Tag Archives: Copilărie

Da Milano…

…a voi la linea !


La mulți ani, copiilor din noi !

Copilul interior este acea parte din noi care deschide drumul către dimensiunile adânci ale sufletului nostru și ne inițiază în comorile și în moștenirea lui…


Mai ştiu şi că …

…dacă nu am avut norocul să-mi pot păstra lângă mine prietenul din copilărie, au trecut ani mulţi, şi grei, şi lungi, până am putut să-mi pot face un alt prieten în care m-am regăsit cu adevărat.

Pentru că eu cred, şi noi toţi ştim, că prietenia profundă vine la fel de greu, la fel de rar ca o mare iubire, că un suflet care să te înţeleagă şi să te accepte fără să te judece nu se poate găsi cu uşurinţă …

Mulțumesc, Cafanu !


Vis …

Ţi-a fost fără să vrei dor de un viitor ce ţi-a răpit ceva, ai trecut în vis un timp ce nu-l ştiai a-l spune, dar îl ştiai de înainte; ori de mai demult, de când te-ai născut, de când te jucai… cu păpuşi…

Suntem păcătoşi fără să vrem, chiar în joacă …

CAFANU


La mulţi ani, Andrei ! La mulţi ani, Cafanu !

– Ai ales… Streets with no names, ai uitat de Pride şi ai înţeles… C’est la vie;

– E Andrei azi, să-l sărute Domnul !

– Amin !

– Amin ţie mamă ce-ţi duci dorul !

– De azi dimineaţă încerc să nu plâng… să nu las totul aici …şi să vin acasă…

– Trece, Mădălina… totul trece;

Totul… şi viaţa ce o ştim aşa cum este; aşa cum a fost, aşa cum nu încă o ştim…

– M’ai învăţat să ştiu, mă vei învăţa să ştiu …mulţumire …

– Ştiu şi plânsul, nu plecasem încă din ţară şi plângeam de dor şi am avut tăria să nu mă cred nebun; şi am rămas cu dorul şi nu am să-l uit;

– Mulţumiri pentru stat alături, Cafanu !

– Am “mâncat” pâinea; nu o spun cu aroganţa celui ce a avut experienţa; ci cu înţelegerea a ceea ce-ţi eşti acum.

– Mult frumos, Cafanu !

– Eşti frumoasă tu atât timp cât nu uiţi ce eşti; nu uiţi că-i eşti datoare …ţărânii.

– Nu uiţi că ai născut un pui în ţărâna de acolo unde se adună praful oaselor bunilor… cum de nu putem scăpa de praful acesta ?

Cum de alţii pot şi noi românii nu ?

– E dor, Cafanu …e mult dor …

– Şi-i dor de sărbători cu cineva alături de suflet… şi dor de copilărie, unde o casă în care păpuşa era mai mare decât copilăria, era iubită fără să ceară de mâncare… 

Şi-i dor de o casă de la bunici în care eram iubită mai mult decât fântâna din curte; e dor de un câmp ce numai adolescenţa l-a ştiut în splendoarea lui; 

Şi-i dor de un cineva care nu a ştiut că mi-e dor; 

Şi-i iară dor de o iarnă înzăpezită ce privea o catedrală ce-şi găsea picturile încă umede; 

Şi-i dor de ce eram şi nu mai sunt; mi-e dor de fragi şi frunze şi pământ; de cer şi nori şi o parcare; de linii de tramvai şi lumânări; de iasomie şi de tamâie durere; 

De tot şi de mine

Pace ţie Mădălina !

Cafanu …


Păpuşa mea …

Printre pânzele de păianjen ale copilăriei am găsit-o …

Nu-mi mai amintesc. Poate că mi-a adus-o Moş Crăciun cu surâsul mamei. Poate că mi-a crescut în braţe, aşa cum cei mai frumoşi muguri cresc din copacii tineri. Sau poate că mi-au adus-o berzele odată cu primăvara, într-un colţ de copilărie. Şi tocmai de aceea, poate că am iubit-o. Pentru că venea dintr-o lume necunoscută. Şi tot ceea ce este nelămurit te atrage, te învăluie în iubire. Lumea ei era lumea celor care, în tăcere, niciodată cu cuvinte, îmi umpleau braţele cu cuibăriri calde. În fiecare rochiţă cusută stângaci, dar cu drag, îmi lăsam pentru totdeauna o frântură din copilăria mea. I-am pus ghetuţele întâilor mele drumuri, i-am pus căciuliţa întâilor mei fulgi de zăpadă. Am îmbrăcat-o toată în întâia mea copilărie… Şi i-am cerut în schimb singurul ei surâs pe care-l avea pus pe buze de cineva necunoscut din lumea necunoscută de unde venea şi ea. Printre pânzele de păianjen ale copilăriei am gasit-o, poate putin obosită de aşteptare. Era aceeaşi… Chiar dacă avea capul spart şi mâinile rupte… Căci păpuşa mea nu era în porţelanul acela cu ochi albaştri şi zâmbetul încremenit, ci în pieptul meu, prietena gândurilor şi a drumurilor mele. Şi pentru prima oară am simtit că-n cartea de gramatică lipseşte din rândul fiinţelor, una singură

… Păpuşa mea !


Copilărie

Aş vrea să fiu mereu copil


Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April


Trezindu-se din amorţeală.

S-alerg desculţă pe afară
În iarba umedă covor,
Să văd bondarul gras cum zboară
Legat de coada unui nor.

Să simt

.

.

.

 

parfumul florilor de tei


Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte.

Să fac din preşuri colorate


Căsuţă fratelui cel mic,
râd cât pot, pe săturate
Şi să nu-mi pese de nimic.

Să sar cât vreau peste băltoace
Şi zmeul să îl trag de sfori,


Pisica s-o aud cum toarce

Cunună să îmi fac din flori.

Şi să mă joc de-a mama şi de-a tata

Sub geamul casei părinteşti


Şi să nu simt o clipă gata
Închisă cartea cu poveşti.

Să sar şotronul pe trotuar
Şi să mă cred o zână,
Să văd furnici în furnicar
Şi să le iau în mână.

Să prind fluturii de-aripă
Şi să-i agăt în insectar


Şi doar atât, pentru o clipă,
Să mă visez copilă iar.

Să plec vacanţele la ţară
Şi să mă sui de vreau, în dud
Şi-n gârla caldă, peste vară,
Cu ochii-nchişi, să mă cufund.

Să văd bunica împletind
Pentru nepoate şaluri,
S-aud copiii chiuind
Cu piatra-n apă să fac valuri.

Să stau pe prispă cu bunicu’
Şi cu mustaţa să m-alinte
Şi-n mâini să-l văd ţinâd ibricu
Să-mi toarne laptele fierbinte.

Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus la stele


Şi să miroasă pe pământ
A flori de micşunele

Să suflu florile de păpădie


Şi să pocnesc în mâini zorele


Şi struguri copţi şi mari din vie


Să-i strâng în coşuri de nuiele.

Să plâng o biată vrăbiuţă


Căzută prizonieră-n casă,
Să-nham dulăi la săniuţă


Şi să nu simt iarna geroasă.

Să nu mă fac vreodată mare
Şi să mă văd fetiţă în oglindă,
Să simt copilăria ca o floare


Şi împăcarea-ncet să mă cuprindă.

Copilărie – Lidia Batali