Sfânta comunicare

Sfanta comunicare 

Biserica „Sfântul Nicolae”. Lângă biserică, o bancă. Pe bancă, doi bătrâni. E ora 17.10. Pe o bancă de vizavi, stau eu şi mă uit la turla bisericii.
– Ce căldură, dom’le, spune un bătrân. E numai şi numai de la chimicale. Bagă chimicale în pământ, ele se evaporă şi cad odată cu ploaia direct pe noi.
– Depinde, sunt cazuri când nu se evaporă, spune celălalt. Nu poţi să ştii niciodată. Şi mai e şi fumul de la maşini. Toţi au maşini. Nu mai e unul fără maşină.
– Să ştii c-aşa-i, nu se evaporă tot. Fumul e, fumul de la maşini. Dar să ştii că nu toţi au maşini. Numai ăia care fură…
– Da, da, da… care fură. Vezi, de aia comuniştii voiau ca un fel de ordine. Făceau într-un fel, adică: stai, măi, uşor, la rând, nu toţi odată, buluc. Păi dacă dăm toţi buluc, ce facem?
– Aşa-i, dar şi ăştia de acum au oameni deştepţi. S-au dus încolo, încoace, prin străinătate, s-au sucit, s-au învârtit…
– Da, asta-i clară, şi ăştia au oameni deştepţi, ce mai, şi comuniştii erau cam javre, nu?
– Păi, vezi, că nu prea poţi să ştii… Era câte unul mai al dracu’, cum era Trifan, îl mai ţii minte? Ăla de la planificare…
– Aoileu, da, ce jigodie, fura ciment cu frate-su, care era maistru. Şi mai avea un cumnat, şef de şantier…
– Erau alte salarii, ce mai. Dădeau ei salariile ? Le dădeau.
– Le dădeau, dom’le, ştatul era ştat. Asta a vrut Iliescu să facă… ştatul e ştat, nu se discută. A încercat el ca un fel de siguranţă, aşa, nu ca-n junglă, ca-n pădure.
– Da, era deştept, a văzut el că străinii se bagă peste noi şi a pus piciorul în prag, adică, bă, toate ca toate, dar de ştat nu vă atingeţi, e pâinea omului… Da’ şi el e cam javră, nu crezi?
– Asta-i bună, normal că este… El, cum să-ţi spun?! El îi ştia pe toţi, dinainte, ce mai…
– De aia cred că se băga mereu ăla, cum îi spune, cu cioc?
– Constantinescu …
– Aşa, Constantinescu… Îl tot înfunda cu una, cu alta, cică era profesor pe la facultate, treburi din astea. Dar era deştept, foc.
– Javră şi ăsta…
– A, bine, javră…
– Băga fel de fel de chichiţuri, că să vezi, că să nu vezi, că să crezi, că să nu crezi…
– Hm, nu vezi că acum cică Eminescu a fost aşa şi pe dincolo, că nu-i adevărat că făcea el şi dregea.
– Da, dom’le, aşa-i, cum ar veni gata cu bătrânii, nu se mai pune, noi suntem acum.
– Şi mulţi securişti, măi, prea mulţi, şi băieţi tineri nu alta…
– Păi, graniţele? Cine apară graniţa?
– A, da, normal, trebuie apărată. Acuma, ştii, şi băieţii ăştia îşi fac meseria, ăsta-i serviciul lor şi nu-i uşor, să ştii…
– Nu-i uşor, nu-i uşor, aici trebuie să ai pregătire, nu joacă. Astea-s treburi secrete.
– Da’ nici Eminescu nu era uşă de biserică, hai s-o zicem. Tu n-ai văzut cum făceau ăştia? Una-două, gata poezia, şi încasau teancu’…
– Toată nenorocirea eu cred că vine de la ăştia cu tarabe, cu chioşcuri, cu buticuri fel de fel… Fă, frate, un magazin mare, ca lumea, pentru toată lumea, şi gata, cu toate legile, nu aşa, care mai de care se dă mangroman. Un singur magazin, atât, şi să vezi cum nu se mai ceartă lumea.
– Cică unu’, Stanciu, are toată Brăila, auzi!
– Cum adică are toată Brăila? A cumpărat-o?
– Cică da, aşa zice lumea. Da’ poate-i capabil, nu? Băiat tânăr, nu?
– Ei, sunt, sunt mulţi băieţi tineri şi capabili. Nu-i vezi prin ziare!? Că premii, nu ştiu ce… Să facă! Şi noi am făcut la timpul nostru.
– Mulţi dintre ei sunt javre, să ştii.
– A, da, toţi, şi toată treaba pleacă de la televizor. Gata, măi, cu televizorul, întruna vă certaţi? Ne vede şi pe noi lumea. Şi ce zice?
– Şi ăştia-ş javre, care se uită… Nu vezi că toţi merg cu fotbalul, pe la stadion, fac ei aşa ca o discuţie, da’ lumea se uită, ce să facă?
– Da, se uită lumea, ce să facă? Poţi să stai în cur degeaba?
– Nu poţi, clar… Eu plec. Mă duc să mănânc.
– Păi şi eu plec.
– Vii mâine?
– Vin. De să nu vin?
– Pe jos?
– Pe jos. Stau în blocurile astea de aici.
– Bune blocuri. Durabile. De dinainte de Revoluţie.
– Bune, se făcea treabă, nu ca acum.
– Da’ se şi fura.
– Aoileu, da’ ce se fura, se fura ciment şi fier-beton cu camionul. Dacă dă un cutremur mai mare… toate blocurile astea la pământ.
– Praf se fac, dom’le… hai că mă duc!
– Mâine atunci.
– Mâine, mâine. Poimâine iau pensia.

– Pensia, da.

Articol semnat de Cristian Robu Corcan

Advertisements

About Mădălina lu' Cafanu

M'am cățărat în blog şi mă uit la stele... View all posts by Mădălina lu' Cafanu

Nu ciocăniţi ! ...ies eu din când în când.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s