Povestea pomenirii lui Dumnezeu

  

Motto: „Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc şi să scriu că au fost scrise în inima mea” – Ion Neculce

 

Povestea pomenirii lui Dumnezeu

 

Trăia în zilele noastre, în ţara Caliciei, cea doldora de pustnici şi mucenici, vieţuind în bună înţelegere, meditaţie, frăţie, şi reculegere, un dreptcredincios derviş pocăit, pre numele lui Drojdie. La vârsta înţelepciunii şi a părului alb, care îi învăluia trupul mărunt şi firav, după o viaţă întreagă petrecută în post şi rugăciune, pe scenele lumii, avea acest Drojdie o ultimă dorinţă pe suflet: să facă o pomenire lui Dumnezeu.
Şi era o pomenire, pe vremea noastră, o încercare greu de dus la capăt. Căci trebuiau aduse la Biserică, şi oferite în dar, nu mai puţin decât o pâine, o sticlă de vin, una de ulei, şi o lumânare. Toate la un loc, un condei de cel puţin a suta parte dintr-o uncie de aur. Câţi nu incercaseră să facă mult mai puţin! Să dea toată viaţa lor măcar o frimitură din pâinea staffului calic spre pomenirea Celui Atotputernic! Zadarnică le fusese toată nevoinţa, şi priceperea! Zadarnică arta oratoriei şi elocinţei! Nici un quarc de pâine nu ieşise din mâna, ori buzunarul vreunui calic bogat! Darmite o pâine, o sticlă de vin, una de ulei, şi o lumânare! O minunea din acestea nu s-a mai pomenit! Toţi, dreptcredincioşi din tată-n fiu! Toţi, în consilii de administraţie, slujbaşi ori directori bancari, manageri, comercianţi şi negustori, politicieni, notari, avocaţi, magistraţi, angrosişti, ori, pur si simplu, oameni de sute, ori mii, de euro pe lună, salar !

O, încercarea încercarilor! Ce oameni să aibă în Calicia asemenea averi, încât să dea din ele, un firfiric, măcar!? Cine să îşi ofere asemenea divine plăceri, serafimice desfătări, heruvimice încântări, încât să plătească a suta parte dintr-o uncie de aur, pentru pomenirea lui Dumnezeu!? Cine să îndatoreze Bunătatea Dumnezeiască, cu recunoştinţa omenească? Căci toţi bogaţii Caliciei erau neşte calici, sadea! Care nu puneau, plângeau ei, nimic în gură, cu anii! Nici din curţile lor fără garduri nu ieşeau, pentru a nu risipi, din iconomia puterilor trupurilor lor, caloriile vitale – necum să călătorească în fiecare weekend în alte ţări, pe alte continente, ori oceane! Trăsurile şi le puneau pe foc, anotimp după anotimp, ba o roată, ba un ham, ca să îşi încălzească, cât de cât, bordeiele! Iar animalele de tracţiune, neavând cu ce să le hrănească, le vindeau cu adâncă mulţămită, pe câte o binecuvântare! De maşini, limuzine străine, vile, şi conace, cine să fi auzit? Căci toate maşinile lor, împreună, spuneau ei, se mărgineau la un primus defect, pe care îşi încălzeau picerele, în zilele însorite de iarnă, sau pe a cărui tăblie îşi răcoreau buricele deştelor, sub arşiţa verii! Iar toate vilele lor, laolaltă, erau biete bucăţi de cartoane, sau reviste cu strigături de marfă, la umbra cărora se fereau de zăduf, ori cu care îşi oblojeau de ger, ţurloaiele! De bani în lei, care din ei să-i vază? Căci toate averile lor, puse pe un singur card, nu ar fi plătit măcar privirea unui ajutor de foncţionar bancar, nici nu ar fi achitat energia pentru o singură citire pe bancomaţ a codului lor PIN, de calici şi bogati, şi emancipaţi! Iar despre bibliotecile lor, ce să mai vorbim? Aveau tot atâtea cărţi, câte cârciumi, supermarketuri, staţiuni, şi restaurante nu s-au deschis, încă, în cultura universală!

“Unde să merg?” se întreba sărmanul Drojdie. “La ce uşă să mai bat, Doamne?” “Căci în toate cocioabele cu termopane, ori cu două-trei nivele de clasă primară, ori în vilele, hotelurile şi restaurantele pline de nevoitori postitori, şi nunţi drepcredincioase, ori în supermarketurile nevoiaşe, ori în băncile care fac comerţ liber cu corcoduşe şi lapte de pasăre – am fost, şi peste tot, am dat numai de mâini întinse, gemete, sărăcie, vaiet, suferinţă şi boală! Dar a suta parte dintr-o uncie de aur, în toată Calicia, de dat, nu am aflat!”

La aceste cuvinte, în faţa lui Drojdie a apărut un înger balaoacheş, cu o geacă de piele neagră, şi cercel în ureche. “Pst! Pst! Băiatu’!” .“Eu?” întrebă Drojdie.”Tu, bă ţăranule! Eşti cool! Te-am auzit frecând manganu’! Cât îmi dai să-ţi vând un pont?” “Ce să îţi dau, îngere? Că nimic nu am! Poate, opincile astea din picere!” “Gagiule, eşti marfă! Scoate-le repede, şi deschide timpanu’! Degeaba ceri parale la bogaţii Caliciei! Ăştia e calici! N-are niciodata destul pentru ei! Ascultă-l pe mandea, du-te la nababii Caliciei!” “Şi unde să îi găsesc, îngere?” “Fă paşi la spitale, loosere! Aci, în Iovacra, du-te la Spitalul Filantropiei! Ori la Urgenţă! Să vezi acolo trai, neneacă! Parfum! Lovele cât cuprinde! Parnoase! Parai! Plimbă ursu’ repede! Valea!” “Îţi mulţumesc, îngere! Domnul să te binecuvânteze!”
Şi dervişul Drojdie se încumetă desculţ spre spitalul Filantropiei. La poarta spitalului, pe o pancartă mare, de sticlă, scria cu litere de o şchioapă: “La Paradisul Nababilor”. Iar sub panou, cu litere meşteşugite, un meşter neîntrecut cioplise în foiţă de aur, următoarea inscripţie:

“Ceai cu pâine la micul dejun, ciorbă de zarzavaturi şi ghiveci de legume la prânz şi pilaf de orez fără carne la cină, acesta este meniul servit în fiecare zi bolnavilor internaţi în Spitalul Municipal „Filantropia“. Pentru variaţie, în altă zi bolnavii primesc mâncare de fasole verde sau mâncare de mazăre. O dată pe săptămână primesc bonus două bucăţele de carne, una în ciorbă, iar cealaltă în mâncare. Şi acesta este doar meniul comun. Bolnavii din clinicile de pediatrie, oncologie, diabet, hematologie beneficiază de regimuri alimentare separate, în funcţie de specificul fiecărui bolnav. Bolnavii de diabet, de exemplu, pe lângă supa chioara şi cartofii natur pe post de felul doi, mai primesc şi o porţie de lapte cu fidea. Copiii mănâncă şi un biscuit sau o napolitană.

Un adevărat ospăţ, s-ar putea spune, având în vedere situaţia decentă, numai, de la alt spital cu pretenţii, de data aceasta unitate sanitară regională, Spitalul de Urgenţă Iovacra, unde bolnavii nu au mai văzut de la Crăciun o bucată de carne.
Totuşi, conducerea Spitalului „Filantropia“ recunoaşte că mâncarea servită bolnavilor este mult prea săracă faţă de ceea ce prevăd normativele, sau faţă de necesar. „Alocaţia medie de hrană pentru un bolnav este de şapte lei pe zi, iar noi nu putem aloca decât trei lei. Cheltuim aproximativ 30.000 de lei pe lună, iar necesarul este de cel puţin 100.000 de lei””.

“Sfinte Siluane, adulmecătorule de Duh Sfânt! Sfinte Macarie, ajutătorule al celor săraci! Sfinte Habacuce, apărătorul celor drepcredincioşi! Pe toţii mucenicii şi sfinţii!” strigă cu glas mare dervişul Drojdie. “Supă chioară? Fasole verde? Mazăre? Cartofi? Fidea? Cine mai mănâncă azi, şi încă, în fiecare zi, asemenea ospeţe bahice, bunătăţi, şi jertfe? Biscuiţi? Napolitane? O, sfântă Filofteia, făcătoare de minuni! O, sfinte Mina, tămăduitor al celor bolnavi! O, preacinstite sfinte multmilostive Ioan al Alexandriei! Mare eşti, Doamne! Bun eşti, Doamne! Că mi-ai deschis poarta acestui aşezământ filantropic de comori nemuritoare, şi inimile acestor oameni îndelung sârguitori în milostenie! Meniu de 30.000 de lei pe zi? Adică… 3 pâini? O pâine dimineaţa, o pâine la prânz, şi o pâine seara? Doamne, aureşte gura mea, să cânte în versuri slava Filantropiei Tale, pentru aceste daruri!”
Dupa ce lăsă la poartă o pâine, taxa de vizitare a paradisului nababilor, Drojdie o luă cu râvnă prin saloane, să propovăduiască pomenirea lui Dumnezeu, şi să ceară un dram de milostenie. După o îndelungată şi aprigă tocmeală cu nababii spitalului, de-a lungul mai multor ani, Drojdie adună: ba câte o înghiţitură de supă chioară, ba câte o frimitură de pâine mucegăită, ba câte un bob de orez căzut pe jos. Ba un chiştoc de ţigară Carpaţi, ba câteva fire curate dintr-o cârpă murdară.
Din aceste avuţii, după o muncă de chivernisire de o jumătate de veac, dervişul încropi de o pomenire lui Dumnezeu, din care mâncară, şi se săturară, pentru un mileniu, toţi bogaţii Caliciei. Chiar şi ultimii 300.

La pomană, Drojdie avea o lumină aurie pe faţă. S-a închinat la toate icoanele, şi a privit cum bogatul staff al Caliciei cioflăie şi molfăie pâinea, vinul şi uleiul, ba chiar şi lumânarea. Seara, când îngrijitoarea Bisericii a dat să închidă, a zărit, în genunchi, în faţa icoanei Sfintei Paraschiva, un om cu o aură galbenă deasupra capului. A strigat la el. Nimic. A dat să îl ridice. Era ţeapăn. Drojdie era mort. Murise de fericirea celor văzute, trăite, şi simţite, la pomana lui Dumnezeu. Că văzuse bogat sătul.
De acum, în Calicia vor trece milenii până se se mai nască un sfânt asemeni lui, care să îi mai facă lui Dumnezeu o pomenire, din mila bolnavilor.
Ce se vor face, însă, calicii bogaţi ai Caliciei, toţi, dreptcredincioşi din tată-n fiu, estimp?

Îndură-te, Doamne, şi lungeşte-le anii vieţii, cu mileniile, să guste şi ei ceva bun pe lumea asta! Baremi Veşnicia…Şi dacă nu vor mai prinde încă o pomană…primeşte-i, Doamne, în Rai !… ori în Împărăţia Cerurilor, măcar!…că sunt şi ei, oameni!

Jianu Liviu-Florian 4-6 martie 2008

Advertisements

About Mădălina lu' Cafanu

M'am cățărat în blog şi mă uit la stele... View all posts by Mădălina lu' Cafanu

2 responses to “Povestea pomenirii lui Dumnezeu

Nu ciocăniţi ! ...ies eu din când în când.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Hai ca se poate!

