Category Archives: Jianu Liviu-Florian

Povestea unei fotografii…

A fost odată un copil care îşi iubea mult părinţii… 

Într-o bună zi, tatăl lui a plecat. Într-o fotografie. Mama venea la el, şi privea – când la el, când la tata. Nu ştia cum să se împartă. Şi până la urmă, a plecat şi ea. În aceeaşi fotografie.

Fotografia mirosea a zmeură proaspătă. Şi copilul o sorbea din ochi – şi se satura – din privirile lor, care îi umezeau buzele, atât de îmbelşugat. Totuşi – ar fi vrut să stea de vorbă cu ei. Să îi asculte, chiar. Ce să facă cu mirosul acesta atât de aspirat ? De priviri ? Cum să îl înţelegi ?

Uite, să ne imaginăm că am avea o clapă. Apoi, altă… Şi le-am apăsa… Nu ne-ar răspunde, cumva, şi ei ? Mai greu a fost până a găsit o mătuşă. Care i-a adus minunea. O pianină care mirosea… A istorie de primăvară. Restul, era uşor !

Să stai de vorbă cu părinţii tăi, privindu-i… Şi ei – să îţi zâmbească din fotografie… Să clipească din ochi… de fericire. Să le scânteieze în ei – lumina aceea – ba chiar – să se mişte uşor… 

Aceasta – oricât ar părea de neînviat – ESTE O FOTOGRAFIE VIE…

Cu deosebit respect,

Liviu-Florian JIANU
8 aprilie 2016
Craiova


“CEVA”

Motto:  “Cea mai mare faptă bună este rugăciunea”  – Părintele Cleopa Ilie

Una din ultimele zile de campanie electorală.
Într-o emisiune televizată, un candidat cu o carte de vizită prodigioasă, somitate naţională şi internaţională în profesie, mărturiseşte o scenă care l-a impresionat în călătoriile sale electorale: un om, un alegător, căruia i-a oferit pliantul cu oferta sa electorală, a luat pliantul în mână, i-a privit lung fotografia, şi a spus: “Omul acesta va face, oare, CEVA pentru noi?” Istorioara povestită de candidat impresiona, pentru că lumea aşteaptă. Alegătorii aşteaptă. Poporul aşteaptă. Aşteaptă “CEVA” de la cei aleşi.

Duomo by Magdammus
Cu gândul la această istorioară, cu timpul, mi-a venit în minte o alta: un morar, dintre cei care macină grâul la moară, şi trăieşte din uiumul, din cota parte pe care o opreşte fiecăruia, din ceea ce i-a măcinat, a fost învinuit că fură câte o mână de boabe din sacul fiecărui ţăran. Morarul a răspuns:dacă eu iau de la fiecare din cei care vin la mine câte o mână de grâu, nimeni nu simte. Dar dacă fiecare dintre cei care macină la mine îmi ia câte un fir de păr din cap, eu voi rămâne, fără îndoială, chel.
Cu alte cuvinte, dacă fiecare alegător din cei câteva mii,zeci de mii, arondaţi unui candidat, aşteaptă câte CEVA de la candidat, teamă îmi este că mai degrabă omul politic, asemenea morarului din pildă, va rămâne chel, înainte de a apuca să ofere măcar un fir de păr fiecărui alegător.
De ce oare, omul care a privit fotografia candidatului, nu a spus: “Voi face oare, eu, CEVA, pentru omul pe care îl aleg?” De ce lumea aşteaptă, alegătorii aşteaptă, poporul aşteaptă “CEVA”, de la cei aleşi, în loc de a fi ei aceia care oferă “CEVA”, un lucru cât de mic, un CEVA minuscul, dar CEVA, în fiecare zi, celor pe care îi aleg?
Şi pentru că în timpul campaniilor electorale, cu osebire, se împart din belşug, de varii partide, icoane şi iconiţe, dar atunci, şi numai atunci, îmi mai aduc aminte un amănunt: Iisus Hristos ne vorbea aşa: Căutaţi mai întâi Împărăţia Cerurilor, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă. Să îmi fie permis să remarc în aceste spuse un detaliu, deranjant pentru cei care aşteaptă CEVA, de la Dumnezeu,sau de la un ales. Înainte de a aştepta “CEVA” de la ei, , să fim noi cei care le oferă, în fiecare zi, “CEVA”.
Altminteri, cu amărăciune, nu facem decât să ne întoarcem la o scenă a piesei “A treia ţeapă”, de Marin Sorescu, în care domnitorul Vlad Ţepeş, asaltat de un popor de cerşetori, priveşte în gol, cutremurat, şi rosteşte: “De unde atâţia milogi?”

LIVIU – FLORIAN JIANU – 28 noiembrie 2008


Hai să ne locuim unul pe altul !

Hai să ne locuim unul pe altul!
E loc puţin pe lume, ştiu prea bine!
Şi totuşi, de rămâne doar asfaltul,
Ia loc, te rog, în inimă la mine!

Off road by Magdammus

E loc puţin! E frig! Şi este iarnă!
E loc puţin şi-n lume, ştiu prea bine!
Şi totuşi, haide să ne fim lucarnă
Spre cer! Ia loc, în inimă, la mine!

