” Nimeni nu este mai presus de lege ! “

“Nimeni nu este mai presus de lege!” articol din Constituţia României
Articolul de mai jos este o ficţiune. După cum cititorul îşi poate da uşor şi bine seama, în spitalul Elias din Bucureşti personalul spitalului îşi face ireproşabil datoria.

Am avut pentru câteva săptămâni tatăl internat în spitalul Elias din Bucureşti.
Ca să evit orice neînţelegeri cu privire la atenţia de care merita să se bucure tatăl meu în spital, am mers la medicul care se ocupa de el, l-am rugat să aibă grijă de tata, şi i-am oferit un plic cu bani. Medicul mi-a spus: “Noi nu cerem! Noi oferim!”, şi m-a condus afară din cabinet, politicos. Am admirat modul elegant de tratare a pacienţilor în spitalul Elias, şi am băgat plicul în buzunar.
Am mers apoi la cabinetul asistentului şef, cu alt plic pregătit, pentru personalul inferior. Asistentul mi-a spus: “Noi nu cerem ! Noi oferim !” şi m-a condus, politicos, afară din cabinet. Încă odată, am admirat profesionalismul personalului medical în Spitalul Elias.

Au trecut zilele. Tratamentul prescris de medic, la ore fixe de administrare, nu era administrat de nimeni. În zadar tata aştepta să vina la el un asistent sau o asistentă; nu venea nimeni. În zadar mergea tata după ei, şi îi ruga să vină să îi administreze tratamentul. “Venim! Imediat!” era răspunsul. Şi nu venea nimeni. În zadar cerea să îi fie schimbat un cearceaf. “Imediat!” era răspunsul. Treceau zilele, Şi nu era schimbat.
La noile mele vizite la cabinete, cu plicurile pregătite, medicul şi asistentul şef continuau să mă asigure: “Noi nu cerem ! Noi oferim !” Nu mai înţelegeam nimic …

 
Într-o bună zi, mă învârteam revoltat, nedumerit, şi bolnav deja de nervi, în jurul porţii spitalului Elias. Paznicul a venit la mine şi m-a întrebat: “Doriţi ceva ?” “Da”, i-am răspuns. “Un regim omenesc în spital pentru tatăl meu, care este internat. “ “Înteleg”, a spus paznicul.”Aţi cerut cuiva, bon fiscal ?” “Nu !” am răspuns, contrariat. “Ce naiv sunteţi ! Când mai daţi cuiva din personalul spitalului un plic, un pachet de ţigări, de cafea, spuneţi-le că vreţi să vi se ofere bon fiscal !” I-am mulţumit portarului, şi i-am cerut bon fiscal. I-am dat un plic, şi nu am primit nimic. De atunci încolo, treburile au mers uşor: ceream bon fiscal, serviciul solicitat era îndeplinit imediat, şi nu primeam bon. Înteleg acum şi de ce preşedintele celei mai legiuite ţări din Europa s-a operat în străinătate. Este un om mândru. Este sub demnitatea Excelenţei Sale să ceară, un bon fiscal, măcar.

Să trăiţi legal !

Jianu Liviu Florian