Maria

Old passage Close up by PetiteLutin

 Ieşind din magazinul alimentar, o văd aşteptând în picioare, îmbrăcată într-un halat stacojiu, cu faţa galbenă, şi loburile urechilor străvezii.
– Buna ziuă, îi spun, şi îmi pare rău imediat, ar fi trebuit să îi spun sărut-mâna.
– Bună ziua.
-Ce mai faceţi ?
– Bine, mamă …
Îmi păruse bine că o revăzusem. Ultima dată când am întâlnit-o, se odihnea pe un trotuar, în picioare, vis-à-vis de biserică. Doar ochii ei căutau, ca două fante negre, dincolo de turlă. Atunci mi-am adus aminte de ea. Era bucătăreasa căminului meu, în care petrecusem întreaga copilărie. Bucuros de revedere, m-am îndreptat spre ea, i-am dat bineţe, şi am întrebat-o:
– Am uitat ! Cum vă cheamă ?
– Maria, mamă. Maria.

Acum, lângă magazinul de cartier, bucuria de a o reîntâlni mi-a umplut inima de căldură şi recunoştinţă. Pentru munca ei anonimă. De furnică fără odihnă. Avea în grijă câteva grupe de copii: mari, mici, mijlocii. Să stai cu farfuriuţele după fiecare. Să faci curăţenie lună înainte şi după masă. Să găteşti nişte feluri de mâncare atât de gustoase, şi mai ales, desertul, pe vremea aceea, gris moale, alb, cu sirop de dulceaţă.Acum, femeia aştepta lângă mine. Deodată, i-am simţit aşteptarea grea. Am privit-o mai cu luare aminte. Şi buzele mele au plecat singure înainte, fără gânduri, să scotoceasca prin bătrâneţea Mariei:
– Dar nu aveţi nevoie de ceva ?
Şi mi-a părut atât de bine. Deodată, bunicuţa Maria călătorise, cu o singură întrebare, până în inima mea.
– Ba da, mamă, răspunse femeia, privind resemnată spre magazinul alimentar. Nu am de nici unele …  Aş avea nevoie de ceva … De ceva de mâncare…şi continuă privindu-mă cu speranţă în ochi … De o pâine …
– Aşteptaţi-mă până mă întorc, vă rog …

Am intrat repede în magazin, am luat două pâini pe vatră aburinde din sertarul de sârmă, şi i-am spus vânzătoarei:
– Poftim, Viorico … Prin fereastra magazinului, vedeam halatul stacojiu al Mariei aşteptând cuminte la câţiva paşi de uşă … Îmi era teamă să nu plece, să nu o pierd, bătrână şi flămândă, pe ea, care o viaţă întreagă, a dat la copii de mâncare.Am ieşit şi i-am întins pâinile.
– Pentru dumneavoastră !
Ochii ei au prins o strălucire de icoană.
Ţineam amândouă pâinile în mâna dreaptă.
Cu amândouă mâinile, Maria mi-a prins mâna stângă, a dus-o înainte de a putea să schiţez un gest la obraz, şi şi-a aplecat capul, şi buzele, ca să o sărute, recunoscătoare şi fericită …

Mi-a sărit inima din piept, şi mi-a năvălit sângele în obraz: Asta nu se poate, măicuţă. Vă rog. Nu-mi mulţumiţi mie. Mulţumiţi-I bunului Dumnezeu. Lui Iisus Hristos. Şi eu, de la El am primit pâinea pe care v-o dau.

Maria a luat amândouă pâinile în mâini. Părea – la vârsta ei, de şaptezeci şi ceva de ani – un cântar viu, care ducea pe braţe două pâini rumene, calde: una în mâna stangă, una în mâna dreaptă …

Şi imaginea ei, trecând fericită strada, mi-a intrat ca un ciob în inimă, jumătate bucurie, jumătate tristeţe, durere şi melancolie.Înainte de a pleca cu pâinile, am mai apucat să îi spun: Şi să mai veniţi aici, la magazin, măicuţă, în câte o după-amiază …
De multe ori, mergând la magazinul alimentar să cumpăr câte ceva pentru casă, am căutat-o pe Maria cu sufletul, şi privirea. Dar ea, cuminte, nu s-a mai arătat niciodată …

Jianu Liviu – Florian

Advertisements

About Mădălina lu' Cafanu

M'am cățărat în blog şi mă uit la stele... View all posts by Mădălina lu' Cafanu

2 responses to “Maria

Nu ciocăniţi ! ...ies eu din când în când.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s