Cosmos – Călătorie în Univers

Cosmos – Călătorie în Univers este un serial în 13 părţi scris de Carl Sagan, Ann Druyan, şi Steven Soter, şi prezentat de Carl Sagan. Serialul a fost produs de Adrian Malone, David Kennard, Geoffrey Haines-Stiles şi Gregory Andorfer, şi regizat de producători şi David Oyster, Richard Wells, Tom Weidlinger, şi altii. A acoperit un domeniu larg de subiecte ştiinţifice inclusiv originea vieţii şi locul nostru în univers.

Serialul a fost iniţial difuzat de postul de televiziune publică american PBS (Public Broadcasting Service) în 1980 şi a fost emisiunea cu cea mai mare audienţă din istoria televiziunii publice americane până la documentarul “Război şi Pace” (1990). Este în continuare unul din cel mai urmărite emisiuni PBS din lume.

A câştigat premiile Emy şi Peabody şi a fost difuzat în peste 60 de ţări şi urmărit de peste 600 milioane de oameni comform The Science Channel. Cartea Cosmos scrisă de Carl Sagan prezintă ideile expuse în serial.

Cosmos a fost produs între 1978 şi 1979 de postul american de televiziune publică PBS cu un buget de aproape 6.3 milioane dolari (plus încă 2 milioane alocate pentru reclamă). Realizarea documentarului se aseamană cu realizarea altor documentare BBC precum Civilisation, The Ascent of Man şi Life on Earth.

Spre deosebire de alte seriale filmate în întregime pe film cinematografic, pentru Cosmos s-au folosit casete video pentru scenele interioare şi efecte speciale şi film cinematografic pentru imagini exterioare.

Serialul a fost remarcat pentru efectele speciale. S-au folosit modele de dimensiuni reduse în loc de reproduceri în studio a lumilor prezentate în serial. Muzica filmului include melodii ale compozitorul grec Vangelis precum Alpha, Pulstar, şi Heaven and Hell Part 1 (ultima melodie servind ca fundal sonor tematic pentru întregul documentar).

 În cele 13 ore ale serialului pot fi auzite melodii din câteva albume muzicale precum Albedo 0.39, Spiral, Ignacio, Beaubourg, şi China. Succesul mondial al documentarului a contribuit la promovarea muzicii lui Vangelis care astfel a câştigat o largă audienţă internaţională.

Cosmos nu a fost mult timp disponibil din cauza unor probleme cu drepturile de autor pentru coloana sonoră. Dar, a fost reeditat şi distribuit în cele din urmă pe DVD în 2000.

În 2005 serialul a fost difuzat din nou postul american The Science Channel la aniversarea a 25 de ani de la prima difuzare cu noi efecte speciale şi sunet digital.

Deşi Sagan a vorbit deschis despre problemele politice ale timpului (în serial şi nu numai), percepţia generală a publicului a fost sentimentul lui de minunare faţă de imensitatea spaţiului şi timpului.

În România, serialul Cosmos a fost urmărit în anii ’80 de un public larg de telespectatori în cadrul emisiunii Teleenciclopedia.

Sursa: Wapedia.mobi.ro

Informazioni su Mădălina lu' Cafanu

Il cassetto dei calzini invernali dovrebbe nascondere l’ingresso a Narnia, non l’armadio. Vedi tutti gli articoli di Mădălina lu' Cafanu

10 responses to “Cosmos – Călătorie în Univers

Nu ciocăniţi ! ...ies eu din când în când.