Portocala

 

Portocala

 

Ajunsesem din nou într-un loc al cărui nume nu vreau să îl pronunţ. Doare. Mihaela, soţia mea, mă imploră să nu îl mai amintesc. Oricum, dragă cititorule, este un loc ca oricare altul, în care poţi trăi aşa cum simţi, aşa cum suferi, aşa cum uiţi, aşa cum doreşti.

Eram singur în cameră. Mama îmi trimisese prin fratele meu o pungă cu mâncare şi două portocale. Camera în care stăteam îmi aducea aminte de primul meu popas aici. Lipseau Florin Olteanu şi părintele Mihală Oprea. Am ales patul care prima dată era liber. Lângă fereastră. Eram liniştit …  Niciodată nu am fost mai cuminte. Nu am deranjat personalul. Nu am ieşit nici măcar pe coridor. Am mâncat portocalele una câte una şi m-am întins pe pat. De ce am ajuns aici ? Asta mi se datorează numai mie. Trăiam fără instinct de conservare. Trăiam programarea ca un copil mare.

M-am ridicat şi privirea mi-a căzut pe noptieră. Printre cojile de portocală , am zărit o portocală întreagă. Era posibil să mă înşel. Poate mama îmi trimisese trei portocale. Poate trimiţându-mi trei, eu mâncasem numai două. Sau poate le mâncasem pe toate trei. Îmi aduc aminte că eram uimit de apariţia unei portocale întregi. Priveam cu uimire apariţia noii portocale, după ce – după ştiinţa mea, redusă acum, când aştern pe hârtie această povestioară, la memorie – mâncasem tot ce era portocală din pungă. Stăteam pe marginea patului şi contemplam portocala, calm şi raţionalist ca un maimuţoi pe o ramură trofică. Ce s-a întâmplat ? Nimic nu s-ar fi întâmplat dacă nu mi s-ar fi părut …

Această istorioară nu ar fi apărut dacă nu mi s-ar fi părut. Pe vremea aceea fumam, aşa cum fumez şi acum. Şi mi-am zis: să analizăm darul şi condiţiile apariţiei. Poate mi-a fost teleportată de extratereştrii. Dar de ce tocmai mie ? În ce scop ? Era o posibilitate. Alta: mi-au expediat-o americanii. Se ştie că în zilele noastre ştiinţa a realizat progrese remarcabile. O altă posibilitate. Întrebarea era: pentru care merite ? De ce mie ? Sunt eu buricul pământului ? Nu. Şi aici ? Aici menajezi un om, nu îl supui la experimente care îl pot scoate urlând pe coridor. Să presupun atunci că portocala mi-a fost expediată de Dracul. Eu, unul, nu am întâlnit niciodată un drac în carne şi oase. Asta , probabil , pentru că dracii nu se văd. Şi nu au nici carne , nici oase. Aşa se explică de ce nu am simţit pe nimeni aducându-mi-o. Să analizez acum intenţia. A fost adusă portocala cu gânduri bune sau rele ?

Îmi amintesc că – fără prea multă vorbă – am desfăcut portocala şi am mâncat-o. A fost foarte bună. Chiar îmi doream una înainte de a o primi. Şi am continuat … Păi, eu chiar mi-o doream. Dar eu pot să doresc lucruri bune sau rele. Oricum, o portocală nu mi se pare un lucru rău. Dar dacă este o ispită ? Oricum, este o ispită care nu mă afectează decât pe mine. Asta mi-ar mai lipsi , să-i spun lui naşu , care este autoritatea locului , că am primit o portocală din neant. Şi apoi, eu fumam …  O portocală mâncată taie pofta de fumat … Deci intenţia a fost bună. Prin urmare, dracul poate fi eliminat din cauză, dacă nu devine prea insistent în viitor cu drăgălăşeniile. Şi chiar dacă devine , pot presupune că eu mă înşel , şi vinovatul este un îngeraş bănuit pe nedrept de rele intenţii. Pot trage concluzia că mai există cineva pe fir care doreşte să nu mai fumez. Asta vreau şi eu. Dar nu pot. Şi pentru că simţeam nevoia să fumez , am ieşit pe coridor , imediat la dreapta , apoi pe terasă. Am tras un sfert de ţigară şi mi-a părut imediat rău. În condiţiile în care providenţa doreşte să mă las de fumat, eu perseverez. Am intrat din nou în cameră. Şase zile cât am mai stat cuminte în locul victoriilor ratate nu am mai fumat …

Uneori, se întâmplă stranietăţi banale. Nu pot face distincţia între realitate şi simţurile cu care o percep. Viaţa mea este o carte pe frunze: se citeşte după ce nervii au intrat în pământ …
Cred că El , Scriitorul , aşa cum face cu vieţile noastre , ale tuturor , lăsându-ne să le scriem singuri , după cum ne este voia, dacă nu îi simţim când ne atinge, respiraţia, a scăpat intenţionat, din toc, deasupra mea, o portocală.
S-ar putea să nu mă înşel …

Dacă mă înşel , trăiesc …

Jianu Liviu-Florian   3 ianuarie 2000
( o amintire din 1998)

Advertisements

About Mădălina lu' Cafanu

M'am cățărat în blog şi mă uit la stele... View all posts by Mădălina lu' Cafanu

2 responses to “Portocala

Nu ciocăniţi ! ...ies eu din când în când.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s