Antonio Cirillo – Solo un freddo niente

Una racolta di poesie che rappresenta un viaggio, un percorso di vita evolutosi in tempi e spazi diversi ma che, anche a fronte di tanti cambiamenti, ha sempre portato con sé quell’irrefrenabile voglia di scoperta.

Attraverso le poesie di Antonio Cirillo è possibile scorgere la vita che ci circonda e tanti piccoli pezzi di noi stessi, che giorno dopo giorno, anno dopo anno, mettiamo in valiggia. Nuove esperienze e nuove consapevolezze si susseguono in queste liriche e tratti post-moderne, in grado di segnare nel profondo l’animo del lettore così come hanno fatto con l’autore stesso, il quale riconosce la presenza di momenti della vita in cui è necessario affrontare con coraggio anche le situazioni peggiori. Dalle difficoltà si esce sempre piu maturi e temprati, e nonstante la lontananza dalla sua patria, Cirillo porta con sé il ricordo vivo di luoghi e sensazioni che conserverà per sempre nel suo cuore.

Il libro può essere ordinato online su Amazon o in 46000 librerie in tutta Italia. Contattatemi per ogni informazione!

Pâinea postului

Atâți copii pe lume mor de foame,
În timp ce-atâția oameni sunt obezi –
Că de-ar posti bogații lumii, Doamne,
Ai sătura săracii, ca pe iezi –

Și zile trec, și zile vin, rămâne
Aceeași diferență între vii:
Se-ngrașă unii ieri, și azi, și mâine,
Și alții mor de foame, de copii –

Și nici măcar la pâine nu-i egală
Dreptatea de-a fi om, nici în mormânt –
Și nici măcar la haine, sau la boală,
Nu e destulă milă pe pământ –

Dă-mi, Doamne, -aici tăria de a ține
Vicleana fire-n post, ca să adun
Din postul meu, măcar un colț de pâine,
să-l dau unui flămând, și să îi spun:

“Azi, Dumnezeul meu, săracul, n-are
Așa cum n-au nici oamenii bogați
Un colț de pâine măcar de-alinare:
Dar Domnul mi-a dat mie îndurare
Să-ți dăruiesc din postul meu mâncare,
căci noi, copiii lumii, suntem frați.”

Liviu Florian Jianu

Pasquală

Nu năvăliți să luați lumină,

și n-așteptați să și învie,

e viu, Hristos, și e de vină

pentru o Mare Românie –

Și pentru-ntreagă Lumea vie.

Liviu Florian Jianu

Rugăciune de 1 Decembrie

Din răbdarea Ta fără hotare,
Mare ca răbdarea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă răbdare sfântă la români !

Din înţelepciunea ta nemuritoare,
Ca înţelepciunea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă înţelepciune la români !

Din smerenia Ta izbăvitoare,
Mare cât smerenia unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă smerenie sfantă la români !

Din iubirea Ta ostenitoare,
Mare cât iubirea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă iubire sfântă la români !

Din dreptatea ta indurătoare,
Mare cât dreptatea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă dreptate sfântă la români !

Din iertarea ta izbăvitoare,
Mare cât iertarea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Da iertare sfântă la români !

Din milostivirea-Ţi iubitoare,
Mare cât zidirea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel mare,
Dă milostivire la români !

Din Sfinţenia Ta îndurătoare,
Mare ca sfinţirea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă Sfinţenie veşnic la români !

Din Treimea binecuvântată,
Da, Părinte sfinte, la români,
Dă-le-n veci, cu mâinile de Tată,
Binecuvântarea unei pâini !

Jianu Liviu – Florian

 

Sonnet XVIII

Shall I compare thee to a summer’s day ?
Thou art more lovely and more temperate:
Rough winds do shake the darling buds of May,
And summer’s lease hath all too short a date:
Sometime too hot the eye of heaven shines,
And often is his gold complexion dimm’d;
And every fair from fair sometime declines,
By chance, or nature’s changing course, untrimm’d;
But thy eternal summer shall not fade

Nor lose possession of that fair thou ow’st;
Nor shall Death brag thou wander’st in his shade,
When in eternal lines to time thou grow’st;
So long as men can breathe or eyes can see,
So long lives this, and this gives life to thee.

Shakespeare… 

Ninge…

Şi ninge iarăşi cu făină,
Şi ninge iarăşi cu mălai,
Şi cu spitale, şi lumină,
Şi chiar cu câte-un colţ de Rai

Şi ninge, ninge, ninge-ntr-una,
Ninge cu lemne şi cu vin,
Că de acuma e totuna,
De adormim, pe veci, puţin

Ninge cu cărţi, ninge cu haine,
Ninge cu cizme şi mănuşi,
Ninge curat cu-atâtea taine,
Că ne trezim, în cer, la uşi

Ninge cu drumuri asfaltate,
Ninge cu morile de vânt,
O, cum mai ninge cu de toate,
Cât nici nu am visat că sunt

Ninge cu doctori, grădiniţe,
Ninge cu grâu, ninge cu cai,
Cu premianţi cu cununiţe,
Şi chiar cu câte-un colţ de Rai

Şi ninge, ninge, cu făină,
Şi neaua mângâie, uşoară,
Şi dă lumină din lumină,
Din veşnicia de la ţară…

JIANU LIVIU FLORIAN – 14 februarie 2012

Horațiu Mălăele…

mi-e dor de tine
mi-e dor de tine,

ca unei beri de-un pic de ghiață
ca unui mort de-oleacă viață

ca unei Londre de o ceată
ca unui do de-o cântăreață

ca unui ac de-un pic de ață
ca unei carți de o prefață

ca unei pușcării de-o hoață
ca unui mic scanal de-o țață.

și iarăși, pentru a câta oară,
ca unui eschimos de-o portocală

ca unui tren de-o mică gară
ca unui pepene de-o vară

ca unui pesimist de-o cioară
ca unui azi de-odinioară

Horatiu Malaele – Din rătăciri

Miracolo a Milano

Ci basta una capanna
Per vivere e morir
Ci basta un po’ di terra
Per vivere e morir
Chiediamo un par di scarpe
E anche un po’ di pan…
A queste condizioni
Crederemo nel doman
A queste condizioni
Crederemo nel doman

Dal film “Miracolo a Milano” di Vittorio De Sica – 1951

Întru nemurirea mamei mele …

De citit cu răbdare şi grijă …

Duhovniceasca de Tudor Arghezi 

Ce noapte groasă, ce noapte grea !
A bătut în fundul lumii cineva.
E cineva sau, poate, mi se pare.
Cine umblă fără lumină,
Fără lună, fără lumânare
Şi s-a lovit de plopii din grădină ?
Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas
Ca un suflet de pripas ?

Cine-i acolo ? Răspunde !
De unde vii şi ai intrat pe unde ?
Tu eşti, mamă ? Mi-e frică,
Mamă bună, mamă mică !
Ţi s-a urât în pământ.
Toţi nu mai sânt,
Toţi au plecat de când ai plecat.
Toţi s-au culcat, ca tine, toţi au înnoptat,
Toţi au murit detot.
Şi Grivei s-a învârtit în bot
Şi a căzut. S-au stârpit cucuruzii,
S-au uscat busuiocul şi duzii,
Au zburat din streaşina lunii
Şi s-au pierdut rândunelele, lăstunii.
Ştiubeiele-s pustii,
Plopii-s cărămizii,
S-au povârnit păreţii. A putrezit odaia…
Ei! cine străbătu livada
Şi cine s-a oprit?
Ce vrei? Cine eşti
De vii mut şi nevăzut ca-n poveşti ?
Aici nu mai stă nimeni
De douăzeci de ani…
Eu sânt risipit prin spini şi bolovani…
Au murit şi numărul din poartă
Şi clopotul şi lacătul şi cheia.
S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine…
Care n-a mai fost şi care vine
Şi se uită prin întuneric la mine
Şi-mi vede cugetele toate.
Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate ?
Cine scobeşte zidul cu carnea lui,
Cu degetul lui ca un cui,
De răspunde-n rănile mele?
Cine-i pribeag şi ostenit la uşă ?
Mi-e limba aspră ca de cenuşă.
Nu mă mai pot duce.
Mi-e sete. Deschide, vecine,
Uite sânge, uite slavă.
Uite mană, uite otravă.
Am fugit de pe Cruce.
Ia-mă-n braţe şi ascunde-mă bine.