Povestea unei fotografii…

A fost odată un copil care îşi iubea mult părinţii. Într-o bună zi, tatăl lui a plecat. Într-o fotografie. Mama venea la el, şi privea – când la el, când la tata. Nu ştia cum să se împartă. Şi până la urmă, a plecat şi ea. În aceeaşi fotografie.

Fotografia mirosea a zmeură proaspătă. Şi copilul o sorbea din ochi – şi se satura – din privirile lor, care îi umezeau buzele, atât de îmbelşugat. Totuşi – ar fi vrut să stea de vorbă cu ei. Să îi asculte, chiar. Ce să facă cu mirosul acesta atât de aspirat? De priviri? Cum să îl înţelegi?

Uite, să ne imaginăm că am avea o clapă. Apoi, alta… Şi le-am apăsa… Nu ne-ar răspunde, cumva, şi ei? Mai greu a fost până a găsit o mătuşă. Care i-a adus minunea. O pianină care mirosea… A istorie de primăvară. Restul, era uşor!

Să stai de vorbă cu părinţii tăi, privindu-i… Şi ei – să îţi zâmbească din fotografie… Să clipească din ochi… de fericire. Să le scânteieze în ei – lumina aceea – ba chiar – să se mişte uşor… Aceasta – oricât ar părea de neînviat – este o fotografie vie.

Cu deosebit respect,

Liviu-Florian JIANU

8 aprilie 2016

Craiova

SĂNĂTATE, JUSTIȚIE ȘI DELICATEȚE

(O curte de contabili cu mânecuțe. Pot fi și procurori… judecători… agenți de bursă… politicieni… sau reprezentanți ai unor instituții bancare arhicunoscute…(sau de toate)…)

– Să intre următorul medic !

Cip-ul… Numele… Prenumele…(îl scanează)

– …

– Sunteți bolnav ?

– Foarte bolnav.

– Nu mai puteți ?

– Nu mai pot.

– Mai judecați ?

– Mărturisesc că nu.

– Medicamente aveți ?

– Nu.

– Pacienți aveți ?

– Roiuri.

– Personal calificat şi suficient aveți ?

– Absolut deloc.

– Sunteți mulțumit de condițiile de muncă ?

– Scandalizat.

– Sunteți mulțumit ?

– Sunt distrus.

– Veți urma cursuri intensive de analiză matematică, stohastică, probabilistică, statistică, spații neeuclidiene, analiză topologică, ecuația Undei Shrodinger, Teoria Sistemelor neliniare, Regulatoare şi Sisteme Adaptive, Tehnici de Modelare şi Identificare, Comunicare, Antropologia Culturii, Semantică şi Semiotică, Marketing financiar, pentru a împărți judicios fiecare leu / euro de la buget. Pacientul nostru, stăpânul nostru. Totul pentru pacient. Să ne facem preş în fața pacientului. Să facem totul pentru sănătatea pacientului. În caz contrar, veți suporta rigorile legii.

– Bine, dar mi-am pierdut sănătatea…

– Sunt o mie la poartă care aşteaptă să vă ia locul. Aveți de ales…

– Nu sunteți amabil să îi tratați dv. în locul meu ? Cu mijloacele pe care le am la dispoziție ? Cu banii pe care nu îi am ? Cu munca altora, care nu îi produce ? Sau economiseşte ?

– Jignire la adresa Instantei…Amenda penală de… Plus monitorizare pe termen nelimitat… Repet… Aveți de ales…

– În acest caz…

– Ascult…

– Îmi iau angajamentul solemn să slujesc cu cinste şi devotament cauza sănătății şi a pacienților, pentru satisfacerea totală a tuturor clienților, conform jurământului meu medical, de pe când eram sănătos, să nu precupețesc niciun efort pentru a duce pe noi culmi de progres, bunăstare şi civilizație sănătatea națională, şi mondială, să îmi dedic întreaga viață, până la sacrificiul suprem, cauzei nobile a pacienților, medicamentelor, industriilor lor, tratamentelor, spitalizărilor, şi noii ordini în educația prin şi pentru muncă în slujba eutanasiei mondiale, prin puterea exemplului personal !

Sper să nu îmi pierd locul de muncă. Cine mai angajează un medic bolnav ?

Completul (se consultă)

Preşedintele (către grefier, dictează) :

Labilitate psihică, emotivitate, lipsă de fermitate în caracter, handicap de conştiință medicală, sensibilitate, afectivitate…

Dispunem ieşirea pe cale naturală din sistem.

(loveşte cu ciocanul în masă)

Următorul !

1 iulie 2014

Jianu Liviu-Florian

Colindă pentru Moş Nicolae

Nicolae, Nicolae, moş mitraliat,
Ce ne mai aduci în ghete, moş nevinovat?
Ce uzine, ce spitale, blocuri, ce lumini
Să îţi răstignim, moşnege, dragostea în spini?

Nicolae, Nicolae, moş preaîncolţit,
Ca pe porc, vine Crăciunul, să îţi dea cuţit
Şi rămân în urmă ghete de cizmari de soi
Ce au încălţat o ţară , însă cu noroi

Nicolae, Nicolae, moş mitraliat,
Ai plecat, şi-ai luat cu tine viaţa de la stat
Şi-a rămas în urmă-n ghete, fără tălpi şi aţă,
Viaţa cu-amintiri de pâine, viaţa de pe piaţă

Nicolae, Nicolae, moş batjocorit,
Vinovat eşti, Nicolae, că nu ai murit
Tot mai bântui pe planetă, pe la creditori,
S-achiţi ţării, datoria, şi apoi să mori

Nicolae, Nicolae, moş analfabet,
Pe planeta de gunoaie, tu erai Poet
Şi cu saci de mâna-a doua, de zaharicale,
Încălţai fără zgârcenie, talpa ţării tale

Nicolae, Nicolae, moş vitriolat,
Ce ne mai aduci în ghete, ce decret de stat ?
Ce programe, şi ce fapte, că ai copii mulţi,
Şi-au rămas şi fără carte, flămânzi şi desculţi

Nicolae, Nicolae, moş ciumat şi rău,
Ce-o fi fost, nebun şi-n moarte, şi pe capul tău?
Condamnat să aduci daruri, ţării tale, mort
Ţi-au acoperit calvarul foile de cort

Nicolae, Nicolae, sub drapelul roş,
Ţi se vede, goală puşcă, crucea ta de moş
Vino, moşule, şi drege, ce mai e de dres
Că pe-afară tragem linii, doar după deces

Nicolae, Nicolae, dac-ai înviat,
Cântă internaţionala limbii de la sat
Că ai fost şi tu, ţărane, moşule de soi,
Doar un drept al ţării tale, ţara de apoi

Nicolae, Nicolae, mort, dar vrednic eşti
Să ne bâlbâi despre mame, şi copii, poveşti
Şi în ghetele curate, să ne pui, în dar,
Câte-un loc de muncă, frate, şi-un abecedar

Nicolae, Nicolae, şi ţi-aş mai ura
Dar nu-i ţara poftei tale, ci a altora
Măcar, moşule, din ceruri, să ne pomeneşti
Căci de daruri, avem darul limbii româneşti

Şi de nu ne-aduci nimica, e pentru că n-ai,
Moşule cu traistă mică, un sălaş în Rai

Dar împarte cu noi, frate, banii care scad,
Şi Crăciunul, moşulică, tot cu noi, în Iad …

Liviu – Florian Jianu – 5 decembrie 2008

Rugăciune de 1 Decembrie

Din răbdarea Ta fără hotare,
Mare ca răbdarea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă răbdare sfântă la români !

Din înţelepciunea ta nemuritoare,
Ca înţelepciunea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă înţelepciune la români !

Din smerenia Ta izbăvitoare,
Mare cât smerenia unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă smerenie sfantă la români !

Din iubirea Ta ostenitoare,
Mare cât iubirea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă iubire sfântă la români !

Din dreptatea ta indurătoare,
Mare cât dreptatea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă dreptate sfântă la români !

Din iertarea ta izbăvitoare,
Mare cât iertarea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Da iertare sfântă la români !

Din milostivirea-Ţi iubitoare,
Mare cât zidirea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel mare,
Dă milostivire la români !

Din Sfinţenia Ta îndurătoare,
Mare ca sfinţirea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă Sfinţenie veşnic la români !

Din Treimea binecuvântată,
Da, Părinte sfinte, la români,
Dă-le-n veci, cu mâinile de Tată,
Binecuvântarea unei pâini !

Jianu Liviu – Florian

 

DESPRE CREDINŢĂ

Motto: “Binele nu e bine, dacă nu se face bine.” – Cleopa Ilie

Nu contează ce crezi, contează ce faci pentru ceea ce crezi.
Inchiziţia a crezut în Hristos. Şi în numele lui Hristos, a torturat, a ars oameni pe rug, şi a semănat ură, groază, ignoranţă şi moarte.
Danton credea în bine; dorea ca toţi oamenii să fie buni. Şi pentru că oamenii nu voiau să fie buni, după crezul său, îi trimitea la ghilotină.
Regele David, din a carui spiţă se trage Hristos, credea în Dumnezeul Savaot. Care poruncea să nu ucizi şi să nu pofteşti femeia altuia. Şi David, văzând-o pe femeia lui Urie, goală, în baie, l-a ucis pe Urie şi a luat-o între multele lui soţii pe femeia lui Urie.

Omul modern îşi doreşte un vehicul: automobil, elicopter, iaht, avion, rachetă. Crede în binele pe care şi-l face, şi îl face celorlalţi, utilizându-l. Dar bioxidul de carbon acumulat prin arderea combustibilului determină supraîncălzirea planetei, poluare, topirea gheţarilor, ameninţarea ţărmurilor, şi aridizarea; în plan secund, resursele de hrană care s-ar obţine utilizând acest combustibil pentru oamenii de azi, şi de mâine, sunt sacrificate de acelaşi om care crede în bine pentru confort, lux, distracţie, divertisment şi plăcere; pentru accelerarea unui rău dorit, numit bine.

Un lucru nu cred: că poţi să crezi în rău, şi să faci binele. Dar cred că poţi cu multă uşurinţă să numeşti răul, bine, şi să faci răul.
Când eram tânăr, consideram că binele înseamnă să fii cel mai bun în şcoală, societate şi familie: la învăţătură, în sport, în artă, la toate activităţile la care eram chemat de societate, sau părinţi. Credeam că bine înseamnă să fii cel mai puternic, mai inteligent, şi mai bun.

 Apoi am văzut cât rău fac puterea, inteligenţa, şi bunătatea, incomensurând nerecunoştinţa lor, şi uitarea lor, sau răul lor.
Ieşit din facultate, credeam că informatica şi programarea uşurează munca oamenilor. Ca să văd apoi că îi transformă în roboţi orbi, care se concurează pentru a smulge vieţii ceea ce numesc ei, bine.

La 52 de ani, consider că binele înseamnă să nu te doară prea tare: trupul tău, trupul altora, pentru care nu poţi să faci nimic, sufletul tău, sufletul altora, în faţa răului, sau răului numit bine, în faţa căruia eşti neputincios.

JIANU LIVIU FLORIAN – 3 septembrie 2013

“CEVA”

Motto:  “Cea mai mare faptă bună este rugăciunea”  – Părintele Cleopa Ilie

Una din ultimele zile de campanie electorală.
Într-o emisiune televizată, un candidat cu o carte de vizită prodigioasă, somitate naţională şi internaţională în profesie, mărturiseşte o scenă care l-a impresionat în călătoriile sale electorale: un om, un alegător, căruia i-a oferit pliantul cu oferta sa electorală, a luat pliantul în mână, i-a privit lung fotografia, şi a spus: “Omul acesta va face, oare, CEVA pentru noi?” Istorioara povestită de candidat impresiona, pentru că lumea aşteaptă. Alegătorii aşteaptă. Poporul aşteaptă. Aşteaptă “CEVA” de la cei aleşi.

Cu gândul la această istorioară, cu timpul, mi-a venit în minte o alta: un morar, dintre cei care macină grâul la moară, şi trăieşte din uiumul, din cota parte pe care o opreşte fiecăruia, din ceea ce i-a măcinat, a fost învinuit că fură câte o mână de boabe din sacul fiecărui ţăran. Morarul a răspuns:dacă eu iau de la fiecare din cei care vin la mine câte o mână de grâu, nimeni nu simte. Dar dacă fiecare dintre cei care macină la mine îmi ia câte un fir de păr din cap, eu voi rămâne, fără îndoială, chel.
Cu alte cuvinte, dacă fiecare alegător din cei câteva mii,zeci de mii, arondaţi unui candidat, aşteaptă câte CEVA de la candidat, teamă îmi este că mai degrabă omul politic, asemenea morarului din pildă, va rămâne chel, înainte de a apuca să ofere măcar un fir de păr fiecărui alegător.
De ce oare, omul care a privit fotografia candidatului, nu a spus: “Voi face oare, eu, CEVA, pentru omul pe care îl aleg?” De ce lumea aşteaptă, alegătorii aşteaptă, poporul aşteaptă “CEVA”, de la cei aleşi, în loc de a fi ei aceia care oferă “CEVA”, un lucru cât de mic, un CEVA minuscul, dar CEVA, în fiecare zi, celor pe care îi aleg?
Şi pentru că în timpul campaniilor electorale, cu osebire, se împart din belşug, de varii partide, icoane şi iconiţe, dar atunci, şi numai atunci, îmi mai aduc aminte un amănunt: Iisus Hristos ne vorbea aşa: Căutaţi mai întâi Împărăţia Cerurilor, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă. Să îmi fie permis să remarc în aceste spuse un detaliu, deranjant pentru cei care aşteaptă CEVA, de la Dumnezeu,sau de la un ales. Înainte de a aştepta “CEVA” de la ei, , să fim noi cei care le oferă, în fiecare zi, “CEVA”.
Altminteri, cu amărăciune, nu facem decât să ne întoarcem la o scenă a piesei “A treia ţeapă”, de Marin Sorescu, în care domnitorul Vlad Ţepeş, asaltat de un popor de cerşetori, priveşte în gol, cutremurat, şi rosteşte: “De unde atâţia milogi?”

LIVIU – FLORIAN JIANU – 28 noiembrie 2008

HORA SINGURĂTĂŢII

Se mută lumea asta, se tot mută,
Mi s-a mutat Pacificul la bloc,
Eu am plecat prin Alpi, şi vin o sută
De pământeni, să-mi ţină-n ţară, loc –

Se mută Parlamentul prin Bermude,
Preşedenţia, la Ecuator –
Vin Iude pe pământ, şi pleacă Iude,
Să aibă toţi, măcar, un viitor –

Dervişii vin la tropice, Sahara
Se mută la New-York, sau la Berlin,
Bolnavii de la băi, de la Amara,
Se mută pe un continent andin –

Se schimbă politeţuri şi sicrie,
Impresii, sfaturi şi îmbălsămări –
Ca să îţi vezi bunici, mătuşi, soţie,
Sau un copil – treci şapte mări, şi ţări –

Se joacă hora asta a frăţiei,
Pe Terra, şi apoi în Univers –
Pe-o faţă şi pe alta, a hârtiei,
Suntem bărcuţe pe-un ocean în mers –

Noi provocări, noi culmi, noi edificii,
Metode noi de viaţă, şi control –
Acasă au sosit toţi inamicii –
Noi ne-am mutat demult în cerul gol –

Îţi dau un pixel, tu îmi dai, un altul –
Ce mai avem, noi, oare, în comun?
Decât naivitatea, şi mutatul
Dintr-un azil, în altul, mai nebun?

Tu mi-eşti departe, eu îţi sunt departe –
Şi bate-n noi un suflet de tingiri…
Şi ne-am născut din ştiinţă, şi din carte…
Păcat. Nu mai avem nici amintiri…

23 ianuarie 2012

Cu deosebit respect, Jianu Liviu-Florian

Mai vine Moş Crăciun ?

