Archivi del mese: settembre 2009

I C E – IN CASE OF EMERGENCY

 Salvatorii, pompierii, politiştii care au ajuns la  locul unor accidente au constatat ca victimele, decedate sau rănite, au la ele telefoane mobile. Cu toate acestea, cei care au ajuns să îi salveze, nu ştiu pe cine să anunţe din lunga lista de nume şi numere a telefonului. Din această cauză, ei au făcut o recomandare … 
Toată lumea ar  trebui să înregistreze în telefonul său mobil numele şi numarul persoanei(persoanelor), care trebuie anunţată (anunţate) în caz de nevoie. Pentru aceasta s-a înfiinţat pseudonimul internaţional ICE (In Case of Emergency).

Sub acest nume am putea să înscriem numele şi  numărul de telefon al persoanelor pe care ar putea să îi  înştiinţeze în astfel de cazuri cei de pe salvare, pompierii, respectiv poliţia. În cazul în care am dori să dăm mai multe persoane, aceştia ar putea să apară sub pseudonimele ICE1, ICE2, ICE3 …etc. 

Această soluţie este simplă, nu costă nimic şi poate să fie foarte eficientă !!!

Sursa: Wikipedia


Mergeţi la teatru !

 

Zile şi nopţi de teatru european la BrăilaO nouă premieră pusă în scenă de Radu Afrim va fi oferită publicului chiar în Festivalul “Zile şi nopţi de teatru european la Brăila” , pe 29 septembrie, la ora 18.00, “Sufletul. Puncte de veghere”de Dimitre Dinev, traducere Dan Stoica. Un autor bulgar, dar care s-a stabilit din 1990 în Viena, Austria. A studiat filozofia şi filologia, iar din 1991 scrie nuvele, eseuri şi piese de teatru. În 2008 a scris comedia “O chestiune delicată, sufletul”, care s-a montat la Teatrul Popular din Viena, unde a avut succes. În România această comedie se montează în premieră pe ţară. Coregrafia spectacolului îi aparţine Andreei Gavriliu. Vor juca: Liliana Ghiţă, Alin Florea, Liviu Pintileasa, Emilian Oprea, Mihaela Trofimov, Dan Moldoveanu, Monica Zugravu Ivaşcu, Claudiu Urse, Adrian Ştefan, George Crintă şi Ionel Spălatu. Deşi programul regizorului este încărcat, Radu Afrim a găsit, totuşi, timp să ofere un interviu ziarului nostru între două repetiţii.

Sursa: Obiectiv Vocea  Brăilei  


No need to say goodbye …

It started out as a feeling
Which then grew into a hope
Which then turned into a quiet thought
Which then turned into a quiet word

And then that word grew louder and louder
‘Til it was a battle cry
I’ll come back
When you call me
No need to say goodbye

Just because everything’s changing
Doesn’t mean it’s never been this way before
All you can do is try to know who your friends are
As you head off to the war

Pick a star on the dark horizon
And follow the light
You’ll come back when it’s over
No need to say goodbye

You’ll come back when it’s over
No need to say goodbye

Now we’re back to the beginning
It’s just a feeling and no one knows yet
But just because they can’t feel it too
Doesn’t mean that you have to forget

Let your memories grow stronger and stronger
‘Til they’re before your eyes
You’ll come back
When they call you
No need to say goodbye

You’ll come back
When they call you
No need to say goodbye


Sfânta comunicare

Sfanta comunicare 

Biserica „Sfântul Nicolae”. Lângă biserică, o bancă. Pe bancă, doi bătrâni. E ora 17.10. Pe o bancă de vizavi, stau eu şi mă uit la turla bisericii.
– Ce căldură, dom’le, spune un bătrân. E numai şi numai de la chimicale. Bagă chimicale în pământ, ele se evaporă şi cad odată cu ploaia direct pe noi.
– Depinde, sunt cazuri când nu se evaporă, spune celălalt. Nu poţi să ştii niciodată. Şi mai e şi fumul de la maşini. Toţi au maşini. Nu mai e unul fără maşină.
– Să ştii c-aşa-i, nu se evaporă tot. Fumul e, fumul de la maşini. Dar să ştii că nu toţi au maşini. Numai ăia care fură…
– Da, da, da… care fură. Vezi, de aia comuniştii voiau ca un fel de ordine. Făceau într-un fel, adică: stai, măi, uşor, la rând, nu toţi odată, buluc. Păi dacă dăm toţi buluc, ce facem?
– Aşa-i, dar şi ăştia de acum au oameni deştepţi. S-au dus încolo, încoace, prin străinătate, s-au sucit, s-au învârtit…
– Da, asta-i clară, şi ăştia au oameni deştepţi, ce mai, şi comuniştii erau cam javre, nu?
– Păi, vezi, că nu prea poţi să ştii… Era câte unul mai al dracu’, cum era Trifan, îl mai ţii minte? Ăla de la planificare…
– Aoileu, da, ce jigodie, fura ciment cu frate-su, care era maistru. Şi mai avea un cumnat, şef de şantier…
– Erau alte salarii, ce mai. Dădeau ei salariile ? Le dădeau.
– Le dădeau, dom’le, ştatul era ştat. Asta a vrut Iliescu să facă… ştatul e ştat, nu se discută. A încercat el ca un fel de siguranţă, aşa, nu ca-n junglă, ca-n pădure.
– Da, era deştept, a văzut el că străinii se bagă peste noi şi a pus piciorul în prag, adică, bă, toate ca toate, dar de ştat nu vă atingeţi, e pâinea omului… Da’ şi el e cam javră, nu crezi?
– Asta-i bună, normal că este… El, cum să-ţi spun?! El îi ştia pe toţi, dinainte, ce mai…
– De aia cred că se băga mereu ăla, cum îi spune, cu cioc?
– Constantinescu …
– Aşa, Constantinescu… Îl tot înfunda cu una, cu alta, cică era profesor pe la facultate, treburi din astea. Dar era deştept, foc.
– Javră şi ăsta…
– A, bine, javră…
– Băga fel de fel de chichiţuri, că să vezi, că să nu vezi, că să crezi, că să nu crezi…
– Hm, nu vezi că acum cică Eminescu a fost aşa şi pe dincolo, că nu-i adevărat că făcea el şi dregea.
– Da, dom’le, aşa-i, cum ar veni gata cu bătrânii, nu se mai pune, noi suntem acum.
– Şi mulţi securişti, măi, prea mulţi, şi băieţi tineri nu alta…
– Păi, graniţele? Cine apară graniţa?
– A, da, normal, trebuie apărată. Acuma, ştii, şi băieţii ăştia îşi fac meseria, ăsta-i serviciul lor şi nu-i uşor, să ştii…
– Nu-i uşor, nu-i uşor, aici trebuie să ai pregătire, nu joacă. Astea-s treburi secrete.
– Da’ nici Eminescu nu era uşă de biserică, hai s-o zicem. Tu n-ai văzut cum făceau ăştia? Una-două, gata poezia, şi încasau teancu’…
– Toată nenorocirea eu cred că vine de la ăştia cu tarabe, cu chioşcuri, cu buticuri fel de fel… Fă, frate, un magazin mare, ca lumea, pentru toată lumea, şi gata, cu toate legile, nu aşa, care mai de care se dă mangroman. Un singur magazin, atât, şi să vezi cum nu se mai ceartă lumea.
– Cică unu’, Stanciu, are toată Brăila, auzi!
– Cum adică are toată Brăila? A cumpărat-o?
– Cică da, aşa zice lumea. Da’ poate-i capabil, nu? Băiat tânăr, nu?
– Ei, sunt, sunt mulţi băieţi tineri şi capabili. Nu-i vezi prin ziare!? Că premii, nu ştiu ce… Să facă! Şi noi am făcut la timpul nostru.
– Mulţi dintre ei sunt javre, să ştii.
– A, da, toţi, şi toată treaba pleacă de la televizor. Gata, măi, cu televizorul, întruna vă certaţi? Ne vede şi pe noi lumea. Şi ce zice?
– Şi ăştia-ş javre, care se uită… Nu vezi că toţi merg cu fotbalul, pe la stadion, fac ei aşa ca o discuţie, da’ lumea se uită, ce să facă?
– Da, se uită lumea, ce să facă? Poţi să stai în cur degeaba?
– Nu poţi, clar… Eu plec. Mă duc să mănânc.
– Păi şi eu plec.
– Vii mâine?
– Vin. De să nu vin?
– Pe jos?
– Pe jos. Stau în blocurile astea de aici.
– Bune blocuri. Durabile. De dinainte de Revoluţie.
– Bune, se făcea treabă, nu ca acum.
– Da’ se şi fura.
– Aoileu, da’ ce se fura, se fura ciment şi fier-beton cu camionul. Dacă dă un cutremur mai mare… toate blocurile astea la pământ.
– Praf se fac, dom’le… hai că mă duc!
– Mâine atunci.
– Mâine, mâine. Poimâine iau pensia.

– Pensia, da.

