Cu targa la plimbare

Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei

Cum se transportă pacienţii din sala de operaţie la Terapie ?

• Pacienţii proaspăt operaţi sunt duşi din Blocul Operator la Terapie cu lifturile comune, printre aparţinătorii care aşteaptă pe holuri şi fără a se face dezinfectare înainte şi după coborârea tărgii din lift, potrivit unor filmări care surprind circuitul pacientului între cele două secţii.

• Scenele au fost filmate în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, zilele trecute.

• Managerul Delia Râşnoveanu, medic epidemiolog la bază, s-a arătat surprinsă de cele ce se întâmplă în unitatea sanitară şi a spus că va lua măsuri.

DSP Brăila a vrut să efectueze control, însă singurul inspector pe control unităţi sanitare s-a îmbolnăvit în ziua cu pricina.

• Directorul DSP a făcut demersurile necesare la Ministerul Sănătăţii, pentru ca o echipă de la Bucureşti să vină în inspecţie la Judeţean.

Imagini de-a dreptul şocante au fost surprinse în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, zilele trecute. Este vorba despre modul în care se face transportul pacientului proaspăt scos din sala de operaţie, de la etajul 3, la secţia Terapie aflată la parter, cu lifturile comune, printre aparţinători şi alte persoane străine unităţii sanitare, care sunt prezenţi pe holuri la orice oră din zi şi din noapte. Şi asta în condiţiile în care în ultimii ani, mai precis de la drama din Colectiv, a ieşit la iveală cât de afectate sunt spitalele româneşti de infecţiile nosocomiale şi cât de periculoase sunt acestea pentru soarta pacienţilor. Sigur, în Spitalul Judeţean există program pentru aparţinători, însă acesta este încălcat cu desăvârşire de oricine. Mai mult, liftierele nici măcar nu au mimat dezinfectarea liftului, nici înainte de intrarea tărgii cu pacientul care a suferit o intervenţie chirurgicală, nici după ce targa a fost coborâtă.

Varianta “oficială” despre transportul oamenilor operaţi este cu totul alta: dezinfectarea liftului, holul gol, aparţinătorii puşi să aştepte într-un alt spaţiu din vecinătatea Terapiei.

Aşa ne-a fost prezentată de dr. Delia Râşnoveanu, managerul SJU Brăila, însă filmările şi fotografiile o contrazic şi par să demonstreze că nu este un caz izolat, ci se întâmplă frecvent ca pacienţii să fie plimbaţi printre persoane străine, mai ales în plin sezon al virozelor respiratorii.
Aceleaşi imagini le-am arătat şi reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, care au dispus, conform procedurilor, întocmirea documentaţiei necesare şi demararea unui control la Judeţean. Numai că în ziua în care trebuia efectuat controlul, singurul inspector responsabil pe acest aspect s-a îmbolnăvit şi nu se poate întoarce la serviciu mai devreme de finalul acestei luni.

În aceste condiţii, DSP Brăila a solicitat Ministerului Sănătăţii să verifice cele sesizate, conform procedurilor. Trebuie menţionat faptul că directorul DSP Brăila, Gabriel Ciochină era detaşat la Botoşani, în momentul în care direcţia a emis actele necesare pentru funcţionarea noilor săli de operaţie şi a Terapiei. Locul său a fost ţinut de insp. Dan Petrescu.
Tot legat de secţia nouă de Terapie, liberalul Vasile Cortez şi-a exprimat nemulţumirea de modul în care s-au făcut achiziţiile pentru mobilier. Acesta susţine că la etajul 1 al ATI, au fost aduse noptierele vechi, ruginite. Cu o mână de vopsea s-ar fi rezolvat această problemă. Cortez intenţionează să propună colegilor de partid să facă o adresă către preşedintele Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, pentru ca managerul Râşnoveanu să prezinte un raport de activitate, în următoarea şedinţă ordinară a CJ.

Realitatea obiectivului camerei de filmat vs. realitatea prezentată de şefa spitalului.
Pentru a vă face o imagine de ansamblu, trebuie specificat faptul că, până în luna septembrie, atât sălile de operaţie, cât şi Terapia se aflau pe acelaşi nivel, adică la etajul 3, iar liftul era exclus din schemă.

După ce noua secţie ATI de la parterul spitalului a fost inaugurată pe 15 septembrie şi dată spre folosinţă pe 25 septembrie, deşi liftul exterior special prevăzut pentru transportul oamenilor între Blocul Operator şi Terapie nu era construit, circuitul pacienţilor a fost schimbat. Aşa s-a ajuns la varianta de a duce şi aduce pacienţii cu cele 2 lifturi comune, cunoscute de mai toate persoanele care trec prin spital. La momentul inaugurării noii secţii de Terapie, atât managerul Delia Râşnoveanu, cât şi preşedintele CJ, Francisk Chiriac, au dat asigurări că totul e sub control. “Este un flux bine stabilit. (…)

În general, când se duce targa, nu mai intră altcineva în lift, asta e regulă stabilită”, a declarat atunci Chiriac. “Sunt separate lifturile, pentru pacienţi şi pentru aparţinători”, a explicat Râşnoveanu.

Contactată telefonic, luni, managerul şi-a mai nuanţat declaraţia despre modul în care ajunge pacientul din Blocul Operator în Terapie.” Tot cu liftul mare se face transportul.

E un lift special desemnat pentru Blocul Operator. Liftierul este anunţat, se goleşte liftul şi preia pacientul. Se face dezinfectare permanent în lift, înainte şi după, depinde de situaţie. Adică dacă liftul este gol, nu au ce dezinfecta înainte. Nu mai e aşa mare la aşteptare. Ce-ar fi să vii pe aici să te uiţi ? În general, i-am cam dat deoparte. Mai ales când se ştie că vine pacientul operat, vine gardianul şi-i dă la o parte, nu le mai dă voie să circule pe holul care duce spre Terapie. Coadă la lifturi este, n-am ce să fac. În momentul în care se anunţă că vine liftul din sala de operaţie, se goleşte holul. Gardianul asta trebuie să facă, să ducă oamenii în coridorul celălalt şi să lase holul liber pentru accesul tărgii.

Este în sarcina gardianului şi a liftierilor. Nu am avut situaţie în care să nu facă treaba asta. Dacă îmi arătaţi că nu se întâmplă asta, o să-i trag de urechi…o să le fac referat, ce pot să le fac ? O să le atrag atenţia”, ne-a declarat medicul epidemiolog Delia Râşnoveanu, manager SJU.

Imaginile vorbesc de la sine….
Holul nu este gol, nimeni nu conduce persoanele care aşteaptă lifturile spre un alt coridor, iar liftierele nu dezinfectează spaţiul după coborârea tărgii. Filmările au fost realizate zilele trecute şi surprind două momente diferite: traseul unui pacient din sala de operaţie către Terapie şi traseul unui alt pacient de la Terapie spre o secţie din spital. O altă scenă a fost surprinsă luni, când o altă persoană era scoasă din ATI şi dusă pe o secţie, tot cu liftul, targa fiind înconjurată de persoane străine, toate aşteptând lifturile să coboare la parter. Deci, nu este un caz izolat.

Am cerut şi opinia preşedintelui CJ, Francisk Chiriac. Acesta ne-a declarat că nu i se pare normal ce se întâmplă în momentul de faţă, dar speră ca liftul exterior să fie gata cât mai repede. “Nu mi se pare normal, dar în momentul de faţă suntem într-un circuit, pe care încercăm să-l păstrăm cât mai curat. În momentul în care va fi gata liftul, atunci circuitul va fi clar, fără niciun fel de problemă. Sper să dăm drumul la achiziţii, pentru că avem bani, să-l facem cât mai repede, să încheiem şi această situaţie. Eu mi-aş fi dorit să fie gata liftul de acum 3 luni. Cu cât este gata mai repede, cu atât mai bine”, au fost cuvintele acestuia.

DSP: «O să vină control de la Ministerul Sănătăţii. Inspectorul nostru s-a îmbolnăvit»

Am mers cu materialul video şi la directorul DSP Brăila, Gabriel Ciochină, pentru a-i arăta circuitul pacientului între Blocul Operator şi Terapie. Imediat, acesta a informat inspectorii din subordinea sa, care au întocmit documentaţia necesară demarării unui control. Numai că inspectorul care trebuia să meargă la spital pentru verificarea celor sesizate s-a îmbolnăvit şi s-a internat chiar în unitatea sanitară, fiind indisponibil până la finele lunii în curs. Aşa cum prevede legea, DSP Brăila a informat Ministerul Sănătăţii, de unde va veni o echipă în control. Se aşteaptă ordinul de ministru.
“Ne-am sesizat şi am început demersurile pentru clarificarea situaţiei. Într-adevăr, s-ar părea că se impune o procedură clară care trebuie respectată, pentru a putea funcţiona în toată această perioadă.

Singurul inspector la control unităţi sanitare s-a îmbolnăvit, aşa că am luat legătura la Ministerul Sănătăţii, la Inspectoratul de Stat. Am informat şi o să vină o echipă cu ordin de ministru ca să verifice cele sesizate”, ne-a declarat Gabriel Ciochină, şeful DSP.
Aşa cum am menţionat şi mai sus, Ciochină a fost detaşat la DSP Botoşani, în perioada aprilie-septembrie 2017, revenind la conducerea direcţiei brăilene pe 1 octombrie, când a încetat ordinul de detaşare. În tot acest timp, locul i-a fost ţinut de insp. Dan Petrescu, iar noile săli de operaţie din Blocul Operator şi Terapia au fost inaugurate şi date în folosinţă.

Reamintim, fără niciun fel de aluzie, că Delia Râşnoveanu a activat ca medic epidemiolog la Direcţia de Sănătate Publică Brăila, apoi ca director adjunct şi director executiv al aceleiaşi instituţii, potrivit CV-ului său.

Cortez, supărat din cauza a ceea ce se întâmplă în Spitalul Judeţean
Referitor la problemele din sistemul sanitar brăilean, liberalul Vasile Cortez, membru în Comisia de Sănătate a Consiliului Judeţean, s-a arătat dezamăgit de modul în care este condusă unitatea sanitară de ceva vreme. Acesta are de gând ca, împreună cu colegii săi de partid, să ceară în următoarea şedinţă CJ raportul de activitate al managerului Râşnoveanu.
Fără a intra prea mult în detalii, Cortez ne-a declarat că are suspiciuni vizavi de modul în care s-a efectuat achiziţia pentru mobilierul necesar secţiei de Terapie.

“Cum s-a făcut achiziţia de mobilier la Terapie ? Azi îţi vine un frigider, săptămâna viitoare altceva. La etajul 1, la Terapie, au fost aduse noptierele vechi, ruginite. Le-au vopsit. O să fac cerere către preşedintele CJ, Francisk Chiriac, pentru raportul de activitate al managerului Delia Râşnoveanu. Şi să lămurească şi atribuţiile consiliilor de administraţie ale spitalelor”, a punctat liberalul Vasile Cortez.

Halucinant….

 

Advertisements

About Mădălina lu' Cafanu

La gente ama stare al centro del mondo, a me basta un angolo dove c'è tutto il mio mondo. - M. Gandy View all posts by Mădălina lu' Cafanu

Nu ciocăniţi ! ...ies eu din când în când.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

fiabeatroci

Fiabe Atroci - Blog contrario all'attualità e favorevole alla realtà

Plimbare prin braşov

Istorie. Braşov. Călătorii

il vento sulla pelle

Guarda come soffia....ascoltalo!!

My happy jar

All you need is less

Estrada da Felicidade

Estrada é estrada! Andando com alegria na estrada!

My Life with PTSD & Bipolar

Mental Health Matters

Imaginea mea despre lume

Cine suntem cu adevarat?

A Place For My Head©

C'è chi si gode la vita,c'è chi la soffre,invece noi la combattiamo.⚡

Commememucho

Rincón de ideas y de recetas sencillas

Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

POVEŞTI DE AERODROM

Poveşti despre zborul la vânătoare, piloţi cu albastrul cerului pe epolet, avioane de culoarea duralului, aerodrom militar, vieţi şi destine trăite la viteze supersonice

Les faits Plumes

Des enquêtes à pas de loup pour apprendre sur-tout...

Mangiare bene a casa con Max

Cucina con gusto e semplicità

gratinando e pasticciando

chiacchiere tra salato e cioccolato

ChronosFeR2

Fotografia, Literatura, Música, Cultura.

SKYLINE REPORTS

comedy magazine

OpinioniWeb-XYZ

Oltre il bar dello sport: opinioni consapevoli per districarci nel marasma delle mezze verità quotidiane!

Etiliyle © -poetry and photography ™

Etiliyle © - la poesia in una fotografia ™

un urs in oras

Creatia literara a lui Mihai-Athanasie Petrescu si a prietenilor sai

Materiale de istorie

Gimnaziu. Liceu. Fişe de lucru. Teste. BAC

fundatiaserbanescu

Just another WordPress.com site

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

Crudo e Cotto

Blog di cucina vegana

SKYLINE REPORTS

comedy magazine

Extratereștrii Printre Noi

Nu am fost niciodată singuri.

borceablog

Blogul tau de informatii

The Blog of Aviation

a perspective from above

Tutto sulla mia psicopatica vita almeno sine a quando ne avrò una

Parlerò di me della mia follia I miei pensieri e sogni irrealizzabili vi sfido a seguirmi

Laurentiu Guzganu

"Viata e scurta si e a ta, traieste-o si bucura-te de ea"

sharephoto.blog

LET'S SHARE PHOTO

Cate Ceva Pentru Fiecare Zi!

Gandeste,cerceteaza,actioneaza!

lacucinadiannarita

Cucina con passione

Pablo Cuzco

...in my Mind's Eye

byluis7

« me arrodillo por las noches ante tigres que no me dejarán ser - lo que fuiste no será otra vez - los tigres me han encontrado pero no me importa. »

Lup cu blog

Câte ceva din mintea zbuciumată a unui lup.

%d bloggers like this: