I C E – IN CASE OF EMERGENCY

 Salvatorii, pompierii, politiştii care au ajuns la  locul unor accidente au constatat ca victimele, decedate sau rănite, au la ele telefoane mobile. Cu toate acestea, cei care au ajuns să îi salveze, nu ştiu pe cine să anunţe din lunga lista de nume şi numere a telefonului. Din această cauză, ei au făcut o recomandare … 
Toată lumea ar  trebui să înregistreze în telefonul său mobil numele şi numarul persoanei(persoanelor), care trebuie anunţată (anunţate) în caz de nevoie. Pentru aceasta s-a înfiinţat pseudonimul internaţional ICE (In Case of Emergency).

Sub acest nume am putea să înscriem numele şi  numărul de telefon al persoanelor pe care ar putea să îi  înştiinţeze în astfel de cazuri cei de pe salvare, pompierii, respectiv poliţia. În cazul în care am dori să dăm mai multe persoane, aceştia ar putea să apară sub pseudonimele ICE1, ICE2, ICE3 …etc. 

Această soluţie este simplă, nu costă nimic şi poate să fie foarte eficientă !!!

Sursa: Wikipedia

Informazioni su Mădălina lu' Cafanu

Il cassetto dei calzini invernali dovrebbe nascondere l’ingresso a Narnia, non l’armadio. Vedi tutti gli articoli di Mădălina lu' Cafanu

6 responses to “I C E – IN CASE OF EMERGENCY

Nu ciocăniţi ! ...ies eu din când în când.