Hai să ne locuim unul pe altul!
Promit să-ţi fac un loc în partea stângă!
Şi dacă-n el vei regăsi înaltul,
Vom râde într-un loc năimit să plângă!

Hai să ne locuim unul pe altul!
E loc puţin pe lume, ştiu prea bine!
Şi totuşi, ca să nu fim doar neantul,
Ia loc, te rog, în inimă la mine!

Liviu – Florian Jianu – 25 noiembrie 2011


HORA SINGURĂTĂŢII

Se mută lumea asta, se tot mută,
Mi s-a mutat Pacificul la bloc,
Eu am plecat prin Alpi, şi vin o sută
De pământeni, să-mi ţină-n ţară, loc –

Se mută Parlamentul prin Bermude,
Preşedenţia, la Ecuator –
Vin Iude pe pământ, şi pleacă Iude,
Să aibă toţi, măcar, un viitor –

alone

Dervişii vin la tropice, Sahara
Se mută la New-York, sau la Berlin,
Bolnavii de la băi, de la Amara,
Se mută pe un continent andin –

Se schimbă politeţuri şi sicrie,
Impresii, sfaturi şi îmbălsămări –
Ca să îţi vezi bunici, mătuşi, soţie,
Sau un copil – treci şapte mări, şi ţări –

Se joacă hora asta a frăţiei,
Pe Terra, şi apoi în Univers –
Pe-o faţă şi pe alta, a hârtiei,
Suntem bărcuţe pe-un ocean în mers –

Noi provocări, noi culmi, noi edificii,
Metode noi de viaţă, şi control –
Acasă au sosit toţi inamicii –
Noi ne-am mutat demult în cerul gol –

Îţi dau un pixel, tu îmi dai, un altul –
Ce mai avem, noi, oare, în comun?
Decât naivitatea, şi mutatul
Dintr-un azil, în altul, mai nebun?

Tu mi-eşti departe, eu îţi sunt departe –
Şi bate-n noi un suflet de tingiri…
Şi ne-am născut din ştiinţă, şi din carte…
Păcat. Nu mai avem nici amintiri…

23 ianuarie 2012

Cu deosebit respect, Jianu Liviu-Florian


Cu ce n-am greşit ?

De ce mi-e dragostea, ciulin,
Şi mângâierea, buruiană,
Învăţătura, chin şi spin,
Şi roada de smochin, doar mană ?

De ce cu fiecare zi
Lumina ce-o vedeam odată
Este blestemul de-a privi
În bezna cea imaculată ?

De ce şi zborul mi s-a frânt,
De ce nici pasul nu mai pune,
Nici mâna – bine pe pământ –
Nici mintea – mir de rugăciune ?

De ce povara de nu-mi ştiu
Purta nici mie, cum s-ajut
Să-şi poarte crucea lui, un fiu ?
De ce cu fapta, nu zbor mut ?

De ce n-am ştiinţă, nu am har,
Să fiu atât de înţelept,
Încât să beau din Tine-amar,
Şi să-l împart – precum e drept ?

Deşertăciunea mea sub cer,
Pe-o rogojină de poem,
Doamne, din Tine, fur în ger,
Dragostea toată, din blestem …

Liviu Florian Jianu – 23 iunie 2009


8 MARTIE

FĂRĂ TINE, MAMĂ …

 

Aş vrea să-Ţi pun ‘nainte
O candelă cu Sufletu-mi aprins,
Să ningă-n taină toate cele Sfinte
Peste Lumina Ta, Părinte nins …


Mai vine Moş Crăciun ?

Mai vine Moş Crăciun, sau nu mai vine,
E-o întrebare pentru cât eşti de bogat,
Nu pentru cât pe lume-ai făcut bine,
Şi nici, cuminte, câte ai răbdat –

Sunt sate unde Moşul nu mai vine,
Periferii în care e uitat,
Desculţi la care n-a adus botine,
Copii pe care nu i-a sărutat –

Şi câte nu-s anapoda pe lume,
Ce daruri aşteptăm, şi nu-s de noi,
Ce Moşi Crăciuni scriu opere postume
Din ce-am primi, de nu am fi fost goi –

Cum vin cu sănii, Moşii-n supermarket,
Cum renii-n galantare au sălaş,
Cum Moş Crăciun e-un bussines, şi un target
De financiare boom-uri, la oraş –

Şi cum nu vine el prin mahalale,
Prin bojdeuci, colibe, ori bordeie,
Cum n-au valoare nişte inimi goale
În Crăciuniada Lumii epopee –

Mai vine Moş Crăciun, sau nu mai vine,
E-o întrebare pentru cât eşti de părinte,
Să ai copiii lumii toţi, în minte,
Ca şi cum toţi, s-ar fi născut din tine –

Mai vine Moşul ? Cine mai ştie ?
Şi poate că vei creşte într-o zi
În care ca un Moş vei împărţi
Doar la copiii tăi, o bucurie

Iar ca să uiţi pe-acei, sperând, copii,
Ce-aşteaptă, şi nimic nu vor primi,

Vei face daruri surdomute poezii

Liviu Florian Jianu