Tag Archives: copilarie

Mai ştiu şi că …

…dacă nu am avut norocul să-mi pot păstra lângă mine prietenul din copilărie, au trecut ani mulţi, şi grei, şi lungi, până am putut să-mi pot face un alt prieten în care m-am regăsit cu adevărat.

Pentru că eu cred, şi noi toţi ştim, că prietenia profundă vine la fel de greu, la fel de rar ca o mare iubire, că un suflet care să te înţeleagă şi să te accepte fără să te judece nu se poate găsi cu uşurinţă …

Mulțumesc, Cafanu !


Vis …

Ţi-a fost fără să vrei dor de un viitor ce ţi-a răpit ceva, ai trecut în vis un timp ce nu-l ştiai a-l spune, dar îl ştiai de înainte; ori de mai demult, de când te-ai născut, de când te jucai cu păpuşi…

Suntem păcătoşi fără să vrem, chiar în joacă …

CAFANU


La mulţi ani, Andrei ! La mulţi ani, Cafanu !

– Ai ales… Streets with no names, ai uitat de Pride şi ai înţeles… C’est la vie;

– E Andrei azi, să-l sărute Domnul !

– Amin !

– Amin ţie mamă ce-ţi duci dorul !

– De azi dimineaţă încerc să nu plâng… să nu las totul aici …şi să vin acasă…

– Trece, Mădilina… totul trece;

Totul… şi viaţa ce o ştim aşa cum este; aşa cum a fost, aşa cum nu încă o ştim…

– M’ai învăţat să ştiu, mă vei învăţa să ştiu …mulţumiri …

– Ştiu şi plânsul, nu plecasem încă din ţară şi plângeam de dor şi am avut tăria să nu mă cred nebun; şi am rămas cu dorul şi nu am să-l uit;

– Mulţumiri pentru stat alături, Cafanu !

– Am „mâncat” pâinea; nu o spun cu aroganţa celui ce a avut experienţa; ci cu înţelegerea a ceea ce-ţi eşti acum.

– Mult frumos, Cafanu !

– Eşti frumoasă tu atât timp cât nu uiţi ce eşti; nu uiţi că-i eşti datoare …ţărânii.

– Nu uiţi ca-ai născut un pui în ţărâna de acolo unde se adună praful oaselor bunilor… cum de nu putem scăpa de praful acesta ?

Cum de alţii pot şi noi românii nu ?

– E dor, Cafanu …e mult dor …

– Şi-i dor de sărbători cu cineva alături de suflet … şi dor de copilărie, unde o casă în care păpuşa era mai mare decât copilăria, era iubită fără să ceară de mâncare… Şi-i dor de o casă de la bunici în care eram iubită mai mult decât puţul de apă din curte; e dor de un câmp ce numai adolescenţa l-a ştiut în splendoarea lui; şi-i dor de un cineva care nu a ştiut că mi-e dor; Şi-i iară dor de o iarnă înzăpezită ce privea o catedrală ce-şi găsea picturile încă umede; Şi-i dor de ce eram şi nu mai sunt; mi-e dor de fragi şi frunze şi pământ; de cer şi nori şi o parcare; de linii de tramvai şi lumânări; de iasomie şi de tamâie durere; de tot şi de mine

Pace ţie Mădilina !

Cafanu …


Imagini de călătorie …

În călătoria aceasta cred că am să mă plictisesc de moarte …

Abia a început să se lumineze, dar, mai târziu, cred c-am să mor de cald. Şi trenul hodorogeşte şi bodogăneşte… Să încerc să mă uit pe fereastră… Cerul e roşu ca după pârjol. Şi iarba pare roşiatică. În depărtare se văd câteva case albe, cu geamuri mici şi o bisericuţă care se arată după un deal. Mai departe nu se văd decât dealuri cu vii şi livezi. Trenul trece în goană pe lângă câteva sate, în gările cărora nu se opreşte.

Trece în goană, pufăind şi şuierând …

 Dar, acum imaginea s-a schimbat. În zare se arată munţii cu piscurile lor cărunte. Dealurile au rămas mult în urmă. Am să văd păduri, poieni, am să văd mai de aproape piscurile înzăpezite ale bătrânilor Carpaţi. Se apropie un tunel… întuneric… Parcă e noapte. Oare cât de lung e tunelul ? Nu e prea lung. Trenul a ieşit din nou la lumină; acum mă orbeşte. Mai departe se zăresc din nou munţii. Ce frumoşi sunt … În depărtare se văd case mici şi blocuri. Trenul se opreşte într-o gară. Ce gară o fi ? Nu e agăţată nicio tăbliţă pe care să scrie numele gării. Ba da: uite o tabliţă albastră de metal, pe care e scris ceva cu litere mari, albe. Tăbiţa e agăţată deasupra unor butoane pe care scrie… Fumatul interzis ! Sunt dezamagită… Care o fi numele gării ? Nu mai e timp de căutat. Trenul porneşte mai departe şuierând. E o căldură – pe semne ca la topire. Nu mai pot să stau lângă geam. Îmi rezem capul de sacoşa atârnată în cui şi … adorm.

Abia la asfinţit, când totul era roşu ca atunci cand am plecat din Tulcea, bunica mă trezi. Ajunsesem la Braşov. Cum ? Am dormit atât de mult ? Călătoria s-a sfarşit ? Din păcate, da … N-am să pot urmări forfota oamenilor din gări, n-am să mai văd unul după altul oraşele, la fereastra compartimentului rămas gol.

Călătoria s-a sfârşit …


Păpuşa mea …

Printre pânzele de păianjen ale copilăriei am găsit-o …

Nu-mi mai amintesc. Poate că mi-a adus-o Moş Crăciun cu surâsul mamei. Poate că mi-a crescut în braţe, aşa cum cei mai frumoşi muguri cresc din copacii tineri. Sau poate că mi-au adus-o berzele odată cu primăvara, într-un colţ de copilărie. Şi tocmai de aceea, poate că am iubit-o. Pentru că venea dintr-o lume necunoscută. Şi tot ceea ce este nelămurit te atrage, te învăluie în iubire. Lumea ei era lumea celor care, în tăcere, niciodată cu cuvinte, îmi umpleau braţele cu cuibăriri calde. În fiecare rochiţă cusută stângaci, dar cu drag, îmi lăsam pentru totdeauna o frântură din copilăria mea. I-am pus ghetuţele întâilor mele drumuri, i-am pus căciuliţa întâilor mei fulgi de zăpadă. Am îmbrăcat-o toată în întâia mea copilărie… Şi i-am cerut în schimb singurul ei surâs pe care-l avea pus pe buze de cineva necunoscut din lumea necunoscută de unde venea şi ea. Printre pânzele de păianjen ale copilăriei am gasit-o, poate putin obosită de aşteptare. Era aceeaşi… Chiar dacă avea capul spart şi mâinile rupte… Căci păpuşa mea nu era în porţelanul acela cu ochi albaştri şi zâmbetul încremenit, ci în pieptul meu, prietena gândurilor şi a drumurilor mele. Şi pentru prima oară am simtit că-n cartea de gramatică lipseşte din rândul fiinţelor, una singură

… Păpuşa mea !


Copilărie

Aş vrea să fiu mereu copil
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală.

S-alerg desculţă pe afară
În iarba umedă covor,
Să văd bondarul gras cum zboară
Legat de coada unui nor.

Să simt

.

.

.

 

parfumul florilor de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte.

Să fac din preşuri colorate
Căsuţă fratelui cel mic,
râd cât pot, pe săturate
Şi să nu-mi pese de nimic.

Să sar cât vreau peste băltoace
Şi zmeul să îl trag de sfori,
Pisica s-o aud cum toarce

Cunună să îmi fac din flori.

Şi să mă joc de-a mama şi de-a tata

Sub geamul casei părinteşti
Şi să nu simt o clipă gata
Închisă cartea cu poveşti.

Să sar şotronul pe trotuar
Şi să mă cred o zână,
Să văd furnici în furnicar
Şi să le iau în mână.

Să prind fluturii de-aripă
Şi să-i agăt în insectar
Şi doar atât, pentru o clipă,
Să mă visez copilă iar.

Să plec vacanţele la ţară
Şi să mă sui de vreau, în dud
Şi-n gârla caldă, peste vară,
Cu ochii-nchişi, să mă cufund.

Să văd bunica împletind
Pentru nepoate şaluri,
S-aud copiii chiuind
Cu piatra-n apă să fac valuri.

Să stau pe prispă cu bunicu’
Şi cu mustaţa să m-alinte
Şi-n mâini să-l văd ţinâd ibricu
Să-mi toarne laptele fierbinte.

Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus la stele
Şi să miroasă pe pământ
A flori de micşunele

Să suflu florile de păpădie
Şi să pocnesc în mâini zorele
Şi struguri copţi şi mari din vie
Să-i strâng în coşuri de nuiele.

Să plâng o biată vrăbiuţă
Căzută prizonieră-n casă,
Să-nham dulăi la săniuţă
Şi să nu simt iarna geroasă.

Să nu mă fac vreodată mare
Şi să mă văd fetiţă în oglindă,
Să simt copilăria ca o floare
Şi împăcarea-ncet să mă cuprindă.

Copilărie – Lidia Batali


TE IUBESC, TATĂ !!!

Într-o seară caldă de vară, stăteam pe prispa copilăriei mele … 

 Stăteam ghemuită pe  genunchii tatălui meu… 

Tata avea mustaţa aspră şi mă înţepa la fiecare plecare şi venire din… aplicaţie. O aşteptam la căpătâiul patului, noaptea, ca să-mi scuture din ea Consânzenele, Feţii-Frumoşi şi Zmeii cei răi. 

Mă ridica tata, până-n tavanul casei cu braţele lui ca două liane, pluteam în aerul inundat … de viaţă ! Şi râdeam cu gura plină … de cer !!! Şi-acum simt cum mâinile lui mă ridică, chiar dacă mainile lui… nu mai au puterea de altădată…

Tată, mi-e dor de seriozitatea ta şi mi-e dor de tine pân’ la infiniiiiit !

 TE IUBESC, TATĂ !