Lacul …

Nu ştiu cum se făcea, dar ori de câte ori aveam o clipă de răgaz, mi se pierdeau urmele de prin ogradă şi mă abăteam, pe furiş, la iazul din marginea Pădurii, unde mă atrăgea o putere miraculoasă …

 Nu ştiu ce mă chema acolo dar de chemat mă chema ceva. La pescuit nu mă duceam, fiindcă nu era peşte ca să stau cu undiţa în apă, dar mă pierdeam de fiecare dată în umbra trestiilor, sau uneori urcam în marginea Pădurii, pe dâmb, de unde vedeam peste întreaga suprafaţă a apei o privelişte încântătoare. Stând cu genunchii la gură, sau cu picioarele încrucişate sub mine, mă adânceam în gânduri aşa cum se adâncea câte o piatră aruncată în cleştarul apei. Privirea-mi rămânea pironită asupra locului unde căzuse Piatra, urmăream zecile de cercuri concentrice care se măreau până se confundau cu întreaga suprafaţă a apei. Totul trecea apoi sub tăcere …

Unde a ajuns Piatra ? …mă întrebam. Poate a ajuns la vreun castel cu Feţi Frumoşi, cu Ilene-Cosânzene, cu palate de aur sau de aramă …aşa-mi povestea bunicul, că în adâncul apelor locuiesc fiinţe din basme. Mă gândeam că acolo în adânc trebuie să fie precis o altă lume, a Viselor, cu Ilene Cosânzene şi Feţi Frumoşi, ca în Poveşti. Ce mult doream în clipa aceea să fiu o Piatră, să pătrund în feeria acelei Lumi Necunoscute, sau chiar o Broască. Se zice ca unele Zâne din Împărăţia Apelor ies la suprafaţă uneori sub chip de Broască, fiindcă au fost Vrăjitoare. Atunci aş fi dorit să devin un Făt-frumos şi cu paloşul fermecat să retez capul răufăcătorului. Rămâneam însă cu dorinţa neîmplinită. Ce istorie o fi purtând în oglinda Lacul acesta ?

Informazioni su Mădălina lu' Cafanu

Il cassetto dei calzini invernali dovrebbe nascondere l’ingresso a Narnia, non l’armadio. Vedi tutti gli articoli di Mădălina lu' Cafanu

23 responses to “Lacul …

Nu ciocăniţi ! ...ies eu din când în când.