Eu sunt un Copac dezgolit de Frunze,
Cu Muguri uscaţi şi Ramuri confuze;
Cineva mi-a turnat ceva Toxic la Rădăcină;
Şi mi-a rupt Cercul vieţii aflat în Tulpină.
Fraţii mei Merii n-au să rodească;
Iarba cea verde mai bine să mă-nrotească;
Brazii semeţi cresc pe culmi prea înalte,
Şi cum să-i ajung dacă afară e Noapte.
N-am să fiu niciodată Stâlp de sprijin la Casă,
Sau aşezat undeva într-un colţ de Masă,
Pe ea să pui un Blid de Pământ,
Să vii să mănânci când eşti flămând.
Sau poate-ai să faci din mine o Vioară,
Să-mi cânţi Vivaldi într-o seară de Vară,
S-atingi cu arcuşul Coroana de Soare,
Vântul şi Ploaia să nu mă-mpresoare.
Maria Măroiu
