Tag Archives: China

Teatrul de umbre

Teatrul de umbre, cunoscut ca “Teatrul de umbre chinezesc”, poate fi socotit ca primul procedeu de animaţie. Se pare că de fapt acest gen de teatru ar fi apărut pentru prima dată în India, fiind importat de chinezi şi dezvoltat din punct de vedere tehnic.

A apărut ca o necesitate de a face apariţia unor zei budişti  în temple, în locuri mai întunecoase pentru impresionarea credincioşilor. De asemeni, mai apoi în diferite spectacole teatrale cu marionete. Primele apariţii al acestui gen au apărut în secolul VI e.n. . Era, la acea vreme o preluare a ceace egiptenii deja folosiseră la “apariţia” zeului Ra  pe altarele templelor. Diferenţa consta doar procedeul tehnic. Egiptenii foloseau principiul camerei obscure , iar acesta al teatrului de umbre este mai simplu.

Procedeul de animaţie este simplu şi nu trebuia aşteptată apariţia soarelui la o anumită oră pentru a face posibilă “apariţia”: se intercalează între o sursă de lumină şi un ecran semitransparent din mătase o marionetă (o reprezentare amorfă a unui om, zeu, animal, a unor obiecte, etc.), care prin mişcare imprimată de un animator (persoana care face ca o marionetă să mişte) cu aţe sau paiete, pare pe ecran o umbră mişcătoare. Sursa de lumină a acelor vremuri de început,era de obicei un foc mare, foc ce degaja multa lumină pentru a asigura o vizibilitate buna spectatorilor. Cu trecerea timpului procedeele tehnice se îmbunătăţesc, atât ca sursă luminoasă, cât şi din punct de vedere artistic al animaţiei marionetelor.

Teatrul de umbre a fost adus în Europa  destul de târziu, prin secolul al XVIII -lea. A fost repede asimilat de cei pasionaţi de arta teatrală, atât spectatori, cât şi de artişti. Ba mai mult a fost cel care a inspirat creatorii de desene animate.

Nu trebuie uitat că prima proiecţie cinematografică a fost proiecţia unor desene animate, înaintea imaginilor prinse din viaţa reală.

Sursa: Wikipedia

Advertisements

Proverbe chinezeşti

 

” Cine are mulţi bani şi nu are copii, nu e bogat; cine are mulţi copii şi nu are bani, nu e sărac. ”
” Un tată aspru va avea copii buni; o mamă îngăduitoare va avea copii răi. ”
” Nu e satisfacţie mai mare ca aceea de a învăţa şi o cauză mai onorabilă ca aceea de a-ţi învăţa copiii. ”
” Dacă nu schimbăm direcţia , vom sfârşi probabil exact acolo  unde am  început. ”
” Fericirea şi nenorocirea nu au poartă; omul însă o caută mereu. ”
” Sunt două feluri de cărturari: unii sunt oameni cu adevărat, alţii sunt oameni mici; oameni învăţaţi ca să cunoască, oameni mici ca să fie cunoscuţi. ”
” Ai casă, nu te teme de frig, vânt şi ploaie; ai copii, nu te teme de sărăcie şi necazuri la bătrâneţe. ”
” În lume există un singur copil frumos, iar fiecare mamă este mama lui. ”
” A deschide un magazin este uşor, a-l păstra deschis este o artă. ”
” Înţelepul uită jignirile, ca un nerecunoscător binefacerile. ”
” Trei pahare de vin te fac să înţelegi o doctrină profundă. ”
” O femeie frumoasă care se căsătoreşte cu un bărbat urât, e ca o floare proaspătă la urechea unui măgar. ”
” Virtutea unei femei frumoase nu are graniţe, dar cicălirea unei femei nu are sfârşit. ”
” Cel care mută un munte începe prin a căra pietrele mici. ”
” Există haos sub ceruri şi situaţia este excelentă. ”
” Ţapul loveşte gardul şi coarnele i se îndreaptă. ”
” Cuvântul este vocea spiritului. ”
 

sisir ghosh search for value to enlighten life

Always learn from the curiosity within and around myself.

Jurnal de Belgia

"Don't be afraid to fail, be afraid not to try! "

Plimbare prin braşov

Istorie. Braşov. Călătorii

Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

POVEŞTI DE AERODROM

Poveşti despre zborul la vânătoare, piloţi cu albastrul cerului pe epolet, avioane de culoarea duralului, aerodrom militar, vieţi şi destine trăite la viteze supersonice

Les faits Plumes

Des enquêtes à pas de loup pour apprendre sur-tout...

Mangiare bene a casa con Max

Cucina con gusto e semplicità

gratinando e pasticciando

chiacchiere tra salato e cioccolato

ChronosFeR2

Fotografia, Literatura, Música, Cultura.

La mia visione della vita

Meglio sovrani all’inferno che servi in paradiso

SKYLINE REPORTS

comedy magazine

OpinioniWeb-XYZ

Oltre il bar dello sport: opinioni consapevoli per districarci nel marasma delle mezze verità quotidiane!

Etiliyle © -poetry and photography ™

Etiliyle © - la poesia in una fotografia ™

un urs in oras

Creatia literara a lui Mihai-Athanasie Petrescu si a prietenilor sai

Materiale de istorie

Gimnaziu. Liceu. Fişe de lucru. Teste. BAC

fundatiaserbanescu

Just another WordPress.com site

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Crudo e Cotto

Blog di cucina vegana

Extratereștrii Printre Noi

Nu am fost niciodată singuri.

borceablog

Blogul tau de informatii

The Blog of Aviation

a perspective from above

Tutto sulla mia psicopatica vita almeno sine a quando ne avrò una

Parlerò di me della mia follia I miei pensieri e sogni irrealizzabili vi sfido a seguirmi

Laurentiu Guzganu

"Viata e scurta si e a ta, traieste-o si bucura-te de ea"

sharephoto.blog

LET'S SHARE PHOTO

Cate Ceva Pentru Fiecare Zi!

Gandeste,cerceteaza,actioneaza!

lacucinadiannarita

Cucina con passione

Pablo Cuzco

...in my Mind's Eye

byluis7

« me arrodillo por las noches ante tigres que no me dejarán ser - lo que fuiste no será otra vez - los tigres me han encontrado pero no me importa. »

Lup cu blog

Câte ceva din mintea zbuciumată a unui lup.

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

robbo worldtraveller

Because I am a traveller I can look down on the birds and up at the fishes. I collect moments and can venture back in time to lost worlds. I seize life and simultaneously escape it at will. Because I am a traveller I envy no man at home.

Old time rock and roll

A blog about the history of Rock and Roll music

TIMES OF LION

Exposing Truth

GXC LLC - Mission First. People Always

GXC Inc. is a Certified Service-Disabled Veteran and Minority Owned Small Business.

Inside These Lines

Walk in the rain, smell flowers, stop along the way, build sandcastles, go on field trips, tell stories, say the magic words, trust the universe. Happiness is up to you.

CreyenteAarav

Celebrating Poetry.

Calogero Mazza

In un mondo in cui tutti (ma proprio tutti) dicono la loro... io vorrei dire la mia.

Galaxia sufletului meu

lasă-mă să-mi plimb cuvintele prin inima ta

%d bloggers like this: