Sir Isaac Newton

Sir Isaac Newton, nobil, care cu o raţiune aproape divină a demonstrat cel dintâi, cu făclia matematicii, mişcarea planetelor, căile cometelor şi fluxurile oceanelor. El a cercetat deosebirile razelor luminoase şi diferitele culori care apar în legătură cu acesta, ceea ce nu bănuia nimeni înaintea lui. Interpret sârguincios, înţelept şi corect al naturii, al antichităţii şi al Sfintei Scripturi, el a afirmat prin filozofia sa măreţia Dumnezeului atotputernic, iar prin caracterul său exprima simplitatea evanghelică. Să se bucure muritorii, că a existat o asemenea podoabă a speciei umane.

Sursa: Wikipedia

”Construim prea multe ziduri şi prea puţine poduri.”

”Dacă am văzut mai departe decât alţii este pentru că am stat pe umerii uriaşilor.”

”Nu ştiu cum mă văd alţii dar pentru mine am fost ca un băiat care se joacă pe ţărmul mării şi găseşte o pietricică mai fină sau o scoică mai deosebită decât celelalte în timp ce întregul ocean al adevărului se întindea înaintea mea.”

”Omul poate să-şi imagineze lucruri false dar poate să înţeleagă doar adevăruri.”

”Ordinea care domneşte în lucrurile materiale arată în mod suficient că au fost create de o voinţă plină de inteligenţă.”

”Fiecărei acţiuni i se opune o reacţiune egală.”

”Dacă am făcut descoperiri valoroase in viaţă, acest lucru se datorează mai mult răbdării şi atenţiei decât oricărui alt talent.”


”Nicio mare descoperire nu s-a realizat vreodata fara o presupunere iniţială.”

”Tactul reprezintă arta de a-ţi impune punctul de vedere fără a-ţi face duşmani.”

”Pot calcula mişcarea corpurilor cereşti, dar nu şi nebunia oamenilor.”

Sir Isaac Newton

Advertisements

About Mădălina

La gente ama stare al centro del mondo, a me basta un angolo dove c'è tutto il mio mondo. - M. Gandy View all posts by Mădălina

5 responses to “Sir Isaac Newton

Nu ciocăniţi ! ...ies eu din când în când.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Universul astral

"Dubito, ergo cogito, cogito ergo sum."_ René Descartes

ORME SVELATE

la condivisione del dolore è un dono di amore da parte di chi lo fa e di chi lo riceve

Vocea gândurilor

Fobii plecând de la o singură fobie.

Sunday mood

·Don't look back. You are not going that way·

iulie in doi

Marcu Claudia Adriana

costiadiana

Societatea nu este structurată pe adevăratele valori, pentru că altfel nu ar mai fi așa cum este, permițând apariția acestor anomalii.

cartifaine

taraba cartilor de altadata

Blogul unui Bolnav (BUB)

Scriu ce am in minte.

simpleziceri

Just another WordPress.com site

tudorvisanmiu

”Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate” (Geneza, 33:11)

euzicasa

Share something you learned everyday!

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

.... si asa vreau sa raman...

marine_observer

i owe it to the sea!

Ricette in Tavola

Ricette dall'Italia e dal mondo per portare in tavola sapori unici e piatti prelibati

Chefs4Passion

Paolo e Giacomo, due grandi appassionati di cucina che vogliono condividerne pensieri, sensazioni ed esperienze.

bazarnews.info!

cuget liber!

supravietuire a-z

aici esti in siguranta.

Bhutadarma

Nothing is impossible (at least that does not violate the laws of physics). When you can..violate the laws of physics!

Mihail stories

Tot ceea ce ne putem imagina este real

VIOREL COTINGHIU

Într-o lume relativă, nimic nu e definitiv

Monarhia Salvează România

"Valoarea regalităţii stă deasupra alternativelor politice şi a sistemelor de guvernare. Ea garantează mândria, identitatea, continuitatea şi tradiţiile (poporului român)." - Majestatea Sa Regele Mihai I al României

GeekSci

Science and history geeks unite!

Gândurile dintre pagini!

Cărțile educă spiritul!

La Audacia de Aquiles

"El Mundo Visible es Sólo un Pretexto" / "The Visible World is Just a Pretext".-

Travelling with Lyn

My experiences in Italy and the world

mimbus07

Îmi place sa nu fiu înțeleasă, pentru că intr-un final fericit când apare adevărul, totul va fi apreciat. Asta mă va face să zâmbesc cu sufletul.

Only Orange

Jumătăţi de portocală într-o lume de mere

Diaspora si Reintregirea

Societatea civila pentru reintregirea Romaniei

Guliver Photo Blog

Photography, Hobby

Cooking with a Wallflower

Cooking. Baking. Crafting. Writing.

Ricette in Tavola

Ricette dall'Italia e dal mondo per portare in tavola sapori unici e piatti prelibati

Lumen in mundo

Nimic nu este atât de surprinzător ca viața. În afară de scris. - Ibn Zerhani

Cristian Lisandru

festina lente - prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări...

%d bloggers like this: