Pentru că s-a născut de Crăciun, dar a fost declarat de Anul Nou, Dinică a ştiut de la bun început că trebuie să aştepte ca viaţa să-l înhaţe cu forţa de pe peronul destinului său. Aşteptarea a fost lungă, grea şi nedreaptă: părinţii lui au divorţat când copiii nu pot înţelege aşa ceva, bombele americanilor i-au distrus casa şi copilăria, doar strada l-a acceptat apoi, zi şi noapte, într-o complicitate tăcută …
Peste ani, după o carieră uriaşă născocită pe scena vieţii, pe care a modelat-o simplu, după chipul şi asemănarea lui, Dinică a plecat definitiv şi s-a întors recunoscător doar în lacrimă şi amintire. Astăzi, vineri, 13 noiembrie 2009, Gheorghe Dinică, puştiul ridicat la stele din praful şi pulberea Giuleştiului, face ultima reverenţă, deşi sala e goală, iar sufletul pustiu …
În stradă însă, toată lumea plânge …
Sursa: Libertatea
Nu ciocăniţi ! ...ies eu din când în când.