Patria este norodul iar nu tagma jefuitorilor!

octeoblog

"Ochiul privește cele văzute, iar mintea ințelege cele nevăzute căci mintea care iubește pe Dumnezeu este făclie care luminează sufletul. Cel ce are minte iubitoare de Dumnezeu și-a luminat inima sa și vede pe Dumnezeu prin mintea sa." Sfântul Antonie cel Mare

euzicasa

Share something you learned everyday!

Prico's Blog

Just another WordPress.com site

Travel With The Wolf

Viaggiare è come leggere un Libro d'avventura , ci si immerge completamente in culture sempre diverse , con tradizioni storiche meravigliose , con cibi dai mille sapori con fiori dai mille profumi e con il colore più bello , quello della libertà MWT

Betasare's Blog

Nimeni nu poate ajuta la rezolvarea unei probleme daca problema este ca persoana ce trebuie ajutata nu vrea sa gaseasca rezolvarea. Nu este nevoie sa te lupti ca sa traiesti potrivit dorintelor tale. Traieste cum vrei si plateste pretul necesar.

Paul Militaru

Photography Portfolio

Il mio giornale di bordo

Il Vincitore è l'uomo che non ha rinunciato ai propri sogni.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

Dimineţi

"Totuşi, ceea ce l‑a uimit cel mai tare a fost logica aripilor. Păreau atât de natural legate de acel organism pe de‑a‑ntregul omenesc, că nu putea pricepe de ce nu aveau aripi şi ceilalţi oameni." (Gabriel García Márquez - Un domn foarte bătrân cu niște aripi uriașe)

GÂNDURILE DINTRE PAGINI!

Cărțile educă spiritul!

tomdemerly

Insights on the Endurance, Technical and Adventure Lifestyle.

Newwhitebear's Blog

Poesie e racconti: i colori della fantasia

Joshi Daniel Photography

Images of People Photoblog

John Wreford Photographer

Words and Pictures from the Middle East

pipafineart.wordpress.com/

Helpful articles to improve your own nature and landscape photography explorations. You will also see stunning landscape and nature photographs created by award winning landscape and nature photographer Melissa Fague.

stephenrrandall

Just another WordPress.com site

Cosmin Smaranda

Nihil Sine Deo!

Istoriile lui Roderick

tărâmul dacic, singura insulă în timp

opiniaro

Opinii despre actuala Romanie

Magicianul

Bine ai venit. Hai sa te invat cum sa devii un magician. Artizanul cuvintelor tale.

optimistul.com

Seriozitatea este refugiul omului cu o inteligenţă mediocră - Horatiu Malaele

11iunie.ro

Democrația sună bine!

Raisa

Poezii

Alioşa

File de jurnal

MARKO SPACE

PHOTO BLOG

EPOCHE' (fotoblog di francesco)

"Io non dischiudo nè nascondo ma al contrario faccio vedere" (Eraclito)

I Know I Made You Smile

cartoons/humor/fiction/nonfiction

arthur...

l'avventura continua...

Le ricette di Laura.

Se nessuno ti vede mentre lo mangi, quel dolce non ha calorie.

România Străveche - Ancient Romania

"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers - those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea

Dumitru Agachi's Weblog

...urme de paşi pe apă...

Început

Un suflet care nu arde,e mut și orb ...

Un Filosof Nebun

Cât n-aș încerca, tot nu pot găsi ceva special în felul meu de a scrie; de aceea, temelia acestui blog n-o constituie talentul sau, cu atât mai mult, originalitatea, [cu care, din păcate, nu mă pot lăuda], e doar o dorință nejustificată de a-mi tipări trăirile.

Anny Reads and Rolls

Despre cărți, oameni și impresii

La Gigel

La râma tăvălită

APort

"Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Caragiale

Mystic Land

Let's mend the broken

Learn Fun Facts

An Archive of Curious Facts for the Curious

%d bloggers like this: