Category Archives: Jianu Liviu-Florian

Dumnezeu se uită în inima ta…

“Dumnezeu se uită în inima ta” – Cleopa Ilie

Câtă putere pe lume-ai avea,
Câtă avere, câte palate,
Dacă-ai avea pe lume de toate,
Dumnezeu se uita în inima ta…

Ce bogăţie pe lume-ai avea,
ce garderobă, ce muzichie,
maşini la scară, politichie,
Dumnezeu se uita în inima ta…

Ce desfătare pe lume-ai avea,
Câte briliante, câte safire,
Câţi să te-aplaude, câţi să te-admire,
Dumnezeu se uită în inima ta…

Ce feerie pe lume-ai avea,
Câte festinuri, ce mai bucate,
Delicatese prea delicate,
Dumnezeu se uită în inima ta…

Ce-nţelepciune pe lume-ai avea,
Câtă cunoaştere, câtă ştiinţă,
Ce – omenie, ce – conştiinţă,

Dumnezeu se uită în inima ta…

Jianu Liviu Florian

Advertisements

Ninge…

Şi ninge iarăşi cu făină,
Şi ninge iarăşi cu mălai,
Şi cu spitale, şi lumină,
Şi chiar cu câte-un colţ de Rai

Şi ninge, ninge, ninge-ntr-una,
Ninge cu lemne şi cu vin,
Că de acuma e totuna,
De adormim, pe veci, puţin

Ninge cu cărţi, ninge cu haine,
Ninge cu cizme şi mănuşi,
Ninge curat cu-atâtea taine,
Că ne trezim, în cer, la uşi

Ninge cu drumuri asfaltate,
Ninge cu morile de vânt,
O, cum mai ninge cu de toate,
Cât nici nu am visat că sunt

Ninge cu doctori, grădiniţe,
Ninge cu grâu, ninge cu cai,
Cu premianţi cu cununiţe,
Şi chiar cu câte-un colţ de Rai

Şi ninge, ninge, cu făină,
Şi neaua mângâie, uşoară,
Şi dă lumină din lumină,
Din veşnicia de la ţară…

JIANU LIVIU FLORIAN – 14 februarie 2012


DESPRE CREDINŢĂ

Motto: “Binele nu e bine, dacă nu se face bine.” – Cleopa Ilie

Nu contează ce crezi, contează ce faci pentru ceea ce crezi.
Inchiziţia a crezut în Hristos. Şi în numele lui Hristos, a torturat, a ars oameni pe rug, şi a semănat ură, groază, ignoranţă şi moarte.
Danton credea în bine; dorea ca toţi oamenii să fie buni. Şi pentru că oamenii nu voiau să fie buni, după crezul său, îi trimitea la ghilotină.
Regele David, din a carui spiţă se trage Hristos, credea în Dumnezeul Savaot. Care poruncea să nu ucizi şi să nu pofteşti femeia altuia. Şi David, văzând-o pe femeia lui Urie, goală, în baie, l-a ucis pe Urie şi a luat-o între multele lui soţii pe femeia lui Urie.

Omul modern îşi doreşte un vehicul: automobil, elicopter, iaht, avion, rachetă. Crede în binele pe care şi-l face, şi îl face celorlalţi, utilizându-l. Dar bioxidul de carbon acumulat prin arderea combustibilului determină supraîncălzirea planetei, poluare, topirea gheţarilor, ameninţarea ţărmurilor, şi aridizarea; în plan secund, resursele de hrană care s-ar obţine utilizând acest combustibil pentru oamenii de azi, şi de mâine, sunt sacrificate de acelaşi om care crede în bine pentru confort, lux, distracţie, divertisment şi plăcere; pentru accelerarea unui rău dorit, numit bine.

Un lucru nu cred: că poţi să crezi în rău, şi să faci binele. Dar cred că poţi cu multă uşurinţă să numeşti răul, bine, şi să faci răul.
Când eram tânăr, consideram că binele înseamnă să fii cel mai bun în şcoală, societate şi familie: la învăţătură, în sport, în artă, la toate activităţile la care eram chemat de societate, sau părinţi. Credeam că bine înseamnă să fii cel mai puternic, mai inteligent, şi mai bun.

 Apoi am văzut cât rău fac puterea, inteligenţa, şi bunătatea, incomensurând nerecunoştinţa lor, şi uitarea lor, sau răul lor.
Ieşit din facultate, credeam că informatica şi programarea uşurează munca oamenilor. Ca să văd apoi că îi transformă în roboţi orbi, care se concurează pentru a smulge vieţii ceea ce numesc ei, bine.