Articol semnat de Cristian Robu Corcan


Am descoperit simplitatea !

În pictura mai recentă a lui  Ştefan Câlţia  atmosfera meditativă impune o receptare care apropie liniştirea gândului de bucuria „degustării“ semnului plastic. Fantasticul este oarecum, să spunem, „domesticit“ , devine o ridicare la putere aproape firească a realului – de altfel în viziunile şi gândirea artistică a autorului , graniţa dintre cele două tărâmuri se dizolvă.  Efemerul îmbracă straiele de sărbătoare , ale atemporalului , sensul pozitiv al condiţiei umane devine coerent.  În asemenea circumstanţe , transformarea mersului în plutire nu mai surprinde …

 Adrian Guţă
Mersul ca plutire Text realizat cu ocazia expoziţiei Vînzătorul de aripi la Galeriile de Artă ale UAP / Bistriţa Năsăud


Dobrogea – Începutul lumii

” Pentru mine, Dobrogea este un început de lume ” – Răzvan Voiculescu

 

 Fotograful Răzvan Voiculescu, a studiat la Institutul de Arte Plastice din Copenhaga. Este autorul a numeroase albume de fotografie şi scurtmetraje multimedia, publicate de  edituri prestigioase.

 ” Dobrogea pe care am vazut-o este lipsită de modernism şi actual. Este o Dobroge pe care am visat s-o descopăr, călătorind pe drumuri negre, prin lanurile de florea soarelui, pe lângă biserici de margine de sat şi peste dealurile unde suflă molcom vântul fierbinte.”


Ladies and gentlemen …

Pofţiti la film !


Meditaţie …

”Bogăţii, plăceri, măriri, ce sunt toate acestea, când se aruncă trupul în groapă şi când sufletul se duce în veşnicie ?  Cugetaţi la aceasta chiar de astăzi, chiar din acest moment, câci mâine poate nu va mai fi timp …

Lucraţi cât e ziuă, adunaţi-vă comori în cer … care nu pier … ”

(Mat. VI, 20)


Cişmeaua Beiului

Pe vremea când Dobrogea ducea povara de paşalâc, abia se aflase de izvorul Casimcea. Era ascuns de pădurile mari şi dese în care căprioarele veneau liniştite să se adape în apa limpede a izvorului.Fiul paşei din Babadag a pornit într-o dimineaţă, cu mai mulţi prieteni, să vâneze într-o pădure din preajma izvorului. Stând câteva ceasuri la pândă numai ce văzu o căprioară de o frumuseţe rară. S-a luat după ea şi, fără să bage de seamă, s-a depărtat de prietenii săi.

Dobrogea

Când au văzut că lipseşte cam de mult, prietenii au început să-l caute în jur. Nevăzând o urmă, măcar, aceştia s-au îndreptat prin desişul pădurii spre izvorul Casimcea, a cărui apă era, pe vremea aceea, foarte mare şi adâncă … Descoperind urmele calului prietenului lor, s-au luat după ele şi au ajuns la izvor. Aici, spaimă mare !  Turbanul fiului paşei plutea deasupra apei …

Dobrogea
Au înţeles că acesta se înecase şi au fugit înspăimântaţi să dea nenorocita veste, părintelui. Sărmanul părinte, ca să nu se mai întâmple şi altora aşa o nenorocire, a dat poruncă să fie aruncaţi în râu saci cu pietre, nisip şi lână. Cu vremea, fiindu-i înfundate toate ieşirile, izvorul a secat dar, în jur, pământul musteşte de apă.
 Şi acum, dacă izbeşti mai tare cu piciorul în pământ, simţi cum se clatină locul şi vezi cum apa se scurge încet spre vechea albie …
Oamenii din partea locului spun că, atunci când vin ploile mari şi când apele se umflă curgând zgomotoase, pârâul Casimcea seamănă cu cel de pe vremea paşei din Babadag. Izvorul în care şi-a găsit moartea frumosul fiu al paşei s-a numit de atunci „ Cişmeaua Beiului ” sau  „ Izvorul Casimcea ”.

Eugenia Doina Gemala – Legende din tinuturi dobrogene – Ed. Carminis


Gata !

 

Free like I want to be 

A mai rămas în mine Viaţă. Merg cu ea, în gând.
Nu ştiu nici unde merg, şi nici de ce, nici până când –
Tot mai încrâncenat în mine este tot ce am avut plăpând –
Dar tot copil rămân ! Şi moartea – da ! mă va găsi mergând !

Jianu Liviu-Florian – A mai rămas


%d blogger hanno fatto clic su Mi Piace per questo: