Monthly Archives: Iulie 2010

Mâinile mamei …

Stau câteodată, minute în şir, şi o privesc pe mama. Slabă, cu ochii foarte blânzi şi cu părul peste care, în ultimele toamne, au picurat parcă boabe de brumă. Munceşte toată ziua, până seara, târziu.

Aseară, pe când cosea un goblen, mi-am oprit privirea asupra gingaşelor ei mâini. 

Ce frumoase erau mâinile mamei !

Am stat de vorbă cu ele, dar în gând, ca să nu priceapă mama: ” Voi m-aţi legănat zile şi nopţi de-a rândul. M-aţi mângâiat pe frunte când făceam o faptă frumoasă, care o mulţumea pe mama. Mi-aţi purtat mâna când începusem a scrie primele litere. Şi tot voi neobosite, îmi cuprindeaţi obrajii când aveam vreo supărare. Vă simţeam mângâierea dulce chiar şi atunci când eram departe de mama … eraţi parcă lângă mine şi în seara aceea când m-am rătăcit prin pădure. ”

Apoi iar le-am privit, şi mama cosea mereu fără să simtă focul ochilor mei. Ea nu ştia că-i slăvesc, în gând, mâinile. Deodată, mi s-a părut că stânga a întrebat-o pe dreapta:

– Eşti trudită ?
– Mai pot, mai pot ! … îi răspunse surorii ei.  Se înţelegeau parcă în şoaptă, prin telefonul firului de aţă …

M-am ridicat, apoi m-am aplecat să sărut mâinile cele mai frumoase din lume. Dar mama, observând că mă aplec, mi-a zis:

– Ţi-e somn, draga mamii ?

Şi nu i le-am sărutat atunci, ca să nu priceapă că i le-am privit atâta vreme. Dar astă-noapte am avut visul cel mai frumos …

Când m-am trezit, am sărutat cele mai scumpe mâini din lume …


M’s Movies – The Chronicles of Narnia

Cel de-al treilea film din seria „Cronicile din Narnia”, „The Voyage of the Dawn Treader”, va ajunge în cinematografe în 2010. Dupa ce Studiourile Disney au retras co-finanţarea peliculei, Studiourile Fox au confirmat decizia de a se implica în producţia proiectului: ”The Chronicles of Narnia – Voyage of the Dawn Treader”. Cele două părţi lucrează în prezent la rezolvarea problemelor legate de buget şi de scenariu, sperând să încheie filmările la sfârşitul verii, pentru ca filmul să poată fi lansat cu ocazia sărbătorilor de iarnă din 2010.

Companiile Fox şi Walden vor împărţi cheltuielile de producţie pentru acest proiect, al cărui buget este estimat la suma de 140 de milioane de dolari. Această sumă este considerabil mai mică decât bugetul de 215 milioane de dolari al filmului „Cronicile din Narnia: Prinţul Caspian”, care a fost considerat o dezamăgire faţă de primul film al seriei, „Leul, vrăjitoarea şi dulapul” (2005). Primul film al seriei a obţinut încasări de 745 milioane de dolari pe plan mondial. Cu toate acestea, „Prinţul Caspian„, considerată cea mai puţin comercială din toate ecranizările celor şapte romane ale seriei „Cronicile din Narnia„, s-a clasat pe locul 10 în box office-ul mondial în 2008.

Sursa: Mediafax


MOŞUL

Stătea sprijinit de zidul bisericii … 

O cămaşă albă, şi o pereche de pantaloni cenuşii, toate curate. Primul lucru care l-a izbit au fost ochii lui. Avea ochii tulburi, mici, cufundaţi în găvanele tâmplelor. Părea chiar că nu vede nimic în jur. Strângea în mâna dreaptă o sacoşă neagră, de pânză, goală, împăturită cât o batistă. Mâna stângă îi era încleştată pe un baston. Mâna îi tremura puternic.

Era aplecat foarte mult de şale …

Omul trecea ca de obicei dimineaţa spre serviciu, prin faţa bisericii, când, în dreptul uşii bisericii, l-a zărit. Era postul sfinţilor Petru şi Pavel. Avea 40 de mii în buzunarul de sus al cămăşii. Cinci pâini. Se gândea chiar ce bine ar fi dacă i-ar scoate Dumnezeu în cale un amărât, sau un cerşetor. Şi iată-l. Acolo … la 4-5 paşi de uşa bisericii. Un bătrân la 80 de ani. Pentru câteva clipe, s-a văzut în locul lui pe sine. El era acolo. În locul bătrânului. El strângea o plasă neagră, goală, în mână. S-a dus ţintă la bătrân, a scos o hârtie de 10 mii (o pâine şi ceva), si i-a întins-o. În numele lui Iisus Hristos… De acolo, din ochii tulburi ai bătranului, a ţâşnit parcă o luminiţă de recunostinţă. De supriză. Cu mâna tremurandă, bătrânul a luat bancnota, în timp ce el, fericit, a intrat in biserică.

Acolo, s-a rugat. Pentru el s-a rugat. Doamne, voi ajunge poate bătrân. Voi ajunge neajutorat. Nu voi avea pe nimeni care să aibă grijă de mine. Eu pe mine m-am miluit astăzi, aici. Eu stăteam, fără niciun ajutor în afara Ta, rezemat de biserică. Bătrânul acela, cu obrajii supţi, cu ochii tulburi, aplecat de sale, cu mâinile tremurânde, eu eram. Mie mi-am dat de pomană. În numele Tău mi-am dat mie, Doamne. Doamne, I-aş mai da bătrânului înca o bancnotă.

De atâtea ori, am întâlnit cerşetori sau amărâţi cărora le-am dat câte puţin. Lasă, îmi spuneam, îi voi mai întâlni. Şi nu i-am mai întâlnit niciodată. Aş vrea să îi mai dau bătrânului acestuia încă o bancnotă de o pâine şi ceva La icoana Sfintei Paraschiva, omul a spus Îngeraşul, Tatăl nostru, şi din nou Îngeraşul. Simţea atât de mult nevoia să îi spună lui Dumnezeu că el este, pe lumea oamenilor atât de tari, şi mari, un copil. Un copil neajutorat. Ieşind afară, omul se îndrepta direct spre Bătrân. În numele Domnului Iisus Hristos… şi îi intinse bancnota de 10 mii de lei …Bătrânul o lua cu mâna stângă, şi din nou, ochii lui tulburi se opriră cu mirare asupra lui.

Mâna îi tremura puternic. Sărmanul bătrân. Nu avea pe nimeni într-ajutor la vârsta lui. Omul simţi că inima lui se frânge, ca o pâine se frânge, de suferinţa Bătrânului.  În drum spre serviciu, se mai întoarse odată, să îl privească pe bătrân. Bătrânul, aplecat de şale, se străduia să işi pună bancnota în portofelul din buzunarul din spate al pantalonilor.

Doamne, câtă suferinţă nevăzută este pe lumea asta. Oameni buni, fiţi buni. Oameni buni, fiţi calzi la inimă. Oameni buni, fiţi milostivi cu deznădăjduiţii acestei vieţi. Oameni buni, când dăruiţi, pe voi, oameni buni, şi mari, şi dragi, vă miluiţi. Oameni buni, mă gândesc că acolo, lângă uşa bisericii, bătrân, neputincios, aplecat de şale, cu mâna tremurandă, cu ochii afundaţi în găvanele tâmplelor, Sfânta Paraschiva pe Moşul Dumnezeu mi l-a scos în cale …

Liviu Florian Jianu


Imagini de călătorie …

În călătoria aceasta cred că am să mă plictisesc de moarte …

Abia a început să se lumineze, dar, mai târziu, cred c-am să mor de cald. Şi trenul hodorogeşte şi bodogăneşte… Să încerc să mă uit pe fereastră… Cerul e roşu ca după pârjol. Şi iarba pare roşiatică. În depărtare se văd câteva case albe, cu geamuri mici şi o bisericuţă care se arată după un deal. Mai departe nu se văd decât dealuri cu vii şi livezi. Trenul trece în goană pe lângă câteva sate, în gările cărora nu se opreşte.

Trece în goană, pufăind şi şuierând …

 Dar, acum imaginea s-a schimbat. În zare se arată munţii cu piscurile lor cărunte. Dealurile au rămas mult în urmă. Am să văd păduri, poieni, am să văd mai de aproape piscurile înzăpezite ale bătrânilor Carpaţi. Se apropie un tunel… întuneric… Parcă e noapte. Oare cât de lung e tunelul ? Nu e prea lung. Trenul a ieşit din nou la lumină; acum mă orbeşte. Mai departe se zăresc din nou munţii. Ce frumoşi sunt … În depărtare se văd case mici şi blocuri. Trenul se opreşte într-o gară. Ce gară o fi ? Nu e agăţată nicio tăbliţă pe care să scrie numele gării. Ba da: uite o tabliţă albastră de metal, pe care e scris ceva cu litere mari, albe. Tăbiţa e agăţată deasupra unor butoane pe care scrie… Fumatul interzis ! Sunt dezamagită… Care o fi numele gării ? Nu mai e timp de căutat. Trenul porneşte mai departe şuierând. E o căldură – pe semne ca la topire. Nu mai pot să stau lângă geam. Îmi rezem capul de sacoşa atârnată în cui şi … adorm.

Abia la asfinţit, când totul era roşu ca atunci cand am plecat din Tulcea, bunica mă trezi. Ajunsesem la Braşov. Cum ? Am dormit atât de mult ? Călătoria s-a sfarşit ? Din păcate, da … N-am să pot urmări forfota oamenilor din gări, n-am să mai văd unul după altul oraşele, la fereastra compartimentului rămas gol.

Călătoria s-a sfârşit …