D.

Motto: Parlamentarii propun pensionarilor soluţii pentru a supravieţui: “Să-şi vândă casa”

D.

– Dumneata, domnule D. , vei asigura impunerea (strângerea impozitelor) pe raza plasei…
– Dar nu am cu ce să mă deplasez în teritoriu, domnule Inspector-Şef …
– Te descurci dumneata … !
– Să trăiţi, am înteles !
– Voi urmări personal finalizarea lucrărilor de impunere … fiecare inspector îmi va raporta personal …
– Am înţeles, să trăiţi !

Inspectorii au ieşit afară. Unii râdeau, alţii fluierau a pagubă. Fiecare era sigur că în termenul stabilit nu va încheia nimeni impunerile (calculul si colectarea impozitelor de la populatie). Au ieşit ca potârnichile din clădirea administraţiei financiare.

Inspectorul D. era de statură medie, slab, osos, plin de vână nervoasă. Mergea din sat în sat, din comună în comună. Drumuri gloduroase. Nu era piatră. Nu era asfalt. Când ploua, drumul era o mlaştină nămoloasă. Abia sosit, era întîmpinat invariabil cu aceleaşi cuvinte:
– Bine aţi venit, domnule inspector ! Dar poftiţi mai întâi la masă … să îmbucaţi ceva … aţi făcut drum lung până aici … v-am pegătit toate cele de cuviinţă … avem şi un vin deosebit …
– Nu ! se încrunta D. Nu mănânc şi nu beau nimic ! Si apoi, mi-a pus nevastă-mea o pâine şi un pui fript în plasă !
– Dar cum se poate una ca asta ? Veţi lucra câteva zile ! Nu este nici o grabă !
– Vă rog să nu insistaţi ! Am nevoie de un scaun şi de o masă ! A, să nu uit ! Să îmi aduceţi şi o lampă !
Lucra zi si noapte. Om după om venea la primărie sau la şcoală. Dumneata … câte iugăre de pământ … câte animale … ce producţie … ce impunere …Fiecare se ruga de câte o scutire … cu o plasă în mână … îi refuza … rar de tot, îl impresionau sărăcia şi necazul, şi accepta o reducere, dând omul afară, cu plasă cu tot, pe uşă …
Din când în când, primarul bătea la uşă şi scâncea:
– Domnule inspector, vă rugam frunos, veniţi la masă, nu aţi mâncat de … zile !
– V-am rugat să nu mă deranjaţi ! se răstea omul de pe scaun, cu pantaloni agăţaţi cu bretele de umeri, cu ochelarii pe nas. .. Eu am un plan, trebuie să termin în 3 zile lucrarea … O coajă de pâine să îmi aduceţi si o cană de apă ….
Primarul ieşea … De când lucrează ? Om după om, sătean după sătean … Calcula … Calcula de mână, refăcea calculele … Seara, noaptea, cu cearceafurile de hârtie în mână, făcea subtotalurile şi totalurile … Urmărea cheile de verificare … O lua de la capăt …
Termina…. La plecare, primarul şi fruntaşii satului dădeau să îi strecoare ceva în buzunar …
– Nu primesc nimic, ridica tonul inspectorul. Totuşi, dacă doriţi să mă ajutaţi, am o rugăminte … Am nevoie de o şaretă … de o căruţă … ceva … să ajung până în comuna următoare …
– Se poate, domnule inspector ? Se aranjeaza imediat … Măi , Ioane …
D. ajungea în comuna următoare şi o lua de capăt … Erau comune care nu aveau nici măcar un cal. Atunci, o lua pe jos, pe drumul plin de hârtoape şi noroaie. Pe râpe. Cu servieta jerpelită de întrebuinţare după el. Cu o umbrelă în mână … Ca o sperietoare … Ud până la piele, sau uscat ca un peşte, la soare.
R. , inspectorul general, bătea nervos cu creionul în masă.
– Au trecut 3 luni, domnilor inspectori, şi impunerile nu sunt încheiate ? Vă voi da afară pe toţi ! Veţi rămâne pe drumuri … Nici o lucrare nu este finalizată ?
– Ba da, domnule general !
– Cine a spus da ?
– Eu !
R. a plecat ochii, căutând prin sală. Era un om masiv, cu ochii bulbucaţi, şi braţe butucănoase. Un uriaş. Pe la mijlocul sălii, dădu cu ochii de D. , care se ridicase în picioare …
– Eu, domnule inspector, eu am terminat !
– Dar dumneata ai avut cea mai mare regiune!
– Aşa este, dar m-am descurcat !

R. îl privi cu luare aminte …
– Priviţi-l, domnilor, pe colegul dumneavoastră ! A avut cea mai grea regiune, şi a terminat primul ! Să vă fie ruşine ! Uitaţi-vă la el ! Îi cad pantalonii de pe el de atâta muncă ! Îi mai incape unul ca el în bretele ! Domnule inspector D., vă rog să vă depuneţi raportul până mâine, la mine, şi apoi, aveţi 2 zile de concediu, acordate de mine ! Te aşteaptă nevasta, omule ! Odihneşte-te şi dumneata două zile ! Am încheiat, domnilor ! Să vă fie ruşine !
D. a fost acuzat mai târziu că are apucături de boier, străine clasei muncitoare. Pentru că se deplasează cu şareta de la un sat la altul. A fost meritul inspectorului general R. Că i-a luat apărarea: Era să fie dat afară din servici …. R. a tunat: Se deplasează, tovarăşi, pentru că altfel, nu ar termina impunerile nici într-un an. Cum să facă faţă drumurilor prin plasă ? Pe jos ? Când ar termina omul ăsta ? Şi cum ar ajunge de ostenit acolo unde trebuie să fie proaspăt, să conducă impunerile ?
D. a iesit la pensie cu 200 de pâini pe lună. Era bolnav de nervi. Artrită. Prostată. Soţia lui era casnică. Nu avea nici un venit. După moartea ei, şi după 1989, mânca pâine uscată, şi bea apă. Iarna, nu făcea focul. A trăit până la 94 de ani. În ultima parte a vieţii, a poftit o dată două clătite, altă dată un suc. Nepoţii care stăteau cu el şi-au permis, din economii, să îi ofere această agapă.

Jianu Liviu -Florian – Proză

Advertisements

About Mădălina lu' Cafanu

M'am cățărat în blog şi mă uit la stele... View all posts by Mădălina lu' Cafanu

2 responses to “D.

Nu ciocăniţi ! ...ies eu din când în când.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s