Archivi categoria: Jianu Liviu-Florian

Povestea unei fotografii…

A fost odată un copil care îşi iubea mult părinţii. Într-o bună zi, tatăl lui a plecat. Într-o fotografie. Mama venea la el, şi privea – când la el, când la tata. Nu ştia cum să se împartă. Şi până la urmă, a plecat şi ea. În aceeaşi fotografie.

Fotografia mirosea a zmeură proaspătă. Şi copilul o sorbea din ochi – şi se satura – din privirile lor, care îi umezeau buzele, atât de îmbelşugat. Totuşi – ar fi vrut să stea de vorbă cu ei. Să îi asculte, chiar. Ce să facă cu mirosul acesta atât de aspirat? De priviri? Cum să îl înţelegi?

Uite, să ne imaginăm că am avea o clapă. Apoi, alta… Şi le-am apăsa… Nu ne-ar răspunde, cumva, şi ei? Mai greu a fost până a găsit o mătuşă. Care i-a adus minunea. O pianină care mirosea… A istorie de primăvară. Restul, era uşor!

Să stai de vorbă cu părinţii tăi, privindu-i… Şi ei – să îţi zâmbească din fotografie… Să clipească din ochi… de fericire. Să le scânteieze în ei – lumina aceea – ba chiar – să se mişte uşor… Aceasta – oricât ar părea de neînviat – este o fotografie vie.

Cu deosebit respect,

Liviu-Florian JIANU

8 aprilie 2016

Craiova


POVESTEA PĂSĂRILOR CĂLĂTOARE

Primăvara, vara, toamna, sau iarna, păsările pleacă în ţările calde. Cum, nu toamna ? Nu. De la o vreme, anotimpurile concurează şi ele, ca şi oamenii, pentru supremaţia mondială…

Aşadar, păsările au plecat spre ţările calde cu avionul, cu trenul, cu autoturismul, sau cu autocarul. Cum, nu au zburat până în ţările calde? Nu. Păsările nu mai zboară demult. Ca şi oamenii. Păsările zburau cu aripile, oamenii zburau cu visele. Dar timpurile acelea sunt atât de îndepărtate, încât doar păsările bătrâne îşi mai aduc aminte de zbor. Ele au zburat chiar, odată. Dar acum, la bătrâneţe, nu mai au putere să zboare. Stau doar în cuib, şi mai povestesc, câte unui nepot, care se joacă pe calculator, cum zburau odată. Ar dori chiar să-l înveţe să zboare. Dar nepoţii, cu căştile la urechi, ochii în ecran, şi microfonul în faţa buzelor, sunt atât de ocupaţi să se joace de-a zborul pe calculator! Nu au timp de poveştile lor.

Ajunse în ţările calde, păsările şi-au căutat, înfrigurate, un serviciu. Dar nu era atât de uşor. Întâi, trebuiau să înveţe bine limba acelor ţări. Apoi, istoria şi geografia lor. Apoi, să dea multe, multe interviuri, să completeze multe, multe formulare, şi să aştepte. Ce să aştepte? Norocul de a obţine un loc de muncă. Cum, nu erau locuri de munca pentru toate păsările care veneau în ţările calde? Nu. Nu erau destule nici pentru păsările din ţările calde.
De aceea, păsările de pretutindeni trebuiau să înveţe mult, şi numai cele mai inteligente, şi îndemânatice, şi muncitoare, şi puternice , erau angajate, şi primeau un salariu. Dar păsările slabe? Să nu vorbim despre ele. Se întorceau în ţara frigului. Şi salariile? Ştii, salariile păsărilor venite din ţările reci erau cel mult la jumătatea celor din ţările calde. De ce? Pentru că legile din ţările calde ofereau egalitate între toate păsările din ţările calde. Dar nu şi pentru cele de la polul frigului.
Pentru multe, multe păsări călătoare, salariile erau atât de mici! Le ajungeau pentru chiria câte unei garsoniere, apartament cu două-trei camere, sau căsuţe modeste, pentru o masă-două, pe zi, pentru căldură, curent, benzină, apă, gunoi, şi le rămânea o sumă mică pe care o puneau deoparte în fiecare lună, ca să-şi cumpere şi ei o casă, nu să stea într-una închiriată, sau să-şi cumpere o maşină, nu să conducă una de împrumut, sau să se întoarcă acasă, în ţara lor, unde să aibă de toate, pentru ei, pentru copiii lor, şi pentru părinţii pe care îi lăsaseră acasă, căci erau bătrâni, şi nu mai puteau nici să înveţe, nici să călătorească, nici să muncească, după o viaţă de pasăre.
Cum o duceţi? Ce mai faceţi? Îi întrebau părinţii păsări de acasă, fie printr-o scrisoare, fie printr-un telefon, fie printr-un e-mail, deşi ei, fiind bătrâni, atât de greu se descurcau cu vederea, şi cu Internetul.

Minunat ! Le răspundeau copiii lor, din ţările calde. Avem o casă numai şi numai a noastră, cu 6-8 camere, la etaj sunt dormitoarele copiilor, fiecare dintre noi are câte o maşină, avem piscină în curte, suntem angajaţi la firme de renume, avem salarii mari de tot, o ducem foarte bine, în fiecare week-end mergem în câte o staţiune la munte, la mare, sau la ocean! le spuneau păsările călătoare, şi păsările părinţi, de acasă, se înroşeau de emoţie, şi bucurie, şi le povesteau rudelor şi vecinilor ce bine o duc copiii lor în ţările calde. Minunat o ducem! Spuneau păsările călătoare, şi continuau să muncească 10-12 ore pe zi, pe salarii mici, să locuiască în cele mai mici şi mai reci locuinţe, să mănânce cât mai puţin, ca să pună un ban deoparte, pentru visele lor, şi ale copiilor lor.
Dar voi, dragi părinţi, cum o duceţi? Îi întrebau păsările călătoare pe părinţii lor, de acasă.
Minunat! Le răspundeau părinţii lor. Avem pensii bune, mâncăm bine, în casă este cald iarna, şi rece, vara, mergem cu bilete la preţ redus la munte şi la mare, odată pe an – aşa le spuneau, şi continuau să dea căldura la mic, sau să o oprească de tot, iarna, şi să se înfofoleasca mai bine în două-trei haine, să caute prin piaţă cea mai ieftină brânză, şi cele mai ieftine legume, şi să numere în fiecare zi: cât avem de plătit pentru, şi pentru, şi pentru, şi cât ne rămâne pentru, şi pentru… aici tăiau în fiecare lună ba câteva mere, ba un morcov, ba o sticlă de lapte, ba un sfert de kilogram de brânză.

Ne este atât de dor de voi! Spuneau păsările din ţările calde.
Şi nouă, ne este atât de dor de voi! Spuneau părinţii din ţările reci.
Dar ştiţi, spuneau păsările din ţările calde, să ne trimiteţi şi nouă prăjitura aceea minunată pe care o faci tu, mamă, din nuci, şi miere! Şi mama pasăre, de acasă, din ţara cea rece, tăia căldura de tot, în decembrie, şi, cu banii economisiţi, mergea la piaţă, şi căuta nuci. Vai, nucile erau atât de scumpe! Vai, ce scumpă era mierea! Şi mama pasăre nu mai aprindea nici lumina, seara, în casă. Nu se mai uita nici la televizor. Scotea şi frigiderul din priză. Cumpăra, în loc de 4 kilograme de cartofi pe lună, numai doi. Şi din banii economisiţi, cumpăra 3 kilograme de nuci, şi un borcan de miere. Făcea colaci cu miere şi nuci. Şi când ajungea la poştă, şi afla cât costă expediţia coletului cu prăjituri în ţările calde, răcea puţin, dar nu îşi cumpăra nici-un medicament, ba mai renunţa şi la medicamentele pentru inimă, şi reumatism, şi le trimitea copiilor coletul cu prăjituri cu nuci şi miere, de Crăciun.

Îţi mulţumim, mamă! scriau copiii păsări din ţările calde. Şi eu vă mulţumesc, dragii mei! Răspundea mama-pasăre, din ţara frigului. Şi dacă puteţi, vă rog să îmi scrieţi şi mie, din ţările calde, cât de des puteţi! Atât! Să nu daţi banii pe nimic, pentru mine, căci am de toate!

Şi copiilor păsări din ţările calde li se făcea dor. De mama-pasăre, de tata-pasăre, de casa lor de acasă, de grădiniţa lor, de rude, şi de vecini, şi de prieteni, şi începeau să ţină lumina aprinsă cât mai puţin seara în mica lor locuinţă, să calculeze cel mai scurt traseu cu maşina până la serviciu, sau supermarket, să taie din porţia lor de mâncare, dar să o lase întreagă pe cea a copiilor, ba să le mai şi cumpere, chiar, tot ce îşi doreau, doar, doar, vor reuşi, întru-un an, să pună bani deoparte pentru un drum dus intors, la cea mai ieftină clasă, până acasă, în ţara frigului.
Şi odată, ca niciodată, s-au întâlnit toţi, în cuibul lor, de acasă, şi au trăit fericiţi, până la adânci bătrâneţe.

Şi zborul ? Ar fi păcat, dragă nepoată, ca zborul păsărilor să se uite de tot. Aşa cum se uită şi visele oamenilor. Îmi aduc aminte că, pasăre fiind, visam de mic o casă cu copii, părinţi, şi bunici. O casă în care toţi să stea împreună. Şi să îşi povestească vieţile, zborurile, călătoriile, şi visele, în fiecare zi. Casa aceea există, chiar… Priveşte pe cer, când voi zbura de lângă tine. Şi o vei vedea, căci îţi voi face semn cu mâna.

Liviu Florian Jianu


Pâinea postului

Atâți copii pe lume mor de foame,
În timp ce-atâția oameni sunt obezi –
Că de-ar posti bogații lumii, Doamne,
Ai sătura săracii, ca pe iezi –

Și zile trec, și zile vin, rămâne
Aceeași diferență între vii:
Se-ngrașă unii ieri, și azi, și mâine,
Și alții mor de foame, de copii –

Și nici măcar la pâine nu-i egală
Dreptatea de-a fi om, nici în mormânt –
Și nici măcar la haine, sau la boală,
Nu e destulă milă pe pământ –

Dă-mi, Doamne, -aici tăria de a ține
Vicleana fire-n post, ca să adun
Din postul meu, măcar un colț de pâine,
să-l dau unui flămând, și să îi spun:

“Azi, Dumnezeul meu, săracul, n-are
Așa cum n-au nici oamenii bogați
Un colț de pâine măcar de-alinare:
Dar Domnul mi-a dat mie îndurare
Să-ți dăruiesc din postul meu mâncare,
căci noi, copiii lumii, suntem frați.”

Liviu Florian Jianu


Pasquală

Nu năvăliți să luați lumină,

și n-așteptați să și învie,

e viu, Hristos, și e de vină

pentru o Mare Românie –

Și pentru-ntreagă Lumea vie.

Liviu Florian Jianu


SĂNĂTATE, JUSTIȚIE ȘI DELICATEȚE

(O curte de contabili cu mânecuțe. Pot fi și procurori… judecători… agenți de bursă… politicieni… sau reprezentanți ai unor instituții bancare arhicunoscute…(sau de toate)…)

– Să intre următorul medic !

Cip-ul… Numele… Prenumele…(îl scanează)

– …

– Sunteți bolnav ?

– Foarte bolnav.

– Nu mai puteți ?

– Nu mai pot.

– Mai judecați ?

– Mărturisesc că nu.

– Medicamente aveți ?

– Nu.

– Pacienți aveți ?

– Roiuri.

– Personal calificat şi suficient aveți ?

– Absolut deloc.

– Sunteți mulțumit de condițiile de muncă ?

– Scandalizat.

– Sunteți mulțumit ?

– Sunt distrus.

– Veți urma cursuri intensive de analiză matematică, stohastică, probabilistică, statistică, spații neeuclidiene, analiză topologică, ecuația Undei Shrodinger, Teoria Sistemelor neliniare, Regulatoare şi Sisteme Adaptive, Tehnici de Modelare şi Identificare, Comunicare, Antropologia Culturii, Semantică şi Semiotică, Marketing financiar, pentru a împărți judicios fiecare leu / euro de la buget. Pacientul nostru, stăpânul nostru. Totul pentru pacient. Să ne facem preş în fața pacientului. Să facem totul pentru sănătatea pacientului. În caz contrar, veți suporta rigorile legii.

– Bine, dar mi-am pierdut sănătatea…

– Sunt o mie la poartă care aşteaptă să vă ia locul. Aveți de ales…

– Nu sunteți amabil să îi tratați dv. în locul meu ? Cu mijloacele pe care le am la dispoziție ? Cu banii pe care nu îi am ? Cu munca altora, care nu îi produce ? Sau economiseşte ?

