Cişmeaua Beiului

Pe vremea când Dobrogea ducea povara de paşalâc, abia se aflase de izvorul Casimcea. Era ascuns de pădurile mari şi dese în care căprioarele veneau liniştite să se adape în apa limpede a izvorului.Fiul paşei din Babadag a pornit într-o dimineaţă, cu mai mulţi prieteni, să vâneze într-o pădure din preajma izvorului. Stând câteva ceasuri la pândă numai ce văzu o căprioară de o frumuseţe rară. S-a luat după ea şi, fără să bage de seamă, s-a depărtat de prietenii săi.

Când au văzut că lipseşte cam de mult, prietenii au început să-l caute în jur. Nevăzând o urmă, măcar, aceştia s-au îndreptat prin desişul pădurii spre izvorul Casimcea, a cărui apă era, pe vremea aceea, foarte mare şi adâncă … Descoperind urmele calului prietenului lor, s-au luat după ele şi au ajuns la izvor. Aici, spaimă mare !  Turbanul fiului paşei plutea deasupra apei …

Au înţeles că acesta se înecase şi au fugit înspăimântaţi să dea nenorocita veste, părintelui. Sărmanul părinte, ca să nu se mai întâmple şi altora aşa o nenorocire, a dat poruncă să fie aruncaţi în râu saci cu pietre, nisip şi lână. Cu vremea, fiindu-i înfundate toate ieşirile, izvorul a secat dar, în jur, pământul musteşte de apă.
 Şi acum, dacă izbeşti mai tare cu piciorul în pământ, simţi cum se clatină locul şi vezi cum apa se scurge încet spre vechea albie …
Oamenii din partea locului spun că, atunci când vin ploile mari şi când apele se umflă curgând zgomotoase, pârâul Casimcea seamănă cu cel de pe vremea paşei din Babadag. Izvorul în care şi-a găsit moartea frumosul fiu al paşei s-a numit de atunci „ Cişmeaua Beiului ” sau  „ Izvorul Casimcea ”.

Eugenia Doina Gemala – Legende din tinuturi dobrogene – Ed. Carminis