La 52 de ani, consider că binele înseamnă să nu te doară prea tare: trupul tău, trupul altora, pentru care nu poţi să faci nimic, sufletul tău, sufletul altora, în faţa răului, sau răului numit bine, în faţa căruia eşti neputincios.

JIANU LIVIU FLORIAN – 3 septembrie 2013


POVESTEA PĂSĂRILOR CĂLĂTOARE

Primăvara, vara, toamna, sau iarna, păsările pleacă în ţările calde. Cum, nu toamna ? Nu. De la o vreme, anotimpurile concurează şi ele, ca şi oamenii, pentru supremaţia mondială… 

Aşadar, păsările au plecat spre ţările calde cu avionul, cu trenul, cu autoturismul, sau cu autocarul. Cum, nu au zburat până în ţările calde? Nu. Păsările nu mai zboară demult. Ca şi oamenii. Păsările zburau cu aripile, oamenii zburau cu visele. Dar timpurile acelea sunt atât de îndepărtate, încât doar păsările bătrâne îşi mai aduc aminte de zbor. Ele au zburat chiar, odată. Dar acum, la bătrâneţe, nu mai au putere să zboare. Stau doar în cuib, şi mai povestesc, câte unui nepot, care se joacă pe calculator, cum zburau odată. Ar dori chiar să-l înveţe să zboare. Dar nepoţii, cu căştile la urechi, ochii în ecran, şi microfonul în faţa buzelor, sunt atât de ocupaţi să se joace de-a zborul pe calculator! Nu au timp de poveştile lor.

birds_by_bonia

Ajunse în ţările calde, păsările şi-au căutat, înfrigurate, un serviciu. Dar nu era atât de uşor. Întâi, trebuiau să înveţe bine limba acelor ţări. Apoi, istoria şi geografia lor. Apoi, să dea multe, multe interviuri, să completeze multe, multe formulare, şi să aştepte. Ce să aştepte? Norocul de a obţine un loc de muncă. Cum, nu erau locuri de munca pentru toate păsările care veneau în ţările calde? Nu. Nu erau destule nici pentru păsările din ţările calde. 

De aceea, păsările de pretutindeni trebuiau să înveţe mult, şi numai cele mai inteligente, şi îndemânatice, şi muncitoare, şi puternice , erau angajate, şi primeau un salariu. Dar păsările slabe? Să nu vorbim despre ele. Se întorceau în ţara frigului. Şi salariile? Ştii, salariile păsărilor venite din ţările reci erau cel mult la jumătatea celor din ţările calde. De ce? Pentru că legile din ţările calde ofereau egalitate între toate păsările din ţările calde. Dar nu şi pentru cele de la polul frigului.

Pentru multe, multe păsări călătoare, salariile erau atât de mici! Le ajungeau pentru chiria câte unei garsoniere, apartament cu două-trei camere, sau căsuţe modeste, pentru o masă-două, pe zi, pentru căldură, curent, benzină, apă, gunoi, şi le rămânea o sumă mică pe care o puneau deoparte în fiecare lună, ca să-şi cumpere şi ei o casă, nu să stea într-una închiriată, sau să-şi cumpere o maşină, nu să conducă una de împrumut, sau să se întoarcă acasă, în ţara lor, unde să aibă de toate, pentru ei, pentru copiii lor, şi pentru părinţii pe care îi lăsaseră acasă, căci erau bătrâni, şi nu mai puteau nici să înveţe, nici să călătorească, nici să muncească, după o viaţă de pasăre.

Cum o duceţi? Ce mai faceţi? Îi întrebau părinţii păsări de acasă, fie printr-o scrisoare, fie printr-un telefon, fie printr-un e-mail, deşi ei, fiind bătrâni, atât de greu se descurcau cu vederea, şi cu Internetul.