– Jignire la adresa Instantei…Amenda penală de… Plus monitorizare pe termen nelimitat… Repet… Aveți de ales…

– În acest caz…

– Ascult…

– Îmi iau angajamentul solemn să slujesc cu cinste şi devotament cauza sănătății şi a pacienților, pentru satisfacerea totală a tuturor clienților, conform jurământului meu medical, de pe când eram sănătos, să nu precupețesc niciun efort pentru a duce pe noi culmi de progres, bunăstare şi civilizație sănătatea națională, şi mondială, să îmi dedic întreaga viață, până la sacrificiul suprem, cauzei nobile a pacienților, medicamentelor, industriilor lor, tratamentelor, spitalizărilor, şi noii ordini în educația prin şi pentru muncă în slujba eutanasiei mondiale, prin puterea exemplului personal !

Sper să nu îmi pierd locul de muncă. Cine mai angajează un medic bolnav ?

Completul (se consultă)

Preşedintele (către grefier, dictează) :

Labilitate psihică, emotivitate, lipsă de fermitate în caracter, handicap de conştiință medicală, sensibilitate, afectivitate…

Dispunem ieşirea pe cale naturală din sistem.

(loveşte cu ciocanul în masă)

Următorul !

1 iulie 2014

Jianu Liviu-Florian


Colindă pentru Moş Nicolae

Nicolae, Nicolae, moş mitraliat,
Ce ne mai aduci în ghete, moş nevinovat?
Ce uzine, ce spitale, blocuri, ce lumini
Să îţi răstignim, moşnege, dragostea în spini?

wp-image--274427587

Nicolae, Nicolae, moş preaîncolţit,
Ca pe porc, vine Crăciunul, să îţi dea cuţit
Şi rămân în urmă ghete de cizmari de soi
Ce au încălţat o ţară , însă cu noroi

Nicolae, Nicolae, moş mitraliat,
Ai plecat, şi-ai luat cu tine viaţa de la stat
Şi-a rămas în urmă-n ghete, fără tălpi şi aţă,
Viaţa cu-amintiri de pâine, viaţa de pe piaţă

Nicolae, Nicolae, moş batjocorit,
Vinovat eşti, Nicolae, că nu ai murit
Tot mai bântui pe planetă, pe la creditori,
S-achiţi ţării, datoria, şi apoi să mori

Nicolae, Nicolae, moş analfabet,
Pe planeta de gunoaie, tu erai Poet
Şi cu saci de mâna-a doua, de zaharicale,
Încălţai fără zgârcenie, talpa ţării tale

Nicolae, Nicolae, moş vitriolat,
Ce ne mai aduci în ghete, ce decret de stat ?
Ce programe, şi ce fapte, că ai copii mulţi,
Şi-au rămas şi fără carte, flămânzi şi desculţi

Nicolae, Nicolae, moş ciumat şi rău,
Ce-o fi fost, nebun şi-n moarte, şi pe capul tău?
Condamnat să aduci daruri, ţării tale, mort
Ţi-au acoperit calvarul foile de cort

Nicolae, Nicolae, sub drapelul roş,
Ţi se vede, goală puşcă, crucea ta de moş
Vino, moşule, şi drege, ce mai e de dres
Că pe-afară tragem linii, doar după deces

Nicolae, Nicolae, dac-ai înviat,
Cântă internaţionala limbii de la sat
Că ai fost şi tu, ţărane, moşule de soi,
Doar un drept al ţării tale, ţara de apoi

Nicolae, Nicolae, mort, dar vrednic eşti
Să ne bâlbâi despre mame, şi copii, poveşti
Şi în ghetele curate, să ne pui, în dar,
Câte-un loc de muncă, frate, şi-un abecedar

Nicolae, Nicolae, şi ţi-aş mai ura
Dar nu-i ţara poftei tale, ci a altora
Măcar, moşule, din ceruri, să ne pomeneşti
Căci de daruri, avem darul limbii româneşti

Şi de nu ne-aduci nimica, e pentru că n-ai,
Moşule cu traistă mică, un sălaş în Rai

Dar împarte cu noi, frate, banii care scad,
Şi Crăciunul, moşulică, tot cu noi, în Iad …

Liviu – Florian Jianu – 5 decembrie 2008


Rugăciune de 1 Decembrie

Din răbdarea Ta fără hotare,
Mare ca răbdarea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă răbdare sfântă la români !

Din înţelepciunea ta nemuritoare,
Ca înţelepciunea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă înţelepciune la români !

Din smerenia Ta izbăvitoare,
Mare cât smerenia unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă smerenie sfantă la români !

Din iubirea Ta ostenitoare,
Mare cât iubirea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă iubire sfântă la români !

Din dreptatea ta indurătoare,
Mare cât dreptatea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă dreptate sfântă la români !

Din iertarea ta izbăvitoare,
Mare cât iertarea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Da iertare sfântă la români !

Din milostivirea-Ţi iubitoare,
Mare cât zidirea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel mare,
Dă milostivire la români !

Din Sfinţenia Ta îndurătoare,
Mare ca sfinţirea unei pâini,
Doamne, Dumnezeule cel Mare,
Dă Sfinţenie veşnic la români !

Din Treimea binecuvântată,
Da, Părinte sfinte, la români,
Dă-le-n veci, cu mâinile de Tată,
Binecuvântarea unei pâini !

Jianu Liviu – Florian

 


Ninge…

Şi ninge iarăşi cu făină,
Şi ninge iarăşi cu mălai,
Şi cu spitale, şi lumină,
Şi chiar cu câte-un colţ de Rai

Şi ninge, ninge, ninge-ntr-una,
Ninge cu lemne şi cu vin,
Că de acuma e totuna,
De adormim, pe veci, puţin

Ninge cu cărţi, ninge cu haine,
Ninge cu cizme şi mănuşi,
Ninge curat cu-atâtea taine,
Că ne trezim, în cer, la uşi

Ninge cu drumuri asfaltate,
Ninge cu morile de vânt,
O, cum mai ninge cu de toate,
Cât nici nu am visat că sunt

Ninge cu doctori, grădiniţe,
Ninge cu grâu, ninge cu cai,
Cu premianţi cu cununiţe,
Şi chiar cu câte-un colţ de Rai

Şi ninge, ninge, cu făină,
Şi neaua mângâie, uşoară,
Şi dă lumină din lumină,
Din veşnicia de la ţară…

JIANU LIVIU FLORIAN – 14 februarie 2012


DESPRE CREDINŢĂ

Motto: “Binele nu e bine, dacă nu se face bine.” – Cleopa Ilie

Nu contează ce crezi, contează ce faci pentru ceea ce crezi.
Inchiziţia a crezut în Hristos. Şi în numele lui Hristos, a torturat, a ars oameni pe rug, şi a semănat ură, groază, ignoranţă şi moarte.
Danton credea în bine; dorea ca toţi oamenii să fie buni. Şi pentru că oamenii nu voiau să fie buni, după crezul său, îi trimitea la ghilotină.
Regele David, din a carui spiţă se trage Hristos, credea în Dumnezeul Savaot. Care poruncea să nu ucizi şi să nu pofteşti femeia altuia. Şi David, văzând-o pe femeia lui Urie, goală, în baie, l-a ucis pe Urie şi a luat-o între multele lui soţii pe femeia lui Urie.

Omul modern îşi doreşte un vehicul: automobil, elicopter, iaht, avion, rachetă. Crede în binele pe care şi-l face, şi îl face celorlalţi, utilizându-l. Dar bioxidul de carbon acumulat prin arderea combustibilului determină supraîncălzirea planetei, poluare, topirea gheţarilor, ameninţarea ţărmurilor, şi aridizarea; în plan secund, resursele de hrană care s-ar obţine utilizând acest combustibil pentru oamenii de azi, şi de mâine, sunt sacrificate de acelaşi om care crede în bine pentru confort, lux, distracţie, divertisment şi plăcere; pentru accelerarea unui rău dorit, numit bine.

Un lucru nu cred: că poţi să crezi în rău, şi să faci binele. Dar cred că poţi cu multă uşurinţă să numeşti răul, bine, şi să faci răul.
Când eram tânăr, consideram că binele înseamnă să fii cel mai bun în şcoală, societate şi familie: la învăţătură, în sport, în artă, la toate activităţile la care eram chemat de societate, sau părinţi. Credeam că bine înseamnă să fii cel mai puternic, mai inteligent, şi mai bun.

 Apoi am văzut cât rău fac puterea, inteligenţa, şi bunătatea, incomensurând nerecunoştinţa lor, şi uitarea lor, sau răul lor.
Ieşit din facultate, credeam că informatica şi programarea uşurează munca oamenilor. Ca să văd apoi că îi transformă în roboţi orbi, care se concurează pentru a smulge vieţii ceea ce numesc ei, bine.