Mai vine Moş Crăciun, sau nu mai vine,
E-o întrebare pentru cât eşti de bogat,
Nu pentru cât pe lume-ai făcut bine,
Şi nici, cuminte, câte ai răbdat –

Sunt sate unde Moşul nu mai vine,
Periferii în care e uitat,
Desculţi la care n-a adus botine,
Copii pe care nu i-a sărutat –

Şi câte nu-s anapoda pe lume,
Ce daruri aşteptăm, şi nu-s de noi,
Ce Moşi Crăciuni scriu opere postume
Din ce-am primi, de nu am fi fost goi –

Cum vin cu sănii, Moşii-n supermarket,
Cum renii-n galantare au sălaş,
Cum Moş Crăciun e-un bussines, şi un target
De financiare boom-uri, la oraş –

Şi cum nu vine el prin mahalale,
Prin bojdeuci, colibe, ori bordeie,
Cum n-au valoare nişte inimi goale
În Crăciuniada Lumii epopee –

Mai vine Moş Crăciun, sau nu mai vine,
E-o întrebare pentru cât eşti de părinte,
Să ai copiii lumii toţi, în minte,
Ca şi cum toţi, s-ar fi născut din tine –

Mai vine Moşul ? Cine să mai ştie ?
Şi poate că vei creşte într-o zi
În care ca un Moş vei împărţi
Doar la copiii tăi, o bucurie –

Iar ca să uiţi pe-acei, sperând, copii,
Ce-aşteaptă, şi nimic nu vor primi,

Vei face daruri surdo–mute poezii …

Liviu Florian Jianu

Colindă pentru Moş Nicolae

Nicolae, Nicolae, moş mitraliat,
Ce ne mai aduci în ghete, moş nevinovat ?
Ce uzine, ce spitale, blocuri, ce lumini
Să îţi răstignim, moşnege, dragostea în spini ?

Nicolae, Nicolae, moş preaîncolţit,
Ca pe porc, vine Crăciunul, să îţi dea cuţit –
Şi rămân în urmă ghete de cizmari de soi
Ce au încălţat o ţară , însă cu noroi –
Nicolae, Nicolae, moş mitraliat,
Ai plecat, şi-ai luat cu tine viaţa de la stat –
Şi-a rămas în urmă-n ghete, fără tălpi şi aţă,
Viaţa cu-amintiri de pâine, viaţa de pe piaţă –
Nicolae, Nicolae, moş batjocorit,
Vinovat eşti, Nicolae, că nu ai murit –
Tot mai bântui pe planetă, pe la creditori,
S-achiţi ţării, datoria, şi apoi să mori –
Nicolae, Nicolae, moş analfabet,
Pe planeta de gunoaie, tu erai Poet –
Şi cu saci de mâna-a doua, de zaharicale,
Încălţai fără zgârcenie, talpa ţării tale –
Nicolae, Nicolae, moş vitriolat,
Ce ne mai aduci în ghete, ce decret de stat ?
Ce programe, şi ce fapte, că ai copii mulţi,
Şi-au rămas şi fără carte, flămânzi şi desculţi –
Nicolae, Nicolae, moş ciumat şi rău,
Ce-o fi fost, nebun şi-n moarte, şi pe capul tău ?
Condamnat să aduci daruri, ţării tale, mort –
Ţi-au acoperit calvarul foile de cort –
Nicolae, Nicolae, sub drapelul roş,
Ţi se vede, goală puşcă, crucea ta de moş –
Vino, moşule, şi drege, ce mai e de dres –
Că pe-afară tragem linii, doar după deces –
Nicolae, Nicolae, dac-ai înviat,
Cântă internaţionala limbii de la sat –
Că ai fost şi tu, ţărane, moşule de soi,
Doar un drept al ţării tale, ţara de apoi –
Nicolae, Nicolae, mort, dar vrednic eşti
Să ne bâlbâi despre mame, şi copii, poveşti –
Şi în ghetele curate, să ne pui, în dar,
Câte-un loc de muncă, frate, şi-un abecedar –
Nicolae, Nicolae, şi ţi-aş mai ura
Dar nu-i ţara poftei tale, ci a altora –
Măcar, moşule, din ceruri, să ne pomeneşti –
Căci de daruri, avem darul limbii româneşti –
Şi de nu ne-aduci nimica, e pentru că n-ai,
Moşule cu traistă mică, un sălaş în rai –
Dar împarte cu noi, frate, banii care scad,
Şi Crăciunul, moşulică, tot cu noi, în Iad …

Liviu – Florian Jianu – 5 decembrie 2008

MOŞUL

Stătea sprijinit de zidul bisericii … 

O cămaşă albă, şi o pereche de pantaloni cenuşii, toate curate. Primul lucru care l-a izbit au fost ochii lui. Avea ochii tulburi, mici, cufundaţi în găvanele tâmplelor. Părea chiar că nu vede nimic în jur. Strângea în mâna dreaptă o sacoşă neagră, de pânză, goală, împăturită cât o batistă. Mâna stângă îi era încleştată pe un baston. Mâna îi tremura puternic.

Era aplecat foarte mult de şale …

Omul trecea ca de obicei dimineaţa spre serviciu, prin faţa bisericii, când, în dreptul uşii bisericii, l-a zărit. Era postul sfinţilor Petru şi Pavel. Avea 40 de mii în buzunarul de sus al cămăşii. Cinci pâini. Se gândea chiar ce bine ar fi dacă i-ar scoate Dumnezeu în cale un amărât, sau un cerşetor. Şi iată-l. Acolo … la 4-5 paşi de uşa bisericii. Un bătrân la 80 de ani. Pentru câteva clipe, s-a văzut în locul lui pe sine. El era acolo. În locul bătrânului. El strângea o plasă neagră, goală, în mână. S-a dus ţintă la bătrân, a scos o hârtie de 10 mii (o pâine şi ceva), si i-a întins-o. În numele lui Iisus Hristos… De acolo, din ochii tulburi ai bătranului, a ţâşnit parcă o luminiţă de recunostinţă. De supriză. Cu mâna tremurandă, bătrânul a luat bancnota, în timp ce el, fericit, a intrat in biserică.

Acolo, s-a rugat. Pentru el s-a rugat. Doamne, voi ajunge poate bătrân. Voi ajunge neajutorat. Nu voi avea pe nimeni care să aibă grijă de mine. Eu pe mine m-am miluit astăzi, aici. Eu stăteam, fără niciun ajutor în afara Ta, rezemat de biserică. Bătrânul acela, cu obrajii supţi, cu ochii tulburi, aplecat de sale, cu mâinile tremurânde, eu eram. Mie mi-am dat de pomană. În numele Tău mi-am dat mie, Doamne. Doamne, I-aş mai da bătrânului înca o bancnotă.

De atâtea ori, am întâlnit cerşetori sau amărâţi cărora le-am dat câte puţin. Lasă, îmi spuneam, îi voi mai întâlni. Şi nu i-am mai întâlnit niciodată. Aş vrea să îi mai dau bătrânului acestuia încă o bancnotă de o pâine şi ceva La icoana Sfintei Paraschiva, omul a spus Îngeraşul, Tatăl nostru, şi din nou Îngeraşul. Simţea atât de mult nevoia să îi spună lui Dumnezeu că el este, pe lumea oamenilor atât de tari, şi mari, un copil. Un copil neajutorat. Ieşind afară, omul se îndrepta direct spre Bătrân. În numele Domnului Iisus Hristos… şi îi intinse bancnota de 10 mii de lei …Bătrânul o lua cu mâna stângă, şi din nou, ochii lui tulburi se opriră cu mirare asupra lui.

Mâna îi tremura puternic. Sărmanul bătrân. Nu avea pe nimeni într-ajutor la vârsta lui. Omul simţi că inima lui se frânge, ca o pâine se frânge, de suferinţa Bătrânului.  În drum spre serviciu, se mai întoarse odată, să îl privească pe bătrân. Bătrânul, aplecat de şale, se străduia să işi pună bancnota în portofelul din buzunarul din spate al pantalonilor.

Doamne, câtă suferinţă nevăzută este pe lumea asta. Oameni buni, fiţi buni. Oameni buni, fiţi calzi la inimă. Oameni buni, fiţi milostivi cu deznădăjduiţii acestei vieţi. Oameni buni, când dăruiţi, pe voi, oameni buni, şi mari, şi dragi, vă miluiţi. Oameni buni, mă gândesc că acolo, lângă uşa bisericii, bătrân, neputincios, aplecat de şale, cu mâna tremurandă, cu ochii afundaţi în găvanele tâmplelor, Sfânta Paraschiva pe Moşul Dumnezeu mi l-a scos în cale …

Liviu Florian Jianu