Minunat ! Le răspundeau copiii lor, din ţările calde. Avem o casă numai şi numai a noastră, cu 6-8 camere, la etaj sunt dormitoarele copiilor, fiecare dintre noi are câte o maşină, avem piscină în curte, suntem angajaţi la firme de renume, avem salarii mari de tot, o ducem foarte bine, în fiecare week-end mergem în câte o staţiune la munte, la mare, sau la ocean! le spuneau păsările călătoare, şi păsările părinţi, de acasă, se înroşeau de emoţie, şi bucurie, şi le povesteau rudelor şi vecinilor ce bine o duc copiii lor în ţările calde. Minunat o ducem! Spuneau păsările călătoare, şi continuau să muncească 10-12 ore pe zi, pe salarii mici, să locuiască în cele mai mici şi mai reci locuinţe, să mănânce cât mai puţin, ca să pună un ban deoparte, pentru visele lor, şi ale copiilor lor.

Dar voi, dragi părinţi, cum o duceţi? Îi întrebau păsările călătoare pe părinţii lor, de acasă.

Minunat! Le răspundeau părinţii lor. Avem pensii bune, mâncăm bine, în casă este cald iarna, şi rece, vara, mergem cu bilete la preţ redus la munte şi la mare, odată pe an – aşa le spuneau, şi continuau să dea căldura la mic, sau să o oprească de tot, iarna, şi să se înfofoleasca mai bine în două-trei haine, să caute prin piaţă cea mai ieftină brânză, şi cele mai ieftine legume, şi să numere în fiecare zi: cât avem de plătit pentru, şi pentru, şi pentru, şi cât ne rămâne pentru, şi pentru… aici tăiau în fiecare lună ba câteva mere, ba un morcov, ba o sticlă de lapte, ba un sfert de kilogram de brânză.

Ne este atât de dor de voi! Spuneau păsările din ţările calde.

Şi nouă, ne este atât de dor de voi! Spuneau părinţii din ţările reci.

Dar ştiţi, spuneau păsările din ţările calde, să ne trimiteţi şi nouă prăjitura aceea minunată pe care o faci tu, mamă, din nuci, şi miere! Şi mama pasăre, de acasă, din ţara cea rece, tăia căldura de tot, în decembrie, şi, cu banii economisiţi, mergea la piaţă, şi căuta nuci. Vai, nucile erau atât de scumpe! Vai, ce scumpă era mierea! Şi mama pasăre nu mai aprindea nici lumina, seara, în casă. Nu se mai uita nici la televizor. Scotea şi frigiderul din priză. Cumpăra, în loc de 4 kilograme de cartofi pe lună, numai doi. Şi din banii economisiţi, cumpăra 3 kilograme de nuci, şi un borcan de miere. Făcea colaci cu miere şi nuci. Şi când ajungea la poştă, şi afla cât costă expediţia coletului cu prăjituri în ţările calde, răcea puţin, dar nu îşi cumpăra nici-un medicament, ba mai renunţa şi la medicamentele pentru inimă, şi reumatism, şi le trimitea copiilor coletul cu prăjituri cu nuci şi miere, de Crăciun.

Îţi mulţumim, mamă! scriau copiii păsări din ţările calde. Şi eu vă mulţumesc, dragii mei! Răspundea mama-pasăre, din ţara frigului. Şi dacă puteţi, vă rog să îmi scrieţi şi mie, din ţările calde, cât de des puteţi! Atât! Să nu daţi banii pe nimic, pentru mine, căci am de toate!

Şi copiilor păsări din ţările calde li se făcea dor. De mama-pasăre, de tata-pasăre, de casa lor de acasă, de grădiniţa lor, de rude, şi de vecini, şi de prieteni, şi începeau să ţină lumina aprinsă cât mai puţin seara în mica lor locuinţă, să calculeze cel mai scurt traseu cu maşina până la serviciu, sau supermarket, să taie din porţia lor de mâncare, dar să o lase întreagă pe cea a copiilor, ba să le mai şi cumpere, chiar, tot ce îşi doreau, doar, doar, vor reuşi, întru-un an, să pună bani deoparte pentru un drum dus intors, la cea mai ieftină clasă, până acasă, în ţara frigului.

Şi odată, ca niciodată, s-au întâlnit toţi, în cuibul lor, de acasă, şi au trăit fericiţi, până la adânci bătrâneţe.

Şi zborul ? Ar fi păcat, dragă nepoată, ca zborul păsărilor să se uite de tot. Aşa cum se uită şi visele oamenilor. Îmi aduc aminte că, pasăre fiind, visam de mic o casă cu copii, părinţi, şi bunici. O casă în care toţi să stea împreună. Şi să îşi povestească vieţile, zborurile, călătoriile, şi visele, în fiecare zi. Casa aceea există, chiar… Priveşte pe cer, când voi zbura de lângă tine. Şi o vei vedea, căci îţi voi face semn cu mâna.

Liviu Florian Jianu …


Dialoguri cu Elise I

• Între arme muzeele cântă !

• România este într-o singură alianţă: a dragostei. Orice mişcare în afara ei este agresiune împotriva mişcărilor sufletelor oamenilor.

• În locul focurilor de armă, trageţi clopotele.

• De ce să lupte o furnică alături de un elefant ? Ca să nu fie strivită ?

• Dacă vrei să nu fii lovit de un gigant (bomba atomică, asteroid, gaura neagră, superputere, război, cataclism, Adversar), unde intri ? Ce scut te apără ? Ce paragraf de lege ? Ce ban electronic ? Ce analizor de conştiinţă ?

• Dacă vrei să nu fii violat de un gigant, te poţi apăra ? Nu. Suporţi. Rabzi. Te rabzi. Şi îl înveţi, în timp, că binele înseamnă altceva. Vine vremea când nu i se mai ridică bărbăţia.

Liviu Florian JIANU – 15 august 2014


Povestea unei fotografii…

A fost odată un copil care îşi iubea mult părinţii… 

Într-o bună zi, tatăl lui a plecat. Într-o fotografie. Mama venea la el, şi privea – când la el, când la tata. Nu ştia cum să se împartă. Şi până la urmă, a plecat şi ea. În aceeaşi fotografie.

Fotografia mirosea a zmeură proaspătă. Şi copilul o sorbea din ochi – şi se satura – din privirile lor, care îi umezeau buzele, atât de îmbelşugat. Totuşi – ar fi vrut să stea de vorbă cu ei. Să îi asculte, chiar. Ce să facă cu mirosul acesta atât de aspirat ? De priviri ? Cum să îl înţelegi ?

Uite, să ne imaginăm că am avea o clapă. Apoi, altă… Şi le-am apăsa… Nu ne-ar răspunde, cumva, şi ei ? Mai greu a fost până a găsit o mătuşă. Care i-a adus minunea. O pianină care mirosea… A istorie de primăvară. Restul, era uşor !

Să stai de vorbă cu părinţii tăi, privindu-i… Şi ei – să îţi zâmbească din fotografie… Să clipească din ochi… de fericire. Să le scânteieze în ei – lumina aceea – ba chiar – să se mişte uşor… 

Aceasta – oricât ar părea de neînviat – ESTE O FOTOGRAFIE VIE…

Cu deosebit respect,

Liviu-Florian JIANU
8 aprilie 2016
Craiova


“CEVA”

Motto:  “Cea mai mare faptă bună este rugăciunea”  – Părintele Cleopa Ilie

Una din ultimele zile de campanie electorală.
Într-o emisiune televizată, un candidat cu o carte de vizită prodigioasă, somitate naţională şi internaţională în profesie, mărturiseşte o scenă care l-a impresionat în călătoriile sale electorale: un om, un alegător, căruia i-a oferit pliantul cu oferta sa electorală, a luat pliantul în mână, i-a privit lung fotografia, şi a spus: “Omul acesta va face, oare, CEVA pentru noi?” Istorioara povestită de candidat impresiona, pentru că lumea aşteaptă. Alegătorii aşteaptă. Poporul aşteaptă. Aşteaptă “CEVA” de la cei aleşi.

