Archivi categoria: Poezie

Horațiu Mălăele…

mi-e dor de tine
mi-e dor de tine,

ca unei beri de-un pic de ghiață
ca unui mort de-oleacă viață

ca unei Londre de o ceată
ca unui do de-o cântăreață

ca unui ac de-un pic de ață
ca unei carți de o prefață

ca unei pușcării de-o hoață
ca unui mic scanal de-o țață.

și iarăși, pentru a câta oară,
ca unui eschimos de-o portocală

ca unui tren de-o mică gară
ca unui pepene de-o vară

ca unui pesimist de-o cioară
ca unui azi de-odinioară

Horatiu Malaele – Din rătăciri


Miracolo a Milano

Ci basta una capanna
Per vivere e morir
Ci basta un po’ di terra
Per vivere e morir
Chiediamo un par di scarpe
E anche un po’ di pan…
A queste condizioni
Crederemo nel doman
A queste condizioni
Crederemo nel doman

Milano by Magdammus

Dal film “Miracolo a Milano” di Vittorio De Sica – 1951


Întru nemurirea mamei mele …


De citit cu răbdare şi grijă …

Duhovniceasca de Tudor Arghezi 

Ce noapte groasă, ce noapte grea !
A bătut în fundul lumii cineva.
E cineva sau, poate, mi se pare.
Cine umblă fără lumină,
Fără lună, fără lumânare
Şi s-a lovit de plopii din grădină ?
Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas
Ca un suflet de pripas ?

IISUS by MAGDAMMUS

Cine-i acolo ? Răspunde !
De unde vii şi ai intrat pe unde ?
Tu eşti, mamă ? Mi-e frică,
Mamă bună, mamă mică !
Ţi s-a urât în pământ.
Toţi nu mai sânt,
Toţi au plecat de când ai plecat.
Toţi s-au culcat, ca tine, toţi au înnoptat,
Toţi au murit detot.
Şi Grivei s-a învârtit în bot
Şi a căzut. S-au stârpit cucuruzii,
S-au uscat busuiocul şi duzii,
Au zburat din streaşina lunii
Şi s-au pierdut rândunelele, lăstunii.
Ştiubeiele-s pustii,
Plopii-s cărămizii,
S-au povârnit păreţii. A putrezit odaia…
Ei! cine străbătu livada
Şi cine s-a oprit?
Ce vrei? Cine eşti
De vii mut şi nevăzut ca-n poveşti ?
Aici nu mai stă nimeni
De douăzeci de ani…
Eu sânt risipit prin spini şi bolovani…
Au murit şi numărul din poartă
Şi clopotul şi lacătul şi cheia.
S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine…
Care n-a mai fost şi care vine
Şi se uită prin întuneric la mine
Şi-mi vede cugetele toate.
Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate ?
Cine scobeşte zidul cu carnea lui,
Cu degetul lui ca un cui,
De răspunde-n rănile mele?
Cine-i pribeag şi ostenit la uşă ?
Mi-e limba aspră ca de cenuşă.
Nu mă mai pot duce.
Mi-e sete. Deschide, vecine,
Uite sânge, uite slavă.
Uite mană, uite otravă.
Am fugit de pe Cruce.
Ia-mă-n braţe şi ascunde-mă bine.


Hai să ne locuim unul pe altul !

Hai să ne locuim unul pe altul!
E loc puţin pe lume, ştiu prea bine!
Şi totuşi, de rămâne doar asfaltul,
Ia loc, te rog, în inimă la mine!

Off road by Magdammus

E loc puţin! E frig! Şi este iarnă!
E loc puţin şi-n lume, ştiu prea bine!
Şi totuşi, haide să ne fim lucarnă
Spre cer! Ia loc, în inimă, la mine!

Hai să ne locuim unul pe altul!
Promit să-ţi fac un loc în partea stângă!
Şi dacă-n el vei regăsi înaltul,
Vom râde într-un loc năimit să plângă!

Hai să ne locuim unul pe altul!
E loc puţin pe lume, ştiu prea bine!
Şi totuşi, ca să nu fim doar neantul,
Ia loc, te rog, în inimă la mine!

Liviu – Florian Jianu – 25 noiembrie 2011


RISCUL – Rudyard Kipling

Râzând,

Rişti să pari nebun.

Plângând,

Rişti să pari sentimental.

Întinzând o mână cuiva,

Rişti să te implici.

milano by magdammus

Arătându-ţi sentimentele,

Rişti să te arăţi pe tine însuţi.

Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,

Rişti să pierzi…

Iubind,

Rişti să nu fii iubit la rândul tău.

Trăind,

Rişti să mori…

Sperând,

Rişti să disperi,

Încercând măcar,

Rişti să dai greş…

Dar dacă nu rişti nimic,

Nu faci nimic,

Nu ai nimic,

Nu eşti nimic…

Preluat da la: innerspacejournal


Sonnet 18

I love Shakespeare, and i love Gilmour …

Shall I compare thee to a summer’s day ?
Thou art more lovely and more temperate:
Rough winds do shake the darling buds of May,
And summer’s lease hath all too short a date:
Sometime too hot the eye of heaven shines,
And often is his gold complexion dimm’d;
And every fair from fair sometime declines,
By chance or nature’s changing course untrimm’d;
But thy eternal summer shall not fade
Nor lose possession of that fair thou owest;
Nor shall Death brag thou wander’st in his shade,
When in eternal lines to time thou growest:
So long as men can breathe or eyes can see,
So long lives this and this gives life to thee.


Music …

If music be the food of love, play on !
Give me excess of it, that, surfeiting,
The appetite may sicken, and so die.
That strain again ! it had a dying fall:

O, it came o’er my ear like the sweet sound,
That breathes upon a bank of violets,
Stealing and giving odour! Enough; no more:
‘Tis not so sweet now as it was before.
O spirit of love! how quick and fresh art thou,
That, notwithstanding thy capacity
Receiveth as the sea, nought enters there,
Of what validity and pitch soe’er,
But falls into abatement and low price,
Even in a minute: so full of shapes is fancy
That it alone is high fantastical.

From Shakespeare’s Twelfth Night


HORA SINGURĂTĂŢII

Se mută lumea asta, se tot mută,
Mi s-a mutat Pacificul la bloc,
Eu am plecat prin Alpi, şi vin o sută
De pământeni, să-mi ţină-n ţară, loc –

Se mută Parlamentul prin Bermude,
Preşedenţia, la Ecuator –
Vin Iude pe pământ, şi pleacă Iude,
Să aibă toţi, măcar, un viitor –

alone

Dervişii vin la tropice, Sahara
Se mută la New-York, sau la Berlin,
Bolnavii de la băi, de la Amara,
Se mută pe un continent andin –

Se schimbă politeţuri şi sicrie,
Impresii, sfaturi şi îmbălsămări –
Ca să îţi vezi bunici, mătuşi, soţie,
Sau un copil – treci şapte mări, şi ţări –

Se joacă hora asta a frăţiei,
Pe Terra, şi apoi în Univers –
Pe-o faţă şi pe alta, a hârtiei,
Suntem bărcuţe pe-un ocean în mers –

Noi provocări, noi culmi, noi edificii,
Metode noi de viaţă, şi control –
Acasă au sosit toţi inamicii –
Noi ne-am mutat demult în cerul gol –

Îţi dau un pixel, tu îmi dai, un altul –
Ce mai avem, noi, oare, în comun?
Decât naivitatea, şi mutatul
Dintr-un azil, în altul, mai nebun?

Tu mi-eşti departe, eu îţi sunt departe –
Şi bate-n noi un suflet de tingiri…
Şi ne-am născut din ştiinţă, şi din carte…
Păcat. Nu mai avem nici amintiri…

23 ianuarie 2012

Cu deosebit respect, Jianu Liviu-Florian


Cu ce n-am greşit ?

De ce mi-e dragostea, ciulin,
Şi mângâierea, buruiană,
Învăţătura, chin şi spin,
Şi roada de smochin, doar mană ?

De ce cu fiecare zi
Lumina ce-o vedeam odată
Este blestemul de-a privi
În bezna cea imaculată ?

De ce şi zborul mi s-a frânt,
De ce nici pasul nu mai pune,
Nici mâna – bine pe pământ –
Nici mintea – mir de rugăciune ?

De ce povara de nu-mi ştiu
Purta nici mie, cum s-ajut
Să-şi poarte crucea lui, un fiu ?
De ce cu fapta, nu zbor mut ?

De ce n-am ştiinţă, nu am har,
Să fiu atât de înţelept,
Încât să beau din Tine-amar,
Şi să-l împart – precum e drept ?

Deşertăciunea mea sub cer,
Pe-o rogojină de poem,
Doamne, din Tine, fur în ger,
Dragostea toată, din blestem …

Liviu Florian Jianu – 23 iunie 2009


%d blogger hanno fatto clic su Mi Piace per questo: