E timpu’ acum să ne mâncăm şi între noi …
Şşşşt ! Să nu afle toţi ! la Bursă joacă
Doar cei ce n-au rămas, din socialism, idioţi
Mâncaţi şi voi, şi garantez, o să vă placă !
Şşşşt ! O-mbucătură dintr-un semen va costa
O viaţă chiar, mâncatul e pe înfundate,
Şi pontul e un mic dejun, un prânz, o cină, din chiar viaţa ta
Vinde şi tu, şi vei mânca, o zi măcar, pe săturate !
Şşşşt ! Nu-i pentru toţi, şi-n farfurii-s tot mai puţini !
Doar cei descurcăreţi şi-abili or să se-ndoape
Dacă eşti looser, rabdă şi mănâncă flori de crini,
Că sunt pe gratis, carnivore, şi – or să te pape !
Şşşşt ! Bogaţii lumii te invită pe la ei,
Să-ţi dea de lucru, să mănânce elegant din tine,
Pe lumea asta sunt atâţia dumnezei,
Ce te mănâncă chiar creştin – ca să îţi facă-un bine !
Şşşşt ! Ai grijă, totuşi, să n-ai zgârciuri, să nu fii
O carne tare şi bătrână-n dinţi la haită,
Să nu răneşti pe canibalii Lumii la gingii,
Ci să fii fraged, proaspăt si cu gust de lumea… aialaltă !
E timpu-acum să ne mâncăm şi între noi:
Şşşşt ! Să nu afle toţi, la Bursă joacă
Doar cei ce n-au rămas, din socialism, idioţi
Mâncaţi şi voi, şi garantez, o să vă placă !
Jianu Liviu – Florian