Baby I see this world has made you sad
Some people can be bad
The things they do, the things they say
But baby I’ll wipe away those bitter tears
I’ll chase away those restless fears
That turn your blue skies into grey
Why worry, there should be laughter after the pain
There should be sunshine after rain
These things have always been the same
So why worry now
Baby when I get down I turn to you
And you make sense of what I do
I know it isn’t hard to say
But baby just when this world seems mean and cold
Our love comes shining red and gold
And all the rest is by the way
Why worry, there should be laughter after pain
There should be sunshine after rain
These things have always been the same
So why worry now…
În această noapte începe Anul Nou Dacic. Despre sărbătoarea lupilor și Sfântul Andrei…
Prof. univ. dr. Ion Ghinoiu: Mircea Eliade, relatând informaţia lăsată de Strabon conform căreia dacii se numeau dáoi, tradiţia consemnată de Hesychius că dáos era numele frigian al lupului şi că din rădăcina indo-europeană dhau (a strânge, a sugruma) au derivat Dáousdava (oraşul sau cetatea lupilor) numele unui oraş în Moesia Inferior din sudul Dunării, numele zeului trac al războiului, Kandáon, zeul Daunus etc., aprecia că dacii se numeau ei înşişi lupi, cei care sunt asemenea lupilor (Eliade Mircea, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 31). La rândul său, Nicolae Iorga accepta interpretarea paleolingvistului W. Tomaschek, care punea în legătură numele daci cu dava, şi a tradus etnonimul strămoşilor noştri cu locuitori ai davaelor (Iorga N., Histoire des Roumains, I, Bucureşti, 1937, apud M. Eliade, op. cit., p. 21).
Motivele pentru care dacii şi-au ales ca totem lupul şi nu un alt animal, de pildă pe cel mai puternic dintre ele, ursul, sunt sprijinite de un bogat material etnografic şi folcloric. Toate animalele sălbatice, indiferent de mărimea, puterea şi cruzimea lor în stare de sălbăticie, pot fi îmblânzite, dresate şi aduse pentru a fi văzute sub cupola circului. Există o excepţie, lupul, care preferă să moară de foame sau în luptă pentru câştigarea prăzii decât să renunţe la libertate pentru a trece prin cercul de foc sau să facă alte exhibiţii ca să râdă şi să se minuneze spectatorii. Această vietate, prototip al războinicului înnăscut şi model de demnitate, a fost personificată şi aleasă totem de către strămoşii autohtoni ai românilor, geto-dacii. Ca luptători împotriva duşmanilor, ei doreau să semene şi să se comporte ca divinitatea lup pe care o invocau în luptă (vezi stindardul dacic) şi în alte împrejurări.
Mircea Eliade, relatând informaţia lăsată de Strabon conform căreia dacii se numeau dáoi, tradiţia consemnată de Hesychius că dáos era numele frigian al lupului şi că din rădăcina indo-europeană dhau (a strânge, a sugruma) au derivat Dáousdava (oraşul sau cetatea lupilor) numele unui oraş în Moesia Inferior din sudul Dunării, numele zeului trac al războiului, Kandáon, zeul Daunus etc., aprecia că dacii se numeau ei înşişi lupi, cei care sunt asemenea lupilor (Eliade Mircea, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 31). La rândul său, Nicolae Iorga accepta interpretarea paleolingvistului W. Tomaschek, care punea în legătură numele daci cu dava, şi a tradus etnonimul strămoşilor noştri cu locuitori ai davaelor (Iorga N., Histoire des Roumains, I, Bucureşti, 1937, apud M. Eliade, op. cit., p. 21).
Un obicei care atestă suprapunerea sărbătorii creştine a Apostolului Andrei peste presupusul An Nou dacic este Bocetul Andreiului, atestat la românii din Transnistria. Fetele confecţionau păpuşi din cârpe, numite Andreiu, substitut al anului vechi care moare pentru a renaşte, le aşezau pe laviţă (pat) şi le jeleau ca pe un mort în noaptea de 29/30 noiembrie. O altă practică de rit funerar efectuat în noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei era privegherea de către femeile moldovence de dincoace de Prut a unei lumânări lungi, făcută colac, precum Măsura sau Statul Mortului, aprinsă astăzi la înmormântarea oamenilor din mai multe zone etnografice.
Asemănător Revelionului, în Noaptea de Sântandrei abundau practicile magice de aflare a ursitei. Fata de măritat prepara o turtiţă subţire din făină de grâu, foarte sărată, numită Turtucă de Andrei, o cocea pe plita sobei şi o mânca înainte de culcare. Băiatul care venea în vis să-i aducă apă pentru potolirea setei urma să o ceară de nevastă în cursul anului. Unele fete, când soseau acasă de la Păzitul Usturoiului, puneau într-un cocoloş de aluat câte un căţel de usturoi. După cum încolţea şi creştea usturoiul semănat, se făceau apoi pronosticurile matrimoniale.
În Noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei bătrânii noroceau anul, adică observau cu atenţie cerul înstelat pentru a face previziuni meteorologice. Obiceiul de a semăna în noaptea de Sântandrei grâu într-o oală de pământ pentru a interpreta după numărul seminţelor răsărite rodnicia ogoarelor în noul an este încă viu în satele româneşti. Acum se tăiau crenguţe de la diferiţi pomi fructiferi şi se puneau în apă la temperatura camerei pentru a aprecia, după cum înverzeau şi înfloreau, rodul pomilor din livezi. Crenguţele înflorite erau folosite apoi de copii, ca sorcovă, la Anul Nou.
Lupul, ca oricare altă divinitate, poate ajuta şi pedepsi credincioşii. Se spune că numai el vede şi sfâşie dracii la Bobotează, că sperie sau alungă bolile copiilor. În Platforma Luncani, în imediata apropiere a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, primul alăptat al copilului se făcea printr-un aparat confecţionat dintr-o falcă şi o piele de lup, numit gură de lup. Pe arii relativ extinse copiii grav bolnavi, după ce erau supuşi unor practici magice, erau numiţi Lupu, vietate de care să se sperie moartea.
În concluzie, părinţii Bisericii creştine dorind să înlăture din conştinţa credincioşilor vechile tradiţii păgâne, au suprapus ziua de praznic a Sfântului Andrei peste o sărbătoare mult mai veche, geto-dacă, legată de cultul lupului. Populaţia a asimilat sfântul creştin, propovăduitorul creştinismului în ţinuturile de la Dunărea de Jos, dar i-au pus în spate şi unele din atribuţiile zeului uzurpat. Numit în calendarul popular Sf. Andrei, Sântandrei, Moş Andrei, Andreiu de Iarnă, acesta devine în calendarul popular patron al lupilor, un sfânt-moş care moare şi renaşte în perioada de celebrare a Anul Nou dacic, precum Moş Crăciun la Anul Nou contemporan şi Baba Dochia la Anul Nou agrar.
A celui care atunci când întinde mâna prin pat găseşte pe cine ar vrea să fie.
A celui care uită de telefonul mobil fără să-și piardă iubirea.
A celui care sărută şi nu a celui care trimite un sărut.
A celui ce iubește și nu a celui ce promite că într-o zi va iubi.
A celui care este şi nu promite că într-o zi va fi…
“Sara” is a song written by singer-songwriter Stevie Nicks by British-American pop/rock band Fleetwood Mac as a single from the 1979 Tusk double LP.
The album version is 6:22 minutes and the edited version is 4:41 minutes. The song peaked at No. 7 in the US for three weeks, No. 37 in the UK for two weeks, No. 11 in Australia and No. 12 in Canada. Its success has led to it being included in various later best-of albums such as 2002’s The Very Best of Fleetwood Mac.
Canoe.com states that the song is about an aborted child Nicks had with then-boyfriend Don Henley. Henley himself has suggested this to be the meaning of the song. In a 1979 interview Nicks said “If I ever have a little girl, I will name her Sara. It’s a very special name to me.” Nicks later said in a September 2014 interview with Billboard magazine: “Had I married Don and had that baby, and had she been a girl, I would have named her Sara… It’s accurate, but not the entirety of it.”
Mi piacciono quelle ricette che trasudano di sapori e aromi mediterranei, questa ne è un esempio lampante ed è decisamente alla portata di tutti. Potete anche personalizzarla con qualche piccola variante, provate a stimolare la vostra fantasia.
Ingredienti:
300 gr Alici fresche
120 gr Pasta sfoglia
qb Burro
2 Pomodori
30 gr Pan grattato
1 spicchio di Aglio
1 cucchiaio di Prezzemolo
3 rametti di origano fresco
qb finocchietto selvatico
2 Acciughe sotto sale
Prendete una teglia tonda di 18 cm di diametro, imburratela e foderatela con la pasta sfoglia. Fate soffriggere il burro con uno spicchio di aglio in camicia e unite le acciughe sotto sale, dopo averle pulite; lasciatele sciogliere, aggiungete il pane e il prezzemolo.
Versate l’impasto ottenuto nella teglia sopra la sfoglia, creando un primo strato.
Sbollentate in acqua bollente i pomodori per una ventina di secondi e mettetelo poi sotto l’acqua fredda. Eliminate la pelle, tagliateli a filetti ed eliminate i semi. Pulite le alici, eliminando la testa e la lisca centrale. Adagiate le alici nello stampo e intervallate ogni tanto un filetto di pomodoro, qualche fogliolina di origano e il finocchietto selvatico.
Coprite con altro pangrattato e fate poi un altro strato di alici, alternateli fino a completare le alici. Infornate a 180° in modalità statica per una ventina di minuti, fino a quando non prenderà colore, togliete dal forno.
Mădălina lu' Cafanu 