Duomo by Magdammus
Cu gândul la această istorioară, cu timpul, mi-a venit în minte o alta: un morar, dintre cei care macină grâul la moară, şi trăieşte din uiumul, din cota parte pe care o opreşte fiecăruia, din ceea ce i-a măcinat, a fost învinuit că fură câte o mână de boabe din sacul fiecărui ţăran. Morarul a răspuns:dacă eu iau de la fiecare din cei care vin la mine câte o mână de grâu, nimeni nu simte. Dar dacă fiecare dintre cei care macină la mine îmi ia câte un fir de păr din cap, eu voi rămâne, fără îndoială, chel.
Cu alte cuvinte, dacă fiecare alegător din cei câteva mii,zeci de mii, arondaţi unui candidat, aşteaptă câte CEVA de la candidat, teamă îmi este că mai degrabă omul politic, asemenea morarului din pildă, va rămâne chel, înainte de a apuca să ofere măcar un fir de păr fiecărui alegător.
De ce oare, omul care a privit fotografia candidatului, nu a spus: “Voi face oare, eu, CEVA, pentru omul pe care îl aleg?” De ce lumea aşteaptă, alegătorii aşteaptă, poporul aşteaptă “CEVA”, de la cei aleşi, în loc de a fi ei aceia care oferă “CEVA”, un lucru cât de mic, un CEVA minuscul, dar CEVA, în fiecare zi, celor pe care îi aleg?
Şi pentru că în timpul campaniilor electorale, cu osebire, se împart din belşug, de varii partide, icoane şi iconiţe, dar atunci, şi numai atunci, îmi mai aduc aminte un amănunt: Iisus Hristos ne vorbea aşa: Căutaţi mai întâi Împărăţia Cerurilor, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă. Să îmi fie permis să remarc în aceste spuse un detaliu, deranjant pentru cei care aşteaptă CEVA, de la Dumnezeu,sau de la un ales. Înainte de a aştepta “CEVA” de la ei, , să fim noi cei care le oferă, în fiecare zi, “CEVA”.
Altminteri, cu amărăciune, nu facem decât să ne întoarcem la o scenă a piesei “A treia ţeapă”, de Marin Sorescu, în care domnitorul Vlad Ţepeş, asaltat de un popor de cerşetori, priveşte în gol, cutremurat, şi rosteşte: “De unde atâţia milogi?”

LIVIU – FLORIAN JIANU – 28 noiembrie 2008


Monarhia Salvează România

"Valoarea regalităţii stă deasupra alternativelor politice şi a sistemelor de guvernare. Ea garantează mândria, identitatea, continuitatea şi tradiţiile (poporului român)." - Majestatea Sa Regele Mihai I al României

GeekSci

Get Geeked!

Gândurile dintre pagini!

Cărțile educă spiritul!

La Audacia de Aquiles

"El Mundo Visible es Sólo un Pretexto" / "The Visible World is Just a Pretext".-

Travelling with Lyn

My experiences in Italy and the world

mimbus07

Îmi place sa nu fiu înțeleasă, pentru că intr-un final fericit când apare adevărul, totul va fi apreciat. Asta mă va face să zâmbesc cu sufletul.

Only Orange

Jumătăţi de portocală într-o lume de mere

Diaspora si Reintregirea

Societatea civila pentru reintregirea Romaniei

Guliver Photo Blog

Photography, Hobby

Cooking with a Wallflower

Cooking. Baking. Crafting. Writing.

Ricette in Tavola

Ricette dall'Italia e dal mondo per portare in tavola sapori unici e piatti prelibati

Lumen in mundo

Nimic nu este atât de surprinzător ca viața. În afară de scris. - Ibn Zerhani

Cristian Lisandru

festina lente - prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări...

Universul astral

"Dubito, ergo cogito, cogito ergo sum."_ René Descartes

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

MeddArtis

„În viață risipim ani, iar la moarte cerșim clipe”.

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

Psihoterapia ortodoxa

Motto: "Comoara sufletului şi a minţii / E să iubeşti pentru a putea ierta"

pricoo

Nu, nu vom fi niciodată originali.

Codex Dracula

Codex Dracula tells the story of Vlad the Impaler and his descendants. The comic book combines Fantasy, Historical Fiction & Horror stories.

OLTENITA

Deocamdata un blog

Un Stilist In Anglia

Perț Dan-Gabriel

*Ana-Maria.PM*

Poetry lover, coffeeholic & books addict

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

JoculDeCuvinte

ZonaDePoezie

Visible Spectrum

A journey through life

Heartstring Eulogies

Conjured by Sarah Doughty

VOICE OF GOD

VOICE OF GOD (a sci-fi mystery)

Movie Zone

recomandari filme

Blackjack's Blog

Nu uita Cine Esti in momentul in care esti inconjurat de ceea ce nu esti !

Shop and Fly

Il blog di Donatella e Michele

Balaura si gradina sa mai mult sau mai putin fermecata

blog de gradinar incepator, dar indarjit

cocinaitaly

comida italiana

Arinuck ptl

Praising the Lord, the King of Kings, Jesus Christ! Having Joy!

Semanticus Blog

Nu am blog, astept sa treaca moda.

octeoblog

"Ochiul privește cele văzute, iar mintea ințelege cele nevăzute căci mintea care iubește pe Dumnezeu este făclie care luminează sufletul. Cel ce are minte iubitoare de Dumnezeu și-a luminat inima sa și vede pe Dumnezeu prin mintea sa." Sfântul Antonie cel Mare

%d bloggers like this: