşi doreşte să facă cu viaţa ei. Să fie actriţă ! Norocul a fost de partea ei atunci când clipul a fost vizionat de regizorul Eric Petscher. El a cooptat-o în filmul ” Peter The Tramp ” (1922).

Din 1922 şi pâna în 1924 a studiat la prestigiosul teatru Royal Dramatic din Stockholm, unde Mauritz Stiller a instruit-o în arta tehnicilor de cinema şi i-a oferit numele de scena – Greta Garbo (numele ei real era Greta Lovisa Gustafsson).

De-a lungul carierei a realizat 27 de filme, iar cele mai aplaudate au fost: Romance, Anna Christie, Grand Hotel, Anna Karenina, Flesh and the Devil, Camille si Ninotchka. Sunt cateva din filmele pentru care a primit nominalizari la categoria “cea mai bună actriţă”.

Relaţii tumultuoase …

Cea mai cunoscută relaţie a celebrei actriţe a fost cu actorul John Gilbert, relaţie ce a luat foc pe platourile de filmare a dramei “Flesh and the Devil”. Scenele de dragoste filmate la lumina caldă a lumânărilor, au fost un răsunet în lumea filmului. Era prima dată când într-un film un cuplu se “săruta cu gura întredeschisă”.

Atât John, cât şi editorul suedez Lars Saxon au cerut-o în căsătorie, dar Greta a considerat că: “probabil voi rămâne celibatară toată viaţa mea. Soţie este un cuvânt foarte urât !”

De-a lungul timpului Greta Garbo a fost acuzată de lesbianism. Presa din vremea aceea nu s-a sfiit să o cupleze cu actriţe ca Marlene Dietrich, Tallulah Bankhead, Eva Le Gallienne, Joan Crawford, Louise Brooks sau Ona Munson. Dar cea care i-a marcat cu adevărat existenţa a fost Mimi Pollak. Se pare că diva a rămas toată viaţa obsedată de ea – care deşi se măritase la acea vreme – a primit de la colega sa de şcoală o scrisoare, în 1928, în care Garbo scria: “visez să te vad şi să descopăr dacă îţi mai pasă de mine. Te iubesc, mică Mimosa”.

Corespondenţa dintre Greta Garbo şi Pollak a durat 60 de ani, dar fără niciun deznodământ fericit.Dacă la începutul cariereri Greta Garbo iubea publicitatea de orice fel, cu timpul lucrurile s-au schimbat drastic. Nu îi plăcea să dea autografe, să participe la premierele filmelor sau să stea de vorbă cu fanii ei. Dacă întrebi orice fan Greta Garbo care era trăsătură care o definea, vor striga toţi în cor: MISTERUL ! A preferat să-şi ţină viaţa particulară departe de ochii oamenilor şi avea o replică constantă:

“Vreau să fiu lăsată în pace, vreau să fiu singură !”

Regina îngheţată şi-a petrecut ultimii treizeci de ani din viaţă singură la New York. În ultimul an, ca şi cum ar fi simţit că sfârşitul îi este aproape, a început să-şi scrie biografia. Chiar şi după moarte, filmele ei şi-au păstrat un loc aparte în istoria cinematografiei şi rămân nişte comori nepreţuite ale celei de-a şaptea arte.

Sursa: Ziua.net


Il pensiero di Emanuele Severino nella sua "regale solitudine" rispetto all'intero pensiero contemporaneo

a cura di Vasco Ursini, autore di: Il dilemma verità dell'essere o nichilismo?

un paio di uova fritte

il meglio e il peggio della nostra cultura

Lo Specchio di Ego

Storie di Letteratura e Filosofia

Laura Parise

Come le onde del mare... un moto perpetuo... perché la vita è un libro pieno di pagine bianche...

The Spritzy Witch

Esploratrice d'ispirazione. Libri, viaggi, coaching e lifestyle.

kasabake

«Part of the crew, part of the ship!»

Il Sorriso dei Baci

Tutto quello che ti direi

Mente e anima

L'anima come prolungamento della mente

Guardian of life

Everything is much brighter than it seems if you look at it putting a bit of your fantasy!!!!

GramonHill

Cinema, racconti e altro...

GIOVANNI AUGELLO

Il mondo è un libro e quelli che non viaggiano ne leggono solo una pagina

Purple Soul

Le cose materiali permettono la vita; la Poesia nutre lo spirito. (G. Pannia)

Flavia Vinci

Now, Here and Somewhere else

Federico Santarelli Blog

Vorrei continuare il mio lavoro di https://italianoanunnako.wordpress.com/ che non sono riuscito a recuperare per cui lavoro onestamente in coscienza in questo blog

BorderMinds

Illustrazioni, poesie, riflessioni

Pulgarías

Le opinioni separate dalle altre opinioni

DestinodiLux

"Una persona che non ha mai fallito è una persona che non ha mai tentato"

nz

Online zeitung

Lady Nadia

Racconti, poesie e molto altro ancora ...

Through my eyes

A cheerful welcome to my blog folks! It is purveyors of writing lovers. If you love writing, you will surely love being here.

Pina Chidichimo

Basilicata Terra Da Amare

Luca's Blog

La mia vita e i miei interessi

SHOW PICTURES

Photograph,Images for visual recreation

Il Pensator Cortese

Penso quindi so(g)no, tra un bicchiere di vino e un libro

Encres et Paroles

Reflets de mon subconscient

readingtonic

book reviews

Ontologia,Psicoanalisi,Logica.

Logica, filosofia della scienza.

dani58blog

semplicemente. . . . . emozioni

Napoli ieri oggi e domani

piccoli annunci economici gratuiti, consigli da esperti professionisti, notizie utili

ARIA.ENNE

La mia vita da universitaria

DIALOGO NEWS

Voce libera aperta a tutti

"...e poi Letteratura e Politica"

La specie si odia. E mi permetto di aggiungere: "A volte di coppie non si può parlare, ma d'amore sì; altre volte di coppie sì, ma non d'amore, e è il caso un po' più ordinario". R. Musil, 'L'uomo senza qualità', Ed. Einaudi, 1996, p. 1386. Ah, a proposito di 'relazioni': SE APRI IL TUO CUORE SI TRATTA DI AMICIZIA. SE APRI LE GAMBE SI TRATTA DI SESSO. SE APRI ENTRAMBI E' AMORE

newtoneapblog

A Discarded Plant

felii de viata

de gustat și constatat; nu de lăudat sau judecat

Racconti brevi di vita quotidiana ( spero allegri ed umoristici) aforismi pensieri idee di un allegro pessimista

Guai a prendersi troppo sul serio. Racconti allegri pensieri idee di un allegro pessimista

tuttatoscana

rivista di storia microstoria turismo cultura curiosità a cura di Alessandro Ferrini

Seduto nel tempo

Pensieri e Poesie

The road through the woods

homo sum: nihil humani a me alienum puto ... τό βιβλίον τῆς ἐμῆς ψυχῆς

Bagatelle

Quisquilie, bagatelle, pinzillacchere...

Compensazioni equoree

prove di scrittura, poesia, racconti e altro

Piccole Storie d'Amore

Vivo i giorni nella solitudine

Benvenuti nel rifugio di Claudio

La Cultura ci nutre solo se il Pianeta vive . . . . . e questo dipende solo da noi . . . . . e ricordiamo sempre che .... "anche se non ti occupi di politica, stai sicuro che la politica si occuperà di te ..."

Quarchedundepegi's Blog

Just another WordPress.com weblog

Le pagine dei nostri libri

E' solo un punto di vista

%d blogger hanno fatto clic su Mi Piace per questo: