De este cineva credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest
Praznic Frumos şi Luminat !
De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.
De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă.
De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască.
De a ajuns cineva dupa ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit.
De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.
De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stapânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmă miluieşte şi pe cel dintâi mângâie; şi acelui plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl tine în seamă, şi lucrul îl pretuieşte, şi voinţa o laudă.
Bogaţii şi săracii, împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua.
Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospatati-vă toţi.
Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând.
Gustaţi toţi din ospătul credinţei: împărtăsiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii.
Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte.
Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate ca din mormânt, iertare a răsărit.
Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; şi a stins-o pe ea cel ce a fost ţinut de ea.
Prădat-a iadul, Cel ce s-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune fiindcă a gustat din Trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o, Isaia a strigat: Iadul s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos: amarâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât că a fost batjocorit; s-a amărât că a fost omorât, s-a amărât că s-a surpat, s-a amărât că a fost legat.
A prins un trup şi de Dumnezeu a fost lovit.
A prins Pământ şi s-a întâlnit cu Cerul.
A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ţi este moarte, boldul ? Unde-ţi este iadule, biruinţa ?
Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit.
Sculatu-s-a Hristos şi au căzut diavolii.
Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii.
Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte.
Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapa; că Hristos sculându-Se din morţi, începătura celor adormiţi S-a făcut.
2 aprile 2010 at 10:52
Sărbători însorite, Madi!
"Mi piace""Mi piace"
2 aprile 2010 at 11:16
Amin!
Un Paşte plin de lumină şi bucurie în inimă !
"Mi piace""Mi piace"
2 aprile 2010 at 12:30
ADEVARAT a INVIAT !!!
"Mi piace""Mi piace"
2 aprile 2010 at 13:56
Sa aveti liniste si bucurii !
"Mi piace""Mi piace"
2 aprile 2010 at 15:36
Sărbători cu bine.
Să aveţi parte de cei dragi lângă voi, bucurie şi lumină în suflet.
Toate bune.
"Mi piace""Mi piace"
2 aprile 2010 at 17:50
Un Paște luminos și liniștit !
Q
"Mi piace""Mi piace"
3 aprile 2010 at 7:22
Adevarat a Inviat!
"Mi piace""Mi piace"
3 aprile 2010 at 10:23
[…] Este adevărat că tu simbolizezi desfrâul şi lipsa de […]
"Mi piace""Mi piace"
3 aprile 2010 at 11:16
Multumesc, Madi, asemenea iti doresc si tie! Sa ai parte de tot ce e mai frumos si fie ca lumina sfanta sa iti inunde caminul, dar mai ales sufletul. Paste Fericit!
"Mi piace""Mi piace"
3 aprile 2010 at 11:25
SĂRBĂTORI FERICIRE, LUMINĂ ÎN GÂNDURI ŞI SUFLET!
"Mi piace""Mi piace"
3 aprile 2010 at 11:29
Adevărat a Înviat! multă bucurie Madi
"Mi piace""Mi piace"
3 aprile 2010 at 11:32
Ce-aş mai putea adăuga şi eu?! Vă doresc, tuturor, sănătate şi bucurie!
"Mi piace""Mi piace"
3 aprile 2010 at 11:42
Sarbatori Fericite si sar’na >:D<
"Mi piace""Mi piace"
3 aprile 2010 at 11:54
Un Paste fericit alaturi de cei dragi!
"Mi piace""Mi piace"
3 aprile 2010 at 11:59
Adevărat a înviat!
"Mi piace""Mi piace"
3 aprile 2010 at 13:14
[…] Şi vorba blândei şi duioasei Madi … ” Oare cum ar fi lumea, dacă jumătate din cei … […]
"Mi piace""Mi piace"
3 aprile 2010 at 18:14
[…] 03/04/2010 — andrei CEI TREI PRIETENI CARE SUNT (PLUS UN ADMINISTRATOR CARE ESTE) urează cititorilor, comentatorilor, colegilor din […]
"Mi piace""Mi piace"
3 aprile 2010 at 18:53
Sarbatori Frumoase, pline de Lumina impreuna cu cei dragi!
"Mi piace""Mi piace"
3 aprile 2010 at 21:11
Sărbători luminate!
"Mi piace""Mi piace"
4 aprile 2010 at 8:32
Sa ai o zi minunata…. HRISTOS A INVIAT !
"Mi piace""Mi piace"
5 aprile 2010 at 17:14
Adevarat a inviat !
"Mi piace""Mi piace"
6 aprile 2010 at 20:43
Adevărat, a înviat Domnul !
Vă mulţumesc celor care mi-aţi făcut urări şi mi-aţi trimis gânduri bune !
Să primim lumina în inima noastră !
Madi
"Mi piace""Mi piace"