Şi după ce au rupt din ei şi pâine,
În posturi lungi – morminte reci, şi frânte,
Dar încă vii, târându-se spre mâine
Le-a mai rămas încă-un canon: SĂ CÂNTE !
Din Babilonul zilelor de câine,
Îngenuncheaţi pe lângă o icoană,
Sau implorând pe lângă moaşte, hrană,
Pentru acei ce n-au putere, mâine
Mai au o ascultare: SĂ NU DOARMĂ !
Estimp, pe lume, Europa toarnă
Containere cu pâine – drept în mare
Estimp, nişte copii, visând mâncare,
Flămânzi, se sting, precum o lumânare,
Şi mor flămânzi, gemând, într-o lucarnă
De sus, şi Dumnezeu, se înfioară
Şi ar grăi, dar nu are cuvinte
Căci sfinţii lui, din lut, sau oseminte
SĂ SIMTĂ, au canon ! Dar SĂ NU PIARĂ !
Şi nici măcar pe cruce, SĂ NU MOARĂ !
Şi POSTUL DE CRĂCIUN, DE-ABIA ÎNCEPE
Mereu, din ei, mai taie o felie
Doar, doar, cu ea, măcar o fiinţă vie
Va dumica cu ea, printre OTREPE
Noi mergem mai departe, printre ŢEPE,
Ei au canon: să-L ROAGE să ne IERTE !
Jianu Liviu Florian
