Archivi del mese: aprile 2013

“CEVA”

Motto:  “Cea mai mare faptă bună este rugăciunea”  – Părintele Cleopa Ilie

Una din ultimele zile de campanie electorală.
Într-o emisiune televizată, un candidat cu o carte de vizită prodigioasă, somitate naţională şi internaţională în profesie, mărturiseşte o scenă care l-a impresionat în călătoriile sale electorale: un om, un alegător, căruia i-a oferit pliantul cu oferta sa electorală, a luat pliantul în mână, i-a privit lung fotografia, şi a spus: “Omul acesta va face, oare, CEVA pentru noi?” Istorioara povestită de candidat impresiona, pentru că lumea aşteaptă. Alegătorii aşteaptă. Poporul aşteaptă. Aşteaptă “CEVA” de la cei aleşi.

Duomo by Magdammus
Cu gândul la această istorioară, cu timpul, mi-a venit în minte o alta: un morar, dintre cei care macină grâul la moară, şi trăieşte din uiumul, din cota parte pe care o opreşte fiecăruia, din ceea ce i-a măcinat, a fost învinuit că fură câte o mână de boabe din sacul fiecărui ţăran. Morarul a răspuns:dacă eu iau de la fiecare din cei care vin la mine câte o mână de grâu, nimeni nu simte. Dar dacă fiecare dintre cei care macină la mine îmi ia câte un fir de păr din cap, eu voi rămâne, fără îndoială, chel.
Cu alte cuvinte, dacă fiecare alegător din cei câteva mii,zeci de mii, arondaţi unui candidat, aşteaptă câte CEVA de la candidat, teamă îmi este că mai degrabă omul politic, asemenea morarului din pildă, va rămâne chel, înainte de a apuca să ofere măcar un fir de păr fiecărui alegător.
De ce oare, omul care a privit fotografia candidatului, nu a spus: “Voi face oare, eu, CEVA, pentru omul pe care îl aleg?” De ce lumea aşteaptă, alegătorii aşteaptă, poporul aşteaptă “CEVA”, de la cei aleşi, în loc de a fi ei aceia care oferă “CEVA”, un lucru cât de mic, un CEVA minuscul, dar CEVA, în fiecare zi, celor pe care îi aleg?
Şi pentru că în timpul campaniilor electorale, cu osebire, se împart din belşug, de varii partide, icoane şi iconiţe, dar atunci, şi numai atunci, îmi mai aduc aminte un amănunt: Iisus Hristos ne vorbea aşa: Căutaţi mai întâi Împărăţia Cerurilor, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă. Să îmi fie permis să remarc în aceste spuse un detaliu, deranjant pentru cei care aşteaptă CEVA, de la Dumnezeu,sau de la un ales. Înainte de a aştepta “CEVA” de la ei, , să fim noi cei care le oferă, în fiecare zi, “CEVA”.
Altminteri, cu amărăciune, nu facem decât să ne întoarcem la o scenă a piesei “A treia ţeapă”, de Marin Sorescu, în care domnitorul Vlad Ţepeş, asaltat de un popor de cerşetori, priveşte în gol, cutremurat, şi rosteşte: “De unde atâţia milogi?”

LIVIU – FLORIAN JIANU – 28 noiembrie 2008