Hristos a înviat!

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu−le!

Bunica…

Bunica nu avea cultură,
Nu studiase-așa, ca noi..
Se “cultivase”-‘n bătătură
Și la prășit de popușoi.

Nu, nu era analfabetă,
Dar nici școlită nu era.
Din Biblia îngălbenită
De multe ori ea ne citea…

Mi-o amintesc în nopți de vară,
Cum se ruga lui Dumnezeu
Privind spre stele, în grădină,
Și neștiind că sunt și eu…

Ea nu luase masterate,
Nici doctorate n-a luat,
Însă credea cu fermitate
În Cel ce lumea a creat!

Cum să-i fi spus bunicii mele,
Ce se ruga spre cer mereu,
Că bolta cea cu mii de stele
Nu-i opera lui Dumnezeu?!

Să fi-‘ndrăznit să-i zici bunicii,
În noaptea cu parfum de fân,
Că greierii și licuricii
Nu-L au pe Dumnezeu Stăpân?!

Nici n-ai fi terminat ideea,
Știu foarte bine ce îți spun:
Bunica mea, din clipa-aceea
Te-ar fi privit ca pe-un nebun!

Căci, după mintea ei vioaie,
Nimic nu-i fără autor:
Nici clăi de fân, nici mușuroaie,
Nici simpla urmă de tractor!

Să îi fi spus bunicii mele
Că soarele ascuns în nor,
Sau câmpul cel cu floricele,
Există fără Creator?!

Așa erau bătrânii noștri,
Crezând în Domnul Dumnezeu;
Strămoșii au crezut, bunicii,
Și mama mea credea, și eu..

Dar intelectualii lumii,
Cu diplome la școli de soi,
Mai caută și-acum dovada
Că ei se trag din maimuțoi!

Ei scurmă harnici prin țărână
Și caută bucăți de os
Prin care vor să demonstreze
Că.. nu suntem ai lui Hristos!

Aceasta este marea luptă,
Vrăjmașul vrea prin rațiuni
Să ne lipsească de credința
Ce-o moștenim de la străbuni..

Să nu-i lăsați să vă golească
De harul ce-l aveți în voi;
Rugați-vă să se-‘nmulțească,
Iar Duhul va veni șuvoi,

Căci Tatăl nostru ne iubește
Și nu ne lasă lui Satan.
Cu harul Său ne ocrotește,
Vrăjmașii se trudesc în van!

Pe cei ce pierd credința dreaptă
Și-‘ncep să-și râdă de strămoși,
O grea robie îi așteaptă,
Căci demonii nu sunt miloși!

Urcați, urcați în Arca Sfântă,
În casa Domnului Hristos!
Biserica pe val plutește,
În timp ce lumea merge-‘n jos!

de Preot Sorin Croitoru

Notre Pauvre Dame…

Un altro pezzo di Europa che se ne va…

1182-2019 – quasi mille anni, Parigi ha perso una delle cattedrali più belle del mondo.

Notre pauvre Dame…

Le vetrate gotiche di Notre Dame de Paris saranno andate in frantumi per il calore sviluppato dal rogo…

Sto realizzando piano piano a quale orribile perdita stiamo assistendo impotenti.
Non è solo dei francesi. Quella cattedrale è il patrimonio culturale di TUTTO IL MONDO. L’arte è ciò che ci unisce più di tutto e vedere un’opera persa o danneggiata, di qualunque nazionalità sia, è una ferita per tutta l’umanità.

Chiese in fiamme in Francia: Saint-Jacques a Grenoble a gennaio, Saint-Sulpice a Parigi a marzo e ora Notre Dame. Per quanto riguarda Grenoble hanno accertato fosse un corto circuito. Nel caso della seconda, Saint-Sulpice, dicono sia scaturito da una Porta d’ingresso, Notre Dame dai lavori… comunque se gli brucia una Chiesa Cattolica al mese, i francesi hanno un problema con le Chiese.

Caffè…

E’ freddo, piove, niente da fotografare e sono in ritardo…
Cosa ti farebbe piacere? Mi chiedo.
Un caffè nel mio baretto, quello che già dal sorriso del ciao sa cosa desidero.

E comincia IL WEEKEEEEND !

E piove…

Amo queste serate…

Quando ci dovrebbe essere caldo e invece fa freddo. Piove. E a casa cerchi il calore dell’inverno…

Primavera…

Amo la primavera…

Starei fuori tutti giorni, tutto il giorno, finché il sole non tramonta!

Lunedì

Questo è lo spirito giusto !

Pâinea postului

Atâți copii pe lume mor de foame,
În timp ce-atâția oameni sunt obezi –
Că de-ar posti bogații lumii, Doamne,
Ai sătura săracii, ca pe iezi –

Și zile trec, și zile vin, rămâne
Aceeași diferență între vii:
Se-ngrașă unii ieri, și azi, și mâine,
Și alții mor de foame, de copii –

Și nici măcar la pâine nu-i egală
Dreptatea de-a fi om, nici în mormânt –
Și nici măcar la haine, sau la boală,
Nu e destulă milă pe pământ –

Dă-mi, Doamne, -aici tăria de a ține
Vicleana fire-n post, ca să adun
Din postul meu, măcar un colț de pâine,
să-l dau unui flămând, și să îi spun:

“Azi, Dumnezeul meu, săracul, n-are
Așa cum n-au nici oamenii bogați
Un colț de pâine măcar de-alinare:
Dar Domnul mi-a dat mie îndurare
Să-ți dăruiesc din postul meu mâncare,
căci noi, copiii lumii, suntem frați.”

Liviu Florian Jianu