La 52 de ani, consider că binele înseamnă să nu te doară prea tare: trupul tău, trupul altora, pentru care nu poţi să faci nimic, sufletul tău, sufletul altora, în faţa răului, sau răului numit bine, în faţa căruia eşti neputincios.

JIANU LIVIU FLORIAN – 3 septembrie 2013


POVESTEA PĂSĂRILOR CĂLĂTOARE

Primăvara, vara, toamna, sau iarna, păsările pleacă în ţările calde. Cum, nu toamna ? Nu. De la o vreme, anotimpurile concurează şi ele, ca şi oamenii, pentru supremaţia mondială… 

Aşadar, păsările au plecat spre ţările calde cu avionul, cu trenul, cu autoturismul, sau cu autocarul. Cum, nu au zburat până în ţările calde? Nu. Păsările nu mai zboară demult. Ca şi oamenii. Păsările zburau cu aripile, oamenii zburau cu visele. Dar timpurile acelea sunt atât de îndepărtate, încât doar păsările bătrâne îşi mai aduc aminte de zbor. Ele au zburat chiar, odată. Dar acum, la bătrâneţe, nu mai au putere să zboare. Stau doar în cuib, şi mai povestesc, câte unui nepot, care se joacă pe calculator, cum zburau odată. Ar dori chiar să-l înveţe să zboare. Dar nepoţii, cu căştile la urechi, ochii în ecran, şi microfonul în faţa buzelor, sunt atât de ocupaţi să se joace de-a zborul pe calculator! Nu au timp de poveştile lor.

birds_by_bonia

Ajunse în ţările calde, păsările şi-au căutat, înfrigurate, un serviciu. Dar nu era atât de uşor. Întâi, trebuiau să înveţe bine limba acelor ţări. Apoi, istoria şi geografia lor. Apoi, să dea multe, multe interviuri, să completeze multe, multe formulare, şi să aştepte. Ce să aştepte? Norocul de a obţine un loc de muncă. Cum, nu erau locuri de munca pentru toate păsările care veneau în ţările calde? Nu. Nu erau destule nici pentru păsările din ţările calde. 

De aceea, păsările de pretutindeni trebuiau să înveţe mult, şi numai cele mai inteligente, şi îndemânatice, şi muncitoare, şi puternice , erau angajate, şi primeau un salariu. Dar păsările slabe? Să nu vorbim despre ele. Se întorceau în ţara frigului. Şi salariile? Ştii, salariile păsărilor venite din ţările reci erau cel mult la jumătatea celor din ţările calde. De ce? Pentru că legile din ţările calde ofereau egalitate între toate păsările din ţările calde. Dar nu şi pentru cele de la polul frigului.

Pentru multe, multe păsări călătoare, salariile erau atât de mici! Le ajungeau pentru chiria câte unei garsoniere, apartament cu două-trei camere, sau căsuţe modeste, pentru o masă-două, pe zi, pentru căldură, curent, benzină, apă, gunoi, şi le rămânea o sumă mică pe care o puneau deoparte în fiecare lună, ca să-şi cumpere şi ei o casă, nu să stea într-una închiriată, sau să-şi cumpere o maşină, nu să conducă una de împrumut, sau să se întoarcă acasă, în ţara lor, unde să aibă de toate, pentru ei, pentru copiii lor, şi pentru părinţii pe care îi lăsaseră acasă, căci erau bătrâni, şi nu mai puteau nici să înveţe, nici să călătorească, nici să muncească, după o viaţă de pasăre.

Cum o duceţi? Ce mai faceţi? Îi întrebau părinţii păsări de acasă, fie printr-o scrisoare, fie printr-un telefon, fie printr-un e-mail, deşi ei, fiind bătrâni, atât de greu se descurcau cu vederea, şi cu Internetul.

Minunat ! Le răspundeau copiii lor, din ţările calde. Avem o casă numai şi numai a noastră, cu 6-8 camere, la etaj sunt dormitoarele copiilor, fiecare dintre noi are câte o maşină, avem piscină în curte, suntem angajaţi la firme de renume, avem salarii mari de tot, o ducem foarte bine, în fiecare week-end mergem în câte o staţiune la munte, la mare, sau la ocean! le spuneau păsările călătoare, şi păsările părinţi, de acasă, se înroşeau de emoţie, şi bucurie, şi le povesteau rudelor şi vecinilor ce bine o duc copiii lor în ţările calde. Minunat o ducem! Spuneau păsările călătoare, şi continuau să muncească 10-12 ore pe zi, pe salarii mici, să locuiască în cele mai mici şi mai reci locuinţe, să mănânce cât mai puţin, ca să pună un ban deoparte, pentru visele lor, şi ale copiilor lor.

Dar voi, dragi părinţi, cum o duceţi? Îi întrebau păsările călătoare pe părinţii lor, de acasă.

Minunat! Le răspundeau părinţii lor. Avem pensii bune, mâncăm bine, în casă este cald iarna, şi rece, vara, mergem cu bilete la preţ redus la munte şi la mare, odată pe an – aşa le spuneau, şi continuau să dea căldura la mic, sau să o oprească de tot, iarna, şi să se înfofoleasca mai bine în două-trei haine, să caute prin piaţă cea mai ieftină brânză, şi cele mai ieftine legume, şi să numere în fiecare zi: cât avem de plătit pentru, şi pentru, şi pentru, şi cât ne rămâne pentru, şi pentru… aici tăiau în fiecare lună ba câteva mere, ba un morcov, ba o sticlă de lapte, ba un sfert de kilogram de brânză.

Ne este atât de dor de voi! Spuneau păsările din ţările calde.

Şi nouă, ne este atât de dor de voi! Spuneau părinţii din ţările reci.

Dar ştiţi, spuneau păsările din ţările calde, să ne trimiteţi şi nouă prăjitura aceea minunată pe care o faci tu, mamă, din nuci, şi miere! Şi mama pasăre, de acasă, din ţara cea rece, tăia căldura de tot, în decembrie, şi, cu banii economisiţi, mergea la piaţă, şi căuta nuci. Vai, nucile erau atât de scumpe! Vai, ce scumpă era mierea! Şi mama pasăre nu mai aprindea nici lumina, seara, în casă. Nu se mai uita nici la televizor. Scotea şi frigiderul din priză. Cumpăra, în loc de 4 kilograme de cartofi pe lună, numai doi. Şi din banii economisiţi, cumpăra 3 kilograme de nuci, şi un borcan de miere. Făcea colaci cu miere şi nuci. Şi când ajungea la poştă, şi afla cât costă expediţia coletului cu prăjituri în ţările calde, răcea puţin, dar nu îşi cumpăra nici-un medicament, ba mai renunţa şi la medicamentele pentru inimă, şi reumatism, şi le trimitea copiilor coletul cu prăjituri cu nuci şi miere, de Crăciun.

Îţi mulţumim, mamă! scriau copiii păsări din ţările calde. Şi eu vă mulţumesc, dragii mei! Răspundea mama-pasăre, din ţara frigului. Şi dacă puteţi, vă rog să îmi scrieţi şi mie, din ţările calde, cât de des puteţi! Atât! Să nu daţi banii pe nimic, pentru mine, căci am de toate!

Şi copiilor păsări din ţările calde li se făcea dor. De mama-pasăre, de tata-pasăre, de casa lor de acasă, de grădiniţa lor, de rude, şi de vecini, şi de prieteni, şi începeau să ţină lumina aprinsă cât mai puţin seara în mica lor locuinţă, să calculeze cel mai scurt traseu cu maşina până la serviciu, sau supermarket, să taie din porţia lor de mâncare, dar să o lase întreagă pe cea a copiilor, ba să le mai şi cumpere, chiar, tot ce îşi doreau, doar, doar, vor reuşi, întru-un an, să pună bani deoparte pentru un drum dus intors, la cea mai ieftină clasă, până acasă, în ţara frigului.

Şi odată, ca niciodată, s-au întâlnit toţi, în cuibul lor, de acasă, şi au trăit fericiţi, până la adânci bătrâneţe.

Şi zborul ? Ar fi păcat, dragă nepoată, ca zborul păsărilor să se uite de tot. Aşa cum se uită şi visele oamenilor. Îmi aduc aminte că, pasăre fiind, visam de mic o casă cu copii, părinţi, şi bunici. O casă în care toţi să stea împreună. Şi să îşi povestească vieţile, zborurile, călătoriile, şi visele, în fiecare zi. Casa aceea există, chiar… Priveşte pe cer, când voi zbura de lângă tine. Şi o vei vedea, căci îţi voi face semn cu mâna.

Liviu Florian Jianu