Archivi del giorno: 21 aprile 2018

LUMINA ZILEI DE 20 APRILIE

POVEŞTI DE AERODROM

Când un orb ridică ochii către stele, vede doar lumina sufletului său”, spune un vechi proverb chinezesc.
Lumina.
Lumina şi focul care o emite.
Din cele mai vechi timpuri, de când omul a reuşit a-l dobândi, subordonându-şi-l pentru vecie, focul a devenit un element extrem de important existenţei sale, un aliat vital. Scânteia hefaidică a exercitat dintotdeauna o atracţie puternică asupra tuturor oamenilor, natura sa mistică nefiind complet înţeleasă, iar volatilitatea sa hipnotică niciodată complet îmblânzită. Cu toate acestea, focul a căpătat repede o poziţie centrală în ritualurile lui, lumina sa alungând întunericul de care subconştientul uman încă se mai fereşte, întuneric în care ştie că sălăşluiesc demonii tuturor fricilor sale ancestrale.
Este datină în lumea creştină – şi nu numai – aprinderea unei lumânări pentru cei trecuţi în nefiinţă. Mugurul de foc lunguieţ şi tremurător, ce consumă carnea fitilului şi topeşte în timp ceara trupului fusiform, poate…

View original post 796 altre parole


%d blogger hanno fatto clic su Mi Piace per questo: